Cerere de decizie preliminară introdusă de Bundesgerichtshof (Germania) la 29 ianuarie 2024 – DL/PQ
(Cauza C-61/24, Lindenbaumer1 )
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Bundesgerichtshof
Părțile din procedura principală
Pârâtă și recurentă: DL
Reclamant și intimat: PQ
Întrebarea preliminară
Care sunt criteriile pe baza cărora trebuie determinată reședința obișnuită a soților în sensul articolului 8 literele (a) și (b) din Regulamentul Roma III1 , în special,
detașarea ca agent diplomatic are o incidență cu privire la recunoașterea unei reședințe obișnuite în statul acreditar sau se opune unei astfel de posibilități?
prezența fizică a soților într-un stat trebuie să fi avut o anumită durată înainte de a se putea considera că și-au stabilit acolo o reședință obișnuită?
stabilirea unei reședințe obișnuite presupune un anumit grad de integrare socială și familială în statul respectiv?
____________
1 Numele prezentei cauze este un nume fictiv. El nu corespunde numelui real al niciuneia dintre părțile la procedură
1 Regulamentul (UE) nr. 1259/2010 al Consiliului din 20 decembrie 2010 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în domeniul legii aplicabile divorțului și separării de corp (JO 2010, L 343, p. 10)