Cauza T‑29/05
Deltafina SpA
împotriva
Comisiei Europene
„Concurență – Înțelegeri – Piața spaniolă a achiziției și a primei procesări a tutunului brut – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 81 CE – Stabilirea prețurilor și împărțirea pieței – Concordanță între comunicarea privind obiecțiunile și decizia atacată – Dreptul la apărare – Definirea pieței relevante – Amenzi – Gravitatea încălcării – Circumstanțe agravante – Rol de conducător – Cooperare”
Sumarul hotărârii
1. Concurență – Înțelegeri – Imputare în sarcina unei întreprinderi – Decizie a Comisiei prin care se constată răspunderea unei întreprinderi active pe o piață situată imediat în aval de piața vizată și care a contribuit în mod activ și cu intenție la înțelegere
[art. 3 alin. (1) lit. (g) CE și art. 81 alin. (1) CE]
2. Concurență – Procedură administrativă – Comunicarea privind obiecțiunile – Conținut necesar – Respectarea dreptului la apărare – Întindere
(Regulamentele nr. 17 și nr. 1/2003 ale Consiliului)
3. Concurență – Înțelegeri – Acorduri între întreprinderi – Afectare a comerțului dintre statele membre – Criterii de apreciere
[art. 81 alin. (1) CE]
4. Acte ale instituțiilor – Linii directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în caz de încălcare a normelor de concurență
(Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15; Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei)
5. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Apreciere –Apreciere de la caz la caz
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2), și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (3); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei]
6. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Apreciere – Interdependența celor trei criterii menționate în mod expres în liniile directoare adoptate de Comisie – Calificarea unei încălcări drept foarte gravă – Rolul primordial al criteriului întemeiat pe natura încălcării
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2), și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (3); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei]
7. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Impact real asupra pieței
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2), și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (3); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 1 A primul paragraf]
8. Concurență – Amenzi – Cadru juridic – Stabilire – Incidența practicii decizionale anterioare a Comisiei – Inexistență
(Regulamentele nr. 17 și nr. 1/2003 ale Consiliului)
9. Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conținut
(art. 253 CE)
10. Concurență – Procedură administrativă – Comunicarea privind obiecțiunile – Conținut necesar – Respectarea dreptului la apărare
(Regulamentele nr. 17 și nr. 1/2003 ale Consiliului; Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 2)
11. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Circumstanțe agravante – Rolul de conducător al încălcării – Noțiune
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2), și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (3); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 2]
12. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Circumstanțe atenuante – Apreciere – Necesitatea de a se ține seama în mod separat de fiecare dintre circumstanțe – Lipsă – Apreciere globală
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2), și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (3); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 3]
13. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Circumstanțe atenuante – Comportament diferit de cel convenit în cadrul înțelegerii – Apreciere
(Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15, și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23; Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 3 a doua liniuță)
14. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Circumstanțe atenuante – Încetarea încălcării înainte de intervenția Comisiei – Excludere
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2), și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (3); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 3 a treia liniuță]
15. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Reducerea cuantumului amenzii în schimbul cooperării întreprinderii incriminate – Condiții
(Regulamentele nr. 17 și nr. 1/2003 ale Consiliului; Comunicarea 96/C 207/04 a Comisiei)
16. Concurență – Norme comunitare – Încălcări – Amenzi – Stabilire – Criterii – Creșterea nivelului general al amenzilor – Admisibilitate – Condiții
[art. 81 alin. (1) CE și art. 82 CE; Regulamentele nr. 17 și nr. 1/2003 ale Consiliului]
1. Comisia nu depășește limitele interdicției prevăzute la articolul 81 alineatul (1) CE prin stabilirea răspunderii unei întreprinderi pentru o încălcare a acestei dispoziții atunci când aceasta, deși activă pe o piață situată imediat în aval de cea pe care au fost puse în aplicare practicile de restrângere a concurenței, participă în mod activ și cu intenție la o înțelegere între producători activi pe o piață distinctă de cea pe care acționează ea însăși.
Astfel, o întreprindere poate încălca interdicția prevăzută la articolul 81 alineatul (1) CE atunci când comportamentul acesteia, astfel cum se coordonează cu cel al altor întreprinderi, are drept scop să restrângă concurența pe o anumită piață relevantă în interiorul pieței comune, fără ca aceasta să presupună în mod necesar să fie ea însăși activă pe piața relevantă menționată.
Așadar, nu este exclus ca o întreprindere să poată participa la punerea în aplicare a unei restrângeri a concurenței chiar dacă aceasta nu își restrânge propria libertate de acțiune pe piața pe care este activă în principal. Astfel, orice altă interpretare ar putea reduce domeniul de aplicare al interdicției prevăzute la articolul 81 alineatul (1) CE într‑o măsură contrară efectului său util și obiectivului său principal, astfel cum este interpretat ținând cont de articolul 3 alineatul (1) litera (g) CE, de a asigura menținerea unei concurențe nedenaturate în interiorul pieței comune, având în vedere că această interpretare nu ar permite investigarea unei contribuții active a unei întreprinderi la o restrângere a concurenței pentru singurul motiv că această contribuție nu provine dintr‑o activitate economică desfășurată în cadrul pieței relevante pe care se materializează sau are ca scop să se materializeze această restricție.
O interpretare a noțiunii „acorduri între întreprinderi” din perspectiva obiectivelor urmărite prin articolul 81 alineatul (1) CE și prin articolul 3 alineatul (1) litera (g) CE are drept scop să confirme existența unei concepții de înțelegere și de întreprindere autoare a unei încălcări care nu face distincție în funcție de sectorul sau de piața pe care sunt active întreprinderile în cauză.
Imputarea unei încălcări în ansamblul său unei întreprinderi care a participat la o încălcare este conformă cu cerințele principiului caracterului individual al răspunderii atunci când sunt îndeplinite două condiții, prima obiectivă și cea de a doua subiectivă.
Referitor la prima condiție, aceasta este îndeplinită în ceea ce privește raportul dintre concurenții care acționează pe aceeași piață relevantă, precum și dintre astfel de concurenți și clienții lor, din moment ce întreprinderea participantă a contribuit la punerea în aplicare a înțelegerii, chiar în mod subordonat, accesoriu sau pasiv, de exemplu, printr‑o aprobare tacită și prin lipsa denunțării acestei înțelegeri către autorități.
În ceea ce privește cea de a doua condiție, imputarea întregii încălcări întreprinderii participante depinde în plus de manifestarea voinței sale proprii, care demonstrează că acceptă, chiar și în mod tacit, obiectivele înțelegerii.
(a se vedea punctele 48, 49, 51, 57, 58 și 62)
2. Respectarea dreptului la apărare în orice procedură susceptibilă să conducă la aplicarea unor sancțiuni, în special a unor amenzi sau penalități, impune în special ca o comunicare privind obiecțiunile adresată de Comisie unei întreprinderi căreia intenționează să îi aplice o sancțiune pentru încălcarea normelor de concurență să conțină elementele esențiale reținute în privința sa, precum faptele reproșate, calificarea acestora și elementele de probă pe care se întemeiază Comisia, pentru ca respectiva întreprindere să fie în măsură să își valorifice în mod eficient argumentele în cadrul procedurii administrative inițiate împotriva sa.
O încălcare a dreptului la apărare în cursul procedurii administrative se apreciază în lumina obiecțiunilor reținute de Comisie în comunicarea privind obiecțiunile și în decizia prin care se finalizează procedura respectivă. În aceste condiții, constatarea unei încălcări a dreptului la apărare presupune că obiecțiunea, despre care întreprinderea susține că nu i‑a fost imputată în cuprinsul comunicării privind obiecțiunile, este reținută de Comisie în decizia finală. O simplă diferență de prezentare a situației de fapt, care urmărește numai redarea acesteia într‑un mod mai exact în decizia finală, nu poate constitui o modificare materială a obiecțiunilor.
(a se vedea punctele 113-115 și 120)
3. Pentru a fi susceptibile să afecteze comerțul dintre statele membre, o decizie, un acord sau o practică trebuie, pe baza unui ansamblu de elemente obiective de drept sau de fapt, să permită să se prevadă, cu un grad de probabilitate suficient, că exercită o influență directă sau indirectă, actuală sau potențială asupra fluxurilor de schimburi comerciale dintre statele membre, iar aceasta într‑un asemenea mod încât să creeze temerea că pot constitui un obstacol pentru realizarea unei piețe unice între statele membre. Este necesar, în plus, ca această influență să nu fie nesemnificativă. Astfel, un efect asupra schimburilor intracomunitare rezultă în general din reunirea mai multor factori care, considerați în mod izolat, nu ar fi în mod necesar determinanți.
Astfel, articolul 81 alineatul (1) CE nu impune ca înțelegerile vizate de această prevedere să fi afectat în mod semnificativ schimburile intracomunitare, ci solicită stabilirea faptului că aceste înțelegeri sunt de natură să aibă un astfel de efect.
(a se vedea punctele 167-169)
4. Deși Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO nu pot fi calificate drept normă de drept pe care administrația ar fi, în orice caz, obligată să o respecte, acestea prevăd totuși o regulă de conduită care indică practica ce trebuie urmată și de la care administrația nu se poate îndepărta, într‑un caz particular, fără a indica motive care să fie compatibile cu principiul egalității de tratament.
(a se vedea punctul 230)
5. Faptul că, prin Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO, Comisia și‑a precizat poziția cu privire la evaluarea gravității unei încălcări nu se opune ca aceasta să aprecieze acest criteriu în ansamblu, în funcție de toate împrejurările pertinente, inclusiv elemente care nu sunt menționate în mod expres în liniile directoare.
(a se vedea punctul 230)
6. Potrivit Liniilor directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO, cele trei criterii care trebuie luate în considerare la evaluarea gravității unei încălcări a normelor comunitare de concurență sunt natura proprie a încălcării, impactul său real asupra pieței atunci când poate fi evaluat și întinderea pieței geografice în cauză. Aceste trei aspecte ale evaluării gravității încălcării nu au aceeași importanță în cadrul examinării globale. Natura încălcării are un rol primordial, în special pentru a caracteriza încălcările „foarte grave”.
În această privință, din descrierea încălcărilor foarte grave în Liniile directoare rezultă că acorduri sau practici concertate care urmăresc în special stabilirea prețurilor sau împărțirea piețelor pot duce, pentru simplul motiv al naturii proprii, la calificarea lor drept „foarte grave”, fără să fie necesar ca aceste comportamente să fie caracterizate printr‑un impact sau printr‑o întindere geografică deosebită. Această concluzie este susținută de faptul că, deși descrierea încălcărilor grave menționează în mod expres impactul asupra pieței și efectele asupra unor zone întinse din piața comună, în schimb, cea a încălcărilor foarte grave nu menționează nicio cerință cu privire la un impact real asupra pieței și nici cu privire la producerea unor efecte într‑o zonă geografică determinată.
Între cele trei aspecte ale evaluării gravității încălcării există o interdependență, în sensul că un nivel ridicat al gravității în ceea ce privește unul dintre aspecte poate compensa gravitatea mai redusă a încălcării sub alte aspecte.
În ceea ce privește întinderea pieței geografice, aceasta nu reprezintă decât unul dintre cele trei criterii pertinente în vederea aprecierii globale a gravității încălcării și nu este un criteriu autonom, în sensul că numai încălcările care vizează majoritatea statelor membre ar fi susceptibile să fie calificate drept „foarte grave”. Nici Tratatul CE, nici Regulamentul nr. 17 sau Regulamentul nr. 1/2003, nici liniile directoare, nici jurisprudența nu permit să se considere că numai restricțiile foarte întinse din punct de vedere geografic pot fi calificate astfel. Prin urmare, mărimea limitată a pieței geografice relevante nu împiedică o calificare drept „foarte gravă” a încălcării constatate. Această soluție se impune a fortiori în ceea ce privește mărimea limitată a pieței relevante a produsului, întrucât, în principiu, mărimea pieței relevante a produsului nu este un element de care trebuie să se țină seama în mod obligatoriu, ci numai un element pertinent printre altele pentru a aprecia gravitatea încălcării și pentru a stabili cuantumul amenzii.
Or, este clar că încălcarea reproșată unor prim‑procesatori de tutun și unei întreprinderi în cauză printre ale cărei activități se numără și comercializarea tutunului procesat, care constă în stabilirea prețurilor pentru diferitele soiuri de tutun brut într‑un stat membru și în împărțirea cantităților de tutun brut care urmează să fie achiziționate de la producători, constituie o încălcare foarte gravă prin însăși natura sa. Încălcările de acest tip sunt calificate drept deosebit de grave atunci când presupun o intervenție directă în parametrii esențiali ai concurenței pe piața relevantă sau drept încălcări evidente ale normelor comunitare de concurență.
(a se vedea punctele 231, 233, 234, 238 și 240-242)
7. În cadrul aprecierii gravității încălcării normelor comunitare de concurență în vederea stabilirii cuantumului amenzii, faptul că Comisia nu a demonstrat conform cerințelor legale că înțelegerea a avut un impact real asupra pieței este irelevant pentru calificarea încălcării drept „foarte gravă”.
Lipsa unei dovezi suficiente cu privire la impactul real asupra pieței nu este susceptibilă să repună în discuție cuantumul de plecare al amenzii, stabilit de Comisie în funcție de gravitatea încălcării.
(a se vedea punctele 250 și 251)
8. Practica decizională anterioară a Comisiei nu servește în sine drept cadru juridic pentru aplicarea amenzilor în materie de concurență.
(a se vedea punctele 292 și 426)
9. Motivarea unei decizii individuale trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care problema dacă aceasta respectă condițiile impuse de articolul 253 CE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare a actului în cauză, ci și în raport cu contextul în care acest act a fost adoptat, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă.
(a se vedea punctul 319)
10. Din momentul în care Comisia indică în mod expres, în comunicarea privind obiecțiunile, că va examina necesitatea de a aplica amenzi întreprinderilor în cauză și enunță principalele elemente de fapt și de drept susceptibile să conducă la aplicarea unei amenzi, precum gravitatea și durata presupusei încălcări și împrejurarea că aceasta a fost săvârșită „cu intenție sau din neglijență”, aceasta își îndeplinește obligația de a respecta dreptul întreprinderilor în cauză de a fi audiate. Procedând astfel, Comisia le furnizează elementele necesare pentru a se apăra nu numai împotriva unei constatări a încălcării, ci și împotriva aplicării unei amenzi. Totuși, obligarea Comisiei să transmită întreprinderilor în cauză, în stadiul comunicării privind obiecțiunile, informații concrete privind nivelul amenzilor preconizate ar însemna să se impună acesteia să anticipeze în mod neadecvat decizia sa finală.
În această privință, calificarea de conducător atribuită unei întreprinderi determină consecințe importante în ceea ce privește cuantumul amenzii care urmează să fie aplicată acestei întreprinderi. Astfel, conform punctului 2 din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO, este vorba despre o circumstanță agravantă care determină o majorare care nu este neglijabilă a cuantumului de bază al amenzii. De asemenea, în temeiul secțiunii B litera (e) din comunicarea privind cooperarea, o astfel de calificare exclude de la început acordarea unei reduceri foarte importante a amenzii, deși întreprinderea calificată drept conducător ar îndeplini toate condițiile prevăzute pentru a putea obține o astfel de reducere. Prin urmare, revine Comisiei sarcina de a expune, în comunicarea privind obiecțiunile, elementele pe care le consideră pertinente pentru a permite întreprinderii susceptibile să fie calificată conducător al înțelegerii să răspundă la această obiecțiune. Cu toate acestea, având în vedere faptul că această comunicare rămâne o etapă în adoptarea deciziei finale și că, prin urmare, nu constituie poziția definitivă a Comisiei, nu se poate impune ca aceasta din urmă să dea, încă din acest stadiu, o calificare juridică elementelor pe care se va întemeia în decizia sa finală pentru a califica o întreprindere drept conducător al înțelegerii.
(a se vedea punctele 324, 325 și 327)
11. În cadrul stabilirii cuantumului amenzii pentru încălcarea normelor comunitare de concurență, pentru a fi calificată drept conducător, întreprinderea în cauză trebuie să fi reprezentat o forță motrice semnificativă pentru înțelegere și să fi avut o răspundere deosebită și concretă în funcționarea acesteia.
Deși elementele invocate de Comisie demonstrează că această întreprindere a avut un rol activ și direct în înțelegere, nu sunt totuși suficiente pentru a stabili că aceasta a reprezentat o forță motrice semnificativă pentru această înțelegere, în special dacă niciun element din dosar nu indică faptul că o întreprindere în cauză a luat inițiativa în scopul de a crea respectiva înțelegere sau de a determina una dintre celelalte întreprinderi să adere la ea și dacă de asemenea niciun element nu permite să se stabilească că întreprinderea în cauză și‑a asumat sarcina unor activități legate în mod obișnuit de exercitarea rolului de conducător al unei înțelegeri, cum ar fi prezidarea unor reuniuni sau centralizarea și distribuirea anumitor date.
(a se vedea punctele 332-335)
12. La stabilirea cuantumului amenzilor pentru încălcări ale normelor de concurență, Comisia trebuie să se conformeze, în principiu, propriilor linii directoare. Cu toate acestea, în Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO nu se arată că fiecare dintre circumstanțele atenuante enumerate la punctul 3 din aceste linii directoare trebuie luată întotdeauna în considerare de către Comisie în mod separat și aceasta nu este obligată să acorde în mod automat o reducere suplimentară în acest temei, caracterul adecvat al unei eventuale reduceri a amenzii în temeiul circumstanțelor atenuante trebuind să fie apreciat din punct de vedere global, ținând seama de ansamblul circumstanțelor pertinente.
Astfel, adoptarea liniilor directoare nu a lipsit de relevanță jurisprudența anterioară potrivit căreia Comisia dispune de o putere de apreciere care îi permite să ia sau să nu ia în considerare anumite elemente atunci când stabilește, în special în funcție de circumstanțele din speță, cuantumul amenzilor pe care intenționează să le aplice.
Astfel, în absența din liniile directoare a unei dispoziții imperative privind circumstanțele atenuante care pot fi avute în vedere, trebuie să se considere că Comisia a păstrat o anumită marjă pentru a aprecia în mod global importanța unei eventuale reduceri a cuantumului amenzilor în temeiul circumstanțelor atenuante.
(a se vedea punctele 347 și 348)
13. În cadrul stabilirii cuantumului amenzii pentru încălcarea normelor comunitare de concurență, revine Comisiei obligația de a recunoaște existența unei circumstanțe atenuante ca urmare a lipsei aplicării unei înțelegeri numai dacă întreprinderea care invocă această împrejurare poate demonstra că s‑a opus în mod clar și considerabil aplicării acestei înțelegeri, în sensul de a fi perturbat însăși funcționarea acesteia, și că nu a aderat la acord în aparență, instigând astfel alte întreprinderi să pună în aplicare înțelegerea în cauză. Astfel, întreprinderilor le‑ar fi foarte facil să minimalizeze riscul obligației de plată a unei amenzi ridicate dacă ar putea beneficia de o înțelegere ilicită și, ulterior, de o reducere a amenzii pentru motivul că jucaseră doar un rol limitat în aplicarea încălcării, deși atitudinea acestora a determinat și alte întreprinderi să se comporte într‑un mod care aduce o atingere mai mare concurenței.
(a se vedea punctul 350)
14. În cadrul stabilirii cuantumului amenzii pentru încălcarea normelor comunitare de concurență, „încetarea încălcării de îndată ce intervine Comisia (în special atunci când desfășoară verificări)” menționată la punctul 3 a treia liniuță din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO nu poate, în mod logic, să constituie o circumstanță atenuantă decât dacă există motive pentru a se presupune că întreprinderile în cauză au fost determinate să înceteze comportamentele lor anticoncurențiale prin intervențiile în discuție, cazul în care încălcarea încetase deja anterior datei primelor intervenții ale Comisiei nefiind acoperit de această dispoziție din liniile directoare.
(a se vedea punctele 354 și 355)
15. Comisia dispune de o putere de apreciere largă în ceea ce privește metoda de calcul al amenzilor pentru încălcarea normelor comunitare de concurență și, în această privință, poate să țină cont de elemente multiple, printre care figurează cooperarea întreprinderilor în cauză în cursul investigației realizate de serviciile acestei instituții. Astfel, Comisia dispune de o marjă de apreciere largă pentru a evalua calitatea și utilitatea cooperării unei întreprinderi, în special în raport cu contribuțiile altor întreprinderi. Pentru a justifica reducerea cuantumului unei amenzi în temeiul cooperării, comportamentul unei întreprinderi trebuie să faciliteze sarcina Comisiei care constă în constatarea și reprimarea încălcărilor menționate. În cadrul aprecierii cooperării întreprinderilor, Comisia nu poate ignora principiul egalității de tratament, care este încălcat atunci când situații comparabile sunt tratate în mod diferit sau situații diferite sunt tratate în mod identic, cu excepția cazului în care un asemenea tratament este justificat în mod obiectiv.
(a se vedea punctele 389, 390 și 399)
16. Faptul că în trecut Comisia a aplicat amenzi de un anumit nivel pentru diferite tipuri de încălcări nu o poate priva de posibilitatea de a ridica acest nivel în limitele indicate în Regulamentul nr. 1/2003, dacă acest lucru este necesar pentru a asigura punerea în aplicare a politicii comunitare privind concurența.
Operatorii economici nu pot să aibă încredere legitimă în faptul că o situație existentă, care poate fi modificată de Comisie în cadrul exercitării puterii sale de apreciere, va fi menținută.
În consecință, întreprinderile implicate într‑o procedură administrativă care poate avea ca efect aplicarea unei amenzi nu pot să dobândească încredere legitimă în faptul că nivelul amenzilor aplicate anterior nu va fi depășit de Comisie.
Astfel, orice întreprindere implicată într‑o procedură administrativă care poate avea ca efect aplicarea unei amenzi trebuie să ia în considerare posibilitatea ca, în orice moment, Comisia să decidă creșterea nivelului cuantumului amenzilor în raport cu cel aplicat în trecut.
(a se vedea punctele 426 și 435)