Language of document : ECLI:EU:T:2014:611





Ordonanța Tribunalului (Camera a patra) din 25 iunie 2014 –
Accorinti și alții/BCE

(Cauza T‑224/12)

„Acțiune în anulare – Politică economică și monetară – BCE – Bănci centrale naționale – Restructurarea datoriei publice elene – Eligibilitatea titlurilor de creanță tranzacționabile emise sau garantate pe deplin de Grecia în scopul unor operațiuni de politică monetară ale Eurosistemului – Conservarea pragului de calitate a creditului suficientă pentru menținerea eligibilității – Îmbunătățire a calității colateralului sub forma unui program de răscumpărare de titluri în beneficiul băncilor centrale naționale – Creditori privați – Imputabilitatea anumitor efecte juridice actului atacat – Lipsa interesului de a exercita acțiunea – Lipsa afectării directe – Inadmisibilitate”

1.                     Acțiune în anulare – Interesul de a exercita acțiunea – Interes care se apreciază la data introducerii acțiunii – Acțiune îndreptată împotriva unui act care a produs efecte obligatorii din punct de vedere juridic în privința reclamantului – Abrogarea actului atacat în cursul procedurii – Constatare a lipsei necesității de pronunțare asupra fondului – Inadmisibilitate – Menținerea interesului reclamantului de a obține recunoașterea nelegalității actului atacat (art. 263 TFUE și art. 266 TFUE) (a se vedea punctele 68 și 69)

2.                     Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Afectare directă – Criterii – Decizie a Băncii Centrale Europene care consacră eligibilitatea titlurilor de creanță elene care nu îndeplinesc cerințele minime prevăzute de Eurosistem referitoare la pragurile de calitate a creditelor în schimbul unui program de răscumpărare în beneficiul băncilor centrale naționale – Acțiune formulată de creditori privați deținători ai unor titluri de creanță elene – Lipsa afectării directe – Inadmisibilitate [art. 263 al patrulea paragraf TFUE; Decizia 2012/153 a Băncii Centrale Europene, art. 1 alin. (1)] (a se vedea punctele 72, 81, 82, 88 și 89)

Obiectul

Cerere de anulare a Deciziei 2012/153/UE a Băncii Centrale Europene din 5 martie 2012 privind eligibilitatea titlurilor de creanță tranzacționabile emise sau garantate pe deplin de Republica Elenă în contextul ofertei de preschimbare a datoriei lansate de Republica Elenă (BCE/2012/3) (JO L 77, p. 19)

Dispozitivul

1)

Respinge acțiunea ca inadmisibilă.

2)

Îi obligă pe domnul Alessandro Accorinti și pe ceilalți reclamanți ale căror nume figurează în anexă la plata cheltuielilor de judecată.