Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Hoge Raad der Nederlanden (Țările de Jos) la 15 mai 2013 – Nutricia NV, cealaltă parte din procedură: Staatssecretaris van Financiën

(Cauza C-267/13)

Limba de procedură: olandeza

Instanța de trimitere

Hoge Raad der Nederlanden

Părțile din procedura principală

Recurentă: Nutricia NV

Cealaltă parte din procedură: Staatssecretaris van Financiën

Întrebările preliminare

Noţiunea „medicamente” în sensul poziţiei 3004 din Nomenclatura Combinată trebuie interpretată în sensul că acoperă şi preparatele alimentare, precum produsele în litigiu, care sunt destinate exclusiv administrării sub supraveghere medicală pe cale enterală (prin intermediul unei sonde gastrice) persoanelor care sunt tratate medical din cauza unei boli sau a unei afecţiuni şi cărora li se administrează produsele în cadrul tratamentului pentru această boală sau afecţiune în vederea tratării sau prevenirii subnutriţiei?

Noţiunea „băuturi” în sensul poziției 2202 din Nomenclatura Combinată trebuie interpretată în sensul că acoperă şi preparate alimentare lichide, precum produsele în litigiu, care nu sunt destinate a fi băute, ci pentru administrare enterală (prin intermediul unei sonde gastrice)?