Cauza T‑24/11

Bank Refah Kargaran

împotriva

Consiliului Uniunii Europene

„Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive luate împotriva Iranului în scopul de a împiedica proliferarea nucleară – Înghețarea fondurilor – Obligația de motivare – Dreptul la apărare – Dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a patra) din 6 septembrie 2013

1.      Procedură jurisdicțională – Decizie care înlocuiește în cursul judecății decizia atacată care a fost retrasă între timp – Admisibilitatea unor concluzii noi – Limite – Acte ipotetice neadoptate încă

2.      Procedură jurisdicțională – Acte care abrogă și înlocuiesc în cursul judecății actele atacate – Cerere de adaptare a concluziilor în anulare formulată în cursul judecății – Admisibilitate

(art. 263 TFUE)

3.      Dreptul Uniunii Europene – Drepturi fundamentale – Domeniu de aplicare personal – Persoane juridice care constituie emanații ale unor state terțe – Includere – Responsabilitatea statului terț pentru respectarea drepturilor fundamentale pe teritoriul său – Irelevanță

(Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene)

4.      Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conţinut – Măsuri restrictive împotriva Iranului – Îngheţarea fondurilor persoanelor, ale entităţilor sau ale organismelor care participă ori susţin proliferarea nucleară – Obligația de a comunica motivarea persoanei interesate – Limite – Securitatea Uniunii și a statelor membre sau modul de desfășurare a relațiilor internaționale ale acestora – Motiv unic care nu specifică preluarea de către reclamant a unor operațiuni bancare ilicite – Încălcarea obligaţiei de motivare

[art. 296 al doilea paragraf TFUE; Decizia 2010/413/PESC a Consiliului, art. 24 alin. (3); Regulamentul nr. 423/2007 al Consiliului, art. 15 alin. (3), Regulamentul nr. 961/2010 al Consiliului, art. 36 alin. (3), și Regulamentul nr. 267/2012 al Consiliului, art. 46 alin. (3)]

5.      Acțiune în anulare – Hotărâre de anulare – Efecte – Limitare de către Curte – Măsuri restrictive împotriva Iranului – Anulare, în două momente diferite, a două acte care prevăd măsuri restrictive identice – Riscul unei atingeri serioase aduse securității juridice – Menținerea efectelor primului act până la producerea efectelor anulării celui de al doilea act

(art. 264 al doilea paragraf TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 56 primul paragraf și art. 60 al doilea paragraf; Decizia 2010/413/CE a Consiliului, anexa II; Regulamentul nr. 267/2012 al Consiliului, anexa IX)

6.      Acțiune în anulare – Hotărâre de anulare – Efecte – Anulare în parte a unui regulament și a unei decizii privind măsuri restrictive împotriva Iranului – Producerea efectelor anulării regulamentului începând cu data expirării termenului de introducere a recursului sau cu data respingerii acestuia – Aplicarea acestui termen în cazul producerii efectelor anulării deciziei

(art. 264 al doilea paragraf TFUE și art. 280 TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 56 primul paragraf și art. 60 al doilea paragraf; Decizia 2010/413/PESC a Consiliului, anexa II; Regulamentul nr. 961/2010 al Consiliului, anexa VIII, Regulamentul nr. 1245/2011 al Consiliului și Regulamentul nr. 267/2012 al Consiliului, anexa IX)

1.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 31 și 32)

2.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 47 și 49)

3.      Nici Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, nici tratatele nu prevăd dispoziții care să excludă persoanele juridice care sunt emanații ale unor state de la beneficiul protecției drepturilor fundamentale. În această privință, articolul 34 din Convenția europeană privind drepturile omului este o dispoziție de procedură care nu este aplicabilă în procedurile în fața instanței Uniunii, în timp ce scopul acestei dispoziții este acela de a evita ca un stat parte la convenție să fie în același timp reclamant și pârât în fața Curții menționate. În plus, împrejurarea potrivit căreia un stat este garantul respectării drepturilor fundamentale pe teritoriul propriu este lipsită de relevanță în ceea ce privește întinderea drepturilor de care pot să beneficieze pe teritoriul statelor terțe persoanele juridice care sunt emanații ale aceluiași stat. În sfârșit, nici faptul că un stat deține majoritatea capitalului unei persoane juridice, nici faptul că serviciile bancare prestate de aceasta ar fi necesare pentru funcționarea economiei unui stat nu conferă acestor activități calitatea de serviciu public și nici nu implică faptul că o asemenea persoană juridică ar participa la exercitarea autorității publice.

(a se vedea punctele 57, 59, 61 și 65)

4.      Cu excepția situației în care există motive imperative care țin de securitatea Uniunii sau a statelor sale membre ori de modul de desfășurare a relațiilor lor internaționale care să împiedice comunicarea anumitor elemente, Consiliul este obligat să aducă la cunoștința unei entități care face obiectul unor măsuri restrictive motivele specifice și concrete pentru care consideră că era necesară adoptarea acestora. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, având în vedere că aprecierea caracterului suficient al unei motivări trebuie efectuată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă.

În aceste condiții, motivul unic care a justificat înscrierea reclamantei pe lista entităților implicate în proliferarea nucleară, care a avut drept consecință înghețarea fondurilor și a resurselor economice ale acesteia, motiv în care s‑a invocat că reclamanta a preluat operațiunile bancare ale unei alte persoane care a fost înscrisă deja pe asemenea liste și care face deopotrivă obiectul unor asemenea măsuri restrictive nu este suficient de precis, întrucât acesta nu specifică ce ar trebui să se înțeleagă printr‑o asemenea preluare, nici care operațiuni ale acestei bănci ar fi fost preluate de reclamantă, nici care erau terțele părți care ar fi trebuit să obțină un beneficiu din operațiunile în cauză.

(a se vedea punctele 72, 73, 77 și 80)

5.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 86, 89 și 90)

6.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 87 și 88)