ORDONANȚA CURȚII (Camera a opta)
27 septembrie 2023 (*)
„Trimitere preliminară – Articolul 99 din Regulamentul de procedură al Curții – Spațiul de libertate, securitate și justiție – Politica privind azilul – Proceduri comune de acordare și de retragere a protecției internaționale – Directiva 2013/32/UE – Articolele 22 și 23 – Dreptul la asistență juridică și la reprezentare – Articolul 46 alineatul (4) – Termen rezonabil de introducere a căii de atac – Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Dreptul la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe judecătorești – Respingerea unei cereri de protecție internațională ca fiind vădit nefondată, prin procedură accelerată”
În cauza C‑58/23 [Abboudnam] (i),
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Upravno sodišče (Tribunalul Administrativ, Slovenia), prin decizia din 31 ianuarie 2023, primită de Curte la 6 februarie 2023, în procedura
Y.N.
împotriva
Republika Slovenija,
CURTEA (Camera a opta),
compusă din domnul M. Safjan, președinte de cameră, și domnii N. Piçarra (raportor) și N. Jääskinen, judecători,
avocat general: doamna T. Ćapeta,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere decizia luată, după ascultarea avocatei generale, de a se pronunța prin ordonanță motivată, în conformitate cu articolul 99 din Regulamentul de procedură al Curții,
dă prezenta
Ordonanță
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 46 alineatul (4) din Directiva 2013/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind procedurile comune de acordare și retragere a protecției internaționale (JO 2013, L 180, p. 60) coroborat cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Y.N., pe de o parte, și Republika Slovenija (Republica Slovenia), pe de altă parte, în legătură cu decizia Ministerului de Interne al acesteia din urmă (denumit în continuare „Ministerul de Interne”) de a respinge ca vădit nefondată, prin procedură accelerată, cererea de protecție internațională depusă de Y.N. (denumită în continuare „decizia în discuție în litigiul principal”).
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
3 Considerentele (20), (23), (25) și (50) ale Directivei 2013/32 au următorul cuprins:
„(20) În circumstanțe bine definite, atunci când este probabil ca o cerere să nu fie fondată […], statele membre ar trebui să poată să accelereze procedura de examinare, în special prin introducerea unor termene mai scurte, dar rezonabile pentru anumite etape procedurale, fără a aduce atingere efectuării unei examinări adecvate și complete și accesului efectiv al solicitantului la principiile și garanțiile de bază prevăzute de prezenta directivă.
[…]
(23) În procedurile privind căile de atac, sub rezerva anumitor condiții, solicitanții ar trebui să beneficieze de asistență juridică gratuită și de reprezentare gratuită din partea unor persoane competente în materie în temeiul legislației interne. În plus, în toate stadiile procedurii, solicitanții ar trebui să aibă dreptul de a consulta, pe cheltuială proprie, consilieri juridici sau alt tip de consilieri autorizați sau acceptați în acest scop în conformitate cu legislația internă.
[…]
(25) În interesul unei corecte recunoașteri a acelor persoane care au nevoie de protecție ca refugiați în sensul articolului 1 din [Convenția privind statutul refugiaților, semnată la Geneva la 28 iulie 1951 [Recueil des traités des Nations unies, vol. 189, p. 150, nr. 2545 (1954)], completată și modificată prin Protocolul privind statutul refugiaților, încheiat la New York la 31 ianuarie 1967] sau ca persoane eligibile pentru obținerea de protecție subsidiară, fiecare solicitant ar trebui să aibă acces efectiv la proceduri, posibilitatea de a coopera și de a comunica în mod adecvat cu autoritățile competente, astfel încât să poată prezenta faptele relevante ale cazului său, precum și garanții procedurale suficiente pentru a‑și putea susține cazul în toate etapele procedurii. În plus, pe parcursul procedurii în cadrul căreia este examinată o cerere de protecție internațională, în mod normal, solicitantul ar trebui să beneficieze cel puțin de […] acces la serviciile unui interpret pentru a‑și prezenta argumentele în cazul în care este intervievat de autorități, […] de posibilitatea de a consulta un consilier juridic sau un alt tip de consilier, de dreptul de a fi informat despre situația sa juridică în momente decisive din cursul procedurii, într‑o limbă pe care o înțelege sau se presupune în mod rezonabil că o înțelege și, în cazul unei decizii negative, de dreptul la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe judecătorești.
[…]
(50) În conformitate cu un principiu fundamental al dreptului Uniunii, deciziile adoptate cu privire la o cerere de protecție internațională […] sunt supuse unei căi de atac [efective] în fața unei instanțe judecătorești.”
4 Articolul 12 din această directivă, intitulat „Garanțiile acordate solicitanților”, prevede:
(1) Cu privire la procedurile prevăzute la capitolul III, statele membre se asigură că toți solicitanții de protecție internațională beneficiază de următoarele garanții:
[…]
(b) beneficiază, atunci când este necesar, de serviciile unui interpret pentru a prezenta autorităților competente argumentele lor. Statele membre consideră că este necesar să se furnizeze serviciile unui interpret cel puțin atunci când solicitantul trebuie să fie intervievat, astfel cum se menționează la articolele 14-17 și 34, și, în lipsa unor astfel de servicii, comunicarea nu poate fi asigurată. În acest caz și în alte cazuri în care autoritățile competente doresc să îl intervieveze pe solicitant, serviciile respective se plătesc din fonduri publice;
[…]
(2) Cu privire la procedurile prevăzute la capitolul V, statele membre se asigură că toți solicitanții beneficiază de garanții echivalente cu cele menționate la alineatul (1) literele (b)-(e).”
5 Articolul 20 alineatul (1) din directiva menționată prevede că statele membre trebuie să se asigure că asistența juridică gratuită și reprezentarea gratuită se acordă la cerere în procedurile privind căile de atac prevăzute la articolul 46 din aceasta.
6 Articolul 22 alineatul (1) din aceeași directivă le garantează solicitanților posibilitatea efectivă de a consulta, pe propria cheltuială, un consilier juridic sau alt consilier, recunoscut ca atare sau autorizat în acest scop în conformitate cu legislația internă, în chestiuni referitoare la cererile lor de protecție internațională, în toate etapele procedurii, inclusiv după adoptarea unei decizii negative.
7 Articolul 23 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2013/32 precizează că acest consilier juridic sau acest alt consilier trebuie să aibă „acces la informațiile din dosarul solicitantului pe baza cărora este sau va fi luată o decizie”.
8 Articolul 46 alineatele (1) și (4) din această directivă, intitulat „Dreptul la o cale de atac efectivă”, prevede:
(1) Statele membre se asigură că solicitanții de protecție internațională au dreptul la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe judecătorești, împotriva:
(a) unei decizii luate cu privire la cererea lor de protecție internațională […]
[…]
(4) Statele membre prevăd termene rezonabile și alte norme necesare pentru exercitarea de către solicitant a dreptului său la o cale de atac efectivă în temeiul alineatului (1). Termenele respective nu împiedică sau îngreunează în mod excesiv exercitarea de către solicitant a acestui drept.”
Dreptul sloven
9 Articolul 70 alineatul (1) prima teză din Zakon o mednarodni zaščiti (Legea privind protecția internațională) din 4 martie 2016 (Uradni list RS, nr. 16/17, denumită în continuare „ZMZ-1”) stabilește un termen de cincisprezece zile de la notificarea unei decizii administrative a unui organism competent pentru a formula o cale de atac împotriva acestei decizii la Upravno sodišče (Tribunalul Administrativ, Slovenia). În cazul în care o astfel de decizie este adoptată prin procedură accelerată, articolul 70 alineatul (1) a doua teză reduce acest termen la trei zile de la notificarea deciziei respective.
10 Din cuprinsul articolului 111 alineatele (2) și (4) din Zakon o pravdnem postopku (Legea privind Codul de procedură civilă) din 15 martie 1999 (Uradni list RS, nr. 73/07) coroborat cu articolul 22 alineatul (1) din Zakon o upravnem sporu (Legea privind contenciosul administrativ) din 28 septembrie 2006 (Uradni list RS, nr. 105/06) reiese că, dacă un termen este stabilit în zile, acest termen începe să curgă din ziua care urmează zilei notificării sau comunicării deciziei menționate. Dacă ultima zi a termenului menționat este o sâmbătă, o duminică, o zi de sărbătoare legală sau o altă zi liberă prevăzută de legea națională, același termen expiră la sfârșitul următoarei zile lucrătoare.
Litigiul principal și întrebarea preliminară
11 Decizia în discuție în litigiul principal, prin care Ministerul de Interne a respins ca vădit nefondată cererea de protecție internațională prezentată de Y.N., un resortisant marocan, a fost adoptată prin procedură accelerată. Conform articolului 70 alineatul (1) a doua teză din ZMZ-1, termenul de formulare a unei căi de atac împotriva unei astfel de decizii se reduce de la cincisprezece la trei zile de la notificarea acestei decizii.
12 Y.N. a sesizat Upravno sodišče (Tribunalul Administrativ), instanța de trimitere, cu o acțiune împotriva deciziei în discuție în litigiul principal, susținând, pe de o parte, că, întrucât notificarea acestei decizii a avut loc la 23 decembrie 2022, în ajunul unui week‑end de sărbătoare legală, termenul efectiv de introducere a unei căi de atac ar fi fost redus la o zi lucrătoare. Pe de altă parte, deși nu vorbește decât limba arabă, el nu ar fi dispus de un interpret și nu ar fi fost astfel în măsură să comunice în mod util cu mandatarul său, conversațiile lor rezumându‑se la schimburi de mesaje scurte (SMS) cu utilizarea unei traduceri electronice. Aceste împrejurări nu i‑ar fi permis să își pregătească în mod util acțiunea, cu încălcarea dreptului său la o cale de atac jurisdicțională efectivă.
13 Instanța de trimitere confirmă că, în speță, ultima zi a termenului de introducere a acțiunii, care a început să curgă la 24 decembrie 2022, era 26 decembrie 2022, zi de sărbătoare legală în Slovenia, astfel încât acest termen expirase la sfârșitul primei zile lucrătoare următoare, și anume la 27 decembrie 2022.
14 Această instanță arată, pe de altă parte, că împrejurările speței diferă de cele din cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 9 septembrie 2020, Commissaire général aux réfugiés et aux apatrides (Respingerea unei cereri ulterioare – Termen de introducere a căii de atac) (C‑651/19, EU:C:2020:681), în care Curtea a statuat că articolul 46 din Directiva 2013/32, interpretat în lumina articolului 47 din cartă, nu se opune unei reglementări naționale care, pentru introducerea unei căi de atac jurisdicționale împotriva unei decizii de respingere ca inadmisibilă a unei cereri ulterioare de protecție internațională, impune un termen de decădere de zece zile, cu includerea zilelor de sărbătoare legală și a zilelor libere, începând de la notificarea unei astfel de decizii, cu condiția ca solicitanții de protecție internațională să poată exercita în mod efectiv, într‑un astfel de termen, garanțiile și drepturile procedurale recunoscute de Directiva 2013/32.
15 Deși admite că termenul de introducere a acțiunii împotriva unei decizii de respingere a unei cereri de protecție internațională vădit nefondate poate fi mai scurt decât termenul de cincisprezece zile prevăzut pentru procedura obișnuită, instanța de trimitere consideră totuși că termenul de trei zile, prevăzut în cadrul procedurii accelerate, este, în mod disproporționat, mai puțin favorabil decât cel prevăzut pentru procedura obișnuită.
16 În aceste condiții, Upravno sodišče (Tribunalul Administrativ) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Articolul 46 alineatul (4) din Directiva 2013/32/UE coroborat cu articolul 47 din cartă trebuie interpretat în sensul că se opune unei norme naționale de procedură precum articolul 70 alineatul (1) a doua teză din ZMZ-1, care prevede, pentru introducerea unei căi de atac împotriva unei decizii prin care autoritatea competentă respinge o cerere ca vădit nefondată în cadrul unei proceduri accelerate, un termen de decădere de trei zile de la data notificării unei astfel de decizii, care include zilele de sărbătoare legală și zilele libere, acest termen putând să expire la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează?”
Procedura în fața Curții
Cu privire la cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii preliminare de urgență
17 Prin înscris separat depus la grefă la 6 februarie 2023, instanța de trimitere a solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii preliminare de urgență, arătând, pe de o parte, că interpretarea articolului 46 alineatul (4) din Directiva 2013/32 cu care a sesizat Curtea ar avea o incidență asupra examinării unor acțiuni similare introduse în fața sa și, pe de altă parte, că problema de drept invocată în speță, din moment ce privea dreptul la o cale de atac jurisdicțională efectivă, justifica, prin natura sa, un răspuns în cel mai scurt timp.
18 Printr‑o decizie din 16 februarie 2023, Camera a treia a Curții, desemnată conform articolului 108 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, a respins această cerere pentru motivul că nu era îndeplinită condiția privind urgența.
19 În ceea ce privește primul motiv invocat de instanța de trimitere, Camera a treia a Curții a arătat că numărul important de persoane sau de situații juridice potențial vizate de decizia pe care o instanță de trimitere trebuie să o pronunțe după ce a sesizat Curtea cu titlu preliminar nu poate constitui, ca atare, o împrejurare excepțională de natură să justifice aplicarea procedurii preliminare de urgență. În ceea ce privește al doilea motiv, întemeiat pe faptul că orice cerere de decizie preliminară privind interpretarea unei dispoziții referitoare la dreptul la o cale de atac jurisdicțională efectivă ar impune ca un răspuns să fie furnizat de Curte cu celeritate, această cameră a considerat că un astfel de motiv nu putea fi suficient, în sine, pentru a justifica judecarea unei cauze potrivit procedurii de urgență, dat fiind că aceasta constituie un instrument procedural destinat să răspundă unei situații de urgență extraordinare.
20 Camera a treia a Curții a amintit, pe de altă parte, că criteriul principal pentru a stabili dacă este îndeplinită condiția urgenței este cel referitor la existența unei privări de libertate a reclamantului din litigiul principal [Hotărârea din 12 ianuarie 2023, MV (Contopirea pedepselor), C‑583/22 PPU, EU:C:2023:5, punctul 45] și a arătat că din dosarul aflat la dispoziția Curții reieșea că acest reclamant nu făcea obiectul niciunei măsuri privative de libertate. Ea a subliniat de asemenea că, în măsura în care, în temeiul dreptului național, reclamantul menționat nu putea face obiectul unei expulzări atât timp cât decizia prin care se soluționează cererea sa de permis de ședere nu rămăsese definitivă, riscul de îndepărtare către o țară în care ar putea fi expus pedepsei cu moartea, torturii sau altor pedepse sau tratamente inumane sau degradante putea fi înlăturat.
Cu privire la cererea de procedură accelerată
21 Instanța de trimitere a formulat de asemenea o cerere de judecare a cauzei potrivit procedurii accelerate, în temeiul articolului 105 din Regulamentul de procedură, întemeiată pe motive identice cu cele invocate în susținerea cererii sale de judecare potrivit procedurii preliminare de urgență, indicată la punctul 17 din prezenta ordonanță. Această cerere a fost respinsă printr‑o decizie a președintelui Curții din 1 martie 2023, pentru aceleași motive precum cele expuse la punctul 19 din prezenta ordonanță.
Cu privire la întrebarea preliminară
22 În temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură, printre altele, atunci când răspunsul la o întrebare formulată cu titlu preliminar poate fi în mod clar dedus din jurisprudență sau atunci când răspunsul la o astfel de întrebare nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, Curtea poate oricând să decidă să se pronunțe prin ordonanță motivată.
23 S‑a decis să se aplice această dispoziție în cadrul prezentei cauze.
24 Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 46 alineatul (4) din Directiva 2013/32, citit în lumina articolului 47 primul paragraf din cartă, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care prevede un termen de trei zile, care include zilele de sărbătoare legală și zilele libere, pentru a formula o cale de atac jurisdicțională împotriva unei decizii de respingere ca vădit nefondată a unei cereri de protecție internațională adoptate prin procedură accelerată.
25 Articolul 46 alineatele (1) și (4) din această directivă, citit în lumina considerentului (50) al acesteia, obligă statele membre să prevadă termene rezonabile pentru introducerea unei căi de atac și să prevadă celelalte norme necesare pentru ca solicitantul de protecție internațională să își poată exercita dreptul la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe judecătorești. Această dispoziție precizează de asemenea că termenele respective nu pot împiedica sau îngreuna în mod excesiv o astfel de exercitare.
26 Caracteristicile căii de atac prevăzute la articolul 46 alineatul (4) din Directiva 2013/32 trebuie să fie determinate conform articolului 47 din cartă, potrivit căruia orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe judecătorești, cu respectarea condițiilor stabilite la acest din urmă articol [Hotărârea din 9 septembrie 2020, Commissaire général aux réfugiés et aux apatrides (Respingerea unei cereri ulterioare – Termen de introducere a căii de atac), C‑651/19, EU:C:2020:681, punctul 27]. Articolul 46 alineatul (4) din această directivă se opune astfel oricărei măsuri naționale care împiedică exercitarea efectivă a căilor de atac prevăzute la alineatul (1) al acestui articol [a se vedea prin analogie Hotărârea din 22 iunie 2023, K.B. și F.S. (Invocare din oficiu în domeniul penal), C‑660/21, EU:C:2023:498, punctul 37].
27 Rezultă că, atunci când statele membre stabilesc termene de introducere a căii de atac în temeiul unei dispoziții a dreptului Uniunii precum acest articol 46 alineatul (4), ele au obligația, în conformitate cu articolul 51 alineatul (1) din cartă, să asigure respectarea dreptului la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe judecătorești, consacrat la articolul 47 din cartă, a cărui concretizare o constituie articolul 46 menționat [a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2019, Deutsche Umwelthilfe, C‑752/18, EU:C:2019:1114, punctul 34, și Hotărârea din 22 iunie 2023, K.B. și F.S. (Invocare din oficiu în domeniul penal), C‑660/21, EU:C:2023:498, punctul 40].
28 Asemenea termene, după cum reiese din considerentul (20) al Directivei 2013/32, trebuie, în toate cazurile, să rămână rezonabile și să nu aducă atingere realizării unei examinări corespunzătoare și complete a cererii prezentate, precum și exercitării efective de către solicitant a drepturilor pe care această directivă i le recunoaște. În plus, astfel cum se precizează în considerentul (25) al directivei menționate, fiecare solicitant ar trebui să aibă acces efectiv la proceduri, posibilitatea de a coopera și de a comunica în mod adecvat cu autoritățile competente, astfel încât să poată prezenta faptele relevante ale cazului său, precum și să dispună de drepturi procedurale suficiente pentru a‑și putea susține cazul în toate etapele procedurii.
29 Pe de altă parte, din dispozițiile coroborate ale articolului 12 alineatul (1) litera (b) și alineatul (2) din Directiva 2013/32 rezultă că, în ceea ce privește căile de atac jurisdicționale, toți solicitanții trebuie să beneficieze, în măsura în care este necesar, de garanții echivalente cu cele prevăzute pentru prelucrarea administrativă a cererilor de protecție internațională, și anume, printre altele, de serviciile unui interpret pentru a‑și prezenta argumentele autorităților competente.
30 De asemenea, pentru a le permite solicitanților să își exercite dreptul la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe judecătorești, articolul 22 din Directiva 2013/32 coroborat cu considerentul (23) al acesteia le garantează solicitanților respectivi dreptul de a beneficia, în toate etapele procedurii, de asistență juridică și de reprezentare, care pot fi gratuite în conformitate cu articolul 20 din această directivă, inclusiv după adoptarea unei decizii negative. În plus, articolul 23 din directiva menționată le garantează consilierilor solicitanților menționați accesul la informațiile din dosarul pe baza căruia este sau va fi luată o decizie [Hotărârea din 9 septembrie 2020, Commissaire général aux réfugiés et aux apatrides (Respingerea unei cereri ulterioare – Termen de introducere a căii de atac), C‑651/19, EU:C:2020:681, punctul 62].
31 Rezultă că, pentru a respecta cerințele care decurg din cuprinsul articolului 46 alineatul (4) din Directiva 2013/32, interpretat în lumina articolului 47 primul paragraf din cartă, un termen de introducere a căii de atac nu poate fi considerat suficient din punct de vedere material pentru a pregăti și a formula o cale de atac efectivă în fața unei instanțe judecătorești decât cu condiția ca solicitantul să fie în măsură să exercite în mod efectiv, într‑un astfel de termen, drepturile procedurale menționate la punctul anterior din prezenta ordonanță.
32 Or, din cererea de decizie preliminară reiese că, întrucât Ministerul de Interne nu a pus la dispoziția mandatarului reclamantului din litigiul principal un interpret în termenul de introducere a căii de atac în discuție în litigiul principal, conversațiile dintre aceștia din urmă s‑ar fi rezumat la schimburi de SMS‑uri cu utilizarea unei traduceri electronice. Reiese de asemenea că Ministerul de Interne nu a dat niciun răspuns la cererea de acces la informațiile din dosarul reclamantului din litigiul principal, formulată de mandatarul acestuia din urmă, ceea ce, potrivit instanței de trimitere, ținea de faptul că decizia în discuție în litigiul principal îi fusese notificată acestui reclamant cu puțin timp înaintea unei zile libere.
33 În aceste condiții, sub rezerva verificărilor pe care va trebui să le efectueze instanța de trimitere, un termen de introducere a căii de atac precum cel în discuție în litigiul principal, în măsura în care este susceptibil să îl priveze în practică pe un solicitant de dreptul său la serviciile unui interpret pentru a prezenta autorităților competente argumentele sale, garantat de articolul 12 alineatul (1) litera (b) și alineatul (2) din Directiva 2013/32, de dreptul său la asistență juridică și la reprezentare, garantat de articolul 22 din această directivă, precum și de dreptul său de acces la informațiile din dosar, prevăzut la articolul 23 din directiva menționată, nu garantează dreptul la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe judecătorești prevăzut la articolul 47 din cartă.
34 Având în vedere motivele care precedă, este necesar să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 46 alineatul (4) din Directiva 2013/32, citit în lumina articolului 47 din cartă, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care prevede un termen de trei zile, care include zilele de sărbătoare legală și zilele libere, pentru a formula o cale de atac jurisdicțională împotriva unei decizii de respingere ca vădit nefondată a unei cereri de protecție internațională pronunțate prin procedură accelerată, din moment ce un astfel de termen este susceptibil să împiedice exercitarea efectivă a drepturilor garantate de articolul 12 alineatul (1) litera (b) și alineatul (2), precum și de articolele 22 și 23 din această directivă.
Cu privire la cheltuielile de judecată
35 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a opta) dispune:
Articolul 46 alineatul (4) din Directiva 2013/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind procedurile comune de acordare și retragere a protecției internaționale, citit în lumina articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,
trebuie interpretat în sensul că
se opune unei reglementări naționale care prevede un termen de trei zile, care include zilele de sărbătoare legală și zilele libere, pentru a formula o cale de atac jurisdicțională împotriva unei decizii de respingere ca vădit nefondată a unei cereri de protecție internațională pronunțate prin procedură accelerată, din moment ce un astfel de termen este susceptibil să împiedice exercitarea efectivă a drepturilor garantate de articolul 12 alineatul (1) litera (b) și alineatul (2), precum și de articolele 22 și 23 din această directivă.
Semnături