Language of document : ECLI:EU:C:2014:249

Cauza C‑190/12

Emerging Markets Series of DFA Investment Trust Company

împotriva

Dyrektor Izby Skarbowej w Bydgoszczy

(cerere de decizie preliminară formulată de Wojewódzki Sąd Administracyjny w Bydgoszczy)

„Trimitere preliminară – Libertatea de stabilire – Libera circulație a capitalurilor – Articolele 63 TFUE și 65 TFUE – Impozit pe venitul persoanelor juridice – Diferență de tratament între dividendele distribuite fondurilor de investiții rezidente și cele distribuite fondurilor de investiții nerezidente – Excludere de la scutirea fiscală – Restricție nejustificată”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera întâi) din 10 aprilie 2014

1.        Procedură jurisdicțională – Procedură orală – Redeschidere – Obligație de redeschidere a procedurii orale pentru a permite părților să depună observații cu privire la un fapt nou – Lipsă – Justificare – Existența unor informații suficiente pentru a se pronunța

(Regulamentul de procedură al Curții, art. 83)

2.        Libertatea de stabilire – Libera circulație a capitalurilor – Domeniu de aplicare – Legislație fiscală – Impozit pe profit – Impozitarea dividendelor – Scutirea dividendelor de origine națională distribuite unor fonduri de investiții rezidente – Scutire aplicabilă independent de tipul de participare care a generat dividendele distribuite – Legislație care nu urmărește să condiționeze accesul la piața națională al operatorilor din țări terțe – Inaplicabilitatea dispozițiilor care guvernează libertatea de stabilire – Aplicabilitatea dispozițiilor care guvernează libera circulație a capitalurilor

(art. 63 TFUE)

3.        Libera circulație a capitalurilor și libertatea plăților – Restricții – Legislație fiscală – Impozit pe profit – Impozitarea dividendelor distribuite unor fonduri de investiții – Scutirea dividendelor de origine națională distribuite fondurilor rezidente – Impunerea dividendelor de origine națională plătite fondurilor rezidente într‑o țară terță – Inadmisibilitate – Justificare – Lipsă

(art. 63 TFUE și 65 TFUE)

1.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 20 și 21)

2.        Articolul 63 TFUE privind libera circulație a capitalurilor se aplică într‑o situație în care, în temeiul legislației fiscale naționale, dividendele distribuite de societăți stabilite într‑un stat membru unui fond de investiții stabilit într‑o țară terță nu fac obiectul unei scutiri fiscale, în timp ce fondurile de investiții stabilite în statul membru respectiv beneficiază de o astfel de scutire.

Astfel, într‑un context privind tratamentul fiscal al dividendelor provenite dintr‑o țară terță, examinarea obiectului unei legislații naționale este suficientă pentru a aprecia dacă tratamentul fiscal al dividendelor provenite dintr‑o țară terță intră în domeniul de aplicare al dispozițiilor Tratatului FUE referitoare la libera circulație a capitalurilor. Aceasta este situația unei legislații fiscale care nu distinge în funcție de tipul de participație care a generat dividendele distribuite fondului de investiții stabilit într‑o țară terță.

Cu toate acestea, interpretarea articolului 63 alineatul (1) TFUE, în ceea ce privește relațiile cu țările terțe, nu trebuie să permită unor operatori economici care nu se încadrează în limitele domeniului de aplicare teritorial al libertății de stabilire să beneficieze de aceasta. Însă riscul ca un operator economic care nu intră în domeniul de aplicare teritorial al libertății de stabilire să profite de aceasta este inexistent, întrucât legislația fiscală în discuție în litigiul principal are ca obiect tratamentul fiscal al acestor dividende și nu urmărește să condiționeze accesul pe piața națională al operatorilor provenind din țări terțe.

(a se vedea punctele 29, 31, 33 și 35 și dispozitiv 1)

3.        Articolele 63 TFUE și 65 TFUE trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislații fiscale a unui stat membru în temeiul căreia nu pot beneficia de o scutire fiscală dividendele distribuite de societăți stabilite în acest stat membru unui fond de investiții situat într‑o țară terță, atât timp cât între acest stat membru și țara terță în cauză există o obligație convențională de asistență administrativă reciprocă ce dă posibilitatea autorităților fiscale naționale să verifice informațiile transmise eventual de fondul de investiții. Revine instanței de trimitere, în cadrul litigiului în cauză, sarcina să examineze dacă mecanismul schimbului de informații prevăzut prin acest cadru de cooperare este efectiv de natură să permită autorităților fiscale ale statului membru să verifice, dacă este necesar, informațiile furnizate de fondurile de investiții stabilite într‑un stat terț cu privire la condițiile de constituire și de desfășurare a activităților lor, pentru a stabili dacă aceste fonduri funcționează într‑un cadru de reglementare echivalent cu cel al Uniunii.

Prin urmare, o astfel de diferență de tratament fiscal al dividendelor între fondurile de investiții rezidente și fondurile de investiții nerezidente este de natură să descurajeze, pe de o parte, fondurile de investiții stabilite într‑o țară terță să achiziționeze participații în societăți stabilite în statul membru respectiv și, pe de altă parte, investitorii rezidenți în acest stat membru să achiziționeze unități la fonduri de investiții nerezidente. Rezultă că o astfel de legislație națională este de natură să determine o restricție privind libera circulație a capitalurilor care este contrară, în principiu, articolului 63 TFUE.

Or, în ceea ce privește o legislație fiscală a unui stat membru care reține drept criteriu principal de distincție locul de rezidență al fondurilor de investiții, care determină dacă este sau nu este percepută reținerea la sursă aplicată dividendelor care le sunt plătite de societăți rezidente, fondurile de investiții nerezidente se află într‑o situație comparabilă în mod obiectiv cu cele al căror sediu este situat pe teritoriul acestui stat membru.

Pe de altă parte, din moment ce un stat membru a ales să nu impoziteze fondurile de investiții rezidente beneficiare de dividende de origine națională, nu ar putea invoca necesitatea de a asigura o repartizare echilibrată a competenței de impozitare între statele membre pentru a justifica impozitarea fondurilor de investiții nerezidente beneficiare de astfel de venituri.

În plus, o legislație care nu stabilește o legătură directă între scutirea de reținerea la sursă a dividendelor de origine națională distribuite unui fond de investiții rezident și impozitarea dividendelor respective ca venituri ale deținătorilor de participații în cadrul fondului de investiții respectiv nu poate fi justificată prin necesitatea de a menține coerența sistemului fiscal.

În sfârșit, riscul unei reduceri a veniturilor fiscale ale unui stat membru nu poate fi considerat un motiv imperativ de interes general care să poată fi invocat pentru a se justifica o măsură în principiu contrară unei libertăți fundamentale.

(a se vedea punctele 42, 43, 69, 95, 99, 102 și 105 și dispozitiv 2)