Language of document :

Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 22 martie 2018 (cereri de decizie preliminară formulate de Lietuvos Aukščiausiasis Teismas - Lituania) – proceduri inițiate de Agnieška Anisimovienė și alții (C-688/15)/„Indėlių ir investicijų draudimas” VĮ (C-109/16)

(Cauzele conexate C-688/15 și C-109/16)1

[Trimitere preliminară – Sisteme de garantare a depozitelor și de compensare a investitorilor – Directiva 94/19/CE – Articolul 1 punctul 1 – Depozite – Situații temporare care derivă din operațiuni bancare normale – Directiva 97/9/CE – Articolul 2 alineatul (2) al doilea paragraf – Fonduri datorate unui investitor sau care îi aparțin acestuia și care sunt deținute în numele său de o instituție de investiții în legătură cu activitatea de investiții – Instituție de credit emitentă de valori mobiliare – Fonduri transferate de particulari acestei instituții în vederea subscrierii de valori mobiliare viitoare – Aplicarea Directivei 2004/39/CE – Falimentul instituției menționate înainte de emiterea valorilor mobiliare în discuție – Întreprindere publică responsabilă de sistemele de garantare a depozitelor și de compensare a investitorilor – Posibilitatea invocării Directivelor 94/19/CE și 97/9/CE împotriva acestei întreprinderi]

Limba de procedură: lituaniana

Instanța de trimitere

Lietuvos Aukščiausiasis Teismas

Părțile din procedura principală

Agnieška Anisimovienė și alții

cu participarea: bankas „Snoras” AB, în lichidare, „Indėlių ir investicijų draudimas” VĮ, bankas „Finasta” AB (C-688/15)

„Indėlių ir investicijų draudimas” VĮ

cu participarea: Alvydas Raišelis, bankas „Snoras” AB, în lichidare (C-109/16)

Dispozitivul

Pe de o parte, dispozițiile Directivei 97/9/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 martie 1997 privind sistemele de compensare pentru investitori și, pe de altă parte, cele ale Directivei 94/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 1994 privind sistemele de garantare a depozitelor, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 martie 2009, trebuie să fie interpretate în sensul că creanțele care se raportează la fonduri debitate din conturi deținute de particulari la o instituție de credit și creditate în conturi deschise în numele instituției respective, în cadrul subscrierii de valori mobiliare viitoare al căror emitent urma să fie aceasta, în cazul în care emisiunea acestor valori nu a fost în cele din urmă efectuată din cauza falimentului instituției menționate, intră atât sub incidența sistemelor de compensare a investitorilor prevăzute de Directiva 97/9, cât și sub incidența sistemelor de garantare a depozitelor prevăzute de Directiva 94/19 .

Articolul 2 alineatul (3) din Directiva 97/9 trebuie să fie interpretat în sensul că, într-o situație în care creanțele intră atât sub incidența sistemelor de garantare a depozitelor prevăzute de Directiva 94/19, cât și sub incidența sistemelor de compensare a investitorilor prevăzute de Directiva 97/9 și în care legiuitorul național nu a direcționat astfel de creanțe către un sistem prevăzut de una sau de cealaltă dintre aceste directive, instanța sesizată nu poate să decidă ea însăși, în temeiul acestei dispoziții, sistemul de care pot beneficia titularii creanțelor menționate. În schimb, într-o asemenea situație, aceștia din urmă trebuie să aleagă să fie compensați de unul sau de celălalt dintre sistemele prevăzute de dreptul național pentru punerea în aplicare a celor două directive.

Pe de o parte, articolul 1 punctul 1 din Directiva 94/19, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/14, și, pe de altă parte, articolul 1 punctul 4, precum și articolul 2 alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva 97/9 trebuie să fie interpretate în sensul că pot fi invocate de particulari în fața instanței naționale în susținerea cererilor de compensare formulate împotriva unei întreprinderi publice responsabile, într-un stat membru, de sistemele de garantare a depozitelor și de compensare a investitorilor.

____________

1     JO C 106, 21.3.2016.

    JO C 156, 2.5.2016.