Language of document :

Hotărârea Tribunalului din 2 februarie 2017 – Mengozzi/EUIPO – Consorzio per la tutela dell’olio extravergine di oliva toscano (TOSCORO)

(Cauza T-510/15)1

[„Marcă a Uniunii Europene – Procedură de declarare a nulității – Marca Uniunii Europene verbală TOSCORO – Indicația geografică protejată anterioară «Toscano» – Motiv absolut de refuz – Articolul 142 din Regulamentul (CE) nr. 40/94 – Articolele 13 și 14 din Regulamentul (CEE) nr. 2081/92 – Declararea nulității parțiale”]

Limba de procedură: engleza

Părţile

Reclamant: Roberto Mengozzi (Monaco, Monaco) (reprezentant: T. Schuffenecker, avocat)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (reprezentanţi: A. Schifko și S. Crabbe, agenți)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, intervenientă la Tribunal: Consorzio per la tutela dell’olio extravergine di oliva toscano IGP (Florența, Italia) (reprezentant: F. Albisinni, avocat)

Întervenientă în susținerea pârâtului: Republica Italiană (reprezentant: G. Palmieri, agent)

Obiectul

Acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a doua de recurs a EUIPO din 5 iunie 2015 (cauza R 322/2014-2) privind o procedură de declarare a nulității între Consorzio per la tutela dell’olio extravergine di oliva Toscano IGP și domnul Mengozzi

Dispozitivul

Respinge acțiunea.

Îl obligă pe domnul Roberto Mengozzi să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) și de Consorzio per la tutela dell’olio extravergine di oliva Toscano IGP.

Republica Italiană suportă propriile cheltuieli de judecată.

____________

1     JO C 354, 26.10.2015.