HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera a treia)
23 ianuarie 2007
Cauza F‑43/05
Olivier Chassagne
împotriva
Comisiei Comunităților Europene
„Funcționari – Remunerație – Cheltuieli de călătorie anuală – Dispoziții aplicabile funcționarilor originari dintr‑un departament francez de peste mări – Articolul 8 din anexa VII la statutul modificat”
Obiectul: Acțiune, formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care domnul Chassagne solicită, în esență, pe de o parte, anularea deciziei implicite a Comisiei prin care a fost respinsă reclamația sa introdusă la 20 noiembrie 2004 împotriva buletinului său de remunerare din luna august 2004, precum și anularea buletinului de remunerare menționat și, pe de altă parte, repararea prejudiciului moral și financiar pe care pretinde că l‑a suferit
Decizia: Respinge acțiunea. Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari – Rambursarea cheltuielilor – Cheltuieli de călătorie anuală
(Statutul funcționarilor, art. 71; anexa VII, art. 8)
2. Funcționari – Statut – Interpretare – Metode
3. Funcționari – Rambursarea cheltuielilor – Cheltuieli de călătorie anuală
(Statutul funcționarilor, anexa VII, art. 8)
4. Funcționari – Rambursarea cheltuielilor – Cheltuieli de călătorie anuală
(Statutul funcționarilor, anexa VII, art. 8)
5. Funcționari – Rambursarea cheltuielilor – Cheltuieli de călătorie anuală
(art. 253 CE; Statutul funcționarilor, anexa VII, art. 8, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 723/2004)
6. Funcționari – Statut – Modificare
(Statutul funcționarilor; Regulamentul nr. 723/2004 al Consiliului)
7. Funcționari – Principii – Protecția încrederii legitime
(Statutul funcționarilor, anexa VII, art. 8)
1. Dreptul, conferit prin articolul 8 din anexa VII la statut, la rambursarea cheltuielilor de călătorie anuală ale funcționarului și ale membrilor familiei sale aflați în întreținerea sa între locul său de repartizare și locul său de origine reprezintă o expresie a exercitării puterii discreționare a legiuitorului comunitar, dat fiind că nicio normă superioară a dreptului comunitar sau a ordinii juridice internaționale nu îl obliga să confere un astfel de drept funcționarilor și membrilor familiilor acestora. În condițiile în care decizia ca funcționarilor publici europeni să li se ramburseze cheltuielile de călătorie efectuate cu ocazia concediului lor anual a fost adoptată în cadrul puterii sale discreționare, legiuitorul comunitar dispune, cu atât mai mult, de o largă putere de apreciere în ceea ce privește stabilirea condițiilor și a modalităților de punere în aplicare a unei astfel de rambursări, putere care trebuie exercitată în conformitate cu normele și cu principiile superioare ale dreptului comunitar.
Controlul de legalitate exercitat de instanța comunitară în acest domeniu trebuie, prin urmare, să se limiteze la a verifica dacă măsura în cauză nu este afectată de o eroare vădită sau de un abuz de putere ori dacă autoritatea respectivă nu a depășit în mod vădit limitele puterii sale de apreciere, care trebuie exercitată în conformitate cu normele și cu principiile superioare ale dreptului comunitar. Controlul instanței trebuie, așadar, să se limiteze la a verifica, în ceea ce privește principiul egalității, precum și cel al nediscriminării, dacă instituția în cauză nu a efectuat o diferențiere arbitrară sau vădit inadecvată și, din perspectiva principiului proporționalității, dacă măsura adoptată nu are un caracter vădit necorespunzător în raport cu obiectivul reglementării.
Din aceste motive, având în vedere creșterea substanțială și constantă a numărului de funcționari, legiuitorul comunitar era pe deplin îndreptățit, din motive legitime, în special de ordin bugetar, administrativ și de politică a personalului, să hotărască să se limiteze pe viitor la o rambursare forfetară, excluzând rambursarea cheltuielilor efectuate în mod real, cu singura rezervă a îndeplinirii scopului articolului 8 din anexa VII la statut, care constă în a‑i permite fiecărui funcționar să își mențină relațiile personale cu locurile în care se află interesele sale principale, fapt ce pare a fi fost realizat.
(a se vedea punctele 52, 55-57, 61, 62, 65, 66 și 73)
Trimitere la:
Curte: 11 martie 1987, Rau/Comisia, 279/84, 280/84, 285/84 și 286/84, Rec., p. 1069, punctul 34, 11 iulie 1989, Schräder, 265/87, Rec., p. 2237, punctul 22, 26 iunie 1990, Zardi, C‑8/89, Rec., p. I‑2515, punctul 10, 12 iulie 2001, Jippes și alții, C‑189/01, Rec., p. I‑5689, punctul 80 și jurisprudența citată, 7 septembrie 2006, Spania/Consiliul, C‑310/04, Rec., p. I‑7285, punctul 96
Tribunalul de Primă Instanță: 30 septembrie 1998, Losch/Curtea de Justiție, T‑13/97, RecFP, p. I‑A‑543 și II‑1633, punctele 113, 121 și 122, 30 septembrie 1998, Busacca și alții/Curtea de Conturi, T‑164/97, RecFP, p. I‑A‑565 și II‑1699, punctele 48, 49, 58 și 59, 6 iulie 1999, Séché/Comisia, T‑112/96 și T‑115/96, RecFP, p. I‑A‑115 și II‑623, punctele 127 și 132, 8 ianuarie 2003, Hirsch și alții/BCE, T‑94/01, T‑152/01 și T‑286/01, RecFP, p. I‑A‑1 și II‑27, punctul 51, 13 septembrie 2006, Sinaga/Comisia, T‑217/99, T‑321/00 și T‑222/01, nepublicată în Recueil, punctul 144
2. Dispozițiile statutului care sunt în prezent în vigoare trebuie interpretate ținând seama de economia și de finalitatea lor, iar nu în lumina unei reglementări abrogate.
(a se vedea punctul 70)
Trimitere la:
Curte: 25 noiembrie 1982, Evens/Curtea de Conturi, 79/82, Rec., p. 4033, punctul 10
3. Dacă aplicarea articolului 8 din anexa VII la statut, privind dreptul la plata forfetară a cheltuielilor de călătorie de la locul repartizării la locul de origine, în forma acestuia care este în vigoare începând cu 1 mai 2004, duce la o diferențiere între situația unui funcționar care este originar dintr‑un departament francez de peste mări și cea a marii majorități a celorlalți funcționari, ale căror locuri de origine se află la o distanță mai redusă de locul de repartizare, acordându‑le celor dintâi o indemnizație medie raportată la numărul de kilometri inferioară celei de care beneficiază ceilalți, o astfel de diferențiere își are originea în prețul mai ridicat raportat la numărul de kilometri al biletelor de avion pentru destinațiile aflate la o distanță medie. Chiar dacă este adevărat că stabilirea baremului prevăzut la articolul menționat nu a fost precedată de un studiu privind piața biletelor de avion, ci s‑a întemeiat numai pe o percepție generală privind structura prețurilor raportate la numărul de kilometri, legiuitorul comunitar putea totuși în mod întemeiat să constate existența unei astfel de structuri a prețurilor și să țină seama de aceasta cu ocazia elaborării și a instituirii noului sistem de rambursare forfetară, având în vedere experiența îndelungată a instituțiilor în materie de gestionare a cererilor de rambursare a cheltuielilor de călătorie.
Pe de altă parte, în pofida diferenței constatate între indemnizațiile medii raportate la numărul de kilometri aplicabile în cazul unui funcționar originar dintr‑un departament francez de peste mări și cele aplicabile în cazul celorlalți funcționari, sistemul prevăzut la articolul menționat nu pare a fi nici vădit inadecvat, nici vădit necorespunzător în raport cu obiectivul său, care este cel de a permite funcționarului și persoanelor aflate în întreținerea sa să se deplaseze, cel puțin o dată pe an, către locul lor de origine. Pentru a asigura îndeplinirea obiectivului acestui articol, legiuitorul nu se putea mulțumi să stabilească valoarea rambursării astfel încât aceasta să corespundă exact sau să depășească puțin prețurile considerate obișnuite pentru călătoriile între locul de repartizare și locul de origine al funcționarilor. Astfel, ca urmare a volatilității pieței biletelor de avion și a puternicului impact al conjuncturilor politice și economice asupra prețului acestora din urmă, legiuitorul a stabilit, ca regulă generală, valoarea indemnizației raportată la numărul de kilometri astfel încât valorile forfetare rezultate din aplicarea acestora să fie suficiente pentru a acoperi cheltuielile de călătorie reale, precum și, în anumite situații, cheltuielile unei a doua călătorii sau chiar mai mult. În aceste condiții, în măsura în care suma rambursată funcționarului este suficientă pentru a finanța călătoria către locul său de origine, împrejurarea că alți funcționari ar primi o indemnizație medie raportată la numărul de kilometri mai mare decât cea primită de acesta nu este de natură să determine nelegalitatea sistemului, chiar și presupunând că unii funcționari ar putea, ca urmare a nivelului prețului mijloacelor de transport la un moment dat, să se deplaseze mai des către locul lor de origine decât funcționarul în cauză.
În consecință, având în vedere puterea de apreciere largă a legiuitorului comunitar și ținând seama, în ansamblul său, de logica sistemului prevăzut la articolul 8 din anexa VII la statut, acesta nu este nici vădit inadecvat, nici vădit necorespunzător în raport cu obiectivul său, cu atât mai mult cu cât, chiar dacă vor apărea în cazuri izolate inconveniente neprevăzute determinate de instituirea unei reglementări generale și abstracte, nu i se poate imputa legiuitorului faptul că a efectuat o împărțire pe categorii, în condițiile în care aceasta nu este discriminatorie în sine din perspectiva obiectivului pe care îl urmărește.
(a se vedea punctele 86 și 89-91)
Trimitere la:
Curte: 16 octombrie 1980, Hochstrass/Curtea de Justiție, 147/79, Rec., p. 3005, punctul 14
4. În exercitarea puterii largi de apreciere de care dispune, legiuitorul este îndreptățit să considere, în vederea calculării valorii forfetare a rambursării cheltuielilor de călătorie anuală, că toți funcționarii în cazul cărora distanța dintre locul de repartizare și locul de origine este aceeași se găsesc într‑o situație identică din punctul de vedere al cerințelor principiului egalității de tratament, și aceasta în pofida diferențelor care țin de caracterul insular al anumitor locuri de origine, de imposibilitatea, în cazul unor funcționari, de a utiliza alte mijloace de transport decât avionul și de caracterul subvenționat sau nesubvenționat al biletelor de avion pentru anumite destinații. Rezultă din aceasta că tratamentul egal prevăzut de articolul 8 din anexa VII la statut în ceea ce îi privește pe toți acești funcționari este conform cu exigențele principiului menționat.
(a se vedea punctul 93)
5. Dat fiind că motivarea unui act cu aplicabilitate generală se poate limita să menționeze, pe de o parte, situația de ansamblu care a condus la adoptarea acestuia și, pe de altă parte, scopurile generale pe care își propune să le atingă și dat fiind că, dacă un astfel de act indică, în esență, obiectivul urmărit de instituție, ar fi excesiv să se impună menționarea unei motivări specifice pentru diferitele alegeri tehnice efectuate, motivarea Regulamentului nr. 723/2004 de modificare a Statutului funcționarilor Comunităților Europene, precum și a Regimului aplicabil celorlalți agenți, deși succintă, este suficientă în ceea ce privește noile reguli de rambursare a cheltuielilor de călătorie anuală.
(a se vedea punctele 105, 106 și 108)
Trimitere la:
Curte: 3 iulie 1985, Abrias și alții/Comisia, 3/83, Rec., p. 1995, punctele 30 și 31, 19 noiembrie 1998, Regatul Unit/Consiliul, C‑150/94, Rec., p. I‑7235, punctele 25 și 26, 19 noiembrie 1998, Spania/Consiliul, C‑284/94, Rec., p. I‑7309, punctul 30, 7 noiembrie 2000, Luxemburg/Parlamentul European și Consiliul, C‑168/98, Rec., p. I‑9131, punctul 62, 9 septembrie 2003, Kik/OAPI, C‑361/01 P, Rec., p. I‑8283, punctul 102, 10 martie 2005, Spania/Consiliul, C‑342/03, Rec., p. I‑1975, punctul 55
Tribunalul de Primă Instanță: 22 iunie 1994, Rijnoudt și Hocken/Comisia, T‑97/92 și T‑111/92, RecFP, p. I‑A‑159 și II‑511, punctul 49 și următoarele, 8 noiembrie 2000, Ghignone și alții/Consiliul, T‑44/97, RecFP, p. I‑A‑223 și II‑1023, punctele 54 și 55
6. Adoptarea unui regulament comunitar de modificare a Statutului funcționarilor nu ar putea fi viciată ca urmare a lipsei publicării unei versiuni consolidate a dispozițiilor ce reglementează situația funcționarilor instituțiilor Uniunii Europene. Astfel, validitatea unei reglementări depinde de publicarea sa corespunzătoare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, formalitate care a fost respectată atât în ceea ce privește regulamentul inițial prin care a fost instituit acest statut, cât și în ceea ce privește regulamentele care l‑au modificat ulterior, inclusiv, ultima dată, în ceea ce privește Regulamentul nr. 723/2004. În orice caz, versiunea consolidată a statutului este accesibilă pe site‑ul intranet al Comisiei, o versiune tipărită fiind, pe de altă parte, remisă în mod normal fiecărui funcționar la momentul angajării sale. În plus, nicio normă de drept nu instituie obligația de a publica texte consolidate ale statutului sau studii cu privire la efectele unei reforme statutare viitoare și nici nu prevede modalitățile în care trebuie să se efectueze publicitatea informațiilor adresate personalului, după cum nicio dispoziție nu condiționează validitatea normelor statutare de o astfel de publicare.
Pe de altă parte, un funcționar nu poate invoca principiul protecției încrederii legitime și principiul bunei administrări pentru a pune sub semnul întrebării legalitatea unei noi dispoziții de reglementare, în special într‑un domeniu al cărui obiect presupune o ajustare constantă în funcție de fluctuațiile situației economice.
(a se vedea punctele 109-111)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 15 martie 1994, La Pietra/Comisia, T‑100/92, RecFP, p. I‑A‑83 și II‑275, punctul 45, Rijnoudt și Hocken/Comisia, citată anterior, punctul 104, 7 iulie 1998, Mongelli și alții/Comisia, T‑238/95-T‑242/95, RecFP, p. I‑A‑319 și II‑925, punctele 52-54, 7 iulie 1998, Telchini și alții/Comisia, T‑116/96, T‑212/96 și T‑215/96, RecFP, p. I‑A‑327 și II‑947, punctele 83-85
7. Într‑un domeniu al cărui obiect presupune o ajustare constantă în funcție de fluctuațiile situației economice, precum cel al rambursării către funcționari a cheltuielilor de călătorie anuală, respectarea principiului protecției încrederii legitime nu poate, în lipsa unor angajamente din partea autorității publice, împiedica aplicarea unei noi reglementări în ceea ce privește efectele viitoare ale situațiilor ce au apărut sub incidența unei reglementări anterioare.
(a se vedea punctele 113 și 114)
Trimitere la:
Curte: 5 mai 1981, Dürbeck, 112/80, Rec., p. 1095, punctul 48
Tribunalul de Primă Instanță: 26 octombrie 1993, Reinarz/Comisia, T‑6/92 și T‑52/92, Rec., p. II‑1047, punctul 85, Mongelli și alții/Comisia, citată anterior, punctele 52-54, Telchini și alții/Comisia, citată anterior, punctele 83-85