Language of document :

Acțiune introdusă la 1 august 2022 – Fundación Pedro Barrié de la Maza, Conde de Fenosa/Comisia și alții

(Cauza T-475/22)

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Reclamante: Fundación Pedro Barrié de la Maza, Conde de Fenosa (La Coruña, Spania) (reprezentant: B. Fernández García, avocată)

Pârât: Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană, Comitetul Unic de Rezoluție

Concluziile

Reclamantele solicită Tribunalului:

pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate răspunderea extracontractuală a Uniunii Europene pentru comportamentul nelegal și neglijent al Comisiei Europene, al Comitetului Unic de Rezoluție și al Băncii Centrale Europene pentru faptele descrise în cererea introductivă;

obligarea Uniunii Europene la despăgubirea reclamantei cu suma de 47.513.972,73 euro, potrivit calculelor și cuantificării cuprinse în raportul de expertiză anexat la cererea introductivă, majorată cu dobânzile legale aferente, totul cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamantele invocă trei motive.

Primul motiv, întemeiat pe comportamentul nelegal al Comitetului Unic de Rezoluție, constând în susținerea unor declarații publice prăpăstioase și în fapte (în special dezvăluiri) reprezentând un comportament iresponsabil care au determinat o prăbușire imediată a cotației acțiunilor Banco Popular Español SA, precipitând rezoluția acesteia.

Al doilea motiv, întemeiat pe neglijența de care au dat dovadă Comitetul Unic de Rezoluție și Comisia Europene cu ocazia adoptării și aprobării rezoluției Banco Popular Español, S.A. fără să fi controlat și fără să fi verificat, în conformitate cu reglementarea europeană, dacă erau îndeplinite condițiile și premisele necesare punerii în aplicare a acestui mecanism de rezoluție și, odată aprobat acest mecanism, fără să fi respectat reglementarea europeană privind procedura de rezoluție, precum și drepturile deținătorilor de acțiuni și/sau de participații în capitalul băncii.

Al treilea motiv, întemeiat pe lipsa de diligență din partea Băncii Centrale Europene, în privința supravegherii, a controlului, a punerii în aplicare, a reglementării și a stabilirii mecanismelor necesare pentru asigurarea lichidității Banco Popular Español S.A. și pentru evitarea rezoluției sale.

____________