Hotărârea Tribunalului (Camera a șasea) din 20 septembrie 2012 – DEI/Comisia
(Cauza T‑421/09)
„Concurență – Abuz de poziție dominantă – Piața elenă a furnizării de lignit și piața elenă angro de energie electrică – Decizie de stabilire a măsurilor specifice pentru corectarea efectelor anticoncurențiale ale încălcării articolului 86 alineatul (1) CE coroborat cu articolul 82 CE, constatate într‑o decizie anterioară – Articolul 86 alineatul (3) CE – Anularea deciziei anterioare”
Acțiune în anulare – Act atacat – Decizie prin care sunt instituite măsuri pentru remedierea unei încălcări anticoncurențiale constatate într‑o decizie anterioară anulată – Lipsa de temei juridic – Anulare [art. 86 alin. (3) CE; art. 263 TFUE] (a se vedea punctele 38-40)
Obiectul
| Cerere de anulare a Deciziei C(2009) 6244 final a Comisiei din 4 august 2009 de stabilire a măsurilor specifice pentru corectarea efectelor anticoncurențiale ale încălcării constatate în Decizia Comisiei din 5 martie 2008 privind acordarea sau menținerea în vigoare de către Republica Elenă a drepturilor de extracție a lignitului acordate DEI |
Dispozitivul
1) | | Anulează Decizia C(2009) 6244 final a Comisiei din 4 august 2009 de stabilire a măsurilor specifice pentru corectarea efectelor anticoncurențiale ale încălcării constatate în Decizia Comisiei din 5 martie 2008 privind acordarea sau menținerea în vigoare de către Republica Elenă a drepturilor de extracție a lignitului acordate Dimosia Epicheirisi Ilektrismou AE (DEI). |
2) | | Obligă Comisia Europeană să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și cheltuielile de judecată efectuate de DEI. |
3) | | Republica Elenă suportă propriile cheltuieli de judecată. |