Cauza C‑484/15
Ibrica Zulfikarpašić
împotriva
Slaven Gajer
(cerere de decizie preliminară formulată de Općinski sud u Novom Zagrebu – Stalna služba u Samoboru)
„Trimitere preliminară – Cooperare judiciară în materie civilă – Regulamentul (CE) nr. 805/2004 – Titlu executoriu european pentru creanțele necontestate – Condițiile certificării ca titlu executoriu european – Noțiunea «instanță judecătorească» – Notar care a adoptat o ordonanță de executare în temeiul unui «înscris constatator al creanței» – Act autentic”
Sumar – Hotărârea Curții (Camera a doua) din 9 martie 2017
1. Cooperare judiciară în materie civilă – Crearea unui titlu executoriu european pentru creanțele necontestate – Regulamentul nr. 805/2004 – Noțiunea de instanță – Notari care acționează în procedurile de executare silită în temeiul unui înscris constatator al creanței – Proceduri care nu se desfășoară în contradictoriu – Excludere
[Regulamentul nr. 805/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 3 alin. (1) lit. (b) și (c), art. 5 și 12]
2. Cooperare judiciară în materie civilă – Crearea unui titlu executoriu european pentru creanțele necontestate – Regulamentul nr. 805/2004 – Certificarea unei hotărâri judecătorești ca titlu executoriu european – Decizie care trebuie să privească o creanță necontestată – Ordonanță de executare adoptată de un notar în temeiul unui înscris constatator al creanței care nu a făcut obiectul unei contestații – Excludere
[Regulamentul nr. 805/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, considerentul (5) și art. 3 alin. (1)]
1. Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanțele necontestate trebuie interpretat în sensul că, în Croația, notarii, atunci când acționează în cadrul competențelor ce le sunt conferite prin dreptul național în procedurile de executare silită în temeiul unui „înscris constatator al creanței”, nu se încadrează în sfera noțiunii „instanță judecătorească” în sensul acestui regulament.
Astfel, principiul încrederii reciproce între statele membre are în dreptul Uniunii o importanță fundamentală, având în vedere că permite crearea și menținerea unui spațiu fără frontiere interne, întemeindu‑se pe gradul ridicat de încredere care trebuie să existe între statele membre (Hotărârea din 5 aprilie 2016, Aranyosi și Căldăraru, C‑404/15 și C‑659/15 PPU, EU:C:2016:198, punctul 78).
Acest principiu se traduce, în temeiul articolului 5 din Regulamentul nr. 805/2004, prin recunoașterea și executarea în celelalte state membre a hotărârilor care au fost certificate ca titlu executoriu european în statul membru de origine.
Prezervarea principiului încrederii legitime într‑un context de liberă circulație a hotărârilor, astfel cum s‑a amintit la punctele 38 și 39 din prezenta hotărâre, necesită o apreciere strictă a elementelor care definesc noțiunea „instanță judecătorească” în sensul acestui regulament pentru a permite autorităților naționale să identifice hotărârile pronunțate de instanțele din alte state membre. Astfel, respectarea principiului încrederii reciproce în administrarea justiției în statele membre ale Uniunii, care stă la baza aplicării acestui regulament, presupune printre altele că hotărârile a căror executare se solicită în alt stat membru decât cel de origine au fost pronunțate într‑o procedură judiciară care oferă garanții de independență și de imparțialitate, precum și de respectare a principiului contradictorialității.
În speță, trebuie amintit că, în conformitate cu dispozițiile Legii privind executarea silită, în Croația, notarii sunt competenți să soluționeze prin ordonanță cererile de deschidere a unei proceduri de executare în temeiul unui înscris constatator al creanței. După ce ordonanța a fost notificată pârâtului, acesta poate formula contestație. Notarul în fața căruia este formulată în termen o contestație admisibilă și motivată împotriva ordonanței pe care a adoptat‑o transmite dosarul spre examinare instanței competente, care se pronunță cu privire la contestație.
Rezultă din aceste dispoziții că ordonanța de executare în temeiul unui „înscris constatator al creanței” emisă de un notar nu este notificată debitorului decât după adoptare, fără ca cererea prin care a fost sesizat notarul să îi fi fost comunicată debitorului.
Deși este adevărat că debitorul are posibilitatea de a formula contestație împotriva ordonanței de executare eliberate de notar și că notarul pare să exercite atribuțiile care i‑au fost conferite în cadrul unei proceduri de executare silită în temeiul unui „înscris constatator al creanței” sub controlul unei instanțe, căreia notarul trebuie să îi trimită eventualele contestații, nu este mai puțin adevărat că examinarea de către notar, în Croația, a cererii de adoptare a unei ordonanțe de executare în acest temei nu se desfășoară în contradictoriu.
Or, potrivit articolului 12 din Regulamentul nr. 805/2004, o hotărâre privind o creanță necontestată în sensul articolului 3 alineatul (1) literele (b) și (c) din acest regulament nu poate fi certificată ca titlu executoriu european decât dacă procedura judiciară din statul membru de origine a îndeplinit standardele minime vizate în capitolul III din regulament.
(a se vedea punctele 41-47 și 50, precum și dispozitiv 1)
2. Regulamentul nr. 805/2004 trebuie interpretat în sensul că o ordonanță de executare adoptată în Croația de un notar în temeiul unui „înscris constatator al creanței” și care nu a făcut obiectul unei contestații nu poate fi certificată ca titlu executoriu european din moment ce nu privește o creanță necontestată în sensul articolului 3 alineatul (1) din acest regulament.
Trebuie constatat că, deși în ordinea juridică croată notarii sunt abilitați să întocmească acte autentice, creanța constatată printr‑o ordonanță de executare adoptată în temeiul unui „înscris constatator al creanței” nu are un caracter necontestat. Astfel, în conformitate cu considerentul (5) al Regulamentului nr. 805/2004, articolul 3 alineatul (1) litera (d) din acesta prevede că un act autentic nu poate fi certificat ca titlu executoriu european decât în cazul în care debitorul a recunoscut creanța în mod expres în acest act.
Pe de altă parte, lipsa unei contestații din partea debitorului nu poate fi asimilată recunoașterii exprese a creanței, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 805/2004, din moment ce această recunoaștere trebuie să figureze în actul autentic care face obiectul certificării.
(a se vedea punctele 55, 56, 58 și 59, precum și dispozitiv 2)