Cauza C‑51/15

Remondis GmbH & Co. KG Region Nord

împotriva

Region Hannover

(cerere de decizie preliminară formulată de Oberlandesgericht Celle)

„Trimitere preliminară – Articolul 4 alineatul (2) TUE – Respectarea identității naționale a statelor membre inerente structurilor lor fundamentale politice și constituționale, inclusiv în ceea ce privește autonomia locală și regională – Organizarea internă a statelor membre – Colectivități teritoriale – Instrument juridic care creează o entitate de drept public nouă și care organizează transferul de competențe și de responsabilități în vederea executării de misiuni publice – Achiziții publice – Directiva 2004/18/CE – Articolul 1 alineatul (2) litera (a) – Noțiunea «contract de achiziții publice»”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a treia) din 21 decembrie 2016

Apropierea legislațiilor – Proceduri de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii – Directiva 2004/18 – Contract de achiziții publice – Noțiune – Acord între două colectivități teritoriale – Instrument juridic care creează o entitate de drept public nouă și care organizează transferul de competențe și de responsabilități în vederea executării de misiuni publice – Excludere – Condiții – Verificare ce revine instanței naționale

[art. 4 alin. (2) TUE; Directiva 2004/18 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 1 alin. (2) lit. (a)]

Articolul 1 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2004/18/CE privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii trebuie interpretat în sensul că nu constituie un contract de achiziții publice un acord încheiat între două colectivități teritoriale în temeiul căruia acestea adoptă un regulament statutar prin care creează o entitate de gestiune a deșeurilor, persoană juridică de drept public, și prin care transferă acestei noi entități publice anumite competențe cu care erau învestite până la acel moment colectivitățile amintite și care sunt în prezent proprii respectivei entități de gestiune a deșeurilor.

Astfel, repartizarea competențelor în cadrul unui stat membru beneficiază de protecția conferită prin articolul 4 alineatul (2) TUE. Această protecție privește și reorganizările de competențe în interiorul unui stat membru, în cadrul cărora o autoritate anterior competentă este dispensată sau se dispensează de obligația și de dreptul de a executa o anumită misiune publică, în timp ce o altă autoritate este în prezent învestită cu obligația și cu dreptul respective.

Pe de altă parte, un asemenea transfer de competență nu îndeplinește toate condițiile pe care le impune definiția noțiunii de contract de achiziții publice.

Numai un contract încheiat cu titlu oneros poate constitui un contract de achiziții publice care intră sub incidența Directivei 2004/18, acest caracter oneros presupunând ca autoritatea contractantă care încheie un contract de achiziții publice să primească în temeiul acestuia, în schimbul unei contraprestații, o prestație care trebuie să prezinte un interes economic direct pentru autoritatea contractantă menționată. Caracterul sinalagmatic al contractului este, așadar, o caracteristică esențială a unui contract de achiziții publice.

Or, independent de împrejurarea că o decizie privind atribuirea de competențe publice nu intră în domeniul tranzacțiilor economice, însuși faptul că o autoritate publică este dispensată de o competență cu care a fost anterior învestită face să dispară, în cazul său, orice interes economic pentru realizarea misiunilor care corespund acestei competențe.

Prin urmare, reafectarea mijloacelor utilizate pentru exercitarea competenței, care sunt transmise de autoritatea care încetează să fie competentă către cea care devine competentă, nu poate fi considerată ca plată a unui preț, ci constituie, dimpotrivă, o consecință logică și chiar necesară a transferului voluntar sau a reatribuirii impuse a acestei competențe de la prima autoritate la cea de a doua.

De asemenea, nu constituie o remunerație faptul că autoritatea care are inițiativa transferului unei competențe sau care decide reatribuirea unei competențe se angajează să își asume sarcina unor eventuale costuri excedentare în raport cu veniturile care pot rezulta din exercitarea acestei competențe. Astfel, este vorba despre o garanție destinată terților, a cărei necesitate decurge, în speță, din principiul potrivit căruia o autoritate publică nu poate face obiectul unei proceduri de insolvabilitate. Or, existența unui asemenea principiu privește ea însăși organizarea internă a unui stat membru.

Totuși, pentru a fi considerat un act de organizare internă și, prin urmare, pentru a intra sub incidența libertății statelor membre care este garantată de articolul 4 alineatul (2) TUE, un transfer de competență între autorități publice trebuie să îndeplinească anumite condiții.

Astfel, un asemenea transfer de competențe privind îndeplinirea unor misiuni publice nu există decât în cazul în care se referă, în același timp, la responsabilitățile legate de competența transferată și la atribuțiile care sunt corolare acesteia, astfel încât autoritatea publică nou‑competentă dispune de o autonomie decizională și financiară, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.

(a se vedea punctele 40-47, 49 și 55 și dispozitivul)