Cauza T‑122/15
Landeskreditbank Baden‑Württemberg – Förderbank
împotriva
Băncii Centrale Europene
„Politică economică și monetară – Supraveghere prudențială a instituțiilor de credit – Articolul 6 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 – Articolul 70 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 468/2014 – Mecanism unic de supraveghere – Competențe ale BCE – Exercitare descentralizată de către autoritățile naționale – Evaluarea caracterului semnificativ al unei instituții de credit – Necesitatea unei supravegheri directe din partea BCE”
Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a patra extinsă) din 16 mai 2017
1. Politică economică și monetară – Politică economică – Supravegherea sectorului financiar al Uniunii – Mecanism unic de supraveghere – Supunerea entităților semnificative la supravegherea prudențială directă din partea Băncii Centrale Europene – Calificarea unei entități drept semnificativă – Caracter apt al supravegherii de către Bancă în raport cu cea care poate fi exercitată de autoritățile naționale
(Regulamentul nr. 1024/2013 al Consiliului, art. 4 și 6; Regulamentul nr. 468/2014 al Băncii Centrale Europene, art. 70 și 71)
2. Dreptul Uniunii Europene – Interpretare – Metode – Interpretare a dreptului derivat conformă cu Tratatul FUE – Interpretare în funcție de context și de finalitate
3. Politică economică și monetară – Politică economică – Supravegherea sectorului financiar al Uniunii – Mecanism unic de supraveghere – Competențe ale Băncii Centrale Europene – Punere în aplicare descentralizată de către autoritățile naționale – Evaluare a caracterului semnificativ al unei entități – Competență exclusivă a Băncii
[Regulamentul nr. 1024/2013 al Consiliului, art. 4 alin. (1) și art. 6 alin. (4); Regulamentul nr. 468/2014 al Băncii Centrale Europene, art. 70 și 71)
4. Dreptul Uniunii Europene – Principii – Principiul subsidiarității – Conținut – Aplicabilitate în domeniile care țin de competența exclusivă a Uniunii – Excludere
[art. 5 alin. (3) TUE]
5. Dreptul Uniunii Europene – Principii – Proporționalitate – Întindere – Putere de apreciere a legiuitorului Uniunii – Control jurisdicțional – Limite
6. Politică economică și monetară – Politică economică – Supravegherea sectorului financiar al Uniunii – Mecanism unic de supraveghere – Supunerea entităților mai puțin semnificative la supravegherea prudențială directă din partea autorităților naționale – Punere în aplicare descentralizată de către aceste autorități a unei competențe exclusive a Uniunii – Posibilitate de recalificare a unei entități ca mai puțin semnificativă pentru motivul capacității autorităților naționale de a exercita o supraveghere directă a acesteia – Excludere
[art. 291 alin. (1) TFUE; Regulamentul nr. 1024/2013 al Consiliului, art. 6; Regulamentul nr. 468/2014 al Băncii Centrale Europene, art. 70 alin. (1)]
7. Dreptul Uniunii Europene – Principii – Egalitate de tratament – Necesitatea respectării principiului legalității – Imposibilitatea invocării unei nelegalități săvârșite în favoarea altuia
8. Acțiune în anulare – Motive – Nemotivare sau insuficiența motivării – Motiv distinct de cel privind legalitatea pe fond
(art. 263 TFUE și 296 TFUE)
9. Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Întindere – Aprecierea obligației de motivare în funcție de împrejurările cauzei
(art. 296 TFUE)
10. Acte ale instituțiilor – Acte adoptate în cadrul exercitării puterii de apreciere – Respectarea garanțiilor conferite persoanei supuse unei proceduri administrative – Obligație de a examina cu atenție și cu imparțialitate toate elementele
(Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41)
1. Supravegherea prudențială a instituțiilor de credit este de competența exclusivă a Băncii Centrale Europene, în temeiul articolelor 4 și 6 din Regulamentul nr. 1024/2013 de conferire a unor atribuții specifice Băncii în ceea ce privește politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit. Reiese din articolul 6 alineatul (4) al doilea paragraf din acest regulament că poate fi înlăturată calificarea ca instituție „semnificativă” în circumstanțe specifice pe care Banca a fost însărcinată să le precizeze. Această precizare a fost efectuată la articolele 70 și 71 din Regulamentul nr. 468/2014 de instituire a cadrului de cooperare la nivelul mecanismului unic de supraveghere dintre Banca Centrală Europeană și autoritățile naționale competente și cu autoritățile naționale desemnate.
În această privință, modul de redactare a articolului 70 alineatul (1) din Regulamentul nr. 468/2014 face referire mai ales la caracterul potrivit sau nepotrivit al clasificării ca semnificativă a unei entități și, prin urmare, a supravegherii sale doar de către Bancă în raport cu obiectivele Regulamentului nr. 1024/2013. Nu se efectuează nicio mențiune a unei examinări a necesității ca o entitate semnificativă să fie supusă unei supravegheri directe din partea Băncii. În timp ce, în general, examinarea caracterului adecvat al unui act al Uniunii privește capacitatea acestuia de a atinge obiectivele legitime urmărite de reglementarea în cauză, aprecierea caracterului său necesar constă în a verifica dacă depășește limitele a ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective.
Prin urmare, în măsura în care articolul 70 alineatul (1) din Regulamentul nr. 468/2014 se referă la circumstanțe specifice și de fapt care fac să fie nepotrivită clasificarea ca semnificativă a entității supravegheate, având în vedere obiectivele și principiile Regulamentului nr. 1024/2013, rezultă în mod necesar că este avută în vedere doar ipoteza în care exercitarea unei supravegheri prudențiale directe de către Bancă, implicată de calificarea unei entități ca „semnificativă”, ar fi mai puțin aptă să atingă obiectivele Regulamentului nr. 1024/2013 decât exercitarea unei supravegheri prudențiale directe a acestei entități de către autoritățile naționale. În schimb, nu reiese dintr‑o interpretarea literală a articolului 70 alineatul (1) din Regulamentul nr. 468/2014 ipoteza reclasării unei „entități semnificative” în „mai puțin semnificativă” pentru motivul că o supraveghere prudențială directă din partea autorităților naționale ar fi la fel de aptă să atingă obiectivele Regulamentului nr. 1024/2013 ca o supraveghere exercitată doar de Banca Centrală Europeană.
(a se vedea punctele 22, 28, 29 și 44-46)
2. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 40 și 41)
3. Reiese din economia Regulamentului nr. 1024/2013 de conferire a unor atribuții specifice Băncii Centrale Europene în ceea ce privește politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit că a fost delegată Băncii de către Consiliu o competență exclusivă în ceea ce privește atribuțiile prudențiale avute în vedere la articolul 4 alineatul (1) din regulamentul menționat. În această privință, articolul 6 din același regulament are drept obiectiv unic să permită punerea în aplicare descentralizată în cadrul mecanismului unic de supraveghere a acestei competențe de către autoritățile naționale, sub controlul Băncii, în privința entităților mai puțin semnificative și referitor la atribuțiile avute în vedere la articolul 4 alineatul (1) literele (b) și (d)-(i) din Regulamentul nr. 1024/2013, conferind în același timp Băncii competența exclusivă de a stabili conținutul noțiunii de circumstanțe specifice în sensul articolului 6 alineatul (4) al doilea paragraf din același regulament, care a fost pusă în aplicare prin adoptarea articolelor 70 și 71 din Regulamentul nr. 468/2014 de instituire a cadrului de cooperare la nivelul mecanismului unic de supraveghere dintre Banca Centrală Europeană și autoritățile naționale competente și cu autoritățile naționale desemnate.
(a se vedea punctul 63)
4. Deși, atunci când este aplicabil, principiul subsidiarității implică, printre altele, să se verifice dacă obiectivul acțiunii avute în vedere poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii sau dacă un asemenea obiectiv putea fi realizat la fel de eficient la nivel național, trebuie amintit că decurge din articolul 5 alineatul (3) TUE că acest principiu nu se aplică decât în domeniile care nu țin de competența exclusivă a Uniunii.
(a se vedea punctul 65)
5. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 67 și 68)
6. În cadrul activităților lor de supraveghere a unor entități mai puțin semnificative în temeiul mecanismului unic de supraveghere descris la articolul 6 din Regulamentul nr. 1024/2013 de conferire a unor atribuții specifice Băncii Centrale Europene în ceea ce privește politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, autoritățile naționale acționează în cadrul punerii în aplicare descentralizate a unei competențe exclusive a Uniunii, și nu în exercitarea unei competențe naționale. Prin urmare, singura competență susceptibilă să fie afectată de exercitarea unei supravegheri prudențiale directe din partea Băncii Centrale Europene este competența de principiu a statelor membre în ceea ce privește punerea în aplicare a dreptului Uniunii în ordinea lor juridică, subliniată la articolul 291 alineatul (1) TFUE. Astfel, această dispoziție amintește că, potrivit sistemului instituțional al Uniunii și normelor care reglementează relațiile dintre Uniune și statele sale membre, revine acestora din urmă, în lipsa unei dispoziții contrare a dreptului Uniunii, să asigure pe teritoriul lor punerea în aplicare a dreptului Uniunii.
Totuși, trebuie să se constate că păstrarea acestei competențe nu poate implica o interpretare a noțiunii de circumstanțe specifice care permit să se înlăture calificarea ca „semnificativă” acordată unei instituții de credit, în sensul articolului 70 alineatul (1) din Regulamentul nr. 468/2014 de instituire a cadrului de cooperare la nivelul mecanismului unic de supraveghere dintre Banca Centrală Europeană și autoritățile naționale competente și cu autoritățile naționale desemnate, ca impunând să se verifice de la caz la caz, în ceea ce privește o instituție care se încadrează în calificarea ca semnificativă din perspectiva criteriilor stabilite la articolul 6 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1024/2013 în cazul în care obiectivele acestuia se pot realiza la fel de bine prin intermediul unei supravegheri directe din partea autorităților naționale. Astfel, această interpretare ar ajunge să repună în discuție echilibrul care figurează în acest regulament, întrucât ar implica să se examineze de la caz la caz dacă, în pofida aplicării criteriilor de la articolul 6 alineatul (4) din regulamentul menționat, o instituție semnificativă nu trebuie să intre în supravegherea directă a autorităților naționale, pentru motivul că acestea ar fi mai în măsură să atingă obiectivele Regulamentului nr. 1024/2013. Mai exact, o astfel de examinare ar fi în contradicție directă cu două elemente care joacă un rol fundamental în logica acestei dispoziții, și anume, pe de o parte, principiul conform căruia instituțiile semnificative intră sub supravegherea exclusivă a Băncii Centrale Europene și, pe de altă parte, existența unor criterii alternative precise care să permită calificarea caracterului semnificativ al unei instituții financiare.
(a se vedea punctele 72-76)
7. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 84)
8. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 122)
9. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 123, 124 și 131)
10. Atunci când o instituție este învestită cu putere de apreciere, aceasta trebuie să exercite plenitudinea acestei puteri. Astfel, autorul actului trebuie să fie în măsură să dovedească în fața instanțelor Uniunii că acesta a fost adoptat prin exercitarea efectivă a puterii sale de apreciere, care presupune luarea în considerare a tuturor elementelor și a împrejurărilor pertinente ale situației pe care acest act a intenționat să o reglementeze. În această privință, printre garanțiile conferite de dreptul Uniunii în cadrul procedurilor administrative se înscrie în special principiul bunei administrări, consacrat la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care implică obligația instituției competente de a examina, cu atenție și cu imparțialitate, toate elementele relevante ale cauzei.
(a se vedea punctele 139 și 147)