Language of document :

Acțiune introdusă la 12 aprilie 2012 - AX/Consiliul

(Cauza T-196/11)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: AX (Polotsk, Belarus) (reprezentant: M. Michalauskas, avocat)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene

Concluziile

Reclamantul solicită Tribunalului:

Anularea Deciziei 2011/69/PESC a Consiliului din 31 ianuarie 2011 de modificare a Deciziei 2010/639/PESC a Consiliului privind măsurile restrictive împotriva anumitor funcționari din Belarus, în măsura în care îl privește pe reclamant;

anularea Regulamentului nr. 84/2011 al Consiliului din 31 ianuarie 2011 de modificare a Regulamentului nr. 765/2006 privind măsurile restrictive împotriva președintelui Lukașenko și anumitor funcționari din Belarus, în măsura în care îl privește pe reclamant;

anularea Deciziei de punere în aplicare 2011/174/PESC a Consiliului din 21 martie 2011 privind punerea în aplicare a Deciziei 2010/639/PESC privind măsurile restrictive împotriva anumitor funcționari din Belarus, în măsura în care îl privește pe reclamant;

anularea Regulamentului de punere în aplicare nr. 271/2011 al Consiliului din 21 martie 2011 privind punerea în aplicare a articolului 8a alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 765/2006 privind măsurile restrictive împotriva președintelui Lukașenko și anumitor funcționari din Belarus, în măsura în care îl privește pe reclamant;

obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamantul invocă trei motive.

Primul motiv, întemeiat pe o motivare insuficientă și pe o încălcare a dreptului la apărare, întrucât motivarea actelor atacate nu permite reclamantului să conteste validitatea lor în fața Tribunalului și nu permite acestuia din urmă să își exercite controlul cu privire la legalitatea actelor în cauză.

Al doilea motiv, întemeiat pe o eroare de apreciere, întrucât actele atacate nu sunt justificate în fapt.

Al treilea motiv, întemeiat pe nerespectarea principiului proporționalității, în special în ceea ce privește restricționarea intrării pe teritoriul Uniunii Europene și a tranzitării acestuia.

____________