Cauza C‑117/15
Reha Training Gesellschaft für Sport- und Unfallrehabilitation mbH
împotriva
Gesellschaft für musikalische Aufführungs- und mechanische Vervielfältigungsrechte eV (GEMA)
(cerere de decizie preliminară formulată de Landgericht Köln)
„Trimitere preliminară – Proprietate intelectuală – Drept de autor și drepturi conexe – Directiva 2001/29/CE – Articolul 3 alineatul (1) – Directiva 2006/115/CE – Articolul 8 alineatul (2) – Noțiunea «comunicare publică» – Instalarea de televizoare de către operatorul unui centru de refacere pentru a permite pacienților să privească emisiuni televizate”
Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 31 mai 2016
1. Apropierea legislațiilor – Drept de autor și drepturi conexe – Directivele 2001/29 și 2006/115 – Comunicare publică – Noțiune având în principiu aceeași semnificație în aceste directive – Difuzarea de emisiuni televizate prin intermediul televizoarelor instalate de operatorul unui centru de refacere în spațiile sale – Apreciere în raport cu aceste două directive în același timp și potrivit acelorași criterii
[Directiva 2001/29 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 3 alin. (1); Directiva 2006/115 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 8 alin. (2)]
2. Apropierea legislațiilor – Drept de autor și drepturi conexe – Directivele 2001/29 și 2006/115 – Comunicare publică – Noțiune – Difuzarea de emisiuni televizate prin intermediul televizoarelor instalate de operatorul unui centru de refacere în spațiile sale – Includere
[Directiva Parlamentului European și a Consiliului 2001/29, art. 3 alin. (1); Directiva Parlamentului European și a Consiliului 2006/115, art. 8 alin. (2)]
1. Aplicarea articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională trebuie să se facă fără a se aduce atingere articolului 8 alineatul (2) din Directiva 2006/115 privind dreptul de închiriere și de împrumut și anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietății intelectuale. În această privință, nimic nu permite să se susțină că legiuitorul Uniunii a intenționat să confere noțiunii de comunicare publică o semnificație diferită în contextul acestor directive. Astfel, natura diferită a drepturilor protejate în cadrul acestor directive nu poate ascunde faptul că, potrivit dispozițiilor acestora din urmă, drepturile respective decurg din același element declanșator, și anume comunicarea publică a operelor protejate.
Rezultă că în cazul în care se susține că difuzarea de emisiuni televizate prin intermediul televizoarelor instalate de operatorul unui centru de refacere în spațiile sale afectează drepturile de autor și drepturile protejate ale unui număr mare de persoane interesate, în special compozitori, textieri și editori muzicali, dar și artiști interpreți sau executanți, producători de fonograme, autori de texte, cât și editorii acestora, se impune să se aplice atât articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29, cât și articolul 8 alineatul (2) din Directiva 2006/115, conferind noțiunii „comunicare publică”, care se regăsește în cuprinsul acestor două dispoziții, o semnificație identică. Se impune, în consecință, să se aprecieze dacă o asemenea situație constituie o comunicare publică atât în raport cu articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29, cât și cu articolul 8 alineatul (2) din Directiva 2006/115 și în funcție de aceleași criterii de interpretare, pentru a evita în special interpretări contradictorii și incompatibile între ele, în funcție de dispoziția aplicabilă.
(a se vedea punctele 27 și 31-34 și dispozitivul)
2. Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională și articolul 8 alineatul (2) din Directiva 2006/115 privind dreptul de închiriere și de împrumut și anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietății intelectuale trebuie interpretate în sensul că difuzarea de emisiuni televizate prin intermediul televizoarelor instalate de operatorul unui centru de refacere în spațiile sale constituie un act de comunicare publică.
Astfel, în primul rând, un asemenea operator efectuează un act de comunicare transmițând în mod deliberat pacienților opere protejate prin intermediul televizoarelor instalate în mai multe locuri ale acestui centru.
În al doilea rând, ansamblul pacienților unui astfel de centru de refacere constituie un public în sensul acestor dispoziții, din moment ce cercul de persoane constituit de acești pacienți nu este prea mic sau nesemnificativ mai ales pentru că respectivii pacienți pot beneficia de opere difuzate în paralel, în mai multe locuri ale acestui centru și pentru că ei nu ar putea, în principiu, să beneficieze de acestea fără intervenția țintită a operatorului acestui centru. În plus, în măsura în care se pune problema plății redevențelor pentru drepturile de autor și drepturile conexe aferente punerii la dispoziție a unor opere protejate în spațiile respectivului centru, acești pacienți nu au fost în mod evident luați în considerare la momentul autorizării date pentru punerea la dispoziție inițială a operei protejate, astfel încât constituie un public nou.
În al treilea rând, difuzarea de emisiuni televizate prin intermediul unor televizoare constituie o prestare de servicii suplimentară prin faptul că urmărește să ofere o distracție pacienților unui centru de refacere pe parcursul tratamentelor sau al perioadei de așteptare care le precedă, prestare care, deși lipsită de orice conținut medical, contribuie în mod favorabil la calitatea și la atractivitatea centrului, procurând în acest fel un avantaj concurențial. În consecință, difuzarea de emisiuni de televiziune de către operatorul unui centru de refacere poate avea un caracter lucrativ, de natură a fi luat în discuție la stabilirea cuantumului remunerației datorate, dacă este cazul, pentru o astfel de difuzare.
(a se vedea punctele 54-65 și dispozitivul)