Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Consiglio di Stato (Italia) la 10 martie 2023 – Gestore dei Servizi Energetici SpA – GSE/Erg Eolica Ginestra Srl și alții

(Cauza C-148/23, Gestore dei Servizi Energetici)

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Consiglio di Stato

Părțile din procedura principală

Apelantă: Gestore dei Servizi Energetici SpA – GSE

Intimate: Erg Eolica Ginestra Srl, Erg Eolica Ginestra Srl, Erg Eolica Campania SpA, Erg Eolica Fossa del Lupo Srl, Erg Eolica Amaroni Srl, Erg Eolica Adriatica Srl, Erg Eolica San Vincenzo Srl, Erg Eolica San Circeo Srl, Erg Eolica Faeto Srl, Green Vicari Srl, Erg Wind Energy Srl, Erg Wind Sicilia 3 Srl, Erg Wind Sicilia 6 Srl, Erg Wind 4 Srl, Erg Wind 6 Srl, Erg Wind Sicilia 5 Srl, Erg Wind 2000 Srl, Erg Wind Sicilia 2 Srl, Erg Wind Sardegna Srl, Erg Wind Sicilia 4 Srl, Erg Hydro Srl, Erg Power Generation SpA, Ministero dello Sviluppo Economico

Întrebarea preliminară

Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare și ulterior de abrogare a Directivelor 2001/77/CE și 2003/30/CE1 , în special considerentele (8), (14) și (25) și articolele 1 și 3 din aceasta, precum și articolul 16 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, citite în lumina principiilor securității juridice și protecției încrederii legitime, trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale precum cea care rezultă din dispozițiile Decretului legislativ nr. 28 din 3 martie 2011 și ale Decretului ministerial din 6 iulie 2012, astfel cum a fost interpretată în mod constant în jurisprudența Consiglio di Stato (Consiliul de Stat), care condiționează acordarea de stimulente de încheierea unor contracte de drept privat între GSE și entitatea responsabilă de instalație inclusiv în cazul instalațiilor de producere a energiei electrice alimentate din surse regenerabile care au intrat în funcțiune înainte de 31 decembrie 2012?

____________

1     JO 2009, L 140, p. 16.