Cerere de decizie preliminară introdusă de Curtea de Apel Bucureşti (România) la data de 7 februarie 2023 – Streaming Services Srl, în faliment, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență „Mihai Florea”/ Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Călăraşi
(Cauza C-69/23, Streaming Services)
Limba de procedură: româna
Instanţa de trimitere
Curtea de Apel Bucureşti
Părţile din acţiunea principală
Reclamantă: Streaming Services Srl, în faliment, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență „Mihai Florea”
Pârâte: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Călăraşi
Întrebările preliminare
În vederea interpretării și aplicării uniforme a dreptului comunitar, serviciile de furnizare de conținut digital de tipul celor prezentate în litigiul principal, constând în sesiuni interactive cu conținut erotic, filmate și difuzate în timp real prin intermediul mijloacelor electronice/internet, furnizate de către o persoană impozabilă dintr-un stat membru UE (P1, studio de videochat) către o altă persoană impozabilă aflată în alt stat membru UE (P2, platformă online de live streaming), reprezintă o prestare de servicii intracomunitară, care intră sub incidența regulii generale statuate de dispozițiile articolului 44 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată1 (Directiva TVA), ori constituie acordare de acces la un eveniment de divertisment, în înțelesul articolului 53 din Directiva TVA?
În interpretarea și aplicarea prevederilor articolului 53 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (Directiva TVA) și ale articolului 32 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 al Consiliului din 15 martie 2011 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei TVA1 , care este considerat locul în care respectivele evenimente se desfășoară efectiv în cazul activităților ce rezidă în sesiuni interactive cu conținut erotic, filmate și difuzate în timp real prin intermediul mijloacelor electronice/internet (specifice activității de videochat), de tipul celor prezentate în litigiul principal, în cazul în care:
a) persoana fizică (modelul) și studioul de videochat,
b) platforma de live streaming și
c) persoana fizică care plătește pentru accesul la aceste servicii de live streaming (clientul final)
se află în state membre/terțe diferite?
În funcție de răspunsul la primele doua întrebări, în care dintre cele trei state membre ale Uniunii Europene trebuie să se realizeze declararea și, respectiv, achitarea taxei pe valoarea adăugată aferente prestărilor de servicii?
Directiva TVA și principiul evitării dublei impuneri se opun unei reglementări fiscale naționale, precum prevederile articolului 307 din Legea nr. 227/2015, în cadrul căreia:
A) organele fiscale naționale din statul prestatorului pot califica serviciile transfrontaliere prestate de o persoană impozabilă dintr-un stat membru UE (P1 studio de videochat), constând în furnizare (cesiune) de conținut digital de tipul celui prezentat în litigiul principal către o persoană impozabilă din alt stat membru (P2), prin intermediul unei platforme online de live streaming aflate în alt stat (P3), drept servicii de acordare a accesului la un eveniment de divertisment, în înțelesul dispozițiilor articolului 53 din Directiva TVA, cu consecința colectării și achitării la bugetul de stat a TVA aferente acestor servicii în statul în care își are sediul principal prestatorul, în condițiile în care, anterior, aceleași servicii menționate mai sus au fost încadrate de către organele fiscale din statul în care se află beneficiarul serviciilor (P2), prin act administrativ fiscal rămas definitiv prin neatacare la instanța judecătorească, drept prestări de servicii intracomunitare aflate sub incidența regulii generale prevăzute de articolul 44 din Directiva TVA? Este posibilă realizarea, de către organele fiscale ulterior sesizate sau autosesizate dintr-un stat, a unei alte calificări juridice a serviciilor transfrontaliere ce fac obiectul inspecției fiscale în acest stat, decât calificarea juridică deja realizată pentru aceleași servicii, printr-un act administrativ fiscal rămas definitiv prin neatacarea la instanța de judecată, de organele fiscale din alt stat, inițial sesizate sau autosesizate, situație care are ca efect dubla impunere în materie de TVA, sau organele fiscale care sunt ulterior sesizate sau autosesizate sunt legate de calificarea juridică realizată serviciilor transfrontaliere respective care a fost făcută de organele fiscale inițial învestite cu această problemă și care a rămas definitivă prin necontestare, fără a o putea modifica?
B) În funcție de răspunsul la întrebările anterioare, care este locul prestării serviciilor în înțelesul Directivei TVA și [al] principiului evitării dublei impuneri într-o situație cum este cea din litigiul principal?
____________
1 JO 2006 L 347, p. l, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7.
1 Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 al Consiliului din 15 martie 2011 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO 2011, l 77, p. 1).