Language of document : ECLI:EU:C:2012:288

ORDONANȚA CURȚII (Camera a șasea)

10 mai 2012(*)

„Trimitere preliminară – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale – Validitatea unei reglementări naționale prin care sunt impuse reduceri salariale mai multor categorii de funcționari publici – Lipsa punerii în aplicare a dreptului Uniunii – Necompetență vădită a Curții”

În cauza C‑134/12,

având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Curtea de Apel Constanța (România), prin decizia din 8 februarie 2012, primită de Curte la 12 martie 2012, în procedura

Ministerul Administrației și Internelor (MAI),

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR),

Inspectoratul de Poliție al Județului Tulcea (IPJ)

împotriva

Corpului Național al Polițiștilor – Biroul Executiv Central,

CURTEA (Camera a șasea),

compusă din domnul U. Lõhmus (raportor), președinte de cameră, domnii A. Rosas și C. G. Fernlund, judecători,

avocat general: domnul P. Cruz Villalón,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Ordonanță

1        Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolului 17 alineatul (1), a articolului 20 și a articolului 21 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), precum și a articolului 15 paragraful 3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „CEDO”).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Ministerul Administrației și Internelor (denumit în continuare „MAI”), Inspectoratul General al Poliției Române (denumit în continuare „IGPR”), precum și Inspectoratul de Poliție al Județului Tulcea (denumit în continuare „IPJ”), pe de o parte, și Corpul Național al Polițiștilor – Biroul Executiv Central (denumit în continuare „Corpul Național al Polițiștilor”), pe de altă parte, cu privire la diminuarea remunerației membrilor acestuia din urmă – polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Tulcea.

 Cadrul juridic național

3        Articolul 1 alineatul (1) din Legea nr. 118/2010 din 30 iunie 2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78 din 30 august 2010 (denumită în continuare „Legea nr. 118/2010”), prevede:

„Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută […] se diminuează cu 25 %.”

4        Din decizia de trimitere rezultă că această diminuare a fost stabilită inițial pentru o perioadă limitată la șase luni, cuprinsă între 1 iulie 2010 și 31 decembrie 2010.

5        Legea nr. 285/2010 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice (denumită în continuare „Legea nr. 285/2010”) a prevăzut, începând cu 1 ianuarie 2011, o majorare cu 15 % a remunerațiilor diminuate anterior.

 Acțiunea principală și întrebările preliminare

6        Prin cererea formulată la 28 martie 2011, Corpul Național al Polițiștilor a solicitat Tribunalului Tulcea obligarea MAI, a IGPR și a IPJ la plata către membrii săi a diferenței dintre salariile cuvenite potrivit raporturilor de serviciu în perioada cuprinsă între 1 iulie 2010 și 31 decembrie 2010 și salariile plătite efectiv, respectiv la plata unei sume corespunzătoare cotei de 25 % reținute din salarii în această perioadă, actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective a sumei. Acesta a solicitat de asemenea să se constate dreptul membrilor săi la plata salariilor nediminuate pentru viitor.

7        Prin hotărârea din 13 mai 2011, Tribunalul Tulcea a constatat o încălcare a articolului 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnat la Paris la 20 martie 1952. În consecință, această instanță a admis în parte acțiunea și a obligat MAI, IGPR și IPJ la plata către membrii Corpului Național al Polițiștilor a diferenței dintre salariile cuvenite și cele efectiv plătite pentru perioada menționată mai sus, sumele datorate fiind actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, și a respins ca nefondat capătul de cerere privind plata salariilor nediminuate pentru viitor.

8        MAI, IGPR și IPJ au atacat cu apel hotărârea menționată. În acest cadru, Corpul Național al Polițiștilor a solicitat instanței de trimitere să sesizeze Curtea cu o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare.

9        Instanța de trimitere consideră că diminuarea drepturilor salariale ale membrilor Corpului Național al Polițiștilor nu reprezintă o încălcare de către stat a dreptului de proprietate, dat fiind că prin această măsură se urmărește protejarea unui interes general și că este proporțională și conformă cu principiul legalității și al nediscriminării, însă apreciază că o decizie a Curții privind interpretarea dreptului Uniunii îi este necesară în vederea pronunțării hotărârii în cauza cu care este sesizată.

10      În aceste condiții, Curtea de Apel Constanța a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      [P]revederile articolului 17 alineatul (1), ale articolului 20 și ale articolului 21 alineatul (1) din [cartă] trebuie interpretate în sensul că se opun unor reduceri salariale precum cele operate de statul român prin Legea nr. 118/2010 și prin Legea nr. 285/2010[?]

2)      [D]ispozițiile articolului 15 paragraful [3] din [CEDO], în baza căruia Guvernul României era obligat să notifice Secretarul General al Consiliului Europei despre intenția luării măsurii reducerilor salariale și de a preciza durata de timp prevăzută pentru aplicarea acesteia, trebuie interpretate ca fiind de natură să atragă invalidarea Legii nr. 118/2010 și a Legii nr. 285/2010[?]”

 Cu privire la competența Curții

11      În temeiul articolului 92 alineatul (1) și al articolului 103 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când este în mod vădit necompetentă pentru a judeca o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, aceasta poate, după ascultarea avocatului general, fără continuarea procedurii, să se pronunțe prin ordonanță motivată.

12      În ceea ce privește prima întrebare adresată de instanța de trimitere, Curtea a avut deja ocazia să amintească, la punctele 15 și, respectiv, 14 din Ordonanțele din 14 decembrie 2011, Corpul Național al Polițiștilor (C‑434/11) și Cozman (C‑462/11), că, potrivit articolului 51 alineatul (1) din cartă, dispozițiile sale se adresează „statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii”.

13      Or, ca și deciziile de trimitere adresate Curții în cauzele care au determinat pronunțarea Ordonanțelor Corpul Național al Polițiștilor și Cozman, citate anterior, prezenta decizie de trimitere nu conține niciun element concret care să permită să se considere că Legea nr. 118/2010 și Legea nr. 285/2010 urmăresc să pună în aplicare dreptul Uniunii. Competența Curții de a răspunde la prima întrebare preliminară nu este, așadar, demonstrată.

14      În ceea ce privește a doua întrebare adresată de instanța de trimitere, care are ca obiect interpretarea articolului 15 paragraful 3 din CEDO, trebuie să se constate că, în temeiul articolului 267 TFUE, Curtea nu este competentă să se pronunțe cu privire la interpretarea unor dispoziții de drept internațional care sunt obligatorii pentru statele membre în afara cadrului dreptului Uniunii (Hotărârea din 27 noiembrie 1973, Vandeweghe și alții, 130/73, Rec., p. 1329, punctul 2).

15      În aceste condiții, trebuie să se constate că Curtea este în mod vădit necompetentă pentru a judeca cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Curtea de Apel Constanța.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

16      Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șasea) declară:

Curtea de Justiție a Uniunii Europene este în mod vădit necompetentă pentru a judeca cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Curtea de Apel Constanța (România), prin decizia din 8 februarie 2012.

Semnături


* Limba de procedură: româna.