ORDONANȚA CURȚII (Camera a zecea)
12 noiembrie 2020(*)
„Trimitere preliminară – Articolul 53 alineatul (2) și articolul 94 din Regulamentul de procedură al Curții – Directiva 89/665/CEE – Proceduri care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări – Domeniu de aplicare – Directiva 2014/24/UE – Articolul 4 – Cuantumurile pragului pentru contractele de achiziții publice – Contracte de achiziții care pot prezenta un interes transfrontalier cert – Lipsa unor elemente care să permită un răspuns util – Cerere vădit inadmisibilă”
În cauza C‑170/20,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Curtea de Apel Constanța (România), prin decizia din 19 martie 2020, primită de Curte la 23 aprilie 2020, în procedura
SC Novart Engineering SRL
împotriva
Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Tulcea,
CURTEA (Camera a zecea),
compusă din domnul M. Ilešič, președinte de cameră, și domnii E. Juhász (raportor) și I. Jarukaitis, judecători,
avocat general: domnul M. Campos Sánchez‑Bordona,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere decizia luată, după ascultarea avocatului general, de a se pronunța prin ordonanță motivată, în conformitate cu articolul 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții,
dă prezenta
Ordonanță
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea Directivei 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări (JO 1989, L 395, p. 33, Ediție specială, 06/vol. 1, p. 237), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2014/23/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 (JO 2014, L 94, p. 1) (denumită în continuare „Directiva 89/665”), precum și interpretarea principiului efectivității.
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între SC Novart Engineering SRL, pe de o parte, și Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Tulcea (România) (denumită în continuare „Municipiul Tulcea”), pe de altă parte, în legătură cu rezultatul procedurii simplificate de atribuire a unui contract de achiziții publice de servicii organizate de Municipiul Tulcea în calitate de autoritate contractantă.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
Directiva 89/665
3 Potrivit articolului 1 alineatul (1) din Directiva 89/665:
„Prezenta directivă se aplică în cazul contractelor menționate în Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului [din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE (JO 2014, L 94, p. 65)], cu excepția cazului în care aceste contracte sunt excluse în conformitate cu articolele 7, 8, 9, 10, 11, 12, 15, 16, 17 și 37 din directiva menționată.
[…]
Contractele, în sensul prezentei directive, includ contractele de achiziții publice, contractele‑cadru, concesiunile de lucrări și servicii și sistemele dinamice de achiziție.
Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că, în ceea ce privește contractele care intră sub incidența [Directivei 2014/24] […], deciziile autorităților contractante pot face obiectul unei proceduri de contestare eficace și, mai ales, cât mai rapide posibil, în conformitate cu condițiile stabilite la articolele 2-2f din prezenta directivă, pe motivul că deciziile respective au încălcat dreptul Uniunii în domeniul achizițiilor publice sau normele de drept intern care transpun respectivele prevederi […]”
4 Articolul 2 alineatul (1) din Directiva 89/665 prevede:
„Statele membre garantează că măsurile luate în privința căilor de atac menționate la articolul 1 prevăd competențe care să permită:
(a) adoptarea unor măsuri provizorii, cel mai rapid posibil și prin intermediul unor proceduri provizorii, în scopul remedierii presupusei încălcări sau prevenirii prejudicierii în continuare a intereselor respective, inclusiv măsuri de suspendare sau care să asigure suspendarea procedurii de atribuire a unui contract de achiziții publice sau a aplicării oricărei decizii luate de autoritatea contractantă;
(b) fie anularea, fie asigurarea anulării deciziilor luate în mod ilegal, inclusiv eliminarea specificațiilor tehnice, economice sau financiare discriminatorii din chemarea la competiție, din documentația de contract sau din orice alt document legat de procedura de atribuire a contractului;
(c) acordarea unor daune‑interese persoanelor prejudiciate printr‑o încălcare.”
Directiva 2014/24
5 Articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2014/24, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul delegat (UE) 2017/2365 al Comisiei din 18 decembrie 2017 (JO 2017, L 337, p. 19) (denumită în continuare „Directiva 2014/24”), prevede:
„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:
1. «autorități contractante» înseamnă statul, autoritățile regionale sau locale, organismele de drept public sau asociațiile formate din una sau mai multe astfel de autorități sau din unul sau mai multe astfel de organisme de drept public;
2. «autorități guvernamentale centrale» înseamnă autoritățile contractante enumerate în anexa I și, în măsura în care sunt operate corecții sau modificări la nivel național, entitățile care le succed acestora;
3. «autorități contractante regionale sau locale» înseamnă toate autoritățile contractante care nu sunt autorități guvernamentale centrale;
[…]”
6 Articolul 4 din Directiva 2014/24 prevede:
„Prezenta directivă se aplică achizițiilor publice a căror valoare estimată fără taxa pe valoarea adăugată (TVA) este egală sau mai mare decât următoarele praguri:
[…]
(c) 221 000 [de euro], pentru contractele de achiziții publice de produse și de servicii atribuite de autoritățile contractante regionale și locale și concursurile de proiecte organizate de aceste autorități; […]
[…]”
Regulamentul de procedură al Curții
7 Articolul 94 din Regulamentul de procedură al Curții prevede:
„Pe lângă textul întrebărilor adresate Curții cu titlu preliminar, cererea de decizie preliminară trebuie să cuprindă:
(a) o expunere sumară a obiectului litigiului, precum și a faptelor pertinente, astfel cum au fost constatate de instanța de trimitere, sau cel puțin o expunere a circumstanțelor factuale pe care se întemeiază întrebările;
(b) conținutul dispozițiilor naționale care ar putea fi aplicate în speță și, dacă este cazul, jurisprudența națională pertinentă;
(c) expunerea motivelor care au determinat instanța de trimitere să aibă îndoieli cu privire la interpretarea sau validitatea anumitor dispoziții ale dreptului Uniunii, precum și legătura pe care instanța de trimitere o stabilește între aceste dispoziții și legislația națională aplicabilă litigiului principal.”
Dreptul român
8 Articolul 8 alineatul (1) din Legea nr. 101/2016 din 19 mai 2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumită în continuare „Legea nr. 101/2016”), prevede:
„Persoana care se consideră vătămată de un act al autorității contractante poate sesiza [Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, România] în vederea anulării actului autorității contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum și pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de:
a) 10 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoștință despre actul autorității contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziție publică/sectorială sau de concesiune este egală sau mai mare decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunțurilor de participare, potrivit legislației privind achizițiile publice, legislației privind achizițiile sectoriale sau legislației privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii;
b) 5 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoștință despre actul autorității contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziție publică/sectorială sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunțurilor de participare, potrivit legislației privind achizițiile publice, legislației privind achizițiile sectoriale sau legislației privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii.”
9 Articolul 16 din Legea nr. 101/2016 prevede:
„(1) Sub sancțiunea respingerii contestației ca tardivă, aceasta se înaintează atât Consiliului [Național de Soluționare a Contestațiilor], cât și autorității contractante, nu mai târziu de expirarea termenului legal de contestare.
(2) În termen de o zi lucrătoare de la primirea contestației, autoritatea contractantă are obligația să o publice în [Sistemul Electronic de Achiziții Publice], fără acele informații pe care operatorul economic le precizează ca fiind confidențiale, clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectuală.
[…]
(4) În cazul neîndeplinirii obligației prevăzute la alineatul (1), Consiliul [Național de Soluționare a Contestațiilor] înștiințează autoritatea contractantă despre existența contestației, iar autoritatea transmite punctul său de vedere asupra tardivității contestației și eventualele mijloacele de probă în acest sens.
(5) Toate actele procedurale se transmit prin poștă, fax și/sau mijloace electronice, cu confirmare de primire.”
10 Articolul 26 alineatele (1) și (6) din această lege prevede:
„(1) Consiliul [Național de Soluționare a Contestațiilor] se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, cu încadrarea în termenul prevăzut la articolul 24 alineatul (1), iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei.
[…]
(6) Consiliul [Național de Soluționare a Contestațiilor] poate respinge contestația ca fiind nefondată, tardivă, lipsită de interes, lipsită de obiect, introdusă de o persoană fără calitate sau de o persoană care nu are calitatea de reprezentant, precum și pe orice altă excepție de procedură sau de fond, care împiedică soluționarea pe fond a contestației.
[…]”
Litigiul principal și întrebările preliminare
11 La 28 august 2019, Municipiul Tulcea, în calitate de autoritate contractantă, a publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice un anunț în scopul organizării unei proceduri simplificate de atribuire a unui contract de achiziții publice având ca obiect servicii de proiectare și de asistență tehnică pentru proiectul intitulat „Modernizarea infrastructurii corespunzătoare Colegiului Economic Delta Dunării din Municipiul Tulcea prin echipare educațională”, finanțat din fonduri europene.
12 La 24 octombrie 2019, Municipiul Tulcea a informat SC Novart Engineering cu privire la rezultatul procedurii de achiziție, arătându‑i că oferta acesteia ocupa locul al doilea în clasamentul întocmit de comisia de evaluare și că oferta reținută a fost cea depusă de o altă societate, în cuantum de 398 000 de lei românești (RON) (aproximativ 82 170 de euro) fără TVA, reprezentând 56,2 % din valoarea estimată a contractului.
13 Din aceste elemente de fapt furnizate de instanța de trimitere reiese că valoarea estimată a contractului în discuție în litigiul principal se ridica, cu aproximație, la 708 000 RON (aproximativ 146 172 de euro) fără TVA.
14 La 29 octombrie 2019, SC Novart Engineering a contestat acest rezultat la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (denumit în continuare „CNSC”) și a anexat la această contestație dovada trimiterii sale către autoritatea contractantă prin fax.
15 Printr‑o adresă din 15 noiembrie 2019, CNSC a solicitat SC Novart Engineering să se pronunțe cu privire la caracterul tardiv al contestației menționate, dat fiind că termenul pentru introducerea acesteia expirase la 29 octombrie 2019 și că Municipiul Tulcea îi comunicase că nu a primit‑o până la data de 14 noiembrie 2019. În plus, CNSC a constatat că raportul fax anexat contestației, din care reieșea înaintarea către Municipiul Tulcea, indica drept rezultat „NG” (codul pentru „other error”).
16 CNSC a considerat că excepția tardivității contestației formulate de SC Novart Engineering, invocată din oficiu, era întemeiată. În consecință, întemeindu‑se pe faptul că aceasta din urmă alesese să comunice autorității contractante respectiva contestație doar prin fax și că nu primise nicio confirmare de primire, raportul fax anexat contestației având mențiunea „Result: NG: other error”, CNSC a respins contestația menționată ca fiind tardivă, fără a proceda la o examinare pe fond a motivelor invocate.
17 Printr‑o acțiune introdusă la Curtea de Apel Constanța (România), SC Novart Engineering a solicitat anularea deciziei CNSC de respingere a contestației sale ca fiind tardivă, susținând că o comunicase atât CNSC, cât și autorității contractante, dar că, fără culpa sa, contestația respectivă nu fusese recepționată de cea din urmă.
18 În această privință, instanța de trimitere amintește că, potrivit Directivei 89/665, statele membre pot impune ca o persoană care dorește să exercite o cale de atac să notifice în prealabil autoritatea contractantă cu privire la presupusa încălcare și la intenția sa de a formula o cale de atac.
19 Această instanță precizează că formularea unei contestații nu suspendă automat procedura de atribuire a contractului la care se referă. În schimb, legea națională ar autoriza autoritatea contractantă să adopte măsuri de remediere pe care le consideră necesare ca urmare a contestației în cel mult trei zile de la primirea acesteia. Astfel, potrivit instanței menționate, în situația în care contestatorul consideră că măsurile adoptate sunt suficiente pentru remedierea actelor invocate ca fiind nelegale, acesta trimite CNSC și autorității contractante o cerere de renunțare la contestație. Pe de altă parte, instanța de trimitere constată că autoritatea contractantă are dreptul de a atribui contractul, iar ulterior de a‑l încheia, numai după comunicarea deciziei CNSC privind soluționarea contestației și după expirarea termenului prevăzut în acest scop.
20 Astfel, potrivit instanței de trimitere, comunicarea contestației către autoritatea contractantă urmărește, pe de o parte, să îi dea acesteia posibilitatea de a adopta din oficiu măsuri de remediere și, pe de altă parte, să evite atribuirea contractului, iar ulterior încheierea acestuia, atât timp cât nu a fost soluționată contestația și să garanteze respectarea termenului prevăzut în acest scop.
21 Or, instanța menționată arată că, în speță, nu există nicio dovadă că respectivul contract ar fi fost încheiat înainte de comunicarea deciziei CNSC privind soluționarea contestației formulate de SC Novart Engineering. În plus, ea constată că această contestație a fost trimisă CNSC în termenul prevăzut de dreptul național și că SC Novart Engineering a încercat de asemenea să comunice respectiva contestație autorității contractante prin utilizarea numărului de fax indicat de aceasta din urmă în fișa de informații referitoare la anunțul de participare în discuție în litigiul principal. Totuși, după mai multe încercări de transmitere, raportul fax afișa rezultatul „NG” („other error”).
22 În aceste împrejurări, Curtea de Apel Constanța a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Principiul efectivității căilor de atac în domeniul achizițiilor publice consacrat de Directiva [89/665] trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care obligă operatorul economic să comunice contestația atât către organismul național responsabil cu soluționarea căilor de atac, cât și către autoritatea contractantă nu mai târziu de expirarea termenului legal de contestare, sub sancțiunea respingerii contestației ca tardivă?
2) Directiva [89/665] trebuie interpretată în sensul că, în măsura în care se dovedește că operatorul economic a comunicat contestația autorității contractante, dar contestația nu a fost recepționată de autoritatea contractantă, se opune unei reglementări naționale care sancționează operatorul economic cu respingerea ca tardivă a căii de atac cu consecința neanalizării pe fond a contestației?”
Cu privire la admisibilitatea cererii de decizie preliminară
23 În temeiul articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atunci când o cerere este în mod vădit inadmisibilă, Curtea poate oricând să decidă, după ascultarea avocatului general, fără continuarea procedurii, să se pronunțe prin ordonanță motivată.
24 În prezenta cauză, se impune aplicarea acestei dispoziții.
25 Pe de o parte, trebuie amintit că procedurile specifice și riguroase prevăzute de directivele Uniunii Europene privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice se aplică numai contractelor a căror valoare depășește pragul prevăzut în mod expres în fiecare dintre directivele respective. Astfel, normele stabilite de directivele menționate nu sunt aplicabile contractelor a căror valoare nu atinge pragul stabilit de aceste directive (Hotărârea din 15 mai 2008, SECAP și Santorso, C‑147/06 și C‑148/06, EU:C:2008:277, punctul 19, Hotărârea din 16 aprilie 2015, Enterprise Focused Solutions, C‑278/14, EU:C:2015:228, punctul 15, precum și Ordonanța din 17 octombrie 2018, Beny Alex, C‑353/18, nepublicată, EU:C:2018:829, punctul 23).
26 În speță, Directiva 89/665 privind procedurile care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice stabilește la articolul 1 alineatul (1) că se aplică în cazul contractelor menționate în Directiva 2014/24, care prevede, la rândul său, normele în materia atribuirii acestor contracte. Aplicabilitatea dispozițiilor Directivei 89/665 depinde, în consecință, de aspectul dacă contractul de achiziții publice în discuție în litigiul principal intră în domeniul de aplicare al Directivei 2014/24. Dat fiind că domeniul de aplicare al acesteia din urmă acoperă contractele a căror valoare estimată fără TVA atinge pragul relevant prevăzut la articolul 4 din Directiva 2014/24, trebuie să se verifice dacă valoarea estimată fără TVA a contractului de achiziții publice în discuție în litigiul principal atinge pragul indicat pentru acest contract la respectivul articol.
27 În această privință, trebuie precizat că pragurile prevăzute la articolul 4 din Directiva 2014/24 variază în funcție de categoria căreia îi aparține autoritatea contractantă vizată, și anume o autoritate guvernamentală centrală sau o autoritate contractantă regională sau locală.
28 Anexa I la Directiva 2014/24 precizează care sunt autoritățile guvernamentale centrale ale statelor membre. În speță, Municipiul Tulcea, care nu este menționat în această anexă, intră, în temeiul articolului 2 alineatul (1) din Directiva 2014/24, în categoria „autorităților contractante regionale sau locale”. În consecință, pragul relevant în speță este cel prevăzut la articolul 4 litera (c) din această directivă.
29 Or, dat fiind că valoarea ofertei reținute în cadrul procedurii de atribuire a contractului de achiziții publice de servicii în discuție în litigiul principal era de 398 000 RON (aproximativ 82 170 de euro) fără TVA, reprezentând 56,2 % din valoarea estimată a contractului, aceasta din urmă se ridica, astfel cum s‑a arătat la punctul 13 din prezenta ordonanță, cu aproximație la 708 000 RON (aproximativ 146 172 de euro) fără TVA.
30 Astfel, acest cuantum este inferior pragului prevăzut la articolul 4 litera (c) din Directiva 2014/24, stabilit la 221 000 de euro pentru aplicarea directivei menționate în cazul contractelor de achiziții publice de produse și de servicii atribuite de autoritățile contractante regionale sau locale.
31 Pe de altă parte, trebuie arătat că nu reiese din decizia de trimitere că ar exista o dispoziție în dreptul român care ar face ca Directiva 2014/24 să fie în mod direct și necondiționat aplicabilă în privința contractelor de achiziții publice a căror valoare nu atinge pragul relevant prevăzut la articolul 4 din aceasta sau care ar face o trimitere directă și necondiționată la dispozițiile Directivei 2014/24 (Hotărârea din 18 octombrie 1990, Dzodzi, C‑297/88 și C‑197/89, EU:C:1990:360, punctul 36, Hotărârea din 18 decembrie 2014, Generali‑Providencia Biztosító, C‑470/13, EU:C:2014:2469, punctele 22-25, precum și Ordonanța din 17 octombrie 2018, Beny Alex, C‑353/18, nepublicată, EU:C:2018:829, punctul 25).
32 În această privință, este suficient să se constate că instanța de trimitere nu face referire nici la Directiva 2014/24, nici la dispoziții de drept material român în materia atribuirii contractelor de achiziții publice care ar putea face această directivă aplicabilă în speță. În plus, în măsura în care întrebările pe care această instanță le‑a adresat Curții vizează doar interpretarea Directivei 89/665, instanța menționată nici nu ridică problema aplicabilității Directivei 2014/24.
33 Desigur, conform unei jurisprudențe constante a Curții, atribuirea unor contracte de achiziții publice care, având în vedere valoarea lor, nu intră în domeniul de aplicare al directivelor în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice este totuși supusă normelor fundamentale și principiilor generale ale Tratatului FUE, în special principiilor egalității de tratament și nediscriminării pe motiv de cetățenie sau de naționalitate, precum și obligației de transparență care decurge din acestea, cu condiția ca aceste contracte să prezinte un interes transfrontalier cert (Hotărârea din 6 octombrie 2016, Tecnoedi Costruzioni, C‑318/15, EU:C:2016:747, punctul 19, precum și Ordonanța din 23 noiembrie 2017, Olympus Italia, C‑486/17, nepublicată, EU:C:2017:899, punctul 17, și Ordonanța din 17 octombrie 2018, Beny Alex, C‑353/18, nepublicată, EU:C:2018:829, punctul 26).
34 În această privință, Curtea a statuat că, printre criteriile obiective de natură să indice existența unui interes transfrontalier cert, figurează în special valoarea de o anumită importanță a contractului în cauză coroborată cu locul de executare a lucrărilor sau caracteristicile tehnice ale contractului și caracteristicile specifice ale produselor în cauză. În acest context, se poate ține seama și de existența unor plângeri formulate de operatori situați în alte state membre, cu condiția să se verifice că acestea din urmă sunt reale, iar nu fictive (Hotărârea din 6 octombrie 2016, Tecnoedi Costruzioni, C‑318/15, EU:C:2016:747, punctul 20, precum și Ordonanța din 23 noiembrie 2017, Olympus Italia, C‑486/17, nepublicată, EU:C:2017:899, punctul 18, și Ordonanța din 17 octombrie 2018, Beny Alex, C‑353/18, nepublicată, EU:C:2018:829, punctul 27).
35 Potrivit unei jurisprudențe constante, existența unui interes transfrontalier cert a unui contract public nu poate fi dedusă ipotetic din anumite elemente care, considerate în mod abstract, ar putea constitui indicii în acest sens, ci trebuie să reiasă în mod pozitiv dintr‑o apreciere concretă a condițiilor contractului în cauză. În cererea sa de decizie preliminară, instanța de trimitere nu se poate limita la a prezenta Curții elemente care permit să nu se excludă existența unui interes transfrontalier cert, ci trebuie, dimpotrivă, să furnizeze datele de natură să dovedească existența acestuia (Hotărârea din 6 octombrie 2016, Tecnoedi Costruzioni, C‑318/15, EU:C:2016:747, punctul 22, precum și Ordonanța din 23 noiembrie 2017, Olympus Italia, C‑486/17, nepublicată, EU:C:2017:899, punctul 19, și Ordonanța din 17 octombrie 2018, Beny Alex, C‑353/18, nepublicată, EU:C:2018:829, punctul 28).
36 Pe de altă parte, trebuie amintit că, astfel cum rezultă din articolul 94 din Regulamentul de procedură al Curții, aceasta trebuie să poată identifica într‑o cerere de decizie preliminară o expunere a circumstanțelor factuale pe care se întemeiază întrebările, precum și a legăturii existente în special între aceste circumstanțe și întrebările respective. În consecință, constatarea elementelor necesare pentru a permite verificarea existenței unui interes transfrontalier cert al contractului public în cauză, la fel ca, în general, ansamblul constatărilor care incumbă instanțelor naționale și de care depinde aplicabilitatea unui act de drept derivat sau a dreptului primar al Uniunii, ar trebui efectuate de instanța de trimitere anterior sesizării Curții (Hotărârea din 16 aprilie 2015, Enterprise Focused Solutions, C‑278/14, EU:C:2015:228, punctul 18, precum și Ordonanța din 7 iulie 2016, Sá Machado & Filhos, C‑214/15, nepublicată, EU:C:2016:548, punctul 37, și Ordonanța din 17 octombrie 2018, Beny Alex, C‑353/18, nepublicată, EU:C:2018:829, punctul 29).
37 În speță, trebuie să se constate că instanța de trimitere nu a furnizat în cererea sa de decizie preliminară niciun element care să permită Curții să dispună de informații de natură să demonstreze existența unui interes transfrontalier cert.
38 În aceste împrejurări, Curtea se află în imposibilitatea de a da un răspuns util la întrebările adresate de instanța de trimitere în scopul soluționării litigiului cu care aceasta este sesizată. Or, furnizarea unui astfel de răspuns constituie obiectivul cooperării prevăzute la articolul 267 TFUE (Hotărârea din 6 octombrie 2016, Tecnoedi Costruzioni, C‑318/15, EU:C:2016:747, punctul 26, și Ordonanța din 17 octombrie 2018, Beny Alex, C‑353/18, nepublicată, EU:C:2018:829, punctul 31).
39 Prin urmare, cererea de decizie preliminară este vădit inadmisibilă.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a zecea) dispune:
Cererea de decizie preliminară formulată de Curtea de Apel Constanța (Romania) prin decizia din 19 martie 2020 este vădit inadmisibilă.
Luxemburg, 12 noiembrie 2020.
Grefier | | Președintele Camerei a zecea |
A. Calot Escobar | | M. Ilešič |