ORDONANȚA CURȚII (Camera a opta)

22 decembrie 2022(*)

„Recurs – Articolul 182 din Regulamentul de procedură al Curții – Funcție publică – Pensie – Statutul funcționarilor Uniunii Europene – Articolul 20 din anexa VIII – Acordarea unei pensii de urmaș – Soțul supraviețuitor al unui fost funcționar titular al unei prestații de invaliditate – Căsătorie încheiată după ce acestui funcționar i s‑a acordat beneficiul unei prestații de invaliditate – Condiție privind durata minimă a căsătoriei de cinci ani la data decesului funcționarului – Articolul 19 din anexa VIII – Căsătorie încheiată înainte ca funcționarului să i se acorde beneficiul unei prestații de invaliditate – Inexistența unei condiții privind durata minimă a căsătoriei – Excepție de nelegalitate a articolului 20 din anexa VIII – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Articolul 20 – Principiul egalității de tratament – Articolul 21 alineatul (1) – Principiul nediscriminării – Articolul 52 alineatul (1) – Lipsa unei diferențieri arbitrare sau vădit inadecvate în raport cu obiectivul urmărit de legiuitorul Uniunii Europene”

În cauzele conexate C‑313/21 P și C‑314/21 P,

având ca obiect două recursuri formulate în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, introduse la 19 mai 2021,

Consiliul Uniunii Europene, reprezentat de M. Alver și M. Bauer, în calitate de agenți,

recurent în cauza C‑313/21 P,

celelalte părți din procedură fiind:

FI,

reclamant în primă instanță,

Comisia Europeană, reprezentată de T. S. Bohr și B. Mongin, în calitate de agenți,

pârâtă în primă instanță,

Parlamentul European,

intervenient în primă instanță,

și

Comisia Europeană, reprezentată de T. S. Bohr și B. Mongin, în calitate de agenți,

recurentă în cauza C‑314/21 P,

celelalte părți din procedură fiind:

FI,

reclamant în primă instanță,

Parlamentul European,

Consiliul Uniunii Europene, reprezentat de M. Alver și M. Bauer, în calitate de agenți,

interveniente în primă instanță,

CURTEA (Camera a opta),

compusă din domnul M. Safjan (raportor), președinte de cameră, și domnii N. Piçarra și N. Jääskinen, judecători,

avocat general: domnul A. Rantos,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere decizia luată, după ascultarea părților și a avocatului general, de a se pronunța prin ordonanță motivată, în conformitate cu articolul 182 din Regulamentul de procedură al Curții,

dă prezenta

Ordonanță

1        Prin recursurile formulate, Consiliul Uniunii Europene (C‑313/21 P) și Comisia Europeană (C‑314/21 P) solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 10 martie 2021, FI/Comisia (T‑694/19, nepublicată, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2021:122), prin care acesta a anulat deciziile Comisiei din 8 martie 2019 și din 1 aprilie 2019 de respingere a cererii de acordare a unei pensii de urmaș în favoarea FI (denumite în continuare „deciziile în litigiu”).

 Cadrul juridic

2        Articolul 1d din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”) are următorul cuprins:

„(1)      În aplicarea prezentului statut se interzice orice discriminare, precum discriminarea bazată pe sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere, handicap, vârstă sau orientare sexuală.

În sensul prezentului statut, uniunile consensuale sunt tratate în același mod ca și căsătoria, sub rezerva îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute la articolul 1 alineatul (2) litera (c) din anexa VII.

(2)      Pentru a asigura în mod concret deplina egalitate dintre bărbați și femei în viața profesională, fapt ce constituie un element esențial de care trebuie să se țină seama la punerea în aplicare a tuturor aspectelor din prezentul statut, principiul egalității de tratament nu împiedică instituțiile Uniunii Europene să mențină sau să adopte măsuri care prevăd avantaje specifice destinate să faciliteze exercitarea unei activități profesionale de către sexul subreprezentat sau să prevină ori să compenseze dezavantajele din cariera profesională.

[…]

(5)      În cazul în care o persoană vizată de prezentul statut, care se consideră nedreptățită ca urmare a faptului că nu i s‑a aplicat principiul egalității de tratament, astfel cum este acesta definit mai sus, prezintă fapte din care se poate presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, instituția are responsabilitatea de a dovedi că nu a existat nici o încălcare a principiului egalității de tratament. Prezenta dispoziție nu se aplică în cadrul procedurilor disciplinare.

(6)      Respectând principiul nediscriminării și principiul proporționalității, orice limitare a punerii în aplicare a acestor principii trebuie justificată în mod obiectiv și rezonabil și trebuie să răspundă unor obiective legitime de interes general în cadrul politicii privind personalul. Aceste obiective pot justifica, printre altele, stabilirea unei vârste obligatorii de pensionare și a unei vârste minime pentru a beneficia de pensia pentru limită de vârstă.”

3        Articolul 35 din statut prevede:

„Orice funcționar se regăsește într‑una dintre următoarele situații administrative:

(a)      activitate,

(b)      detașare,

(c)      concediu pentru interese personale,

(d)      disponibilizare,

(e)      concediu pentru satisfacerea serviciului militar,

(f)      concediu pentru creșterea copilului sau concediu din motive familiale,

(g)      concediu în interesul serviciului.”

4        Articolul 47 din statut prevede:

„Încetarea raporturilor de muncă survine:

(a)      în urma demisiei;

(b)      în urma demiterii;

(c)      în urma pensionării în interesul serviciului;

(d)      în urma concedierii din motive de incompetență profesională;

(e)      în urma eliberării din funcție;

(f)      în urma pensionării;

(g)      în urma decesului.”

5        Articolul 52 primul și al doilea paragraf din statut prevede:

„Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 50, funcționarul este pensionat:

(a)      fie din oficiu, în ultima zi a lunii în cursul căreia acesta împlinește vârsta de 66 de ani;

(b)      fie la cererea sa, în ultima zi a lunii în cursul căreia a fost depusă cererea, în cazul în care acesta a împlinit vârsta de pensionare sau are o vârstă cuprinsă între 58 de ani și vârsta de pensionare și îndeplinește condițiile impuse pentru acordarea unei pensii cu plată imediată, în conformitate cu articolul 9 din anexa VIII. Articolul 48 paragraful al doilea teza a doua se aplică prin analogie.

Cu toate acestea, la cererea sa și atunci când autoritatea împuternicită să facă numiri consideră că acest lucru este justificat în interesul serviciului, funcționarul poate rămâne în activitate până la vârsta de 67 de ani sau, în mod excepțional, până la 70 de ani, caz în care acesta este pensionat din oficiu în ultima zi a lunii în cursul căreia împlinește vârsta respectivă.”

6        Articolul 53 din statut are următorul cuprins:

„Funcționarul recunoscut de comisia pentru invaliditate ca îndeplinind condițiile prevăzute la articolul 78 este pensionat din oficiu în ultima zi a lunii în cursul căreia autoritatea împuternicită să facă numiri adoptă decizia care constată incapacitatea sa permanentă de a‑și exercita atribuțiile.”

7        Potrivit articolului 78 primul paragraf din statut:

„În condițiile prevăzute la articolele 13-16 din anexa VIII, funcționarul are dreptul la o prestație de invaliditate atunci când este afectat de o invaliditate permanentă considerată totală care îl pune în imposibilitatea de a‑și exercita atribuțiile corespunzătoare unui post din grupa sa de funcții.”

8        Articolul 1 alineatul (2) litera (c) din anexa VII la statut prevede:

„La alocația pentru locuință are dreptul:

[…]

(c)      funcționarul înregistrat ca partener stabil în cadrul unei uniuni consensuale, cu următoarele condiții:

(i)      cuplul să furnizeze un document oficial recunoscut ca atare de un stat membru sau de orice autoritate competentă a unui stat membru, care să ateste statutul lor de parteneri în cadrul unei uniuni consensuale;

(ii)      nici unul dintre parteneri să nu fie căsătorit sau angajat într‑o altă uniune consensuală;

(iii)      partenerii să nu fie rude între ei în unul din următoarele grade: părinți, părinți și copii, bunici și nepoți, frați și surori, mătuși, unchi, nepoți, nepoate, gineri și nurori;

(iv)      cuplul să nu aibă acces la căsătorie civilă într‑un stat membru; se consideră că un cuplu are acces la căsătorie civilă în sensul prezentului punct numai în cazul în care membrii cuplului îndeplinesc toate condițiile stabilite de legislația unui stat membru care autorizează căsătoria unui astfel de cuplu;

[…]”

9        Anexa VIII la statut, referitoare la „[n]orme privind sistemul de pensii”, cuprinde printre altele capitolul 4, intitulat „Pensia de urmaș”, care cuprinde articolele 17-29 din această anexă. Articolul 17 are următorul cuprins:

„Soțul supraviețuitor al unui funcționar care, la data decesului, se afla într‑una din situațiile administrative menționate la articolul 35 din statut beneficiază, cu condiția să fi fost căsătoriți timp de cel puțin un an și sub rezerva dispozițiilor articolului 1 alineatul (1) de mai sus și ale articolului 22 de mai jos, de o pensie de urmaș egală cu 60 % din pensia pentru limită de vârstă care i‑ar fi fost plătită funcționarului în cazul în care acesta ar fi îndeplinit, la data decesului, condițiile necesare solicitării acesteia, fără aplicarea unor condiții privind vechimea în serviciu sau vârsta.

Condiția privind anterioritatea, prevăzută mai sus, nu se aplică în cazul în care din căsătoria respectivă sau dintr‑o căsătorie anterioară a funcționarului au rezultat unul sau mai mulți copii, cu condiția ca soțul supraviețuitor să întrețină sau să fi întreținut copiii respectivi sau în cazul în care decesul funcționarului a survenit ca urmare a unei infirmități sau unei boli contractate cu ocazia exercitării atribuțiilor sale ori în urma unui accident.”

10      Articolul 18 din anexa VIII la statut prevede:

„Soțul supraviețuitor al unui fost funcționar titular al unei pensii pentru limită de vârstă are dreptul la o pensie de urmaș egală cu 60 % din valoarea pensiei pentru limită de vârstă de care beneficia funcționarul respectiv la data decesului, sub rezerva dispozițiilor prevăzute la articolul 22, cu condiția să fi fost căsătoriți timp de cel puțin un an, iar căsătoria să fi fost încheiată înainte ca raporturile de muncă ale funcționarului cu una dintre instituții să înceteze. Valoarea minimă a pensiei de urmaș este de 35 % din ultimul salariu de bază; cu toate acestea, valoarea pensiei de urmaș nu poate depăși, în nici un caz, valoarea pensiei pentru limită de vârstă de care beneficia soțul său în ziua decesului.

Condiția privind durata căsătoriei, prevăzută la primul paragraf, nu se aplică în cazul în care dintr‑o căsătorie a funcționarului încheiată înainte de încetarea raporturilor de muncă au rezultat unul sau mai mulți copii, cu condiția ca soțul supraviețuitor să întrețină sau să fi întreținut copiii respectivi.”

11      Articolul 19 din anexa VIII la statut prevede:

„Soțul supraviețuitor al unui fost funcționar titular al unei prestații de invaliditate are dreptul la o pensie de urmaș egală cu 60 % din valoarea prestației de invaliditate de care beneficia soțul său la data decesului, sub rezerva dispozițiilor articolului 22, cu condiția să fi fost căsătoriți la data la [care] a început să producă efecte dreptul la prestația respectivă.

Valoarea minimă a pensiei de urmaș este de 35 % din ultimul salariu de bază; cu toate acestea, valoarea pensiei de urmaș nu poate depăși, în nici un caz, valoarea prestației de invaliditate de care beneficia soțul în ziua decesului.”

12      Articolul 20 din anexa VIII la statut prevede:

„Condiția privind anterioritatea încheierii căsătoriei, prevăzută la articolele 17a, 18, 18a și 19 de mai sus, nu se aplică în cazul în care căsătoria, chiar dacă a fost încheiată după încetarea raporturilor de muncă ale funcționarului, a durat cel puțin cinci ani.”

13      Potrivit articolului 27 din anexa VIII la statut:

„Soțul divorțat al unui funcționar sau al unui fost funcționar are dreptul la pensia de urmaș definită în prezentul capitol, cu condiția să justifice că are dreptul, la decesul fostului soț, la o pensie alimentară din partea acestuia, acordată fie prin hotărâre judecătorească, fie prin convenție încheiată între foștii soți, înregistrată oficial și pusă în aplicare.

Cu toate acestea, pensia de urmaș nu poate depăși valoarea pensiei alimentare plătite la data decesului fostului soț, aceasta fiind actualizată conform normelor prevăzute la articolul 82 din statut.

Soțul divorțat pierde acest drept în cazul în care se recăsătorește înaintea decesului fostului soț. În cazul în care se recăsătorește după decesul fostului soț, beneficiază de dispozițiile articolului 26.”

 Istoricul litigiilor și deciziile în litigiu

14      Începând cu anul 2001, FI a trăit în concubinaj cu o funcționară a unei instituții a Uniunii, care a fost pensionată din oficiu în cursul anului 2005 pentru invaliditate și i s‑a acordat beneficiul unei prestații de invaliditate.

15      La 12 mai 2014, FI și această funcționară s‑au căsătorit. Aceasta din urmă a decedat la 25 ianuarie 2019, respectiv la mai puțin de cinci ani de la data încheierii căsătoriei.

16      FI, în calitatea sa de soț supraviețuitor al unei foste funcționare a Uniunii, a introdus o cerere de acordare a unei pensii de urmaș în temeiul capitolului 4 din anexa VIII la statut.

17      Prin deciziile în litigiu, Oficiul pentru Administrarea și Plata Drepturilor Individuale (PMO) al Comisiei a respins cererea formulată de FI pentru motivul că acesta nu îndeplinea condițiile prevăzute la articolul 20 din anexa VIII la statut pentru a putea beneficia de o pensie de urmaș, întrucât căsătoria sa cu funcționara defunctă, încheiată după încetarea activității acesteia, a durat mai puțin de cinci ani.

18      Reclamația formulată de FI împotriva acestor decizii a fost respinsă.

 Acțiunea în primă instanță și hotărârea atacată

19      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 9 octombrie 2019, FI a formulat o acțiune având ca obiect anularea deciziilor în litigiu.

20      Au fost admise cererile de intervenție în susținerea concluziilor Comisiei formulate de Parlamentul European și de Consiliu.

21      În susținerea acțiunii formulate, FI a invocat trei motive, primul fiind întemeiat în esență pe nelegalitatea articolului 20 din anexa VIII la statut în raport cu principiul egalității de tratament.

22      Pronunțându‑se cu privire la acest prim‑motiv, Tribunalul a constatat că, în vederea acordării unei pensii de urmaș, situația reglementată de articolul 19 din anexa VIII la statut, și anume cea a soțului supraviețuitor al unui fost funcționar al Uniunii titular al unei prestații de invaliditate, care s‑a căsătorit înainte ca acesta din urmă să devină invalid, este comparabilă cu situația reglementată de articolul 20 din această anexă, și anume cea a soțului supraviețuitor al unui fost funcționar titular al unei prestații de invaliditate care a încheiat o căsătorie după ce acesta din urmă a devenit invalid. Tribunalul a statuat în continuare că există o diferență de tratament al unor situații comparabile în funcție de data încheierii căsătoriei, întrucât pensia de urmaș este acordată soțului supraviețuitor fără condiția privind durata minimă a căsătoriei în cadrul articolului 19 din anexa VIII la statut, în timp ce, în cadrul articolului 20 din această anexă, pensia menționată îi este acordată doar cu condiția ca durata căsătoriei să fie de cel puțin cinci ani. Tribunalul a adăugat că o asemenea diferență de tratament determină un dezavantaj pentru soțul supraviețuitor al unui fost funcționar care s‑a căsătorit după ce acesta din urmă a devenit invalid față de soțul supraviețuitor al unui fost funcționar care a încheiat o căsătorie înainte ca acesta din urmă să devină invalid.

23      După ce a indicat că diferența de tratament instituită la articolul 20 din anexa VIII la statut era prevăzută de lege, în sensul articolului 52 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), Tribunalul a verificat dacă diferența de tratament evidențiată putea fi justificată de un obiectiv de interes general și dacă era proporțională în raport cu obiectivul urmărit, în special în lumina jurisprudenței amintite la punctul 48 din hotărârea atacată.

24      În această privință, referitor la obiectivul de interes general de prevenire a fraudelor, Tribunalul, deși a recunoscut că cerința potrivit căreia căsătoria trebuie să îndeplinească o condiție privind durata minimă pentru a da naștere dreptului la o pensie de urmaș permite să se asigure că această căsătorie nu se întemeiază exclusiv pe considerații străine de un proiect de viață comun, precum considerații pur financiare sau legate de obținerea unui drept de ședere, a apreciat nerezonabil să se considere că condiția privind durata minimă a căsătoriei, de cinci ani, prevăzută la articolul 20 din anexa VIII la statut, care lipsește de la articolul 19 din anexa VIII la statut și care nu admite nicio excepție care să permită să se stabilească inexistența unei fraude, indiferent de elementele de probă obiective furnizate, ar putea fi necesară în scopul atingerii obiectivului de combatere a fraudei.

25      Tribunalul a concluzionat că articolul 20 din anexa VIII la statut încălca principiul egalității de tratament. În aceste condiții, el a admis excepția de nelegalitate invocată de FI și a anulat deciziile în litigiu.

 Concluziile părților în recursuri și procedura în fața Curții

26      Prin recursul formulat în cauza C‑313/21 P, Consiliul solicită Curții:

–        admiterea recursului și anularea hotărârii atacate;

–        soluționarea definitivă a litigiului și respingerea acțiunii în primă instanță ca nefondată și

–        obligarea FI la plata cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță și în recurs.

27      Prin recursul formulat în cauza C‑314/21 P, Comisia solicită Curții:

–        anularea hotărârii atacate;

–        respingerea acțiunii în primă instanță și

–        obligarea FI la plata cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță și în recurs.

28      Prin decizia președintelui Curții din 30 iunie 2021, prezentele cauze au fost suspendate în așteptarea pronunțării hotărârii în cauzele conexate C‑116/21 P-C‑118/21 P, C‑138/21 P și C‑139/21 P. După pronunțarea Hotărârii din 14 iulie 2022, Comisia/VW și alții (C‑116/21 P-C‑118/21 P, C‑138/21 P și C‑139/21 P, EU:C:2022:557), procedura a fost reluată prin decizia președintelui Curții din 19 iulie 2022.

29      În temeiul articolului 54 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, președintele Curții a decis, la 30 iunie 2021, conexarea cauzelor C‑313/21 P și C‑314/21 P pentru buna desfășurare a fazei scrise și a fazei orale a procedurii, precum și în vederea pronunțării hotărârii.

 Cu privire la recursuri

 Cu privire la aplicarea articolului 182 din Regulamentul de procedură

30      În temeiul articolului 182 din Regulamentul de procedură, atunci când s‑a pronunțat deja asupra uneia sau mai multor probleme de drept identice cu cele ridicate prin motivele recursului, principal sau incident, și consideră că recursul este în mod vădit fondat, Curtea poate, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea părților și a avocatului general, să decidă să declare recursul ca fiind în mod vădit fondat prin ordonanță motivată, în care se face trimitere la jurisprudența relevantă.

31      Comisia precizează că nu are obiecții în ceea ce privește aplicarea acestui articol.

32      Consiliul și FI nu au răspuns invitației Curții de a se pronunța cu privire la acest aspect.

33      În speță, trebuie să se constate că motivele de recurs invocate în cadrul prezentelor cauze ridică probleme de drept identice cu cele cu privire la care Curtea s‑a pronunțat în Hotărârea din 14 iulie 2022, Comisia/VW și alții (C‑116/21 P‑C‑118/21 P, C‑138/21 P și C‑139/21 P, EU:C:2022:557). În consecință, în prezentele cauze trebuie aplicat articolul 182 din Regulamentul de procedură.

 Cu privire la fond

34      În susținerea recursului formulat în cauza C‑313/21 P, Consiliul invocă trei motive întemeiate, primul, pe erori de drept în ceea ce privește existența unei diferențe de tratament, al doilea, pe erori de drept privind întinderea controlului jurisdicțional efectuat de Tribunal cu privire la alegerile făcute de legiuitorul Uniunii și, al treilea, pe erori de drept în ceea ce privește justificarea diferenței de tratament.

35      La rândul său, în susținerea recursului formulat în cauza C‑314/21 P, Comisia invocă trei motive întemeiate, primul, pe o eroare de drept privind criteriile de apreciere a legalității alegerilor făcute de legiuitorul Uniunii și pe o încălcare a obligației de motivare, al doilea, pe o eroare de drept în interpretarea principiului nediscriminării și, al treilea, pe o eroare de drept în interpretarea articolului 52 alineatul (1) din cartă și pe mai multe încălcări ale obligației de motivare.

 Cu privire la primul motiv invocat în cauza C‑313/21 P, precum și cu privire la al treilea aspect al primului motiv și cu privire la al doilea motiv invocat în cauza C‑314/21 P

–       Argumentația părților

36      Prin intermediul acestor motive și aspecte, Consiliul și Comisia susțin că, prin hotărârea atacată, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în interpretarea principiului egalității de tratament și a principiului nediscriminării în măsura în care a concluzionat, în mod eronat, în sensul caracterului comparabil al situațiilor reglementate de dispozițiile articolelor 19 și 20 din anexa VIII la statut și, prin urmare, în sensul existenței unei diferențe de tratament constând în aplicarea unor regimuri diferite în aceste situații comparabile.

37      Aceste instituții consideră că Tribunalul a săvârșit, la punctele 57 și 58 din hotărârea atacată, o eroare de drept prin faptul că a considerat că data încheierii căsătoriei era singurul element care determina aplicarea articolului 19 sau a articolului 20 din anexa VIII la statut și că, prin urmare, situațiile care intrau sub incidența acestor dispoziții erau comparabile. Or, dacă Tribunalul ar fi luat în considerare toate elementele ce caracterizau aceste situații, ar fi trebuit să constate că există o diferență esențială și obiectivă între funcționarii angajați în muncă și cei care beneficiază de o prestație de invaliditate și ale căror raporturi de muncă cu o instituție a Uniunii au încetat. Această diferență ar ține de situația juridică respectivă a acestor funcționari, în special având în vedere drepturile și obligațiile profesionale care le revin celor dintâi, spre deosebire de cei din urmă, în temeiul dispozițiilor statutare pe toată durata angajării lor.

38      În special, atât Consiliul, cât și Comisia evidențiază faptul că, spre deosebire de foștii funcționari care nu mai au obligația de a lucra, funcționarul angajat în muncă trebuie să contribuie la sistemul de pensii, primește un salariu de bază superior pensiei pentru limită de vârstă care îi va fi acordată atunci când se va pensiona, are obligația de a locui la locul său de repartizare și are dreptul la indemnizații de expatriere, de reședință în afara țării de origine și de călătorie. Aceste considerații ar arăta că situația unui funcționar care se căsătorește după ce devine invalid și își încetează activitatea nu impune, la fel de evident ca în cazul funcționarului care se căsătorește atunci când este încă angajat în muncă, ca soțului supraviețuitor să îi fie oferit un venit de înlocuire prin acordarea pensiei de urmaș.

39      Comisia apreciază de asemenea că situația funcționarilor care intră sub incidența articolului 19 și cea a funcționarilor care intră sub incidența articolului 20 din anexa VIII la statut se disting pe plan personal. Pe de o parte, foștii funcționari care beneficiază de o prestație de invaliditate ar avea o speranță de viață în general mai redusă decât cea a funcționarilor care nu sunt beneficiari ai unei asemenea prestații, această limitare contribuind în mod necesar la agravarea riscului de fraudă și la explicarea astfel a diferenței de tratament în cauză. Pe de altă parte, Comisia susține că riscul de abuz sau de fraudă este mai redus în cazul în care soțul supraviețuitor s‑a căsătorit înainte ca soțul său să devină invalid și l‑a asistat ulterior pe acesta din urmă pe toată durata căsătoriei până la decesul său, în timp ce, în cazul unei uniuni încheiate după ce acest soț a devenit invalid și și‑a încetat activitatea, nu ar fi în mod vădit inadecvat să se impună o durată a căsătoriei de cinci ani pentru a aștepta ca solidaritatea și asistența reciprocă a soților să fie stabilite în mod obiectiv.

40      Consiliul și Comisia adaugă că Tribunalul a refuzat în mod eronat, la punctul 55 din hotărârea atacată, să acționeze în conformitate cu punctul 33 din Hotărârea sa din 17 iunie 1993, Arauxo‑Dumay/Comisia (T‑65/92, EU:T:1993:47), în care acesta evidențiase existența unei diferențe între situațiile reglementate la articolul 19 și, respectiv, la articolul 20 din anexa VIII la statut. Astfel, logica pe care se întemeiază această hotărâre ar putea fi transpusă în speță, în pofida diferenței dintre situațiile de fapt în cauză.

41      Comisia susține pe de altă parte că, la punctul 56 din hotărârea atacată, Tribunalul a ignorat în mod eronat, în analiza sa, finalitatea duratei minime a căsătoriei prevăzută la articolul 20 din anexa VIII la statut, și anume, așa cum rezultă din cuprinsul punctelor 87 și 88 din Hotărârea din 19 decembrie 2019, HK/Comisia (C‑460/18 P, EU:C:2019:1119), aceea de a se evita pactele succesorale și, prin urmare, de a se evita încheierea unei căsătorii cu unicul scop de a putea obține plata unei pensii de urmaș, fără ca această căsătorie să corespundă vreunei realități sau vreunei stabilități a relațiilor dintre persoanele în cauză. Astfel, Tribunalul nu ar fi respectat criteriul potrivit căruia la aprecierea caracterului comparabil al situațiilor trebuie să se ia în considerare ansamblul elementelor care le caracterizează, precum și ansamblul normelor de drept care guvernează pozițiile fiecăreia dintre situațiile care trebuie comparate. În special, prin faptul că a considerat, la același punct din hotărârea atacată, că o căsătorie încheiată după acordarea beneficiului unei prestații de invaliditate nu modifică în mod esențial situația soțului supraviețuitor în ceea ce privește drepturile sale patrimoniale în comparație cu situația care face obiectul articolului 19 din anexa VIII la statut, Tribunalul, pe lângă lipsa totală de motivare a acestei considerații, ar fi ignorat riscul ca o asemenea căsătorie să fie pretextul pentru încheierea unor pacte succesorale. Astfel, nu se poate nega că, ținând seama de situația funcționarului care se căsătorește după o asemenea acordare, riscul de fraudă și de abuz este mai mare decât în cazul funcționarului care s‑a căsătorit înainte de acordarea respectivă.

–       Aprecierea Curții

42      Cu titlu introductiv, trebuie amintită jurisprudența constantă a Curții potrivit căreia egalitatea în fața legii, enunțată la articolul 20 din cartă, este un principiu general de drept al Uniunii care impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (Hotărârea din 14 iulie 2022, Comisia/VW și alții, C‑116/21 P‑C‑118/21 P, C‑138/21 P și C‑139/21 P, EU:C:2022:557, punctul 95, precum și jurisprudența citată).

43      Cerința care ține de caracterul comparabil al situațiilor pentru a determina existența unei încălcări a principiului egalității de tratament trebuie apreciată din perspectiva tuturor elementelor care le caracterizează și în special în lumina obiectului și a scopului urmărit de actul care instituie distincția în cauză, înțelegându‑se că trebuie luate în considerare, în acest scop, principiile și obiectivele domeniului din care face parte actul respectiv. În condițiile în care situațiile nu sunt comparabile, o diferență de tratament al situațiilor în cauză nu încalcă egalitatea în fața legii consacrată la articolul 20 din cartă (Hotărârea din 14 iulie 2022, Comisia/VW și alții, C‑116/21 P‑C‑118/21 P, C‑138/21 P și C‑139/21 P, EU:C:2022:557, punctul 96, precum și jurisprudența citată).

44      În lumina acestei jurisprudențe trebuie examinate susținerile Consiliului și ale Comisiei potrivit cărora Tribunalul ar fi concluzionat în mod eronat, în hotărârea atacată, în sensul caracterului comparabil al situațiilor reglementate de dispozițiile articolelor 19 și 20 din anexa VIII la statut și al existenței unei diferențe de tratament între aceste situații comparabile în funcție de data încheierii căsătoriei.

45      În această privință, trebuie arătat că, la punctele 50, 51 și 54 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că articolele 19 și 20 din anexa VIII la statut au ca obiect, sub rezerva respectării condiției privind durata minimă a căsătoriei prevăzute de cea din urmă dintre aceste dispoziții, acordarea unor pensii de urmaș soțului supraviețuitor exclusiv în funcție de natura juridică a legăturilor dintre acest soț și soțul decedat. Tribunalul a arătat de asemenea că dispozițiile menționate urmăresc obiectivul de a acorda soțului supraviețuitor un venit de înlocuire destinat să compenseze parțial pierderea veniturilor soțului decedat, acesta fiind, anterior decesului său, un fost funcționar care nu mai era angajat în muncă.

46      Prin urmare, Tribunalul a considerat în esență că aceste două dispoziții din anexa VIII la statut aveau un obiect și un scop în mare parte identice în raport cu jurisprudența menționată la punctul 43 din prezenta ordonanță și amintită de Tribunalul însuși la punctul 44 din hotărârea atacată. Potrivit Tribunalului, principalul element ce caracterizează pensiile de urmaș în cauză rezidă în natura juridică a legăturilor dintre soțul supraviețuitor, ca persoană căreia dispozițiile menționate îi conferă un drept, și fostul funcționar decedat. Tot potrivit Tribunalului, aplicarea articolelor 19 și 20 din anexa VIII la statut diferă doar, așa cum reiese fără ambiguitate din cuprinsul punctului 52 din hotărârea atacată, după cum căsătoria a fost încheiată înainte sau după data la care i s‑a acordat funcționarului beneficiul prestației de invaliditate, articolul 20 din această anexă prevăzând o condiție privind durata minimă a căsătoriei contrară articolului 19 din anexa menționată.

47      În aceste condiții, Tribunalul a putut considera fără a săvârși o eroare de drept, pe de o parte, la punctul 57 din hotărârea atacată, că situațiile reglementate de dispozițiile articolelor 19 și 20 din anexa VIII la statut sunt comparabile și, pe de altă parte, la punctele 52 și 58 din hotărârea atacată, că situațiile reglementate de aceste dispoziții sunt diferite numai în ceea ce privește data încheierii căsătoriei în raport cu data la care i s‑a acordat funcționarului beneficiului prestației de invaliditate.

48      Consiliul și Comisia afirmă însă, în primul rând, că situațiile prevăzute la articolele 19 și 20 din anexa VIII la statut diferă în mod esențial și obiectiv tocmai prin faptul că, la data încheierii căsătoriei, funcționarul își exercită, în cadrul primei dispoziții, atribuțiile în serviciul unei instituții a Uniunii, în timp ce, în cadrul celei de a doua dispoziții, acesta este, ca urmare a faptului că a devenit invalid și i s‑a acordat beneficiul prestației de invaliditate, în imposibilitatea de a exercita aceste atribuții. Tribunalul ar fi omis astfel să țină seama în mod suficient de acest element caracteristic în aprecierea sa cu privire la caracterul comparabil al situațiilor.

49      Cu toate acestea, după cum a arătat Tribunalul în mod întemeiat la punctul 53 din hotărârea atacată, natura juridică a legăturilor dintre soțul supraviețuitor și funcționarul decedat nu diferă în funcție de aspectul dacă, la data încheierii căsătoriei, funcționarul exercita sau nu o activitate profesională și în funcție de cuantumul contribuțiilor la sistemul de pensii al Uniunii care au fost plătite sau care ar fi încă datorate. De asemenea, după cum a constatat Tribunalul la punctul 56 din hotărârea atacată, împrejurarea că funcționarul defunct s‑a căsătorit înainte sau după acordarea beneficiului prestației de invaliditate nu este de natură să modifice, în mod esențial, situația soțului supraviețuitor în ceea ce privește drepturile sale patrimoniale, dintre care face parte dreptul la o pensie de urmaș ca venit de înlocuire.

50      Astfel, data încheierii căsătoriei este determinată numai de voința viitorilor soți. Această decizie este rezultatul unei alegeri libere a funcționarului pe baza unor considerații multiple care nu implică neapărat și nici exclusiv luarea în considerare a împrejurărilor legate de exercitarea sau nu a unei activități profesionale. Contrar celor afirmate de Consiliu și de Comisie, faptul că acest funcționar a devenit sau nu invalid la acea dată și, astfel, se afla sau nu în imposibilitatea de a‑și exercita atribuțiile nu poate, prin urmare, să aibă o incidență determinantă asupra aprecierii caracterului comparabil al situațiilor în discuție din perspectiva criteriilor amintite la punctul 43 din prezenta ordonanță și în special a obiectului și a scopului articolelor 19 și 20 din anexa VIII la statut, așa cum au fost amintite la punctul 45 din prezenta ordonanță. În această privință, raționamentul Tribunalului, amintit la punctul precedent din prezenta ordonanță, se întemeiază în esență pe acest obiect și pe acest scop, precum și pe principalul element caracteristic al dreptului la o pensie de urmaș, indicat la punctul 46 din prezenta ordonanță.

51      Este adevărat că, așa cum reiese din cuprinsul aceluiași punct 46 din prezenta ordonanță, faptul că, la data încheierii căsătoriei, funcționarului îi este sau nu acordat beneficiul unei prestații de invaliditate și, prin urmare, se află sau nu în imposibilitatea de a‑și exercita atribuțiile are incidență asupra condiției privind durata minimă a căsătoriei. În timp ce această condiție nu este impusă în cazul în care căsătoria este încheiată atunci când funcționarului nu i s‑a acordat încă beneficiul unei prestații de invaliditate și, prin urmare, își exercită atribuțiile, căsătoria trebuie să fi durat cel puțin cinci ani în cazul în care funcționarul se căsătorește după ce i s‑a acordat beneficiul unei astfel de prestații și, prin urmare, nu mai este în măsură să își exercite atribuțiile.

52      Cu toate acestea, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 49 și 50 din prezenta ordonanță, nici aspectul exercitării funcțiilor, nici data încheierii căsătoriei nu sunt elemente relevante în etapa comparabilității situațiilor, întrucât sunt lipsite de legătură directă cu obiectul, cu scopul și cu principalul element caracteristic al dreptului la o pensie de urmaș prevăzut la articolele 19 și 20 din anexa VIII la statut.

53      Pentru acest motiv, trebuie să se considere prin analogie, așa cum a precizat Curtea la punctul 70 din Hotărârea din 19 decembrie 2019, HK/Comisia (C‑460/18 P, EU:C:2019:1119), în ceea ce privește pensia de urmaș prevăzută la articolul 17 din anexa VIII la statut, că acordarea pensiei de urmaș depinde „numai”, prin însuși principiul care stă la baza sa, de natura juridică a legăturilor care uneau persoana în cauză cu funcționarul decedat, iar aceasta chiar dacă Curtea a recunoscut, la punctul 89 din această hotărâre, că durata minimă a căsătoriei este, la rândul său, o condiție pentru ca soțul supraviețuitor să beneficieze de pensia de urmaș.

54      Astfel, natura juridică a legăturilor dintre soți este cea care stă la baza sistemului de pensii de urmaș al funcției publice a Uniunii, întrucât această condiție de acordare este comună tuturor pensiilor de urmaș prevăzute la articolele 17-20 și la articolul 27 din anexa VIII la statut. În ceea ce privește condiția privind durata minimă a căsătoriei, aceasta are caracter accesoriu față de condiția referitoare la natura juridică a legăturilor dintre soți, întrucât urmărește numai să precizeze pe ce durată trebuie să fi continuat legătura juridică în vederea acordării pensiei de urmaș. În plus, această condiție accesorie nu este reluată în cazul anumitor pensii de urmaș, precum cele prevăzute la articolele 19 și 27 din anexa VIII la statut.

55      Prin urmare, Tribunalul a insistat în mod întemeiat în motivarea sa, la punctele 51 și 53 din hotărârea atacată, asupra importanței legăturii juridice dintre soți ca element principal ce caracterizează sistemul de pensii de urmaș al Uniunii și a concluzionat în sensul lipsei incidenței acordării beneficiului unei prestații de invaliditate sau a exercitării atribuțiilor asupra acestei legături.

56      Consiliul și Comisia susțin, în al doilea rând, că situația unui fost funcționar care se căsătorește după acordarea beneficiului unei prestații de invaliditate și care se află, astfel, în imposibilitatea de a‑și exercita atribuțiile nu impune, la fel de evident ca în cazul funcționarului care se căsătorește în timp ce își exercită atribuțiile, ca soțului supraviețuitor să îi fie oferit un venit de înlocuire. În această privință, este suficient să se amintească, așa cum a arătat Tribunalul în mod întemeiat la punctul 56 din hotărârea atacată, făcând trimitere la punctul 69 din Hotărârea din 19 decembrie 2019, HK/Comisia (C‑460/18 P, EU:C:2019:1119), că dreptul la pensiile de urmaș prevăzute la articolele 18 și 20 din anexa VIII la statut nu este supus unor condiții privind resursele sau patrimoniul care să trebuiască să caracterizeze o incapacitate a soțului supraviețuitor de a face față nevoilor sale și care să demonstreze astfel dependența financiară anterioară a acestuia în raport cu persoana decedată.

57      Comisia susține, în al treilea rând, că Tribunalul nu a ținut seama de finalitatea duratei minime a căsătoriei prevăzute la articolul 20 din anexa VIII la statut, spre deosebire de articolul 19 din această anexă, durată care ar consta, după cum rezultă din cuprinsul punctului 89 din Hotărârea din 19 decembrie 2019, HK/Comisia (C‑460/18 P, EU:C:2019:1119), în evitarea încheierii unor pacte succesorale frauduloase sau abuzive, un astfel de risc de abuz sau de fraudă distingând, pe plan personal, situațiile reglementate de aceste două articole. În această privință, este suficient să se arate că acest aspect nu este relevant în etapa comparabilității situațiilor. Acest argument se raportează de fapt la justificarea condiției privind durata minimă a căsătoriei, așa încât nu poate interveni decât în stadiul aprecierii caracterului proporțional al eventualei diferențe de tratament constatate.

58      Din considerațiile care precedă reiese că, contrar afirmațiilor Comisiei și ale Consiliului, concluziile la care a ajuns Tribunalul la punctele 57 și 58 din hotărârea atacată nu sunt afectate de o eroare de drept.

59      În aceste condiții, trebuie să se califice ca inoperant argumentul Consiliului și al Comisiei potrivit căruia Tribunalul a refuzat în mod eronat, la punctul 55 din hotărârea atacată, să acționeze în conformitate cu punctul 33 din Hotărârea din 17 iunie 1993, Arauxo‑Dumay/Comisia (T‑65/92, EU:T:1993:47). Astfel, chiar presupunând că acest argument ar fi întemeiat, concluziile Tribunalului referitoare la caracterul comparabil al situațiilor se întemeiază în mod corespunzător pe motivarea care figurează la punctele 50-54 și, respectiv, 56 din hotărârea atacată, independent de considerațiile prezentate la punctul 55 din această hotărâre.

60      Prin urmare, trebuie să se respingă ca nefondate primul motiv în cauza C‑313/21 P, precum și al treilea aspect al primului motiv și al doilea motiv în cauza C‑314/21 P.

 Cu privire la al doilea motiv în cauza C‑313/21 P, precum și cu privire la primele două aspecte ale primului motiv în cauza C‑314/21 P

–       Argumentația părților

61      Prin intermediul acestor motive, Consiliul și Comisia reproșează în esență Tribunalului că a săvârșit, în hotărârea atacată, o eroare de drept în ceea ce privește întinderea controlului jurisdicțional.

62      Aceste două instituții susțin că, în a doua teză a punctului 48 din hotărârea atacată, Tribunalul a aplicat o jurisprudență a Uniunii dezvoltată în contextul radical diferit al alegerilor de politică de personal în situații în care sunt deschise legiuitorului mai multe opțiuni. Astfel, Tribunalul ar fi concluzionat în mod eronat, în special la punctul 80 din hotărârea atacată, în sensul caracterului pur și simplu „nerezonabil” al alegerii legiuitorului Uniunii privind durata minimă a căsătoriei reținută la articolul 20 din anexa VIII la statut. Procedând astfel, acesta ar fi efectuat un control care depășește caracterul „vădit nepotrivit sau inadecvat” al măsurii în discuție în raport cu obiectivul urmărit de instituțiile competente, și anume, în speță, prevenirea abuzului de drept și a fraudelor. Tribunalul ar fi înlocuit astfel aprecierea legiuitorului Uniunii cu propria apreciere și ar fi depășit, așadar, limitele controlului de legalitate.

63      Comisia susține, în plus, că Tribunalul, deși a afirmat că își întemeiază aprecierea privind legalitatea articolului 20 din anexa VIII pe articolele 20 și 21 din cartă, s‑a îndepărtat de jurisprudența Curții potrivit căreia aprecierea legalității unui act al Uniunii în raport cu drepturile fundamentale nu se poate baza, în niciun caz, pe afirmații întemeiate pe consecințele acestui act într‑un caz particular. Astfel, Tribunalul s‑ar fi întemeiat pe natura specifică a împrejurărilor de fapt din speță, la punctul 77 din hotărârea atacată, pentru a considera nelegal articolul 20 din anexa VIII la statut.

–       Aprecierea Curții

64      Este necesar să se arate că Tribunalul a amintit, la punctele 46-48 din hotărârea atacată, cerințele menționate la articolul 52 alineatul (1) din cartă, precum și jurisprudența aplicabilă în vederea controlului de proporționalitate al unei diferențe de tratament. În continuare, la punctul 49 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că, dacă situațiile prevăzute la articolele 19 și, respectiv, 20 din anexa VIII la statut ar fi comparabile, ar trebui să verifice în acest caz că nu este nerezonabil ca legiuitorul Uniunii să considere că diferența de tratament instituită poate fi adecvată și necesară pentru realizarea obiectivului de interes general urmărit de condiția privind durata minimă a căsătoriei prevăzută la articolul 20 din anexa VIII la statut. Întrucât a concluzionat în sensul caracterului comparabil al situațiilor, Tribunalul a efectuat această analiză începând de la punctul 62 din hotărârea atacată.

65      Or, așa cum susțin Consiliul și Comisia, reiese din jurisprudența Curții că, în prezența unor norme statutare precum cele în discuție în speță și ținând seama de larga putere de apreciere de care dispune legiuitorul Uniunii în această privință, principiul egalității de tratament, astfel cum este consacrat la articolul 20 din cartă, nu este încălcat decât atunci când legiuitorul Uniunii efectuează o diferențiere arbitrară sau vădit inadecvată în raport cu obiectivul urmărit de reglementarea în cauză (Hotărârea din 14 iulie 2022, Comisia/VW și alții, C‑116/21 P‑C‑118/21 P, C‑138/21 P și C‑139/21 P, EU:C:2022:557, punctul 127, precum și jurisprudența citată).

66      Această jurisprudență este aplicabilă în cadrul verificării cerinței proporționalității impuse la articolul 52 alineatul (1) din cartă (Hotărârea din 14 iulie 2022, Comisia/VW și alții, C‑116/21 P‑C‑118/21 P, C‑138/21 P și C‑139/21 P, EU:C:2022:557, punctul 128).

67      În speță, Tribunalul a considerat, la punctul 49 din hotărârea atacată, că trebuia să verifice dacă nu este nerezonabil ca legiuitorul Uniunii să aprecieze că diferența de tratament instituită poate fi adecvată și necesară în vederea realizării obiectivului de interes general urmărit de condiția referitoare la durata minimă a căsătoriei prevăzută la articolul 20 din anexa VIII la statut.

68      Or, conform jurisprudenței amintite la punctele 65 și 66 din prezenta ordonanță, acesta ar fi trebuit să se limiteze la a verifica dacă diferențierea operată de această dispoziție coroborată cu articolul 19 din anexa menționată nu este arbitrară sau vădit inadecvată în raport cu obiectivul de interes general urmărit. Prin faptul că a examinat cerința proporționalității în mod incorect, Tribunalul nu a respectat întinderea controlului său jurisdicțional și a săvârșit, așadar, o eroare de drept. Astfel, fără această eroare, Tribunalul ar fi trebuit să adopte un raționament diferit și să ajungă eventual la alte concluzii decât cele la care a ajuns la punctele 80, 81 și 83 din hotărârea atacată.

69      Această nerespectare a controlului jurisdicțional s‑a repercutat de asemenea la punctul 67 din hotărârea atacată. Astfel, Tribunalul a examinat, începând de la acest punct, dacă condiția duratei minime a căsătoriei de cinci ani prevăzută la articolul 20 din anexa VIII la statut, considerată izolat și independent de articolul 19 din această anexă, este, în raport cu articolul 52 alineatul (1) din cartă, proporțională în sensul că nu depășește în mod vădit ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului urmărit de legiuitorul Uniunii. Or, după cum reiese din cuprinsul punctului 66 din prezenta ordonanță, chiar în cadrul acestei dispoziții a cartei, Tribunalul ar fi trebuit să se limiteze la a examina dacă diferențierea constatată în speță, și anume faptul că se impune condiția duratei minime a căsătoriei în situațiile care intră sub incidența articolului 20 din anexa VIII la statut, în timp ce ea nu se impune în situațiile care intră sub incidența articolului 19 din această anexă, toate aceste situații fiind de altfel comparabile, trebuie considerată arbitrară sau vădit inadecvată în raport cu obiectivul, comun acestor două dispoziții, urmărit de legiuitorul Uniunii.

70      În aceste condiții și fără a fi necesar să se examineze celelalte argumente invocate de Consiliu și de Comisie, trebuie admise al doilea motiv de recurs în cauza C‑313/21 P, precum și al doilea aspect al primului motiv de recurs în cauza C‑341/21 P.

71      Prin urmare, fără a fi necesar să se examineze al treilea motiv în cauza C‑313/21 P și nici primul aspect al primului motiv și al treilea motiv în cauza C‑314/21 P, trebuie să se admită recursurile și să se anuleze hotărârea atacată.

 Cu privire la acțiunea în fața Tribunalului

72      Potrivit articolului 61 primul paragraf a doua teză din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aceasta poate, în cazul anulării deciziei Tribunalului, să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul atunci când acesta este în stare de judecată.

73      În speță, având în vedere în special împrejurarea că acțiunea în anulare în cauza T‑694/19 se întemeiază pe motive care au făcut obiectul unei dezbateri în contradictoriu în fața Tribunalului și a căror examinare nu necesită adoptarea niciunei măsuri suplimentare de organizare a procedurii sau de cercetare judecătorească a dosarului, trebuie să se considere că această acțiune este în stare de judecată și că trebuie soluționată în mod definitiv.

74      În susținerea acțiunii sale în fața Tribunalului, FI a invocat patru motive întemeiate, primo, pe nelegalitatea articolului 20 din anexa VIII la statut, secundo, pe o eroare de drept în aplicarea articolelor 18 și 20 din această anexă, tertio, pe o eroare de interpretare a noțiunii de „soț”, astfel cum este utilizată în sistemul Uniunii referitor la pensiile de urmaș, și, quarto, pe o eroare vădită de apreciere ca urmare a neluării în considerare a situației sale specifice.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe nelegalitatea articolului 20 din anexa VIII la statut

75      Prin intermediul primului motiv, FI susține că articolul 20 din anexa VIII la statut, întrucât impune o condiție privind durata minimă a căsătoriei de cinci ani, încalcă principiile egalității de tratament și nediscriminării pe motive de vârstă, de natură a legăturii juridice a vieții comune, precum și de handicap.

 Cu privire la primul aspect al primului motiv, întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament

76      Prin intermediul acestui aspect, FI susține că, prin excluderea plății unei pensii de urmaș către soțul supraviețuitor în cazul în care căsătoria încheiată ulterior acordării beneficiului unei prestații de invaliditate în favoarea soțului său a durat mai puțin de cinci ani, în timp ce, în conformitate cu articolul 19 din anexa VIII la statut, această condiție privind durata minimă a căsătoriei nu este impusă atunci când căsătoria este încheiată anterior acestei acordări, articolul 20 din anexa menționată încalcă principiul egalității de tratament prevăzut printre altele la articolul 20 din cartă și la articolul 1d din statut și este, astfel, afectat de nelegalitate.

77      Comisia, susținută de Parlament și de Consiliu, contestă această argumentație.

78      Trebuie amintit că, potrivit articolului 52 alineatul (1) din cartă, orice restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute prin aceasta trebuie să fie prevăzută de lege și să respecte substanța acestor drepturi și libertăți. Cu respectarea principiului proporționalității, pot fi impuse restrângeri numai în cazul în care acestea sunt necesare și numai dacă răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți.

79      Pe de altă parte, principiul egalității de tratament constituie un principiu general al dreptului Uniunii, consacrat la articolul 20 din cartă, a cărui expresie specifică o constituie principiul nediscriminării enunțat la articolul 21 alineatul (1) din cartă. Aceste două principii sunt de asemenea amintite la articolul 1d din statut (Hotărârea din 14 iulie 2022, Comisia/VW și alții, C‑116/21 P‑C‑118/21 P, C‑138/21 P și C‑139/21 P, EU:C:2022:557, punctul 140, precum și jurisprudența citată).

80      Așa cum s‑a arătat deja la punctul 42 din prezenta ordonanță, principiul general al egalității de tratament impune legiuitorului Uniunii, în conformitate cu cerințele articolului 52 alineatul (1) din cartă, ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv. O diferență de tratament este justificată atât timp cât este întemeiată pe un criteriu obiectiv și rezonabil, și anume atunci când se află în legătură cu un scop admisibil din punct de vedere legal, urmărit de legislația în cauză, iar această diferență este proporțională cu scopul urmărit de tratamentul în cauză (Hotărârea din 14 iulie 2022, Comisia/VW și alții, C‑116/21 P‑C‑118/21 P, C‑138/21 P și C‑139/21 P, EU:C:2022:557, punctul 142, precum și jurisprudența citată).

81      După cum s‑a arătat la punctul 43 din prezenta ordonanță, cerința privind caracterul comparabil al situațiilor pentru a determina existența unei încălcări a principiului egalității de tratament trebuie apreciată în raport cu ansamblul elementelor care le caracterizează și în special în lumina obiectului și a scopului urmărit de actul care instituie distincția în cauză, înțelegându‑se că trebuie să se țină seama, în acest scop, de principiile și de obiectivele domeniului din care face parte actul respectiv. În măsura în care situațiile nu sunt comparabile, o diferență de tratament al situațiilor vizate nu încalcă egalitatea în fața legii consacrată la articolul 20 din cartă.

82      În plus, trebuie amintită jurisprudența Curții, menționată la punctul 65 din ordonanța de față, potrivit căreia, în prezența unor norme statutare precum cele în discuție în speță și ținând seama de larga putere de apreciere de care dispune legiuitorul Uniunii în această privință, principiul egalității de tratament nu este încălcat decât atunci când legiuitorul Uniunii efectuează o diferențiere arbitrară sau vădit inadecvată în raport cu obiectivul urmărit de reglementarea în cauză.

83      În lumina acestei jurisprudențe și a cerințelor articolului 52 alineatul (1) din cartă trebuie analizată excepția de nelegalitate a articolului 20 din anexa VIII la statut, invocată de FI în raport cu principiul egalității de tratament, consacrat la articolul 20 din cartă și amintit la articolul 1d din statut.

84      În ceea ce privește, în primul rând, caracterul comparabil al situațiilor vizate la articolele 19 și 20 din anexa VIII la statut, este necesar să se considere, pentru motivele indicate la punctele 45-60 din prezenta ordonanță, că aceste situații sunt comparabile.

85      În al doilea rând, trebuie constatat că, prin faptul că a prevăzut, la articolul 19 din anexa VIII la statut, o condiție privind durata minimă a căsătoriei, spre deosebire de articolul 20 din această anexă, legiuitorul Uniunii a tratat în mod diferit situații comparabile.

86      În al treilea rând, trebuie să se examineze dacă această diferență de tratament este conformă cu articolul 20 din cartă prin faptul că îndeplinește criteriile enunțate la articolul 52 alineatul (1) din aceasta și amintite la punctul 78 din prezenta ordonanță.

87      Primo, este cert că această diferență de tratament este prevăzută de lege, în sensul articolului 52 alineatul (1) din cartă, din moment ce rezultă din articolul 20 din anexa VIII la statut coroborat cu articolul 19 din această anexă. În timp ce acest din urmă articol nu prevede o condiție privind durata minimă a căsătoriei, articolul 20 din anexa VIII la statut prevede o condiție de durată minimă a căsătoriei stabilită în mod precis în cifre, care definește întinderea restrângerii exercitării dreptului la egalitate de tratament (a se vedea, în ceea ce privește întinderea cerinței potrivit căreia orice restrângere a exercitării drepturilor fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, Hotărârea din 26 aprilie 2022, Polonia/Parlamentul și Consiliul, C‑401/19, EU:C:2022:297, punctul 64, precum și jurisprudența citată).

88      Secundo, restrângerea adusă sistemului pensiilor de urmaș prin diferența de tratament în cauză respectă substanța principiului egalității de tratament, în conformitate cu articolul 52 alineatul (1) din cartă. Astfel, restrângerea menționată nu repune în discuție acest principiu ca atare, în măsura în care nu privește decât problema, limitată, a condiției de durată minimă a căsătoriei pe care soții supraviețuitori ai funcționarilor sau ai foștilor funcționari decedați trebuie să o îndeplinească sau nu pentru a putea beneficia de o pensie de urmaș, fără ca soții cărora li se aplică articolul 20 din anexa VIII la statut să fie privați de posibilitatea de a beneficia, asemenea celor cărora li se aplică articolul 19 din această anexă, de o astfel de pensie.

89      Tertio, restrângerea menționată răspunde unui obiectiv de interes general, în sensul articolului 52 alineatul (1) din cartă, și anume cel de prevenire a abuzurilor de drept și a fraudelor, interzicerea acestora constituind un principiu general al dreptului Uniunii, a cărui respectare se impune justițiabililor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 februarie 2018, Altun și alții, C‑359/16, EU:C:2018:63, punctul 49). Astfel, Curtea a statuat deja că condiția potrivit căreia căsătoria trebuie să fi durat o anumită perioadă pentru ca soțul supraviețuitor să beneficieze de pensia de urmaș urmărește să se asigure de realitatea și de stabilitatea raporturilor dintre persoanele în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2019, HK/Comisia, C‑460/18 P, EU:C:2019:1119, punctul 89). Este vorba despre un criteriu uniform și aplicabil fără distincție tuturor soților supraviețuitori care intră sub incidența articolului 20 din anexa VIII la statut, care nu urmărește să prezume existența unor abuzuri sau fraude din partea soților supraviețuitori, ci să prevină săvârșirea unor asemenea abuzuri sau fraude.

90      În ceea ce privește, quarto, examinarea proporționalității, în cadrul controlului de legalitate a unei dispoziții de drept al Uniunii în raport cu principiul egalității de tratament și având în vedere larga putere de apreciere de care dispune legiuitorul Uniunii în materia normelor statutare, trebuie să se verifice, așa cum s‑a amintit la punctele 65 și 82 din prezenta ordonanță, dacă, prin impunerea unei durate minime a căsătoriei de cinci ani soțului supraviețuitor care s‑a căsătorit cu un funcționar după ce acestuia din urmă i s‑a acordat beneficiul unei prestații de invaliditate, în timp ce articolul 19 din anexa VIII la statut nu prevede o asemenea condiție în cazul unei căsătorii încheiate cu un funcționar anterior unei asemenea acordări, articolul 20 din această anexă prevede o diferențiere arbitrară sau vădit inadecvată în raport cu obiectivul de interes general amintit la punctul precedent din prezenta ordonanță.

91      Așa cum Comisia, susținută de Parlament și de Consiliu, a arătat în esență în înscrisurile sale, nu este nici arbitrar, nici vădit inadecvat să se impună, la articolul 20 din anexa VIII la statut, o durată minimă a căsătoriei, în timp ce la articolul 19 din această anexă nu se prevede o asemenea condiție privind durata. Astfel, în ipoteza vizată la acest articol 20, caracterizată de faptul că s‑a încheiat căsătoria după ce funcționarului i s‑a acordat beneficiul unei prestații de invaliditate, incitarea la abuzuri sau la fraudă poate fi favorizată, pe de o parte, de starea de vulnerabilitate și de dependență în care se poate afla un funcționar care a devenit atât de grav bolnav încât a fost recunoscut ca fiind invalid și, prin urmare, în imposibilitatea de a‑și exercita atribuțiile, în sensul articolului 78 alineatul (1) din statut și, pe de altă parte, de implicațiile financiare care pot rezulta din acest statut de invaliditate, soțul funcționarului putând fi determinat să se căsătorească în speranța că, în funcție de boala de care suferă funcționarul respectiv, speranța de viață a acestuia din urmă va fi semnificativ mai mică decât media și îi va permite astfel să beneficieze de o pensie de urmaș la o vârstă nu foarte înaintată și pentru o perioadă potențial foarte lungă.

92      În schimb, faptul că articolul 19 din anexa VIII la statut nu prevede, spre deosebire de articolul 20 din anexa menționată, o condiție privind durata minimă a căsătoriei se explică, așa cum reiese din înscrisurile Comisiei și ale Parlamentului, prin faptul că, întrucât invaliditatea unui funcționar al Uniunii este cel mai adesea imprevizibilă pentru un cuplu deja căsătorit și bulversează situația acestui cuplu, riscul de abuz sau de fraudă este neglijabil, astfel încât legiuitorul Uniunii a dorit să facă abstracție de condiția menționată, în același mod în care a făcut de asemenea abstracție de ea în cadrul articolului 17 al doilea paragraf și al articolului 18 al doilea paragraf din anexa VIII la statut pentru a ține seama de situațiile în care, pe de o parte, decesul funcționarului survine fie ca urmare a unei infirmități sau a unei boli contractate cu ocazia exercitării atribuțiilor sale, fie în urma unui accident și, pe de altă parte, soțul supraviețuitor întreține sau a întreținut copii proveniți dintr‑o căsătorie încheiată înainte de încetarea activității funcționarului.

93      În aceste condiții, este necesar să se considere că, stabilind la articolul 20 din anexa VIII la statut o durată minimă a căsătoriei de cinci ani pentru a preveni abuzurile și fraudele, în condițiile în care, în situațiile reglementate de articolul 19 din această anexă nu este prevăzută o durată minimă a căsătoriei, legiuitorul Uniunii, în cadrul largii puteri de apreciere care îi aparține, nu a operat o diferențiere arbitrară sau vădit inadecvată.

94      Rezultă din ceea ce precedă că diferența de tratament instituită la articolul 20 din anexa VIII la statut este conformă cu articolul 20 din cartă și că, prin urmare, primul aspect al primului motiv trebuie respins ca nefondat.

 Cu privire la al doilea aspect al primului motiv, întemeiat pe încălcarea principiului nediscriminării pe motive de vârstă

95      FI invocă încălcarea principiului nediscriminării pe motive de vârstă, consacrat la articolul 21 alineatul (1) din cartă și amintit la articolul 1d alineatul (1) din statut, întrucât articolul 20 din anexa VIII la statut li se aplică funcționarilor în vârstă ca urmare a faptului că se căsătoresc după pensionare, în timp ce articolul 19 din această anexă se aplică în ipoteza unei căsătorii încheiate înainte ca funcționarului să i se acorde beneficiul prestației de invaliditate și li se aplică, astfel, funcționarilor încă angajați în muncă și, prin urmare, mult mai tineri. A impune, așa cum se procedează la articolul 20 din anexa VIII la statut, o condiție privind durata minimă a căsătoriei în situațiile în care căsătoria a fost încheiată după încetarea raporturilor de muncă ale funcționarului decedat ar discrimina astfel, pe motive de vârstă, cuplurile cărora li se aplică această dispoziție.

96      Comisia, susținută de Parlament și de Consiliu, contestă această argumentație.

97      În această privință, trebuie să se constate că, așa cum a arătat Comisia în memoriul său în apărare în fața Tribunalului, al doilea aspect al primului motiv invocat de FI este întemeiat pe o premisă inexactă.

98      Astfel, după cum reiese din cuprinsul punctului 47 din prezenta ordonanță, situațiile reglementate de articolele 19 și 20 din anexa VIII la statut sunt diferite numai în ceea ce privește data încheierii căsătoriei nu în raport cu data încetării raporturilor de muncă ale funcționarului ca urmare a pensionării, ci în raport cu data la care i s‑a acordat acestui funcționar beneficiul prestației de invaliditate.

99      Or, acordarea în favoarea funcționarului a beneficiului unei prestații de invaliditate este independentă de vârsta funcționarului, întrucât de o astfel de prestație pot beneficia funcționarii de toate vârstele.

100    Situația este aceeași și atunci când, în temeiul articolului 53 din statut, funcționarul, astfel cum s‑a întâmplat în speță, este pensionat din oficiu, concomitent cu stabilirea invalidității și cu acordarea beneficiului unei prestații de invaliditate. Astfel, într‑un asemenea caz, pensionarea nu se efectuează în funcție de vârsta de pensionare prevăzută la articolul 52 din statut, ci numai în funcție de data la care se acordă beneficiul prestației, care, după cum s‑a amintit la punctul precedent, poate interveni la orice vârstă.

101    Din ceea ce precedă rezultă că pretinsa încălcare a egalității de tratament invocată de FI nu este întemeiată pe vârstă, în sensul articolului 21 alineatul (1) din cartă și al articolului 1d alineatul (1) din statut și că, așadar, articolul 20 din anexa VIII la statut nu poate fi considerat ca fiind afectat de nelegalitate ca urmare a unei discriminări pe motive de vârstă. În consecință, al doilea aspect al primului motiv trebuie respins ca nefondat.

 Cu privire la al treilea aspect al primului motiv, întemeiat pe încălcarea principiului nediscriminării pe motive de natură a legăturii juridice a vieții comune

102    În cadrul acestui aspect, FI susține, pe de o parte, că face obiectul unei discriminări întemeiate pe starea sa civilă ca urmare a distincției pe care articolul 20 din anexa VIII la statut o face între partenerii căsătoriți și partenerii care trăiesc în concubinaj, întrucât situația de fapt, reală și concretă din viața cotidiană a acestor categorii de parteneri este strict aceeași.

103    Pe de altă parte, FI amintește că domeniul de aplicare al statutului a fost extins, prin efectul articolului 1d alineatul (1) al doilea paragraf din statut și al articolului 1 alineatul (2) litera (c) din anexa VII la statut, la alte forme de conviețuire decât căsătoria civilă, și anume la anumite uniuni consensuale înregistrate. În aceste condiții, ar trebui ca principiul nediscriminării să fie interpretat în conformitate cu evoluția moravurilor societății și ca articolul 20 din anexa VIII la statut să se aplice tuturor cuplurilor necăsătorite, care s‑ar afla într‑o situație comparabilă și ar trebui, astfel, să fie tratate în același mod.

104    Comisia, susținută de Parlament și de Consiliu, contestă această argumentație.

105    În această privință, este suficient să se amintească faptul că Curtea a statuat deja că, în ceea ce privește pensia de urmaș, concubinii nu sunt într‑o situație comparabilă cu cea a persoanelor căsătorite și nici cu cea a partenerilor care au încheiat o uniune consensuală înregistrată, în sensul articolului 1d alineatul (1) al doilea paragraf din statut, pentru a beneficia de aplicarea articolului 20 din anexa VIII la statut, și că această dispoziție nu încalcă, astfel, principiul general al egalității de tratament și nici principiul nediscriminării. De altfel, FI nu pretinde, în orice caz, că concubinajul ar da naștere, în dreptul național din care face parte, la obligații de aceeași natură ca cele provenind din căsătorie (a se vedea prin analogie Hotărârea din 19 decembrie 2019, HK/Comisia, C‑460/18 P, EU:C:2019:1119, punctele 80, 84 și 85).

106    Pe de altă parte, pentru aceleași considerații ca cele expuse la punctele 91-94 din Ordonanța din 22 decembrie 2022, Comisia/KM și Consiliul/KM (C‑341/21 P și C‑357/21 P), un cuplu de concubini care, precum FI și soția sa înainte de căsătorie, nu este lipsit de posibilitatea de a se căsători în statul membru din care face parte nu este într‑o situație comparabilă cu cea a unui cuplu de același sex aflat într‑o uniune consensuală înregistrată, însă lipsit de o asemenea posibilitate și că, prin urmare, articolul 20 din anexa VIII nu poate fi afectat de nelegalitate ca urmare a încălcării principiului nediscriminării pe motive de orientare sexuală.

107    În ceea ce privește interpretarea extensivă pe care o sugerează FI, având în vedere evoluția moravurilor societății, principiul nediscriminării și articolul 20 din anexa VIII la statut, în sensul că acesta din urmă ar trebui să li se aplice tuturor cuplurilor necăsătorite, inclusiv cuplurilor de concubini, este suficient să se amintească faptul că la ora actuală există încă, în diferitele state membre ale Uniunii, o lipsă generală de asimilare între căsătorie, pe de o parte, și celelalte forme de uniune legală, precum și uniunile de fapt, pe de altă parte. În măsura în care legiuitorul Uniunii a intenționat să rezerve beneficiul pensiilor de urmaș numai persoanelor căsătorite și persoanelor care au încheiat o uniune consensuală înregistrată, în sensul articolului 1d alineatul (1) al doilea paragraf din statut, nu este de competența instanței Uniunii să interpreteze statutul în sensul că ar fi asimilate căsătoriei și unor astfel de uniuni situații legale sau de fapt care sunt distincte de acestea. Dimpotrivă, revine numai legiuitorului sarcina de a adopta, dacă este cazul, măsuri de modificare în acest sens (a se vedea prin analogie Hotărârea din 31 mai 2001, D și Suedia/Consiliul, C‑122/99 P și C‑125/99 P, EU:C:2001:304, punctele 37, 38 și 50).

108    Din considerațiile care precedă rezultă că al treilea aspect al primului motiv trebuie respins ca nefondat.

 Cu privire la al patrulea aspect al primului motiv, întemeiat pe încălcarea principiului nediscriminării pe motive de handicap

109    Prin acest aspect, astfel cum a fost clarificat de asemenea în observațiile prezentate de FI cu privire la memoriile în intervenție ale Parlamentului și ale Consiliului, precum și în răspunsul lui FI din 23 noiembrie 2020 la întrebările cu solicitare de răspuns scris adresate de Tribunal, FI consideră, pe de o parte, că, în timp ce soții supraviețuitori cărora li se aplică articolul 19 și, respectiv, articolul 20 din anexa VIII la statut se află în aceeași situație în măsura în care au asistat un funcționar cu handicap beneficiar al unei prestații de invaliditate la momentul decesului său, cea din urmă dintre aceste dispoziții încalcă principiul nediscriminării pe motive de handicap, întrucât îi privează pe soții supraviețuitori precum FI de beneficiul unei pensii de urmaș exclusiv ca urmare a faptului că s‑au căsătorit cu un astfel de funcționar după ce acestuia din urmă i s‑a acordat beneficiul unei prestații de invaliditate.

110    Pe de altă parte, FI consideră că face obiectul unei discriminări „prin asociere” din cauza handicapului de care suferea soția sa decedată și invocă în această privință Hotărârea din 17 iulie 2008, Coleman (C‑303/06, EU:C:2008:415). Astfel, FI s‑ar fi ocupat zilnic și cu timp plin de o persoană care suferă de un handicap ca și cum cuplul ar fi fost căsătorit, din prima zi a vieții lor comune și cu același devotament precum cel manifestat de soți supraviețuitori cărora li se aplică articolul 19 din anexa VIII la statut. FI precizează în această privință că handicapul soției sale a fost cauza factuală care, având în vedere că era vorba despre o prioritate care primează asupra oricărei alte considerații referitoare la statutul juridic al cuplului, a condus la căsătoria lor tardivă.

111    Comisia, susținută de Parlament și de Consiliu, contestă această argumentație.

112    Trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței Curții, orice caz de discriminare pe motive de handicap în sensul articolului 21 alineatul (1) din cartă și al articolului 1d alineatul (1) din statut presupune că, în situații comparabile, o persoană trebuie să sufere sau să fi suferit un tratament nefavorabil sau un dezavantaj special în funcție de handicapul de care suferă această persoană sau un membru al familiei sale (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 17 iulie 2008, Coleman, C‑303/06, EU:C:2008:415, punctul 56, și Hotărârea din 26 ianuarie 2021, Szpital Kliniczny im. dra J. Babińskiego Samodzielny Publiczny Zakład Opieki Zdrowotnej w Krakowie, C‑16/19, EU:C:2021:64, punctul 29).

113    Or, chiar presupunând că boala care a determinat invaliditatea soției lui FI și acordarea beneficiului unei prestații de invaliditate ar putea fi calificată drept handicap, pretinsa ruptură a egalității de tratament a cărei victimă FI afirmă că a fost ca urmare a handicapului soției sale nu se întemeiază nicidecum pe acest handicap.

114    Astfel, după cum a explicat Comisia în înscrisurile sale prezentate Tribunalului, refuzul său de a‑i acorda o pensie de urmaș lui FI nu este legat de handicapul soției acestuia, ci de faptul că cuplul a decis să rămână în concubinaj și să nu încheie decât după ce soției respective i s‑a acordat beneficiul unei prestații de invaliditate o căsătorie care a durat mai puțin de cinci ani înainte de decesul acesteia.

115    În ceea ce privește incidența pe care handicapul invocat al soției lui FI a putut să o aibă asupra deciziei cuplului de a se căsători tardiv, este suficient să se amintească faptul că, după cum s‑a arătat la punctul 50 din prezenta ordonanță, data încheierii căsătoriei este determinată numai de voința viitorilor soți, decizia lor fiind rezultatul unei alegeri libere pe baza unor considerații multiple care nu implică neapărat și nici excluziv luarea în considerare a împrejurărilor legate de handicapul unuia dintre ei. Situația ar putea fi diferită numai în împrejurări excepționale, precum imposibilitatea persoanei cu handicap de a‑și exprima voința de a se căsători, astfel de împrejurări nefiind însă invocate în speță de FI.

116    În consecință, al patrulea aspect al primului motiv trebuie respins ca nefondat și, prin urmare, primul motiv, întemeiat pe nelegalitatea articolului 20 din anexa VIII la statut în raport cu principiile egalității de tratament și nediscriminării, trebuie respins în totalitate.

 Cu privire la al doilea și la al treilea motiv, întemeiate pe o eroare de drept în aplicarea articolelor 18 și 20 din anexa VIII la statut, precum și, respectiv, pe o eroare de interpretare a noțiunii de „soț” în sensul sistemului prevăzut de statut pentru pensiile de urmaș

117    Prin intermediul acestor două motive, care trebuie analizate împreună, FI susține că articolele din statut referitoare la sistemul pensiilor de urmaș, precum articolele 18 și 20 din anexa VIII la statut, trebuie interpretate în sensul că privesc viața comună în cuplu, indiferent dacă este vorba despre uniuni legale sau de fapt. În special, ar trebui să fie recunoscute aceleași drepturi persoanelor care, fără să fie căsătorite sau să se afle într‑o uniune consensuală înregistrată, în sensul articolului 1d alineatul (1) al doilea paragraf din statut, și‑au desfășurat, pe perioada de cinci ani prevăzută la articolul 20 din anexa VIII la statut, viața în comun cu un funcționar al Uniunii decedat între timp.

118    Asimilarea noțiunii de „soț” cu toate formele de uniune legală, precum și cu uniunile de fapt ar fi, în plus, justificată de evoluția socială din ultimii ani, care ar fi determinat numeroase state membre să alinieze căsătoria la celelalte forme de uniune sau, cel puțin, să apropie regimul matrimonial de regimurile nematrimoniale, astfel încât, în prezent, nu ar mai fi posibil ca noțiunea de „cuplu” să fie circumscrisă exclusiv raportului întemeiat pe căsătoria civilă. FI adaugă că legiuitorul Uniunii a însoțit el însuși această evoluție, modificând statutul astfel încât să asimileze unui soț, în cadrul sistemului de asigurări de sănătate al funcționarilor Uniunii, partenerul necăsătorit al unui funcționar.

119    Comisia, susținută de Parlament și de Consiliu, contestă această argumentație.

120    Cu titlu introductiv, trebuie precizat că, deși FI invocă, în cadrul celui de al doilea motiv, o eroare de drept în aplicarea articolelor 18 și 20 din anexa VIII la statut, atât din structura logică a cererii introductive, cât și din explicațiile furnizate de FI în răspunsul său din 23 noiembrie 2020 la întrebările cu solicitare de răspuns scris adresate de Tribunal reiese că FI intenționa să includă de asemenea în argumentația sa articolul 19 din această anexă, întrucât articolele 18-20 din anexa menționată formează un ansamblu de norme legate în mod indisolubil. Ținând seama de faptul că instituțiile au înțeles de asemenea, în înscrisurile lor, că al doilea motiv invocat de FI viza și articolul 19 din anexa VIII la statut, trebuie să se considere că FI reproșează Comisiei, în cadrul acestui motiv, că a aplicat în mod incorect articolul 20 din anexa menționată coroborat cu articolele 18 și 19 din aceasta din urmă.

121    Cu privire la fond, pentru motive analoge celor expuse la punctele 105-107 din prezenta ordonanță, al doilea și al treilea motiv trebuie respinse ca nefondate, precizându‑se că, în ceea ce privește argumentul lui FI întemeiat pe asimilarea cu un soț, în cadrul sistemului de asigurări de sănătate al funcționarilor Uniunii, a partenerului necăsătorit al unui funcționar, este suficient să se arate că această asimilare, limitată la un domeniu precis al statutului, decurge exclusiv din voința legiuitorului și că, în lipsa unor modificări exprese aduse de acesta din urmă restului statutului, asimilarea menționată nu poate fi invocată în sprijinul unei generalizări transversale în restul statutului.

 Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere a Comisiei ca urmare a neluării în considerare a situației specifice a lui FI

122    FI amintește că, până la decesul soției sale, intervenit în cursul anului 2019, a trăit în concubinaj cu aceasta înainte ca cuplul să se angajeze într‑o relație maritală care a durat aproape cinci ani, fără aproximativ trei luni. FI arată că s‑a ocupat de îngrijirea soției sale pe toată durata vieții lor comune. Astfel, faptul de a fi trăit alături de aceasta în asemenea împrejurări ar face să apară ca fiind deosebit de injust refuzul de a i se acorda o pensie de urmaș pentru motivul că îi lipsesc mai puțin de patru luni pentru a îndeplini condiția privind durata minimă a căsătoriei de cinci ani impusă la articolul 20 din anexa VIII la statut. Procedând astfel, Comisia ar fi săvârșit o eroare vădită de apreciere.

123    Fără a contrazice faptele prezentate de FI, Comisia, susținută de Parlament și de Consiliu, contestă această argumentație.

124    Trebuie amintit, astfel cum s‑a precizat la punctul 89 din prezenta ordonanță, că condiția privind durata minimă a căsătoriei de cinci ani prevăzută la articolul 20 din anexa VIII la statut este un criteriu uniform și aplicabil fără distincție tuturor soților supraviețuitori care intră sub incidența acestei dispoziții, care nu urmărește să prezume existența unor abuzuri sau fraude din partea soților supraviețuitori, ci să prevină săvârșirea unor asemenea abuzuri sau fraude.

125    Trebuie să se observe de asemenea că, făcând abstracție de cazurile specifice prevăzute expres de legiuitorul Uniunii, dreptul Uniunii nu cunoaște un principiu general de drept potrivit căruia o normă în vigoare a dreptului Uniunii nu poate fi aplicată în cazul în care această normă prezintă, pentru persoana interesată, o rigoare pe care legiuitorul Uniunii ar fi urmărit în mod vădit să o evite dacă ar fi avut în vedere acel caz în momentul adoptării normei (Hotărârea din 26 mai 2016, Ezernieki, C‑273/15, EU:C:2016:364, punctul 56 și jurisprudența citată).

126    Pe de altă parte, Curtea s‑a pronunțat deja în sensul că, chiar dacă rezultă, în situații marginale, inconveniente cazuale ale instituirii unei reglementări generale și abstracte, nu se poate reproșa legiuitorului că a recurs la o împărțire în categorii, din moment ce, așa cum s‑a statuat la punctele 78-116 din prezenta ordonanță în ceea ce privește articolul 20 din anexa VIII la statut, aceasta nu este discriminatorie în esență în lumina obiectivului pe care îl urmărește (Hotărârea din 15 aprilie 2010, Gualtieri/Comisia, C‑485/08 P, EU:C:2010:188, punctul 81 și jurisprudența citată).

127    În aceste condiții, nu i se poate reproșa Comisiei că a săvârșit o eroare vădită de apreciere refuzând să îi acorde lui FI o pensie de urmaș pentru motivul că nu era îndeplinită condiția privind durata minimă a căsătoriei de cinci ani prevăzută la articolul 20 din anexa VIII la statut.

128    Rezultă că al patrulea motiv trebuie respins ca nefondat, precum și, în consecință, acțiunea formulată de FI în totalitate.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

129    În conformitate cu articolul 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atunci când recursul este fondat, iar Curtea soluționează ea însăși în mod definitiv litigiul, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

130    Conform articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

131    Întrucât FI a căzut în pretenții după admiterea recursurilor, iar Consiliul, precum și, respectiv, Comisia au solicitat obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, se impune ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, să fie obligat să suporte și cheltuielile de judecată efectuate de aceste două instituții atât în primă instanță, cât și în prezentele recursuri.

132    Deși nu a participat la procedura de recurs, Parlamentul a intervenit în primă instanță în fața Tribunalului. În urma anulării hotărârii atacate și a evocării cauzei T‑694/19 în prezenta ordonanță, trebuie să se statueze din nou cu privire la cheltuielile de judecată efectuate de această instituție în primă instanță, în conformitate cu dispozițiile coroborate ale articolului 137 și ale articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură.

133    În această privință, conform articolului 140 alineatul (1) din regulamentul menționat, statele membre și instituțiile care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. În aceste condiții, Parlamentul va suporta cheltuielile de judecată pe care le‑a efectuat în primă instanță.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a opta) dispune:

1)      Anulează Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 10 martie 2021, FI/Comisia (T‑694/19, nepublicată, EU:T:2021:122).

2)      Respinge acțiunea formulată de FI în cauza T‑694/19.

3)      Îl obligă pe FI ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, să le suporte și pe cele efectuate de Consiliul Uniunii Europene și de Comisia Europeană atât în cauza T‑694/19, cât și în cauzele C‑313/21 P și C‑314/21 P.

4)      Parlamentul European suportă cheltuielile de judecată efectuate în cauza T‑694/19.

Semnături

*      Limba de procedură: franceza.