HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a zecea)
7 iulie 2022(*)
„Trimitere preliminară – Directiva 85/374/CEE – Răspunderea pentru produsele cu defect – Articolul 3 alineatul (1) – Noțiunea de «producător» – Orice persoană care, aplicându‑și numele, marca sau alt semn distinctiv pe produs sau autorizând acest lucru, se prezintă drept producătorul acestuia”
În cauza C‑264/21,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Korkein oikeus (Curtea Supremă, Finlanda), prin decizia din 22 aprilie 2021, primită de Curte în aceeași zi, în procedura
Keskinäinen Vakuutusyhtiö Fennia
împotriva
Koninklijke Philips NV,
CURTEA (Camera a zecea),
compusă din domnul I. Jarukaitis, președinte de cameră, și domnii M. Ilešič și Z. Csehi (raportor), judecători,
avocat general: doamna T. Ćapeta,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru Koninklijke Philips NV, de T. Seikkula și M. Welin, asianajajat;
– pentru guvernul finlandez, de H. Leppo, în calitate de agent;
– pentru guvernul ceh, de S. Šindelková, M. Smolek și de J. Vláčil, în calitate de agenți;
– pentru guvernul german, de U. Bartl, M. Hellmann și J. Möller, în calitate de agenți;
– pentru Comisia Europeană, de G. Gattinara și M. Huttunen, în calitate de agenți,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatei generale,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 3 alineatul (1) din Directiva 85/374/CEE a Consiliului din 25 iulie 1985 de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre cu privire la răspunderea pentru produsele cu defect (JO 1985, L 210, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 1, p. 183), astfel cum a fost modificată prin Directiva 1999/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 mai 1999 (JO 1999, L 141, p. 20, Ediție specială, 15/vol. 5, p. 34).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Keskinäinen Vakuutusyhtiö Fennia (denumită în continuare „Fennia”), o societate de asigurări, pe de o parte, și Koninklijke Philips NV, pe de altă parte, în legătură cu despăgubirea pentru prejudiciile cauzate de producerea unui incendiu provocat de o cafetieră.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
3 Al patrulea și al cincilea considerent ale Directivei 85/374 au următorul cuprins:
„[Î]ntrucât protecția consumatorului impune ca toți producătorii implicați în procesul de producție să fie trași la răspundere, în măsura în care produsul finit, o parte componentă a acestuia sau materia primă furnizată de ei a fost defectă; întrucât, din același motiv, răspunderea ar trebui extinsă și în privința importatorilor de produse în Comunitate, precum și în privința persoanelor care se prezintă ca producători prin marcarea numelui, mărcii sau altui semn distinctiv sau care furnizează un produs al cărui producător nu poate fi identificat;
întrucât, în situații în care mai multe persoane sunt răspunzătoare de provocarea unui prejudiciu, protecția consumatorului prevede ca persoana prejudiciată să poată cere repararea integrală a prejudiciului oricăruia dintre aceștia”.
4 Articolul 1 din această directivă prevede:
„Producătorul este răspunzător pentru prejudiciul cauzat de un defect al produsului său.”
5 Potrivit articolului 3 alineatul (1) din directiva menționată:
„«Producător» reprezintă fabricantul unui produs finit, producătorul oricărei materii prime sau fabricantul unei părți componente, precum și orice persoană care, aplicându‑și numele, marca sau alt semn distinctiv pe produs, se prezintă drept producătorul acestuia.”
6 Articolul 5 din aceeași directivă prevede:
„În cazul în care, ca urmare a dispozițiilor prezentei directive, două sau mai multe persoane sunt răspunzătoare pentru același prejudiciu, răspunderea lor este solidară, fără a aduce atingere dispozițiilor de drept intern cu privire la acțiunea în regres.”
Dreptul finlandez
7 Articolul 5 din tuotevastuulaki (694/1990) [Legea privind răspunderea pentru produsele cu defect (694/1990)], în versiunea aplicabilă situației de fapt din litigiul principal, care transpune articolul 3 din Directiva 85/374 în ordinea juridică finlandeză, prevede la alineatul (1) că obligația de despăgubire revine, în primul rând, celui care a produs sau a fabricat produsul cu defect și, în al doilea rând, celui care a comercializat, ca fiindu‑i propriu, produsul aflat la originea prejudiciului, dacă produsul poartă numele, marca sau un alt semn distinctiv al acestei persoane.
Litigiul principal și întrebările preliminare
8 Fennia a despăgubit un consumator, pentru prejudiciile cauzate de un incendiu, cu suma de 58 879,10 euro în temeiul poliței de asigurare a locuinței. În ziua anterioară incendiului, consumatorul cumpărase de la un distribuitor o cafetieră purtând marca Philips Saeco Xsmall HD 8743/11. În procesul‑verbal de constatare a accidentului, întocmit de pompieri, s‑a considerat că la originea incendiului constatat era cafetiera în discuție.
9 Această cafetieră a fost fabricată în România de Saeco International Group SpA, filială a Koninklijke Philips. Semnele Philips și Saeco, care sunt mărci înregistrate de Koninklijke Philips, erau aplicate pe cafetiera menționată și pe ambalajul său. În plus, aceeași cafetieră purta marcajul CE, pe care figura semnul Saeco, o adresă din Italia și mențiunea „fabricat în România”. Koninklijke Philips deține o filială în Finlanda, Philips Oy, care comercializează în această țară aparate electrocasnice purtând marca Philips, printre care și cafetiera în discuție.
10 Fennia, care s‑a subrogat în drepturile consumatorului după ce l‑a despăgubit pe acesta, a introdus o acțiune împotriva Koninklijke Philips pentru a obține o despăgubire în temeiul răspunderii pentru produsele cu defect. Koninklijke Philips a solicitat respingerea acestei acțiuni, susținând că nu era producătorul cafetierei în discuție.
11 Käräjäoikeus (Tribunalul de Primă Instanță, Finlanda) a considerat că Koninklijke Philips a comercializat în Finlanda cafetiera în discuție care purta marca sa și era răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat de un defect al acestui produs.
12 Hovioikeus (Curtea de Apel, Finlanda), în fața căreia Koninklijke Philips a declarat apel împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță, a statuat că nu s‑a demonstrat că Koninklijke Philips a comercializat această cafetieră în Finlanda ca fiind propriul produs. Această instanță a considerat că Koninklijke Philips nu era răspunzătoare pentru prejudiciile cauzate de produsul în discuție și a respins calea de atac.
13 Fiind sesizată cu o cale de atac formulată de Fennia împotriva deciziei hovioikeus (Curtea de Apel), instanța de trimitere, Korkein oikeus (Curtea Supremă, Finlanda), a autorizat această cale de atac în ceea ce privește aspectul dacă Koninklijke Philips este răspunzătoare, în temeiul Legii privind răspunderea pentru produsele cu defect, pentru prejudiciile cauzate de o cafetieră care poartă marca sa și este fabricată de filiala sa.
14 Instanța de trimitere reflectează asupra modului în care trebuie înțeleasă expresia „orice persoană care, aplicându‑și numele, marca sau alt semn distinctiv pe produs, se prezintă drept producătorul acestuia”, care figurează la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 85/374. În special, aceasta ridică problema dacă, pe lângă aplicarea mărcii, sunt necesare criterii suplimentare pentru a se considera că titularul mărcii s‑a prezentat drept producătorul produsului în discuție sau dacă ar putea fi luate în considerare anumite elemente de excludere a răspunderii, precum faptul că mențiunile aplicate pe acest produs semnalează că fabricantul este o întreprindere diferită de titularul mărcii. Ea apreciază că producătorul este „persoana cel mai bine plasată” pentru a evita producerea unor prejudicii similare cauzate de un produs.
15 În aceste condiții, Korkein oikeus (Curtea Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Noțiunea de producător în sensul articolului 3 alineatul (1) din [Directiva 85/374] presupune că o persoană care a aplicat sau care a autorizat aplicarea pe produs a numelui său, a mărcii sale sau a unui alt semn distinctiv trebuie să se prezinte și în alt mod drept producător al produsului?
2) În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, pe baza căror criterii trebuie să se aprecieze prezentarea drept producător al produsului? Prezintă relevanță pentru această apreciere aspectul că produsul a fost fabricat de o filială a titularului mărcii și comercializat de o altă filială?”
Cu privire la întrebările preliminare
Cu privire la admisibilitate
16 Koninklijke Philips apreciază în esență că întrebările preliminare sunt inadmisibile pentru motivul că nu sunt pertinente pentru soluționarea litigiului principal, dat fiind că despăgubirea în temeiul răspunderii pentru produsele cu defect necesită, potrivit articolului 5 alineatul (1) din Legea privind răspunderea pentru produsele cu defect, comercializarea produsului de către titularul mărcii sau al oricărui alt semn distinctiv. Or, această comercializare nu ar fi fost nicidecum demonstrată în cadrul litigiului principal.
17 În această privință trebuie amintit că, în temeiul unei jurisprudențe constante, în cadrul unei proceduri prevăzute la articolul 267 TFUE, care este întemeiată pe o separare clară a funcțiilor între instanțele naționale și Curte, instanța națională este singura competentă să constate și să aprecieze faptele din litigiul principal, precum și să interpreteze și să aplice dreptul național. De asemenea, numai instanța națională care este sesizată cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată are competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile cauzei, atât necesitatea, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții. În consecință, în cazul în care întrebările adresate au ca obiect interpretarea dreptului Uniunii, Curtea este, în principiu, obligată să se pronunțe (Hotărârea din 26 mai 2011, Stichting Natuur en Milieu și alții, C‑165/09-C‑167/09, EU:C:2011:348, punctul 47, precum și jurisprudența citată).
18 Întrucât numai instanța de trimitere este competentă să constate și să aprecieze situația de fapt din litigiul cu care este sesizată, Curtea trebuie în principiu să își limiteze examinarea la elementele de apreciere pe care instanța de trimitere a decis să i le prezinte și să respecte astfel situația pe care instanța menționată o consideră ca fiind dovedită și nu poate fi ținută de ipoteze emise de una dintre părțile din litigiul principal (Hotărârea din 2 aprilie 2020, Coty Germany, C‑567/18, EU:C:2020:267, punctul 22 și jurisprudența citată).
19 Curtea poate refuza să se pronunțe în special atunci când este evident că interpretarea unei norme de drept al Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul acțiunii principale ori atunci când problema este de natură ipotetică (Hotărârea din 26 mai 2011, Stichting Natuur en Milieu și alții, C‑165/09-C‑167/09, EU:C:2011:348, punctul 48, precum și jurisprudența citată).
20 Or, situația este diferită în speță.
21 Astfel, după cum reiese din decizia de trimitere și așa cum s‑a amintit la punctele 11 și 12 din prezenta hotărâre, käräjäoikeus (Tribunalul de Primă Instanță) a considerat că Koninklijke Philips a comercializat în Finlanda cafetiera care purta marca sa, în timp ce hovioikeus (Curtea de Apel) a statuat că nu s‑a demonstrat că Koninklijke Philips a comercializat această cafetieră în Finlanda ca fiind propriul produs. Or, întrucât aprecierea faptelor potrivit dreptului național nu face obiectul unui consens între instanțele judecătorești competente, iar instanța de trimitere este de părere că răspunderea Koninklijke Philips pentru produsul cu defect în discuție nu este exclusă, nu rezultă, cel puțin nu în mod evident, că întrebările adresate au caracter ipotetic în raport cu aprecierea pe care instanța națională trebuie să o efectueze în cadrul litigiului principal.
22 În consecință, cererea de decizie preliminară trebuie să fie considerată admisibilă.
Cu privire la fond
Cu privire la prima întrebare
23 Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 3 alineatul (1) din Directiva 85/374 trebuie să fie interpretat în sensul că noțiunea de „producător” prevăzută de această dispoziție impune ca persoana care și‑a aplicat numele, marca sau alt semn distinctiv pe produs sau care a autorizat această aplicare să se prezinte și în alt mod ca producător al produsului.
24 Potrivit unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării unei dispoziții a dreptului Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție [Hotărârea din 17 decembrie 2020, CLCV și alții (Dispozitiv de manipulare pentru motor diesel), C‑693/18, EU:C:2020:1040, punctul 94, precum și jurisprudența citată].
25 În primul rând, trebuie arătat că, potrivit însuși modului de redactare a articolului 3 alineatul (1) din Directiva 85/374, „«[p]roducător» reprezintă fabricantul unui produs finit, producătorul oricărei materii prime sau fabricantul unei părți componente, precum și pe orice persoană care, aplicându‑și numele, marca sau alt semn distinctiv pe produs, se prezintă drept producătorul acestuia”.
26 Astfel, articolul 3 alineatul (1) din Directiva 85/374 cuprinde în esență o alternativă în cadrul căreia numai prima componentă privește persoana care este cel puțin parțial implicată în procesul de fabricare a produsului. În schimb, a doua componentă a alternativei desemnează o persoană care se prezintă ca producător prin aplicarea pe produs a numelui său, a mărcii sale sau a altui semn distinctiv.
27 Din termenii clari și neechivoci ai acestei dispoziții reiese, așadar, că nu este necesară o participare a persoanei care se prezintă drept producător în procesul de fabricare a produsului pentru ca aceasta să fie calificată ca „producător” în sensul dispoziției menționate.
28 În plus, din jurisprudența Curții reiese că cercul persoanelor răspunzătoare împotriva cărora victima este îndreptățită să intenteze o acțiune în temeiul regimului de răspundere prevăzut de Directiva 85/374 este definit la articolele 1 și 3 din aceasta și că, ținând seama de faptul că directiva respectivă urmărește o armonizare totală cu privire la aspectele pe care le reglementează, stabilirea cercului persoanelor răspunzătoare efectuată la articolele menționate trebuie să fie considerată exhaustivă (Hotărârea din 10 ianuarie 2006, Skov și Bilka, C‑402/03, EU:C:2006:6, punctele 32 și 33).
29 Prin urmare, această stabilire a cercului persoanelor răspunzătoare nu poate fi condiționată de fixarea unor criterii suplimentare care nu decurg din modul de redactare a articolelor 1 și 3 din Directiva 85/374.
30 Or, întrucât definiția reținută în a doua componentă a alternativei de la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 85/374 nu cuprinde niciun criteriu suplimentar, din modul de redactare a acestei dispoziții reiese că aplicarea unor semne distinctive de către persoana desemnată de acestea sau de către o persoană autorizată este cea care stă la baza calității de „producător”, în sensul dispoziției menționate.
31 În al doilea rând, în ceea ce privește contextul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 85/374 și obiectivul urmărit de aceasta, din al patrulea și al cincilea considerent ale directivei respective, precum și din articolul 5 din aceasta reiese că legiuitorul Uniunii a intenționat să adopte o accepțiune largă a noțiunii „producător” pentru a proteja consumatorul.
32 Astfel, potrivit celui de al patrulea considerent al Directivei 85/374, protecția consumatorului impune ca răspunderea oricărei persoane care se prezintă ca producător prin aplicarea numelui său, a mărcii sale sau a oricărui alt semn distinctiv pe produs să fie angajată în aceeași măsură ca răspunderea producătorului efectiv. În plus, atât din articolul 5 din directiva menționată, cât și din al cincilea considerent al acesteia rezultă că răspunderea persoanei care se prezintă drept producător se află la același nivel cu cea a producătorului efectiv și că consumatorul poate alege în mod liber să solicite repararea integrală a prejudiciului oricăruia dintre ei întrucât răspunderea lor este solidară.
33 Rezultă astfel că articolul 3 alineatul (1) din Directiva 85/374 are ca obiectiv să faciliteze sarcina de a stabili producătorul efectiv al produsului cu defect în discuție. În această privință, din expunerea de motive referitoare la articolul 2 din Propunerea de directivă a Comisiei din 9 septembrie 1976, aflată la originea Directivei 85/374, articol care a devenit, fără modificări de fond, articolul 3 din această directivă, reiese că legiuitorul Uniunii a considerat că protecția consumatorului nu ar fi suficientă dacă distribuitorul ar putea „trimite” consumatorul la producător, care poate să nu fie cunoscut consumatorului.
34 În plus, trebuie arătat că, prin aplicarea pe produsul în discuție a numelui său, a mărcii sale sau a unui alt semn distinctiv, persoana care se prezintă ca producător dă impresia că este implicată în procesul de producție sau că își asumă răspunderea pentru acesta. Prin urmare, utilizarea acestor mențiuni echivalează pentru persoana menționată cu utilizarea notorietății sale pentru a face produsul respectiv mai atractiv în percepția consumatorilor, ceea ce justifică, în schimb, ca răspunderea sa să poată fi angajată în temeiul acestei utilizări.
35 De asemenea, după cum arată în mod întemeiat guvernul ceh, în măsura în care, pe de o parte, mai multe persoane pot fi considerate producători și, pe de altă parte, consumatorul poate introduce cererea sa împotriva oricăreia dintre acestea, căutarea unei singure persoane răspunzătoare, „cea mai adecvată”, împotriva căreia consumatorul ar trebui să își valorifice drepturile nu este, contrar celor sugerate de instanța de trimitere, pertinentă.
36 Prin urmare, nu se poate impune persoanei care și‑a aplicat numele, marca sau alt semn distinctiv pe produs sau care a autorizat această aplicare să se prezinte și în alt mod ca producător al produsului pentru a fi considerată un „producător” în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 85/374.
37 În consecință, contrar celor susținute de Koninklijke Philips, trebuie să se constate că, în cauza principală, o repartizare a răspunderii între aceasta și Saeco International Group nu produce efecte față de consumator, care trebuie să fie scutit tocmai de sarcina de a stabili producătorul efectiv pentru a‑și îndrepta cererea de daune interese.
38 Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 3 alineatul (1) din Directiva 85/374 trebuie să fie interpretat în sensul că noțiunea de „producător” prevăzută de această dispoziție nu impune ca persoana care și‑a aplicat numele, marca sau alt semn distinctiv pe produs sau care a autorizat această aplicare să se prezinte și în alt mod ca producător al produsului.
Cu privire la a doua întrebare
39 Având în vedere răspunsul dat la prima întrebare, nu este necesar să se răspundă la a doua întrebare.
Cu privire la cheltuielile de judecată
40 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a zecea) declară:
Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 85/374/CEE a Consiliului din 25 iulie 1985 de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre cu privire la răspunderea pentru produsele cu defect, astfel cum a fost modificată prin Directiva 1999/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 mai 1999, trebuie să fie interpretat în sensul că noțiunea de „producător” prevăzută de această dispoziție nu impune ca persoana care și‑a aplicat numele, marca sau alt semn distinctiv pe produs sau care a autorizat această aplicare să se prezinte și în alt mod ca producător al produsului.
Semnături