ORDONANȚA CURȚII (Camera a noua)
7 mai 2015(*)
„Trimitere preliminară – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Acordarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului – Stabilirea legii aplicabile în funcție de data nașterii copilului, iar nu în funcție de data conceperii sale – Lipsa punerii în aplicare a dreptului Uniunii – Necompetență vădită a Curții”
În cauza C‑608/14,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 20 noiembrie 2014, primită de Curte la 23 decembrie 2014, în procedura
Elena Delia Pondiche
împotriva
Statului român,
Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării,
CURTEA (Camera a noua),
compusă din doamna K. Jürimäe (raportor), președinte de cameră, domnul J. Malenovský și doamna A. Prechal, judecători,
avocat general: doamna J. Kokott,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere decizia, luată după ascultarea avocatului general, de a se pronunța prin ordonanță motivată, conform articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții,
dă prezenta
Ordonanță
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 6 TUE, a articolului 20, a articolului 21 alineatul (1), a articolului 24 alineatele (1) și (2) și a articolelor 34 și 52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), precum și a articolului 3 alineatul (1) litera (b) și a articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO L 166, p. 1, rectificare în JO L 200, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 82).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între doamna Pondiche, pe de o parte, și Statul român și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pe de altă parte, în legătură cu cererea de indemnizație pentru creșterea copilului formulată de doamna Pondiche pentru copilul său.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
3 În conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 883/2004, acesta se aplică tuturor legislațiilor referitoare la ramurile de securitate socială privind indemnizațiile de maternitate și de paternitate asimilate.
4 Articolul 4 din acest regulament prevede:
„Cu excepția cazului în care prezentul regulament prevede altfel, persoanele cărora li se aplică prezentul regulament beneficiază de aceleași prestații și sunt supuse acelorași obligații, în temeiul legislației unui stat membru, ca și resortisanții acelui stat membru.”
Dreptul românesc
5 Potrivit articolului 1 alineatul (1) din Ordonanța de urgență nr. 148 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului din 3 noiembrie 2005 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1008 din 14 noiembrie 2005, denumită în continuare „OUG nr. 148/2005”):
„Pentru copiii născuți, adoptați, încredințați în vederea adopției, luați în plasament, în plasament în regim de urgență sau tutelă până la data de 31 decembrie 2010, persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului ori producerii evenimentelor menționate, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit […] beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum și de o indemnizație lunară reprezentând 85 % din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni. […]”
6 Începând cu 1 ianuarie 2012, OUG nr. 148/2005 a fost abrogată și înlocuită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor din 8 decembrie 2010 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, denumită în continuare „OUG nr. 111/2010”), ale cărei articole 2-29 reglementează, astfel cum prevede articolul 1 din aceasta, drepturile care se acordă, printre altele, persoanelor ai căror copii se nasc începând cu data de 1 ianuarie 2011.
7 Potrivit articolului 2 alineatul (1) din OUG nr. 111/2010:
„Începând cu data de 1 ianuarie 2011, persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activități independente, venituri din activități agricole supuse impozitului pe venit […] pot beneficia opțional de următoarele drepturi:
a) concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la un an, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, precum și de o indemnizație lunară;
b) concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, precum și de o indemnizație lunară.”
8 Potrivit articolului 2 alineatul (2) din OUG nr. 111/2010, indemnizația lunară prevăzută la alineatul (1) litera a) se stabilește în cuantum de 85 % din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni și nu poate fi mai mică de 1,2 din indicatorul social de referință (denumit în continuare „ISR”) și nici mai mare de 6,8 ISR.
9 În temeiul articolul 2 alineatul (3) din OUG nr. 111/2010, indemnizația lunară prevăzută la alineatul (1) litera b) se stabilește în cuantum de 85 % din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni și nu poate fi mai mică de 1,2 ISR și nici mai mare de 2,4 ISR.
10 Articolul 30 din OUG nr. 111/2010 are următorul cuprins:
„1. Persoanele care au născut sau nasc până la data de 31 decembrie 2010 inclusiv […] beneficiază de drepturile reglementate de [OUG nr. 148/2005, cu modificările și completările ulterioare].
2. Pentru persoanele prevăzute la alineatul (1), indemnizația pentru creșterea copilului se acordă în cuantum de 85 % din media veniturilor nete lunare realizate în ultimele 12 luni anterioare nașterii copilului […], dar nu mai puțin de 1,2 ISR și nu mai mult de 6,8 ISR.”
Litigiul principal și întrebările preliminare
11 Doamna Pondiche a născut un copil la 8 februarie 2011 și a solicitat Agenției Naționale pentru Prestații Sociale să îi acorde pentru acest copil o indemnizație pentru creșterea copilului. Agenția menționată a decis să îi acorde, în conformitate cu OUG nr. 111/2010, timp de un an, o indemnizație care se ridica la 75 % din media veniturilor nete lunare realizate în ultimele 12 luni anterioare nașterii copilului, plafonată la 3 400 de lei românești (RON).
12 Întrucât a considerat că această indemnizație ar fi trebuit să fie calculată pe baza textului în vigoare la data conceperii copilului său, în speță OUG nr. 148/2005, doamna Pondiche a introdus, la 3 octombrie 2013, o acțiune la Judecătoria Sibiu împotriva Statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor și Economiei, și împotriva Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Prin cererea sa, aceasta solicita ca Statul român să fie obligat să îi plătească suma de 55 200 RON cu titlu de prejudiciu material rezultat din discriminarea a cărei victimă se considera, plus dobânda legală aferentă acestei sume începând de la 1 octombrie 2011 și până la data plății efective.
13 În fața acestei instanțe, doamna Pondiche susține că, în temeiul articolului 654 alineatul (2) din Codul civil român, copilul conceput este considerat că există, dacă se naște viu și viabil, având vocația de a dobândi drepturi. În opinia sa, un copil conceput anterior datei de 31 decembrie 2010 și născut după această dată ar fi discriminat în raport cu copiii concepuți și născuți înaintea respectivei date, întrucât aceștia, deși se află într‑o situație identică, ar beneficia de o indemnizație mai mare fără ca acest lucru să fie justificat din punct de vedere obiectiv. Reclamanta din litigiul principal a tras de aici concluzia că dispoziția dreptului național care a exclus aplicarea OUG nr. 148/2005 copiilor concepuți anterior datei de 31 decembrie 2010 și născuți după această dată era contrară articolului 2 TFUE, articolului 3 alineatul (2) TFUE și articolului 6 TFUE, precum și articolului 21 alineatul (1) din cartă.
14 Dat fiind că acțiunea sa a fost respinsă de Judecătoria Sibiu, doamna Pondiche a sesizat instanța de trimitere.
15 Întrucât a apreciat că soluționarea litigiului principal depinde de modul în care dispozițiile dreptului național trebuie interpretate în lumina Tratatului UE și a cartei, Tribunalul Sibiu a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„[1)] Protecția socială, drepturile copilului și principiile egalității de tratament și nondiscriminării asigurate de dreptul [Uniunii] prin articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, articolul 20, articolul 21 alineatul (1), articolul 24 alineatul (1) și alineatul (2), articolul 34, articolul 52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, articolul 3 alineatul (1) litera (b), articolul 4 din Regulamentul nr. 883/2004 pot fi interpretate ca opunându‑se unor dispoziții de drept intern care restrâng cuantumul acordării indemnizației pentru creșterea copilului în funcție de data nașterii copilului și [n]u în funcție de data conceperii, deși copilul conceput se consideră că există, dacă se naște viu și viabil, fără a exista o justificare de ordin obiectiv și rezonabil?
[2)] [P]rin OUG. nr. 111/2010 se instituie o măsură discriminatorie între persoanele aflate în situații identice, respectiv copii concepuți și născuți până la data de 31 decembrie 2010 și copii concepuți până la data de 31 decembrie 2010 și născuți după această dată?”
Cu privire la competența Curții
16 În temeiul articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când aceasta este în mod vădit necompetentă să judece o cauză sau atunci când o cerere este în mod vădit inadmisibilă, Curtea poate oricând să decidă, după ascultarea avocatului general, fără continuarea procedurii, să se pronunțe prin ordonanță motivată.
17 Este necesar ca în prezenta cauză să se aplice această dispoziție.
Cu privire la prima întrebare
18 Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită Curții să interpreteze articolul 6 TUE, articolul 20, articolul 21 alineatul (1), articolul 24 alineatele (1) și (2) și articolele 34 și 52 din cartă, precum și articolul 3 alineatul (1) litera (b) și articolul 4 din Regulamentul nr. 883/2004 pentru a stabili dacă aceste dispoziții se opun unei reglementări naționale privind indemnizațiile pentru creșterea copilului care prevede că aceasta este aplicabilă ratione temporis copiilor născuți începând cu data intrării sale în vigoare, iar nu copiilor concepuți începând de la această dată.
19 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în cadrul unei trimiteri preliminare în temeiul articolului 267 TFUE, Curtea poate interpreta dreptul Uniunii numai în limitele competențelor atribuite Uniunii Europene (a se vedea Ordonanța Vino, C‑161/11, EU:C:2011:420, punctul 25, Ordonanța Corpul Național al Polițiștilor, C‑434/11, EU:C:2011:830, punctul 13, și Ordonanța Schuster & Co Ecologic, C‑371/13, EU:C:2013:748, punctul 14).
20 În ceea ce privește în special carta, articolul 51 alineatul (1) din aceasta prevede că dispozițiile sale se adresează „statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii”. Articolul 6 alineatul (1) TUE, care atribuie o valoare obligatorie cartei, precum și articolul 51 alineatul (2) din aceasta din urmă precizează că dispozițiile cuprinse în cartă nu extind în niciun fel competențele Uniunii astfel cum sunt definite în tratate (a se vedea în acest sens Hotărârea Siragusa, C‑206/13, EU:C:2014:126, punctul 20, Ordonanța Balázs și Papp, C‑45/14, EU:C:2014:2021, punctul 20, precum și Ordonanța Yumer, C‑505/13, EU:C:2014:2129, punctul 25).
21 Or, atunci când o situație juridică nu intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, Curtea nu este competentă să o examineze, iar dispozițiile eventual invocate ale cartei nu pot constitui, prin ele însele, temeiul acestei competențe (a se vedea Hotărârea Åkerberg Fransson, C‑617/10, EU:C:2013:105, punctul 22, Hotărârea Torralbo Marcos, C‑265/13, EU:C:2014:187, punctul 30, și Hotărârea Pelckmans Turnhout, C‑483/12, EU:C:2014:304, punctul 20).
22 Potrivit descrierii instanței de trimitere, litigiul principal privește aplicabilitatea în timp a unei reglementări naționale care stabilește modalitățile de calcul al indemnizațiilor pentru creșterea copilului. Or, niciun element de decizia de trimitere nu oferă indicii că această reglementare națională ar urmări să pună în aplicare dreptul Uniunii, în sensul articolului 51 alineatul (1) din cartă.
23 Această concluzie nu este repusă în discuție de faptul că instanța de trimitere se referă, printre altele, la articolul 3 alineatul (1) litera (b) și la articolul 4 din Regulamentul nr. 883/2004, prima dintre aceste dispoziții stabilind domeniul de aplicare al regulamentului menționat, iar cea de a doua prevăzând principiul egalității de tratament între persoanele cărora li se aplică legislația unui stat membru și resortisanții acestuia. Astfel, niciun element din decizia de trimitere nu permite să se considere că situația în discuție în litigiul principal ar intra în domeniul de aplicare al regulamentului respectiv.
24 Prin urmare, diferența de tratament invocată în litigiul principal intră numai sub incidența dreptului național, a cărui interpretare este exclusiv de competența instanței de trimitere. În consecință, nu este dovedită competența Curții de a răspunde la prima întrebare.
Cu privire la a doua întrebare
25 Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere invită Curtea să interpreteze reglementarea națională în discuție în litigiul principal, și anume OUG nr. 111/2010.
26 În această privință, este suficient să se amintească faptul că, în cadrul procedurii prevăzute la articolul 267 TFUE, Curtea nu este competentă să interpreteze dreptul intern al unui stat membru, această misiune revenind exclusiv în sarcina instanței de trimitere (a se vedea în special Hotărârea Georgiev, C‑250/09 și C‑268/09, EU:C:2010:699, punctul 75, precum și Hotărârea Kelly, C‑104/10, EU:C:2011:506, punctul 50).
27 În consecință, nu este necesar să se răspundă la a doua întrebare preliminară.
28 În aceste condiții, trebuie să se constate că, în temeiul articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, aceasta este în mod vădit necompetentă să răspundă la întrebările adresate de Tribunalul Sibiu.
Cu privire la cheltuielile de judecată
29 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a noua) declară:
Curtea de Justiție a Uniunii Europene este vădit necompetentă să răspundă la întrebările adresate de Tribunalul Sibiu (România) prin decizia din 20 noiembrie 2014.
Semnături