HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera întâi)

10 aprilie 2019(*)

„Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive specifice adoptate împotriva unor persoane, a unor grupuri și a unor entități în vederea combaterii terorismului – Înghețarea fondurilor – Posibilitatea unei autorități a unui stat terț de a fi calificată drept autoritate competentă în sensul Poziției comune 2001/931/PESC – Baza factuală a deciziei de înghețare a fondurilor – Obligația de motivare – Autentificarea actelor Consiliului”

În cauza T‑643/16,

Al‑Gama’a al‑Islamiyya Egypt, reprezentată de L. Glock, avocat,

reclamantă,

împotriva

Consiliului Uniunii Europene, reprezentat inițial de G. Étienne și de H. Marcos Fraile, ulterior de H. Marcos Fraile, de B. Driessen și de V. Piessevaux și în final de H. Marcos Fraile, de B. Driessen și de A. Sikora‑Kalėda, în calitate de agenți,

pârât,

susținut de

Comisia Europeană, reprezentată inițial de J. Norris‑Usher, de L. Havas, de R. Tricot și de L. Baumgart, ulterior de R. Tricot, de C. Zadra și de A. Tizzano, în calitate de agenți,

intervenientă,

având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE, având ca obiect anularea, în primul rând, a Deciziei (PESC) 2016/1136 a Consiliului din 12 iulie 2016 de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică articolele 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului și de abrogare a Deciziei (PESC) 2015/2430 (JO 2016, L 188, p. 21) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/1127 al Consiliului din 12 iulie 2016 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/2425 (JO 2016, L 188, p. 1), în al doilea rând, a Deciziei (PESC) 2017/154 a Consiliului din 27 ianuarie 2017 de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților care fac obiectul articolelor 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului și de abrogare a Deciziei (PESC) 2016/1136 (JO 2017, L 23, p. 21) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/150 al Consiliului din 27 ianuarie 2017 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/1127 (JO 2017, L 23, p. 3), în al treilea rând, a Deciziei (PESC) 2017/1426 a Consiliului din 4 august 2017 de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică articolele 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului, și de abrogare a Deciziei (PESC) 2017/154 (JO 2017, L 204, p. 95) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/1420 al Consiliului din 4 august 2017 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului, și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/150 (JO 2017, L 204, p. 3), în al patrulea rând, a Deciziei (PESC) 2018/475 a Consiliului din 21 martie 2018 de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică articolele 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului și de abrogare a Deciziei (PESC) 2017/1426 (JO 2018, L 79, p. 26) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/468 al Consiliului din 21 martie 2018 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/1420 (JO 2018, L 79, p. 7), în al cincilea rând, a Deciziei (PESC) 2018/1084 a Consiliului din 30 iulie 2018 de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică articolele 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului și de abrogare a Deciziei (PESC) 2018/475 (JO 2018, L 194, p. 144) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/1071 al Consiliului din 30 iulie 2018 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/468 (JO 2018, L 194, p. 23), în măsura în care aceste acte o privesc pe reclamantă,

TRIBUNALUL (Camera întâi),

compus din doamna I. Pelikánová, președinte, și domnii P. Nihoul (raportor) și J. Svenningsen, judecători,

grefier: domnul L. Ramette, administrator,

având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 6 noiembrie 2018,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Istoricul cauzei și situația de fapt ulterioară introducerii prezentei acțiuni

 Rezoluția 1373 (2001) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite

1        La 28 septembrie 2001, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 1373 (2001) de stabilire a strategiilor de combatere prin toate mijloacele a terorismului și în special de combatere a finanțării acestuia. Punctul 1 litera (c) din această rezoluție prevede, printre altele, că toate statele vor îngheța imediat fondurile și alte bunuri financiare sau resurse economice ale persoanelor care comit ori încearcă să comită acte teroriste sau participă ori facilitează comiterea de acte teroriste, ale entităților deținute sau controlate de asemenea persoane și ale persoanelor și entităților care acționează în numele sau la îndrumarea unor asemenea persoane ori entități.

2        Această rezoluție nu prevede o listă a persoanelor, entităților sau grupurilor cărora trebuie să se aplice aceste măsuri.

 Dreptul Uniunii Europene

3        La 27 decembrie 2001, întrucât a considerat că era necesară o acțiune a Uniunii Europene pentru a se pune în aplicare Rezoluția 1373 (2001), Consiliul Uniunii Europene a adoptat Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului (JO 2001, L 344, p. 93, Ediție specială, 18/vol. 1, p. 179). În special, articolul 2 din Poziția comună 2001/931 prevede înghețarea fondurilor și a altor active financiare sau resurse economice ale persoanelor, grupurilor și entităților implicate în acte de terorism și care figurează pe lista din anexa la poziția comună menționată.

4        În aceeași zi, pentru a pune în aplicare la nivelul Uniunii măsurile descrise în Poziția comună 2001/931, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului (JO 2001, L 344, p. 70, Ediție specială, 18/vol. 1, p. 169), precum și Decizia 2001/927/CE de stabilire a listei prevăzute la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 (JO 2001, L 344, p. 83).

5        La 2 mai 2002, denumirea „«Gama’a al‑Islamiyya» (cunoscută și sub denumirea «Al Gama’a al‑Islamiyya») («Grupul Islamic» – «GI»)” a fost înscrisă de Consiliu în lista anexată la Poziția comună 2002/340/PESC de actualizare a Poziției comune 2001/931 (JO 2002, L 116, p. 75), și în cea inclusă în Decizia 2002/334/CE de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Deciziei 2001/927 (JO 2002, L 116, p. 33).

6        Aceste liste au fost actualizate în conformitate cu articolul 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931 și cu articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001.

7        La 21 decembrie 2015, Consiliul a menținut denumirea reclamantei pe listele respective prin Decizia (PESC) 2015/2430 de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților care fac obiectul articolelor 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931 și de abrogare a Deciziei (PESC) 2015/1334 (JO 2015, L 334, p. 18) și prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2425 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/1325 (JO 2015, L 334, p. 1).

8        La 22 decembrie 2015, Consiliul a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene un aviz în atenția persoanelor, grupurilor și entităților care figurau pe lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 (JO 2015, C 430, p. 5). Acest aviz informa persoanele, grupurile și entitățile respective că numele lor a fost menținut pe listele de înghețare a fondurilor și că puteau adresa Consiliului o cerere pentru a obține expunerea de motive care justifică această menținere.

9        La 20 mai 2016, avocatul reclamantei a solicitat Consiliului să îi comunice expunerea de motive pentru care denumirea clientei sale a fost inclusă inițial în listele de înghețare a fondurilor, iar ulterior a fost menținută pe listele respective prin Regulamentul de punere în aplicare 2015/2425, punând totodată la îndoială faptul că listele respective o vizau în realitate pe clienta sa.

10      La 26 mai 2016, Consiliul i‑a comunicat unsprezece expuneri de motive, indicând:

„Vă transmit anexat expunerile de motive prin care se justifică includerea și menținerea clientului dumneavoastră pe lista care figurează în Regulamentul [de punere în aplicare] 2015/2425 […] privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul […] nr. 2580/2001.”

 Actele atacate

 Actele din iulie 2016

11      La 12 iulie 2016, Consiliul a adoptat, pe de o parte, Decizia (PESC) 2016/1136 de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică articolele 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931 și de abrogare a Deciziei 2015/2430 (JO 2016, L 188, p. 21) și, pe de altă parte, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1127 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare 2015/2425 (JO 2016, L 188, p. 1) (denumite în continuare, împreună, „actele din iulie 2016”). Denumirea reclamantei a fost menținută pe listele anexate la aceste acte (denumite în continuare „listele în litigiu din iulie 2016”).

12      Prin scrisoarea din 13 iulie 2016, Consiliul a adresat avocatului reclamantei expunerea de motive prin care se justifica menținerea denumirii acesteia pe listele în litigiu din iulie 2016, indicându‑i posibilitatea de a solicita revizuirea acestor liste în cadrul articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și al articolului 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931. În această scrisoare, s‑a indicat, în plus, că:

„Consiliul a apreciat că nu existau noi elemente în acest dosar care să justifice modificarea poziției sale. În consecință, Consiliul consideră că motivele care v‑au fost comunicate anterior prin scrisoarea din 26 mai 2016 rămân încă valabile.”

13      Din expunerea de motive a actelor din iulie 2016 rezultă că includerea denumirii reclamantei în listele în litigiu se întemeia pe patru decizii naționale.

14      Prima decizie națională era Ordonanța nr. 1261 a Secretary of State for the Home Department (Ministerul de Interne, Regatul Unit, denumit în continuare „Home Secretary”) din 29 martie 2001 de modificare a UK Terrorism Act 2000 (Legea din anul 2000 a Regatului Unit privind terorismul) și care privește interzicerea reclamantei, considerată o organizație implicată în acte de terorism (denumită în continuare „decizia Home Secretary”).

15      A doua decizie națională era o decizie a United States Secretary of State (Secretarul de Stat al Statelor Unite) din 8 octombrie 1997 de calificare, în sensul Immigration and Nationality Act (Legea Statelor Unite privind imigrația și cetățenia), a reclamantei drept „organizație teroristă străină” (denumită în continuare „decizia americană din 1997”).

16      A treia decizie națională provenea de la Secretarul de Stat al Statelor Unite și fusese adoptată la 31 octombrie 2001 în temeiul Executive Order nr. 13224 (Decretul prezidențial nr. 13224) (denumită în continuare „decizia americană din 2001”).

17      A patra decizie națională era din data de 23 ianuarie 1995 și fusese adoptată în temeiul Executive Order nr. 12947 (Decretul prezidențial nr. 12947) (denumită în continuare „decizia americană din 1995”).

18      În partea principală a expunerii de motive referitoare la actele din iulie 2016, mai întâi, Consiliul a constatat că aceste decizii naționale constituiau decizii ale unor autorități competente în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931 și erau încă în vigoare. În continuare, acesta a arătat că examinase dacă existau elemente aflate în posesia sa, care ar pleda în favoarea retragerii denumirii reclamantei din listele în litigiu din iulie 2016 și nu a găsit niciunul. În sfârșit, acesta a arătat că motivele care au justificat includerea denumirii reclamantei în listele de înghețare a fondurilor rămâneau valabile și a concluzionat că acesta trebuia menținut pe listele în litigiu din iulie 2016.

19      În plus, expunerea de motive referitoare la actele din iulie 2016 cuprindea o anexă A privind „decizia autorității competente din Regatul Unit” și o anexă B privind „deciziile autorităților competente din Statele Unite”. Fiecare dintre aceste anexe conținea o descriere a legislațiilor naționale în temeiul cărora fuseseră adoptate deciziile autorităților naționale, o prezentare a definițiilor noțiunilor de terorism care figurau în aceste legislații, o descriere a procedurilor de revizuire a deciziilor menționate, o descriere a faptelor pe care s‑au întemeiat autoritățile în cauză și constatarea că aceste fapte constituiau acte de terorism în sensul articolului 1 alineatul (3) din Poziția comună 2001/931.

20      La punctul 16 din anexa A la expunerea de motive referitoare la actele din iulie 2016, Consiliul a arătat că, în luna noiembrie a anului 2013, Home Secretary a concluzionat, pe baza elementelor de probă disponibile, că „grupul era implicat în alt mod în terorism și că, prin urmare, interzicerea trebuia menținută”.

21      La punctul 10 din anexa B la actele din iulie 2016, Consiliul a arătat că, în Statele Unite, cea mai recentă revizuire a desemnării reclamantei drept organizație teroristă străină a fost finalizată la 15 decembrie 2010 și că guvernul american a concluzionat în sensul acestei desemnări. În plus, la punctul 18 din anexa B, acesta se referea la „dosarele administrative («administrative records») Gama’a al‑Islamiyya din anii 2010 și 2003 ale Departamentului de Stat”.

 Actele din ianuarie 2017

22      La 27 ianuarie 2017, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2017/154 de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților care fac obiectul articolelor 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931 și de abrogare a Deciziei 2016/1136 (JO 2017, L 23, p. 21) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/150 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare 2016/1127 (JO 2017, L 23, p. 3) (denumite în continuare, împreună, „actele din ianuarie 2017”). Denumirea reclamantei a fost menținută pe listele anexate la aceste acte (denumite în continuare „listele în litigiu din ianuarie 2017”).

23      Prin scrisoarea din 30 ianuarie 2017, Consiliul a adresat avocatului reclamantei expunerea de motive prin care se justifica menținerea denumirii acesteia pe listele în litigiu din ianuarie 2017, indicându‑i posibilitatea de a solicita revizuirea acestor liste în cadrul articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și al articolului 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931.

24      Această expunere de motive era identică cu cea referitoare la actele din iulie 2016.

25      Reclamanta nu a reacționat la această scrisoare.

 Actele din august 2017

26      La 4 august 2017, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2017/1426 de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică articolele 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931 și de abrogare a Deciziei 2017/154 (JO 2017, L 204, p. 95) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1420 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare 2017/150 (JO 2017, L 204, p. 3) (denumite în continuare, împreună, „actele din august 2017”). Denumirea reclamantei a fost menținută pe listele anexate la aceste acte (denumite în continuare „listele în litigiu din august 2017”).

27      Prin scrisoarea din 7 august 2017, Consiliul a adresat avocatului reclamantei expunerea de motive prin care se justifica menținerea denumirii acesteia pe listele în litigiu din august 2017, indicându‑i posibilitatea de a solicita revizuirea acestor liste în cadrul articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și al articolului 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931.

28      Această expunere de motive era identică cu cea referitoare la actele din iulie 2016 și din ianuarie 2017.

29      Reclamanta nu a reacționat la această scrisoare.

 Actele din martie 2018

30      La 21 martie 2018, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2018/475 de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică articolele 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931 și de abrogare a Deciziei 2017/1426 (JO 2018, L 79, p. 26) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/468 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare 2017/1420 (JO 2018, L 79, p. 7) (denumite în continuare, împreună, „actele din martie 2018”). Denumirea reclamantei a fost menținută pe listele anexate la aceste acte (denumite în continuare „listele în litigiu din martie 2018”).

31      Prin scrisoarea din 22 martie 2018, Consiliul a adresat avocatului reclamantei expunerea de motive prin care se justifica menținerea denumirii acesteia pe listele în litigiu din martie 2018, indicându‑i posibilitatea de a solicita revizuirea acestor liste în cadrul articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și al articolului 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931.

32      Această expunere de motive era identică cu cele referitoare la actele din iulie 2016, precum și la actele din ianuarie 2017 și din august 2017.

33      Reclamanta nu a reacționat la această scrisoare.

 Actele din iulie 2018

34      La 30 iulie 2018, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2018/1084 de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică articolele 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931 și de abrogare a Deciziei 2018/475 (JO 2018, L 194, p. 144) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1071 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare 2018/468 (JO 2018, L 194, p. 23) (denumite în continuare, împreună, „actele din iulie 2018”). Denumirea reclamantei a fost menținută pe listele anexate la aceste acte (denumite în continuare „listele în litigiu din iulie 2018”).

35      Prin scrisoarea din 31 iulie 2018, Consiliul a adresat avocatului reclamantei expunerea de motive prin care se justifica menținerea denumirii acesteia pe listele în litigiu din iulie 2018, indicându‑i posibilitatea de a solicita revizuirea acestor liste în cadrul articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și al articolului 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931.

36      Această expunere de motive era identică cu cea referitoare la actele din iulie 2016, la actele din ianuarie 2017 și din august 2017, precum și la actele din martie 2018, cu excepția câtorva diferențe de formă și a unei trimiteri, în cuprinsul punctului 16 din anexa B, la „dreptul la protecție jurisdicțională efectivă”, iar nu la „dreptul la protecție jurisdicțională”.

37      Reclamanta nu a reacționat la această scrisoare.

 Procedura și concluziile părților

38      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 11 septembrie 2016, reclamanta a introdus prezenta acțiune, prin care a solicitat anularea actelor din iulie 2016 în măsura în care acestea o priveau.

39      La 18 octombrie 2016, cauza a fost atribuită Camerei a cincea a Tribunalului.

40      La 2 decembrie 2016, președintele Camerei a cincea a Tribunalului a decis, în conformitate cu articolul 69 litera (d) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, să suspende cauza până la pronunțarea deciziilor Curții prin care se finalizează judecata în cauzele C‑599/14 P, Consiliul/LTTE, și C‑79/15 P, Consiliul/Hamas.

41      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 21 decembrie 2016, Comisia Europeană a formulat o cerere de intervenție în prezenta procedură în susținerea concluziilor Consiliului.

42      Prin înscrisul separat depus la grefa Tribunalului la 27 martie 2017, reclamanta a adaptat cererea introductivă, în temeiul articolului 86 din Regulamentul de procedură, pentru a ține seama de actele din ianuarie 2017, în măsura în care acestea o priveau.

43      Prin scrisoarea din 16 august 2017, părțile au fost invitate să își prezinte observațiile cu privire la consecințele care trebuie deduse din Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE (C‑599/14 P, EU:C:2017:583), și din Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/Hamas (C‑79/15 P, EU:C:2017:584), pentru prezenta cauză.

44      La 3 septembrie 2017, reclamanta a răspuns la această cerere.

45      La 18 septembrie 2017, Consiliul a depus memoriul în apărare care conținea, în plus, a răspunsul la memoriul în adaptare din 27 martie 2017 și observațiile menționate la punctul 43 de mai sus.

46      Prin decizia din 26 septembrie 2017, președintele Camerei a cincea a Tribunalului a admis cererea de intervenție a Comisiei.

47      Prin înscrisul separat depus la grefa Tribunalului la 3 octombrie 2017, reclamanta a adaptat cererea introductivă, în temeiul articolului 86 din Regulamentul de procedură, pentru a ține seama de actele din august 2017.

48      La 12 octombrie 2017, la invitația Tribunalului, Consiliul a răspuns la memoriul în adaptare din 3 octombrie 2017.

49      La 8 noiembrie 2017, reclamanta a depus o replică.

50      La 9 noiembrie 2017, Comisia a depus un memoriu în intervenție.

51      La 28 noiembrie 2017, Consiliul a depus, la invitația Tribunalului, observații cu privire la memoriul în intervenție al Comisiei.

52      La 15 ianuarie 2018, Consiliul a depus o duplică.

53      La 13 aprilie 2018, în conformitate cu articolul 27 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, președintele Tribunalului a reatribuit cauza, pentru motive de conexitate, unui alt judecător raportor, care face parte din Camera întâi.

54      Prin înscrisul separat depus la grefa Tribunalului la 13 mai 2018, reclamanta a adaptat cererea introductivă, în temeiul articolului 86 din Regulamentul de procedură, pentru a ține seama de actele din martie 2018.

55      Prin înscrisurile din 4 și din 19 iunie 2018, la invitația Tribunalului, Consiliul și Comisia au răspuns la memoriul în adaptare din 13 mai 2018.

56      Prin înscrisul separat depus la grefa Tribunalului la 14 septembrie 2018, reclamanta a adaptat cererea introductivă, în temeiul articolului 86 din Regulamentul de procedură, pentru a ține seama de actele din iulie 2018.

57      Prin înscrisurile din 27 septembrie și din 17 octombrie 2018, la invitația Tribunalului, Consiliul și Comisia au răspuns la memoriul în adaptare din 14 septembrie 2018.

58      La propunerea judecătorului raportor, Camera întâi a Tribunalului a decis deschiderea fazei orale a procedurii.

59      Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 6 noiembrie 2018.

60      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea actelor din iulie 2016, din ianuarie 2017 și din august 2017, precum și din martie 2018 și din iulie 2018 (denumite în continuare, împreună, „actele atacate”), în măsura în care acestea o privesc;

–        obligarea Consiliului la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

61      Consiliul, susținut de Comisie, solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii ca nefondată;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată

 În drept

62      Reclamanta invocă opt motive, întemeiate:

–        pe încălcarea articolului 1 alineatul (5) din Poziția comună 2001/931; respectiv

–        pe încălcarea articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931;

–        pe erori cu privire la realitatea faptelor;

–        pe eroarea de apreciere în ceea ce privește caracterul de „grup terorist” al acesteia;

–        pe încălcarea articolului 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931;

–        pe încălcarea obligației de motivare;

–        pe încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă;

–        pe lipsa autentificării expunerilor de motive.

63      Tribunalul consideră oportun să examineze primul, al doilea, al treilea și al șaselea motiv, întrucât, în acesta din urmă, reclamanta reproșează Consiliului că nu a indicat, în actele atacate, probele sau indiciile serioase în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, precum și al optulea motiv.

64      Al șaselea motiv va fi examinat după al doilea motiv.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 1 alineatul (5) din Poziția comună 2001/931

65      Reclamanta apreciază că Consiliul a încălcat articolul 1 alineatul (5) din Poziția comună 2001/931, întrucât acesta nu a indicat în denumirea sa, astfel cum figurează în listele în litigiu din iulie 2016, din ianuarie 2017 și din august 2017, precum și din martie 2018 și din iulie 2018 (denumite în continuare „listele în litigiu”), localizarea sa, și anume Egipt. Reclamanta arată, în această privință, că, de‑a lungul timpului, denumirea sa s‑a schimbat în actele Consiliului și că există numeroase grupuri a căror denumire este similară cu a sa. Aceste denumiri se diferențiau doar prin câteva litere și însemnau, în toate cazurile, „grupul islamic”. Reclamanta susține că, având în vedere această inexactitate, s‑a aflat într‑o situație de incertitudine în ceea ce privește aspectul dacă era vizată de listele în litigiu.

66      Consiliul, susținut de Comisie, contestă temeinicia motivului.

67      Cu titlu introductiv, trebuie să se arate că obiectul acțiunii este limitat la actele atacate, astfel încât motivul nu poate fi examinat decât în măsura în care se referă la acestea.

68      În această privință, trebuie arătat că articolul 1 alineatul (5) din Poziția comună 2001/931 prevede:

„Consiliul procedează astfel încât numele persoanelor fizice sau juridice, ale grupurilor sau entităților enumerate în anexă să fie însoțite de elemente suficiente pentru a permite identificarea precisă a persoanelor fizice, a persoanelor juridice, a entităților sau organismelor, ceea ce va facilita scoaterea din cauză a acelora care au nume identice sau asemănătoare.”

69      În speță, în toate actele atacate, Consiliul a desemnat reclamanta după cum urmează: „«Gama’a al‑Islamiyya» (cunoscută și sub denumirea «Al Gama’a al‑Islamiyya») («Grupul Islamic» – «GI»)”.

70      Astfel cum subliniază reclamanta, această denumire nu conține indicații cu privire la localizarea organizației sale.

71      Cu toate acestea, indicarea informației respective nu este impusă de dispoziția citată la punctul 68 de mai sus, cerința fiind numai ca denumirea utilizată de Consiliu să fie suficient de precisă pentru a se evita confuzia cu organizații ale căror denumiri sunt identice sau similare.

72      În speță, denumirea reclamantei menționată în actele atacate și reprodusă la punctul 69 de mai sus este suficient de specifică, întrucât aceasta este diferită, cel puțin în parte, de numele grupurilor și entităților a căror denumire ar fi putut, în opinia sa, să fie confundată cu a sa, și anume „Al‑Jamâ’h al‑Islâmiyah”, „Jemaah Islamiyah”, „Al‑Jama’ah Al‑Islamiyah”, „Jamaat al‑Islamiya” și „Jamaa Islamiya”.

73      Chiar dacă se presupune că există un risc de confuzie, după cum precizează Consiliul, acest risc nu a putut fi prejudiciabil pentru reclamantă, deoarece a putut lua cunoștință de actele atacate, știind că acestea o priveau, după cum demonstrează scrisorile Consiliului din 13 iulie 2016, 30 ianuarie 2017 și 7 august 2017, precum și din 22 martie 2018 și 31 iulie 2018 (a se vedea punctele 12, 23, 27, 31 și 35 de mai sus) și actele de procedură prin care aceasta a solicitat anularea lor.

74      În aceste condiții, este necesar să se respingă primul motiv ca nefondat.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931

75      Reclamanta reproșează Consiliului că a încălcat articolul 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931 prin faptul că a calificat decizia Home Secretary și deciziile americane din 1995, din 1997 și din 2001 (denumite în continuare, împreună, „deciziile americane”) drept decizii luate de autorități competente în sensul acestei dispoziții.

76      Menținerea numelui unei persoane sau a unei entități pe lista de înghețare a fondurilor constituie în esență prelungirea includerii inițiale și presupune, prin urmare, persistența riscului de implicare a persoanei sau a entității în cauză în activități de terorism, astfel cum a constatat inițial Consiliul pe baza deciziei naționale care a servit drept fundament pentru această includere inițială (Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 61, și Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/Hamas, C‑79/15 P, EU:C:2017:584, punctul 39).

77      Motivul este, așadar, operant.

78      Trebuie să se examineze criticile specifice deciziilor autorităților americane înaintea celor care sunt comune autorităților americane și celor din Regatul Unit.

 Cu privire la criticile specifice deciziilor autorităților americane

79      Cu titlu principal, reclamanta consideră că Consiliul nu putea întemeia actele atacate pe decizii ale autorităților americane pentru că Statele Unite reprezintă o țară terță și că, în principiu, autoritățile din aceste state nu sunt „autorități competente” în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931.

80      Cu privire la acest aspect, reclamanta arată că sistemul instituit prin articolul 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931 se bazează pe încrederea acordată autorităților naționale, care se întemeiază pe principiul cooperării loiale între Consiliu și statele membre ale Uniunii și se sprijină pe împărtășirea unor valori comune, înscrise în tratate, precum și pe subordonarea față de standarde comune, printre care se numără Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, și Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Autoritățile țărilor terțe nu ar putea beneficia de această încredere.

81      În această privință, trebuie să se arate că, în opinia Curții, noțiunea de „autoritate competentă”, utilizată la articolul 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, nu se limitează la autoritățile statelor membre, ci poate să includă, în principiu, și autoritățile din statele terțe (Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 22).

82      Interpretarea adoptată de Curte se justifică, pe de o parte, prin modul de redactare a articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, care nu limitează noțiunea „autorități competente” la autoritățile statelor membre, și, pe de altă parte, prin obiectivul acestei poziții comune, care a fost adoptată pentru a pune în aplicare Rezoluția 1373 (2001) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, care își propune să intensifice lupta împotriva terorismului la nivel mondial printr‑o cooperare sistematică și strânsă a tuturor statelor (Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 23).

83      Cu titlu subsidiar, în cazul în care s‑ar admite că o autoritate a unui stat terț poate constitui o autoritate competentă în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, reclamanta arată că validitatea actelor adoptate de Consiliu depinde de asemenea de verificările care trebuie efectuate de acesta pentru a se asigura, printre altele, de compatibilitatea legislației americane cu principiul respectării dreptului la apărare și cu dreptul la protecție jurisdicțională efectivă.

84      Or, în speță, în motivarea actelor atacate, Consiliul s‑ar fi limitat în esență să descrie procedurile de revizuire și să observe că existau posibilități de contestare, fără să verifice dacă dreptul la apărare și dreptul la protecție jurisdicțională efectivă erau garantate.

85      În această privință, este necesar să se constate că, în opinia Curții, în cazul în care Consiliul se întemeiază pe o decizie a unui stat terț, trebuie să se verifice în prealabil dacă această decizie a fost luată cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 31).

86      În expunerile de motive ale actelor sale proprii, Consiliul trebuie să furnizeze indicații care să permită să se considere că a efectuat această verificare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 31).

87      În acest scop, Consiliul trebuie să menționeze, în aceste expuneri de motive, motivele care l‑au determinat să considere că decizia statului terț pe care se întemeiază a fost adoptată cu respectarea principiului dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă (Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 33).

88      Potrivit jurisprudenței, mențiunile care trebuie să figureze în expunerile de motive în privința acestei aprecieri pot fi, eventual, succinte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 33).

89      În lumina jurisprudenței amintite la punctele 85-88 de mai sus trebuie examinate argumentele invocate de reclamantă în ceea ce privește, pe de o parte, dreptul la protecție jurisdicțională efectivă și, pe de altă parte, principiul respectării dreptului la apărare.

90      Tribunalul apreciază că este oportun să înceapă cu această a doua întrebare.

91      În această privință, reclamanta susține că, în expunerea de motive referitoare la actele atacate, Consiliul nu a furnizat indicații cu privire la motivele care l‑au determinat să considere, în urma unei verificări, că, în Statele Unite, respectarea dreptului la apărare era garantată în cadrul procedurilor administrative privind desemnarea unor organizații ca fiind teroriste.

92      De altfel, legislația americană nu ar impune ca deciziile adoptate de autoritățile în materie să fie notificate, nici chiar motivate. Potrivit reclamantei, deși articolul 219 din Legea Statelor Unite privind imigrația și cetățenia, pe care se întemeiază decizia americană din 1997, conține o obligație de publicare a deciziei de desemnare în Registrul federal, acest lucru nu este valabil pentru Decretul prezidențial nr. 13224, pe care se întemeiază decizia americană din 2001 și care nu ar prevedea nicio măsură de această natură.

93      În această privință, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, principiul respectării dreptului la apărare impune ca persoane vizate de decizii care le afectează în mod semnificativ interesele să aibă posibilitatea de a‑și face cunoscut în mod util punctul de vedere cu privire la elementele reținute în sarcina lor pentru a fundamenta deciziile în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 septembrie 2013, Texdata Software, C‑418/11, EU:C:2013:588, punctul 83 și jurisprudența citată).

94      În cazul măsurilor prin care se urmărește includerea numelor persoanelor sau entităților pe o listă de înghețare a fondurilor, acest principiu presupune ca motivele măsurilor respective să fie comunicate acestor persoane sau entități concomitent cu sau imediat după adoptarea lor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2011, France/People’s Mojahedin Organization of Iran, C‑27/09 P, EU:C:2011:853, punctul 61).

95      La punctul 16 din anexa B la expunerea de motive referitoare la actele atacate, Consiliul afirmă următoarele:

„În ceea ce privește procedurile de revizuire și descrierea căilor de atac disponibile, Consiliul apreciază că legislația Statelor Unite asigură protecția dreptului la apărare […].”

96      Informațiile furnizate de Consiliu în expunerea de motive referitoare la actele atacate diferă în continuare în funcție de deciziile americane examinate.

97      Pe de o parte, în ceea ce privește Decretele prezidențiale nr. 12947 și nr. 13224, pe care se întemeiază deciziile americane din 1995 și din 2001, descrierea generală furnizată de Consiliu nu menționează nicio obligație a autorităților americane de a comunica persoanelor interesate o motivare sau chiar de a publica aceste decizii.

98      Rezultă că respectarea principiului dreptului la apărare nu este asigurată în cazul acestor două decizii și că, în consecință, în temeiul jurisprudenței amintite la punctele 85-88 de mai sus, ele nu pot servi drept temei pentru actele atacate.

99      Pe de altă parte, în ceea ce privește decizia americană din 1997, desigur, reiese din cuprinsul punctelor 10 și 11 din anexa B la actele atacate că, în conformitate cu Legea Statelor Unite privind imigrația și cetățenia, desemnarea unor organizații teroriste străine sau deciziile adoptate în urma unei cereri de revocare a desemnării respective fac obiectul unei publicări în Registrul federal. Cu toate acestea, Consiliul nu furnizează nicio precizare cu privire la aspectul dacă, în speță, publicarea deciziei americane din 1997 conținea vreo motivare. Pe de altă parte, nu reiese nici din expunerea de motive referitoare la actele atacate că, în afara dispozitivului deciziei respective, a fost pusă la dispoziția reclamantei în vreun fel o motivare, oricare ar fi aceasta.

100    În aceste condiții, este necesar să se examineze dacă mențiunea că o decizie se publică într‑un jurnal oficial al statului terț este suficientă pentru a se considera că Consiliul și‑a îndeplinit, în conformitate cu jurisprudența citată la punctele 85-88 de mai sus, obligația de a verifica dacă, în statele terțe din care emană deciziile care servesc drept temei pentru actele atacate, s‑a respectat dreptul la apărare.

101    În acest scop, trebuie să se facă referire la cauza în care s‑au pronunțat Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE (C‑599/14 P, EU:C:2017:583), și Hotărârea din 16 octombrie 2014, LTTE/Consiliul (T‑208/11 și T‑508/11, EU:T:2014:885). În această cauză, Consiliul a arătat, în expunerea de motive a unuia dintre actele vizate, că deciziile autorităților din statul terț în cauză au făcut obiectul unei publicări în Jurnalul Oficial al statului respectiv, fără a furniza alte informații (Hotărârea din 16 octombrie 2014, LTTE/Consiliul, T‑208/11 și T‑508/11, EU:T:2014:885, punctul 145).

102    În Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE (C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctele 36 și 37), Curtea, apreciind în ansamblu toate mențiunile referitoare la deciziile autorităților statului terț, care figurau în expunerea de motive a regulamentului Consiliului, a statuat că acestea erau insuficiente pentru a se putea constata că instituția respectivă a efectuat verificarea necesară în ceea ce privea respectarea, în acest stat terț, a principiului dreptului la apărare.

103    Aceeași concluzie trebuie reținută, pentru identitate de motive, în prezenta cauză, în ceea ce privește simpla mențiune, care figurează în expunerea de motive referitoare la actele atacate, potrivit căreia, în Statele Unite, decizia americană din 1997 făcuse obiectul unei publicări în Registrul federal.

104    Pentru aceste motive și chiar fără a fi nevoie să se examineze chestiunea respectării dreptului la protecție jurisdicțională efectivă, este necesar să se considere că, în speță, motivarea referitoare la deciziile americane este insuficientă, astfel încât acestea din urmă nu pot servi drept fundament pentru actele atacate.

105    Întrucât articolul 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931 nu impune ca actele Consiliului să se întemeieze pe mai multe decizii ale unor autorități competente, actele atacate s‑au putut referi totuși, în ceea ce privește includerea denumirii reclamantei în listele în litigiu, doar la decizia Home Secretary, astfel încât este necesar să se continue examinarea acțiunii prin limitarea acesteia la actele atacate, în măsura în care se întemeiază, la origine, pe această din urmă decizie.

 Cu privire la criticile comune aduse deciziilor autorităților din Regatul Unit și deciziilor autorităților americane

106    Reclamanta arată că, pentru trei motive, deciziile autorităților americane și ale Regatului Unit, pe care se întemeiază actele atacate, nu constituie „decizii ale autorităților competente” în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931.

107    Aceste motive vor fi examinate în continuare în măsura în care privesc decizia Home Secretary, în conformitate cu punctul 105 de mai sus.

–       Cu privire la preferința care trebuie acordată autorităților judiciare

108    Reclamanta susține că, potrivit articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, Consiliul nu se poate întemeia pe decizii administrative decât în cazul în care autoritățile judiciare nu au nicio competență în materia combaterii terorismului. Or, nu aceasta ar fi situația în speță, din moment ce, în Regatul Unit, autoritățile judiciare ar avea competență în acest domeniu. Decizia Home Secretary nu ar fi putut, așadar, să fie luată în considerare de Consiliu în actele atacate.

109    Consiliul, susținut de Comisie, contestă temeinicia acestei argumentații.

110    În această privință, trebuie arătat că, potrivit jurisprudenței, natura administrativă și nejudiciară a unei hotărâri nu este determinantă pentru aplicarea articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, întrucât chiar modul de redactare a acestei dispoziții prevede în mod explicit că o autoritate nejudiciară poate fi calificată drept autoritate competentă în sensul acestei dispoziții (Hotărârea din 23 octombrie 2008, People’s Mojahedin Organization of Iran/Consiliul, T‑256/07, EU:T:2008:461, punctele 144 și 145, și Hotărârea din 16 octombrie 2014, LTTE/Consiliul, T‑208/11 și T‑508/11, EU:T:2014:885, punctul 105).

111    Chiar dacă articolul 1 alineatul (4) al doilea paragraf din Poziția comună 2001/931 conține o preferință pentru deciziile care emană de la autoritățile judiciare, acesta nu exclude în niciun fel deciziile care emană de la autorități administrative atunci când, pe de o parte, aceste autorități sunt efectiv învestite, în dreptul național, cu competența de a adopta decizii restrictive împotriva unor grupuri implicate în terorism și, pe de altă parte, aceste autorități, chiar dacă doar administrative, pot să fie considerate drept „echivalente” cu autoritățile judiciare (Hotărârea din 16 octombrie 2014, LTTE/Consiliul, T‑208/11 și T‑508/11, EU:T:2014:885, punctul 107).

112    Potrivit jurisprudenței, autoritățile administrative trebuie considerate echivalente cu autoritățile judiciare în cazul în care deciziile acestora sunt supuse unei căi de atac jurisdicționale (Hotărârea din 23 octombrie 2008, People’s Mojahedin Organization of Iran/Consiliul, T‑256/07, EU:T:2008:461, punctul 145).

113    În consecință, faptul că instanțele statului în cauză au competențe în materie de combatere a terorismului nu se opune ca Consiliul să țină seama de deciziile adoptate de autoritatea administrativă națională însărcinată cu adoptarea măsurilor restrictive în materie de terorism (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 octombrie 2014, LTTE/Consiliul, T‑208/11 și T‑508/11, EU:T:2014:885, punctul 108).

114    În speță, din informațiile furnizate de Consiliu reiese că deciziile Home Secretary pot face obiectul unei căi de atac la Proscribed Organisations Appeal Commission (Comisia de apel cu privire la organizațiile interzise, Regatul Unit), care se va pronunța prin aplicarea principiilor care reglementează controlul jurisdicțional, și că fiecare parte poate ataca decizia Comisiei de apel cu privire la organizațiile interzise în legătură cu un aspect de drept în fața unei instanțe de apel în cazul în care obține aprobarea comisiei respective sau, în lipsa acesteia, a instanței de apel (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 decembrie 2006, Organisation des Modjahedines du peuple d’Iran/Consiliul, T‑228/02, EU:T:2006:384, punctul 2).

115    În aceste condiții, rezultă că deciziile Home Secretary pot face obiectul unei căi de atac jurisdicționale astfel încât, în temeiul jurisprudenței prezentate la punctele 111 și 112 de mai sus, această autoritate administrativă trebuie considerată echivalentul unei autorități judiciare și, așadar, o autoritate competentă, astfel cum susține Consiliul, în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931 în conformitate cu jurisprudența care s‑a pronunțat deja în mai multe rânduri în acest sens (Hotărârea din 23 octombrie 2008, People’s Mojahedin Organization of Iran/Consiliul, T‑256/07, EU:T:2008:461, punctul 144, și Hotărârea din 16 octombrie 2014, LTTE/Consiliul, T‑208/11 și T‑508/11, EU:T:2014:885, punctele 120-123).

116    Din considerațiile care precedă rezultă că actele atacate nu pot fi anulate pentru motivul că, în expunerea de motive a acestora, Consiliul s‑a referit la o decizie a Home Secretary, care este o autoritate administrativă.

–       Cu privire la faptul că decizia Home Secretary constă într‑o enumerare a organizațiilor teroriste

117    Reclamanta susține că acțiunea autorităților competente vizate de actele atacate, inclusiv a Home Secretary, constă, în practică, în întocmirea unor liste de organizații teroriste pentru a le impune un regim restrictiv. Această activitate de listare nu ar constitui o competență represivă asimilabilă cu „inițierea unor cercetări sau a urmăririi penale” sau cu o „condamnare”, pentru a cita competențele de care ar trebui să dispună „autoritatea competentă”, potrivit termenilor articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931.

118    Consiliul, susținut de Comisie, contestă temeinicia acestei argumentații.

119    În această privință, trebuie arătat că, potrivit jurisprudenței, Poziția comună 2001/931 nu impune ca decizia autorității competente să se înscrie în cadrul unei proceduri penale stricto sensu, cu condiția ca, având în vedere obiectivele urmărite de Poziția comună 2001/931 în cadrul punerii în aplicare a Rezoluției 1373 (2001) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, procedura națională în discuție să aibă drept obiect combaterea terorismului în sens larg (Hotărârea din 16 octombrie 2014, LTTE/Consiliul, T‑208/11 și T‑508/11, EU:T:2014:885, punctul 113).

120    În acest sens, Curtea a considerat că protecția persoanelor vizate nu era pusă la îndoială dacă decizia autorității naționale nu se înscria în cadrul unei proceduri având ca obiect aplicarea unor sancțiuni penale, ci în cadrul unei proceduri având ca obiect aplicarea unor măsuri de tip preventiv (Hotărârea din 15 noiembrie 2012, Al‑Aqsa/Consiliul și Țările de Jos/Al‑Aqsa, C‑539/10 P și C‑550/10 P, EU:C:2012:711, punctul 70).

121    În speță, decizia Home Secretary prevede măsuri de interzicere împotriva unor organizații considerate teroriste și se înscrie, așadar, astfel cum impune jurisprudența, în cadrul unei proceduri naționale care vizează, cu titlu principal, impunerea unor măsuri de tip preventiv sau represiv împotriva reclamantei, în temeiul luptei împotriva terorismului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 octombrie 2014, LTTE/Consiliul, T‑208/11 și T‑508/11, EU:T:2014:885, punctul 115).

122    În ceea ce privește împrejurarea că activitatea autorității în cauză conduce la întocmirea unei liste a persoanelor sau entităților implicate în terorism, trebuie să se sublinieze că aceasta nu presupune, ca atare, că autoritatea respectivă nu a efectuat o apreciere individuală cu privire la fiecare dintre aceste persoane sau entități anterior înscrierii sale pe această listă, nici că această apreciere ar trebui în mod necesar să fie arbitrară sau lipsită de temei (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 octombrie 2014, LTTE/Consiliul, T‑208/11 și T‑508/11, EU:T:2014:885, punctul 118).

123    Astfel, nu se pune în discuție atât împrejurarea că activitatea autorității în cauză se finalizează prin înscrierea pe o listă a persoanelor sau entităților implicate în terorism, cât problema dacă această activitate se desfășoară cu suficiente garanții pentru a permite Consiliului să se bazeze pe ea pentru a‑și întemeia propria decizie de înscriere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 octombrie 2014, LTTE/Consiliul, T‑208/11 și T‑508/11, EU:T:2014:885, punctul 118).

124    În consecință, reclamanta pretinde în mod eronat că a admite că o autoritate competentă poate fi caracterizată prin competența de întocmire a listelor ar contrazice din principiu Poziția comună 2001/931.

125    Această poziție nu este infirmată de celelalte argumente invocate de reclamantă.

126    În primul rând, reclamanta susține că, potrivit articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, numai listele întocmite de Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite pot fi luate în considerare de Consiliu.

127    Acest argument nu poate fi admis, întrucât obiectul ultimei teze a articolului 1 alineatul (4) primul paragraf din Poziția comună 2001/931 este numai de a oferi Consiliului o posibilitate de desemnare suplimentară, pe lângă desemnările pe care le poate efectua pe baza unor decizii ale autorităților naționale competente.

128    În al doilea rând, reclamanta subliniază că, întrucât reia listele propuse de autoritățile competente, lista Uniunii se rezumă la o listă de liste, extinzând astfel la aceasta domeniul de aplicare al măsurilor administrative naționale adoptate, după caz, de autoritățile unor state terțe, fără ca persoanele în cauză să fie informate și fără ca acestea să fie în măsură să se apere efectiv.

129    În această privință, trebuie să se constate că, după cum arată reclamanta, Consiliul, atunci când identifică persoanele sau entitățile care vor face obiectul măsurilor de înghețare a fondurilor, se bazează pe constatări efectuate de autoritățile competente.

130    În cadrul Poziției comune 2001/931, a fost instituită o formă de cooperare specifică între autoritățile statelor membre și instituțiile europene, care generează, pentru Consiliu, obligația de a urma pe cât posibil aprecierea autorităților naționale competente (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 octombrie 2008, People’s Mojahedin Organization of Iran/Consiliul, T‑256/07, EU:T:2008:461, punctul 133, și Hotărârea din 4 decembrie 2008, People’s Mojahedin Organization of Iran/Consiliul, T‑284/08, EU:T:2008:550, punctul 53).

131    În principiu, nu este de competența Consiliului să se pronunțe cu privire la respectarea drepturilor fundamentale ale persoanei interesate de către autoritățile statelor membre, această competență aparținând instanțelor naționale competente (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iulie 2007, Sison/Consiliul, T‑47/03, nepublicată, EU:T:2007:207, punctul 168).

132    Numai în mod excepțional, atunci când reclamanta contestă, pe baza unor elemente concrete, că autoritățile statelor membre au respectat drepturile fundamentale, Tribunalul trebuie să verifice că acestea au fost efectiv respectate [a se vedea prin analogie Hotărârea din 25 iulie 2018, Minister for Justice and Equality (Deficiențe ale sistemului judiciar), C‑216/18 PPU, EU:C:2018:586, punctul 36].

133    În schimb, atunci când sunt implicate autorități ale unor state terțe, Consiliul este obligat, astfel cum s‑a arătat la punctele 85 și 86 de mai sus, să se asigure din oficiu că garanțiile respective au fost efectiv puse în aplicare și să își motiveze decizia cu privire la acest aspect.

–       Cu privire la lipsa de probe sau de indicii serioase și credibile pe care se întemeiază decizia Home Secretary

134    Reclamanta consideră că, din moment ce se întemeia pe o decizie administrativă, iar nu pe o decizie judiciară, Consiliul trebuia să stabilească faptul că această decizie era „bazat[ă] pe probe sau indicii serioase și credibile”, astfel cum impune articolul 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931.

135    Întrucât nu privesc calificarea drept „decizie [luată] de către […] autorit[ăți] competent[e]”, în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, care face obiectul prezentului motiv, această argumentație va fi examinată în cadrul celui de al doilea și al celui de al șaselea motiv în măsura în care acestea privesc probe sau indicii serioase și credibile în sensul dispoziției menționate.

136    Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă și sub rezerva examinării argumentației menționate la punctul 134 de mai sus, al doilea motiv trebuie respins ca nefondat.

 Cu privire la al doilea și la al șaselea motiv, în măsura în care se referă la probe sau la indicii serioase și credibile, în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931

137    În cadrul celui de al doilea și al celui de al șaselea motiv, reclamanta susține că Consiliul ar fi trebuit, în expunerile de motive referitoare la actele atacate, să indice „probe[le] sau indicii[le] serioase și credibile” pe care se întemeiau deciziile autorităților competente. Faptele ar fi, desigur, menționate. Însă acestea ar fi menționate în termeni vagi și abstracți.

138    Astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 134 de mai sus, în cadrul celui de al doilea motiv, reclamanta consideră, în plus, că Consiliul nu furnizează nicio probă cu privire la faptele menționate în actele atacate.

139    Având în vedere ceea ce s‑a decis la punctul 105 de mai sus, acest motiv trebuie examinat numai în măsura în care privește decizia Home Secretary.

140    În această privință, este necesar să se arate că, potrivit articolului 1 alineatul (4) primul paragraf din Poziția comună 2001/931, listele de înghețare a fondurilor sunt întocmite pe baza unor informații precise sau a unor elemente de dosar care arată că s‑a luat o decizie de către o autoritate competentă față de persoanele sau entitățile vizate, fie că este vorba de inițierea unor cercetări sau a urmăririi penale pentru un act terorist ori de tentativa de a săvârși, de a participa la sau de a facilita un astfel de act, „bazate pe probe sau indicii serioase și credibile”, sau fie că este vorba despre o condamnare pentru astfel de fapte.

141    Din economia generală a acestei dispoziții rezultă că cerința care incumbă Consiliului de a verifica, înainte de a înscrie numele persoanelor sau entităților în listele de înghețare a fondurilor în temeiul unor decizii luate de autorități competente, ca aceste decizii să fie „bazate pe probe sau indicii serioase și credibile” se referă doar la deciziile de inițiere a unor cercetări sau a urmăririi penale, iar nu la cele de condamnare.

142    Distincția astfel făcută între cele două tipuri de decizii rezultă din aplicarea principiului cooperării loiale între instituții și statele membre, principiu în care se înscrie adoptarea de măsuri restrictive în materia combaterii terorismului și potrivit căruia Consiliul trebuie să întemeieze înscrierea persoanelor sau a entităților teroriste pe listele de înghețare a fondurilor pe decizii adoptate de autoritățile naționale fără a trebui sau chiar fără a putea să le repună în discuție.

143    Astfel definit, principiul cooperării loiale se aplică deciziilor naționale care conțin o condamnare, consecința fiind faptul că Consiliul nu trebuie să verifice, înainte de a înscrie numele persoanelor sau entităților pe listele de înghețare a fondurilor, că aceste decizii sunt bazate pe probe sau pe indicii serioase și credibile și faptul că acesta trebuie să se raporteze, în această privință, la aprecierea efectuată de autoritatea națională.

144    În ceea ce privește deciziile naționale de inițiere a unor cercetări sau a urmăririi penale, ele se situează, prin natura lor, la începutul sau în cursul unei proceduri încă nefinalizate. Pentru a asigura caracterul efectiv al combaterii terorismului, s‑a apreciat util să se acorde Consiliului, pentru a adopta măsuri restrictive, posibilitatea de a se întemeia pe astfel de decizii, chiar dacă acestea prezintă un caracter exclusiv pregătitor, prevăzându‑se în același timp, pentru a asigura protecția persoanelor vizate de aceste proceduri, ca această utilizare să fie supusă verificării, de către Consiliu, a împrejurării că ele se întemeiază pe probe sau pe indicii serioase și credibile.

145    În speță, decizia Home Secretary este definitivă în sensul că nu trebuie să fie urmată de cercetări. În plus, aceasta are ca obiect interzicerea reclamantei în Regatul Unit cu consecințe penale pentru persoanele care ar avea, într‑o măsură mai mare sau mai mică, o legătură cu aceasta.

146    În aceste condiții, decizia Home Secretary nu constituie o decizie de inițiere a unor cercetări sau a urmăririi penale, ci trebuie asimilată unei decizii de condamnare, astfel încât, în temeiul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, Consiliul nu trebuia să indice, în expunerea de motive referitoare la actele atacate, probele și indiciile serioase care se aflau la baza deciziei acestei autorități.

147    În această privință, faptul că Home Secretary constituie o autoritate administrativă este indiferent, din moment ce, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 114 și 115 de mai sus, deciziile sale sunt susceptibile să facă obiectul unei căi de atac jurisdicționale și că, prin urmare, acesta trebuie considerat echivalentul unei autorități judiciare.

148    În consecință, nu se poate reproșa Consiliului că nu a indicat, în expunerile de motive referitoare la actele atacate, „probe[le] sau indicii[le] serioase și credibile” pe care se întemeia decizia Home Secretary.

149    Întrucât nu trebuie să fie indicate, aceste fapte nu trebuie, a fortiori, să fie dovedite.

150    Prin urmare, al doilea și al șaselea motiv, în măsura în care se referă la probe sau la indicii serioase și credibile, în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, trebuie să fie respinse.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe erori privind realitatea faptelor

151    Reclamanta critică faptele menționate de Consiliul în expunerile de motive referitoare la actele atacate, pentru motivul că sunt relatate într‑o manieră prea vagă, nu sunt stabilite și sunt prea vechi pentru a justifica menținerea includerii denumirii sale în listele în litigiu.

152    Acest al treilea motiv nu trebuie să fie examinat decât în măsura în care privește faptele pe care s‑a întemeiat Consiliul pentru a menține denumirea reclamantei pe listele în litigiu. Astfel, după cum rezultă din examinarea motivului anterior, faptele care stau la baza deciziei Home Secretary nu trebuie să fie indicate în actele atacate.

153    În ceea ce privește menținerea includerii denumirii reclamantei în listele în litigiu, Consiliul a arătat, la punctul 7 din expunerea de motive referitoare la actele atacate, că, în speță, deciziile autorităților competente pe care s‑a întemeiat pentru includerea inițială erau încă în vigoare.

154    Din jurisprudență rezultă că, atunci când s‑a scurs un interval de timp semnificativ între decizia națională care a servit drept fundament pentru includerea inițială și adoptarea actelor privind menținerea acestei includeri, Consiliul nu se poate limita, pentru a concluziona că persistă riscul de implicare a persoanei sau a entității în cauză în activități de terorism, să constate că decizia respectivă a rămas în vigoare, ci trebuie să procedeze la o apreciere actualizată a situației, ținând seama de elemente factuale mai recente, care demonstrează că riscul menționat subzistă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctele 54 și 55, și Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/Hamas, C‑79/15 P, EU:C:2017:584, punctele 32 și 33).

155    Rezultă de asemenea din jurisprudența citată la punctul 154 de mai sus că elementele factuale mai recente care constituie temeiul menținerii numelui unei persoane sau al unei entități pe listele de înghețare a fondurilor pot proveni din alte surse decât deciziile naționale adoptate de autoritățile competente (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 72, și Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/Hamas, C‑79/15 P, EU:C:2017:584, punctul 50).

156    În speță, decizia inițială a Home Secretary datează din anul 2001, iar actele atacate au fost adoptate între luna iulie a anului 2016 și luna iulie a anului 2018.

157    Având în vedere importanța perioadei dintre decizia inițială a Home Secretary și actele atacate, care variază între cincisprezece și șaptesprezece ani, Consiliul nu putea, în temeiul jurisprudenței amintite la punctul 154 de mai sus, să se limiteze să constate că decizia Home Secretary a fost menținută în vigoare, fără să menționeze elemente mai recente care să demonstreze că riscul de implicare a reclamantei în activități teroriste a subzistat.

158    În ceea ce privește asemenea elemente, în primul rând, Consiliul a arătat, la punctul 16 din anexa A la expunerea de motive referitoare la actele atacate, în legătură cu procedura de revizuire care a avut loc în anul 2013 în Regatul Unit:

„În noiembrie 2013, Home Secretary a concluzionat, pe baza elementelor de probă disponibile, că grupul era implicat în alt mod în acte de terorism întrucât deținea arme și era în continuare hotărât să facă uz de violență pentru a‑și atinge obiectivul unui stat islamic. […]”

159    Potrivit reclamantei, acest fapt este prea neclar pentru a justifica menținerea includerii denumirii sale în listele în litigiu.

160    În această privință, trebuie să se arate că, în ceea ce privește deciziile subsecvente de înghețare a fondurilor, Curtea a considerat că instanța Uniunii trebuia să verifice în special, pe de o parte, respectarea obligației de motivare prevăzute la articolul 296 TFUE, precum și, pe de altă parte, aspectul dacă aceste motive erau susținute cu dovezi (Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 70, și Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/Hamas, C‑79/15 P, EU:C:2017:584, punctul 48).

161    În ceea ce privește obligația de motivare, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, motivarea impusă la articolul 296 TFUE trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanei interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurilor luate, iar instanței competente să își exercite controlul (a se vedea Hotărârea din 15 noiembrie 2012, Consiliul/Bamba, C‑417/11 P, EU:C:2012:718, punctul 50 și jurisprudența citată).

162    Motivarea nu trebuie să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care caracterul suficient al unei motivări trebuie apreciat nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (Hotărârea din 15 noiembrie 2012, Consiliul/Bamba, C‑417/11 P, EU:C:2012:718, punctul 53, și Hotărârea din 14 octombrie 2009, Bank Melli Iran/Consiliul, T‑390/08, EU:T:2009:401, punctul 82).

163    În special, un act cauzator de prejudiciu este suficient motivat atunci când intervine într‑un context cunoscut de persoana interesată, care îi permite acesteia să înțeleagă semnificația măsurii luate în privința sa (Hotărârea din 15 noiembrie 2012, Consiliul/Bamba, C‑417/11 P, EU:C:2012:718, punctul 54, și Hotărârea din 14 octombrie 2009, Bank Melli Iran/Consiliul, T‑390/08, EU:T:2009:401, punctul 82).

164    În speță, trebuie să se constate că, atunci când arată, la punctul 16 din anexa A la expunerea de motive a actelor atacate, că „[reclamanta] deținea arme și era în continuare hotărât[ă] să facă uz de violență pentru a‑și atinge obiectivul unui stat islamic”, Consiliul nu îndeplinește obligația de motivare, astfel cum a fost definită.

165    Astfel, pe de o parte, Consiliul se limitează, într‑o asemenea declarație, să evoce, în termeni generali, deținerea de arme, fără să o situeze în timp sau în spațiu. Pe de altă parte, acesta atribuie reclamantei o intenție care nu susține niciun fapt determinat sau măcar determinabil.

166    În aceste condiții, reclamanta se află, în legătură cu acest fapt, în imposibilitatea de a identifica, chiar cu ajutorul contextului, ceea ce i se reproșează, în timp ce Tribunalul este pus într‑o situație în care, pentru același motiv, îi este imposibil să exercite controlul impus de Curte.

167    Prin urmare, motivarea acestui fapt nu îndeplinește condițiile impuse de jurisprudența amintită la punctele 160-163 de mai sus.

168    În al doilea rând, Consiliul a enumerat, la punctul 18 din anexa B la expunerea de motive referitoare la actele atacate, faptele provenite „din dosarele administrative («administrative records») Gama’a l‑Islamiyya din anii 2010 și 2003 ale Departamentului de Stat”, indicând, la punctul 10 din aceeași anexă, că cea mai recentă examinare a desemnării reclamantei ca organizație teroristă străină fusese finalizată la 15 decembrie 2010.

169    Aceste elemente sunt următoarele:

–        „[reclamanta] a revendicat tentativa de asasinat din iunie 1995 împotriva președintelui egiptean Hosni Moubarak”;

–        „în anul 1997, [reclamanta] a atacat turiști la Luxor (Egipt), făcând 58 de victime”;

–        „într‑un raport din anul 2006, [Federal Bureau of Investigation (FBI, Biroul Federal de Investigații, Statele Unite ale Americii)] a avertizat autoritățile că Rahman, un reprezentant al [reclamantei], lansase un apel la desfășurarea unor atentate ca represalii în cazul în care ar fi murit în închisoare. Raportul cita ultimele dorințe și testamentul lui Rahman, difuzate în cadrul unei conferințe a Al‑Qaida în anul 1998”.

170    Astfel cum reiese din jurisprudența amintită la punctele 154 și 155 de mai sus, asemenea fapte sunt susceptibile să justifice menținerea denumirii reclamantei pe lista de înghețare a fondurilor, iar sursa utilizată pentru a le raporta este irelevantă, fiind esențial pentru Consiliu să dispună de elemente suficient de recente pentru a‑și consolida poziția.

171    Printre aceste fapte, primele două sunt anterioare deciziei Home Secretary pe care se întemeiază includerea inițială a reclamantei. Prin urmare, acestea nu pot fi luate în considerare pentru a justifica menținerea includerii respective.

172    În ceea ce privește al treilea fapt, reclamanta susține că este evocat într‑un mod prea vag și în special că numitul Rahman nu este identificat cu claritate. Reclamanta adaugă că declarațiile acestei persoane nu pot fi imputate organizației sale și că acest fapt, ca și celelalte care sunt menționate în actele atacate, este prea vechi.

173    În această privință, trebuie amintit că gradul de motivare cerut Consiliului trebuie să fie apreciat în raport cu contextul în care a fost adoptat actul atacat și cu posibila cunoaștere de către reclamantă a acestui context. În speță, este de notorietate faptul că domnul Omar Abdel Rahman era un reprezentant al reclamantei, că a fost închis în Statele Unite în anul 1993 în urma unor atentate săvârșite pe teritoriul american și că a rămas închis până la moartea sa în anul 2017.

174    Având în vedere acest context cunoscut, trebuie să se considere că faptul respectiv a fost descris într‑un mod suficient de precis pentru a fi îndeplinită obligația de motivare.

175    În special, numitul Rahman putea fi identificat cu ușurință și nu era nerezonabil, având în vedere poziția sa, ca declarațiile sale să fie imputate reclamantei.

176    Faptul menționat este însă insuficient pentru a justifica, singur, menținerea denumirii reclamantei pe listele în litigiu.

177    Astfel, conferința de presă în cursul căreia ar fi fost difuzate ultimele dorințe ale domnului Rahman a avut loc în anul 1998 și, prin urmare, este anterioară deciziei Home Secretary, care a fost adoptată în anul 2001. În ceea ce privește raportul FBI, acesta a fost difuzat în anul 2006, respectiv cu zece ani înaintea adoptării actelor atacate.

178    Analiza care precedă este contestată de Consiliu, potrivit căruia Tribunalul nu poate exercita controlul descris la punctul 160 de mai sus cu privire la faptele menționate în expunerea de motive referitoare la actele atacate, întrucât acestea provin din deciziile adoptate de autorități naționale competente în cadrul revizuirii deciziilor luate inițial de aceste autorități pentru a proceda la includerea inițială a reclamantei.

179    Potrivit Consiliului, aceste decizii de revizuire ar trebui să fie asimilate cu cele menționate la articolul 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, astfel încât faptele care stau la baza acestor decizii nu ar trebui să fie controlate de Tribunal în ceea ce privește motivarea și realitatea lor, chiar și în cazul în care acestea sunt contestate.

180    Acest argument este neîntemeiat în fapt și în drept.

181    În primul rând, în ceea ce privește faptele menționate la punctul 16 din anexa A la expunerea de motive referitoare la actele atacate, trebuie, mai întâi, să se constate că, în cadrul întrebărilor adresate de Tribunal, Consiliul a precizat că, în noiembrie 2013, decizia Home Secretary a fost revizuită de grupul interministerial însărcinat cu revizuirea interzicerilor. Totuși, în ședință, Consiliul a recunoscut în mod oficial că această revizuire nu a condus la adoptarea, de către autoritățile din Regatul Unit, a unui act specific care să poată fi prezentat în fața Tribunalului. Prin urmare, nu există nicio decizie care să poată fi asimilată unei decizii a unei autorități competente în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931.

182    Pe de altă parte, în ceea ce privește faptele menționate la punctul 18 din anexa B la expunerea de motive referitoare la actele atacate, trebuie arătat că nu a fost stabilită în mod clar o legătură precisă cu o decizie de revizuire luată în Statele Unite. Astfel, la acest punct 18, se menționează doar fapte constatate în „administrative records”, fără ca statutul acestora din urmă să fie precizat în raport cu revizuirea menționată la punctul 10 din aceeași anexă, iar data atribuită uneia dintre aceste „records” nu corespunde cu cea a revizuirii amintite.

183    În plus, trebuie amintit că deciziile americane citate de Consiliu în actele atacate nu pot servi drept fundament pentru acestea din urmă, din moment ce instituția respectivă nu a verificat, în expunerea de motive, că cerințele legate de respectarea dreptului la apărare erau îndeplinite în conformitate cu jurisprudența Curții.

184    Din aceste diferite elemente reiese că Consiliul nu poate invoca deciziile naționale de revizuire care ar îndeplini condițiile prevăzute la articolul 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931.

185    În al doilea rând, chiar dacă revizuirea deciziilor autorităților competente care au stat la baza includerii inițiale ar fi făcut obiectul unor decizii care îndeplinesc condițiile de la articolul 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, ar trebui să se constate că, în orice caz, aceste decizii nu ar constitui temeiul unei prime includeri în sensul dispoziției respective, ci al unei decizii de menținere a unei includeri, în sensul articolului 1 alineatul (6) din aceeași poziție comună.

186    Or, Curtea a statuat că, în cadrul unei acțiuni introduse împotriva unei decizii de menținere a unei includeri, persoana sau entitatea în cauză poate să conteste ansamblul elementelor pe care Consiliul se întemeiază pentru a demonstra persistența riscului implicării sale în activități de terorism, indiferent dacă aceste elemente sunt obținute dintr‑o decizie națională adoptată de o autoritate competentă sau din alte surse (Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 71, și Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/Hamas, C‑79/15 P, EU:C:2017:584, punctul 49).

187    Prin urmare, împrejurarea că faptele menționate la punctul 16 din anexa A și la punctul 18 din anexa B la expunerile de motive ale actelor atacate ar sta la baza unor decizii mai recente ale unor autorități naționale, care îndeplinesc condițiile de la articolul 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, nu ar elimina dreptul reclamantei de a critica motivarea și realitatea acestora și obligația Tribunalului de a le controla, în conformitate cu jurisprudența amintită la punctul 160 de mai sus.

188    Astfel, la punctele 161-177 de mai sus, trebuie să se examineze motivarea și realitatea faptelor invocate de Consiliu pentru a menține includerea denumirii reclamantei în listele de înghețare a fondurilor, chiar dacă provin dintr‑o decizie națională de revizuire.

189    La finalul acestei examinări, trebuie să se constate, în speță, că faptele menționate de Consiliu în expunerile de motive referitoare la actele atacate nu permit să se justifice menținerea denumirii reclamantei pe listele în litigiu.

190    Prin urmare, este necesar să se considere că al treilea motiv este fondat.

191    Tribunalul apreciază totuși oportun să continue cu examinarea celui de al optulea motiv.

 Cu privire la al optulea motiv, întemeiat pe lipsa autentificării expunerilor de motive ale actelor atacate

192    În cererea introductivă, reclamanta observă că expunerile de motive referitoare la actele atacate, care au fost transmise avocatului său prin scrisorile Consiliului din 26 mai 2016, 13 iulie 2016, 30 ianuarie 2017, 7 august 2017, 22 martie 2018 și 31 iulie 2018, nu erau semnate de președintele acestei instituții și, în consecință, nu au fost autentificate, după cum se prevede la articolul 15 din Regulamentul de procedură al acestei instituții, astfel cum a fost adoptat prin Decizia 2009/937/UE din 1 decembrie 2009 (JO 2009, L 325, p. 35).

193    Reclamanta susține că, în lipsa unei asemenea autentificări, nu poate fi sigură că expunerile de motive care i‑au fost transmise corespund perfect celor adoptate de Consiliu și că au fost reproduse în întregime fără să fi suferit vreo schimbare ulterior adoptării lor.

194    Cu privire la acest aspect, reclamanta observă că toate expunerile de motive care i‑au fost comunicate prin scrisoarea din 26 mai 2016 erau din data de 24 mai 2016, ceea ce implică faptul că au suferit modificări, în orice caz în ceea ce privește data acestora, întrucât au fost adoptate la momente diferite, fără a fi posibil să se stabilească dacă această schimbare este singura la care au fost supuse.

195    Cu titlu introductiv, trebuie să se constate că motivul nu este pe deplin operant decât în măsura în care privește expunerile de motive referitoare la actele atacate. Prin urmare, expunerile de motive comunicate prin scrisoarea din 26 mai 2016, care se raportează la acte anterioare acestora, nu pot fi luate în considerare în mod util.

196    Pe fond, trebuie amintit că articolul 297 alineatul (2) primul paragraf TFUE prevede următoarele:

„Actele fără caracter legislativ, adoptate sub formă de regulamente, directive și decizii, în cazul în care acestea din urmă nu indică destinatarii, se semnează de președintele instituției care le‑a adoptat.”

197    În plus, articolul 15 din Regulamentul de procedură al Consiliului prevede:

„Textul […] actelor adoptate de Consiliu [este] semnat[…] de președintele în exercițiu la momentul adoptării lor și de secretarul general. Secretarul general poate delega semnarea directorilor generali ai Secretariatului General.”

198    În Hotărârea din 15 iunie 1994, Comisia/BASF și alții (C‑137/92 P, EU:C:1994:247, punctul 75), citată de reclamantă, Curtea a statuat, în legătură cu o decizie adoptată de Comisie, că autentificarea prevăzută de Regulamentul de procedură al acestei instituții nu putea fi analizată ca o simplă formalitate destinată să asigure înregistrarea acesteia, ci avea scopul de a asigura securitatea juridică prin consolidarea, în versiunile lingvistice autentice, a textului adoptat de colegiu.

199    În opinia Curții, autentificarea prevăzută de Regulamentul de procedură al Comisiei permite să se verifice, în cazul unei contestații, corespondența perfectă a textelor notificate sau publicate cu textul adoptat de instituție și, astfel, cu voința emitentului lor (Hotărârea din 15 iunie 1994, Comisia/BASF și alții, C‑137/92 P, EU:C:1994:247, punctul 75).

200    Rezultă, în opinia Curții, că autentificarea impusă de Regulamentul de procedură al Comisiei constituie, în sensul articolului 263 TFUE, o normă fundamentală de procedură a cărei încălcare poate conduce la o acțiune în anulare (Hotărârea din 15 iunie 1994, Comisia/BASF și alții, C‑137/92 P, EU:C:1994:247, punctul 76).

201    Aceste norme, enunțate în Hotărârea din 15 iunie 1994, Comisia/BASF și alții (C‑137/92 P, EU:C:1994:247, punctele 75 și 76), în privința unor acte ale Comisiei, trebuie să fie transpuse în actele Consiliului.

202    Astfel, la fel ca în cazul actelor Comisiei, principiul securității juridice impune ca terții să dispună de un mijloc prin care să verifice că actele Consiliului care sunt publicate sau notificate corespund cu cele care au fost adoptate.

203    Acest lucru este valabil chiar dacă, spre deosebire de Comisie, Consiliul nu constituie un colegiu. Astfel, în Hotărârea din 15 iunie 1994, Comisia/BASF și alții (C‑137/92 P, EU:C:1994:247), Curtea s‑a întemeiat printre altele, pentru a justifica obligația de autentificare a actelor, pe necesitatea de a asigura securitatea juridică, permițând să se verifice, în cazul unei contestații, corespondența perfectă dintre textele notificate sau publicate și textul adoptat de instituție. Or, securitatea juridică este un principiu general de drept care se aplică tuturor instituțiilor, indiferent de natura lor, în special atunci când, astfel cum este cazul în speță, acestea adoptă acte destinate să producă efecte asupra situației juridice a unor persoane juridice sau fizice.

204    În plus, actele Consiliului, la fel ca cele ale Comisiei, sunt supuse, în special în temeiul articolului 215 TFUE, regulilor privind majoritatea, în legătură cu care este important să se verifice dacă au fost respectate.

205    În speță, este cert că expunerile de motive referitoare la actele atacate, care au fost transmise reclamantei, nu conțin nicio semnătură, ci se prezintă, în sine, ca documente dactilografiate fără antet și care nu conțin nicio mențiune, nici măcar o dată, care ar permite să fie identificate drept acte emise de Consiliu și să se stabilească data la care au fost adoptate.

206    În apărare, Consiliul a explicat că expunerile de motive comunicate reclamantei fuseseră extrase din notele adresate Comitetului Reprezentanților Permanenți (Coreper) înainte de aprobarea actelor atacate de către Consiliu, în conformitate cu procedura aplicabilă. În plus, acesta a prezentat anexa B 25, care conținea:

–        nota 10272/16 prezentată Coreper la 17 iunie 2016, în anexa căreia se afla expunerea de motive referitoare la actele din iulie 2016;

–        ordinea de zi provizorie a celei de a 2591‑a reuniuni a Coreper din 21 și 22 iunie 2016; la punctul 25 de pe ordinea de zi provizorie a Coreper din 21 iunie 2016 figurau, printre punctele I, proiectele actelor din iulie 2016 cu o trimitere la nota 10272/16, precum și la alte documente;

–        ordinea de zi a celei de a 3480‑a reuniuni a Consiliului din 12 iulie 2016 privind punctele A; la punctul 21 de pe această ordine de zi erau menționate proiectele actelor din iulie 2016 cu o trimitere la nota 10272/16 și la documentele menționate pe ordinea de zi a Coreper, precum și la alte documente.

207    Printr‑o măsură de organizare a procedurii, la 29 iunie 2018, Tribunalul a solicitat Consiliului să îi comunice actele atacate, semnate în conformitate cu articolul 297 alineatul (2) primul paragraf TFUE și cu articolul 15 din Regulamentul său de procedură.

208    La 20 iulie 2018, Consiliul a transmis Tribunalului actele atacate, datate și semnate de președintele și de secretarul său general, fără ca aceste acte să conțină însă expunerea de motive care justifică adoptarea lor.

209    În cele din urmă, Consiliul a recunoscut în ședință că expunerile de motive referitoare la actele atacate nu fuseseră semnate de președintele și de secretarul său general.

210    Rezultă astfel că a fost încălcată o normă fundamentală de procedură cu ocazia adoptării actelor atacate și că, în consecință, actele atacate trebuie să fie anulate.

211    Această analiză este contestată de Consiliu.

212    În primul rând, Consiliul precizează că actele au fost semnate astfel cum prevede regulamentul de procedură și că semnătura lipsește doar de pe expunerile de motive. Întrucât formalitatea a fost respectată pentru acte, acestea din urmă nu ar trebui să fie anulate.

213    În această privință, trebuie arătat că argumentul invocat de Consiliu operează o disociere între acte și motivarea lor care nu este acceptabilă.

214    În temeiul articolului 296 TFUE, actele adoptate de Consiliu trebuie să fie motivate, această dispoziție impunând, potrivit unei jurisprudenței constante, ca instituția în cauză să prezinte motivele care au determinat‑o să le adopte, astfel încât să dea posibilitatea persoanei interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurilor luate, iar instanței competente să își exercite controlul (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 noiembrie 2012, Consiliul/Bamba, C‑417/11 P, EU:C:2012:718, punctul 50 și jurisprudența citată).

215    Dispozitivul unui act nu poate fi înțeles, iar domeniul său de aplicare nu poate fi măsurat decât în lumina motivării sale. Întrucât dispozitivul și motivarea constituie un tot indivizibil (Hotărârea din 15 iunie 1994, Comisia/BASF și alții, C‑137/92 P, EU:C:1994:247, punctul 67, și Hotărârea din 18 ianuarie 2005, Confédération Nationale du Crédit Mutuel/Comisia, T‑93/02, EU:T:2005:11, punctul 124), revine instituției sarcina de a le adopta, în același timp.

216    Având în vedere aceste considerații, nu se poate face nicio distincție între motivele și dispozitivul unui act pentru aplicarea dispozițiilor care impun autentificarea acestuia. În cazul în care, precum în speță, actul și expunerea de motive figurează în documente separate, ambele trebuie să fie autentificate, așa cum prevăd dispozițiile respective, fără ca prezența unei semnături pe unul dintre ele să poată conduce la o prezumție refragabilă sau irefragabilă potrivit căreia cel de al doilea a fost de asemenea autentificat.

217    În al doilea rând, Consiliul arată că, în prezenta cauză, contextul factual este diferit de cel din cauza în care a fost pronunțată Hotărârea din 15 iunie 1994, Comisia/BASF și alții (C‑137/92 P, EU:C:1994:247), în sensul că, în prezenta cauză, actele atacate și expunerile de motive referitoare la acestea au fost adoptate, în întregime, de instituția în cauză.

218    În această privință, trebuie să se arate că, potrivit jurisprudenței, încălcarea unei norme fundamentale de procedură constă în simpla lipsă de autentificare a unui act, fără a fi necesar să se stabilească, în plus, că actul este afectat de un alt viciu sau că lipsa de autentificare a cauzat un prejudiciu celui care o invocă (Hotărârea din 6 aprilie 2000, Comisia/ICI, C‑286/95 P, EU:C:2000:188, punctul 42, și Hotărârea din 6 aprilie 2000, Comisia/Solvay, C‑287/95 P și C‑288/95 P, EU:C:2000:189, punctul 46).

219    În speță, întrucât expunerea de motive nu a fost autentificată, nu a fost respectată o normă fundamentală de procedură, ceea ce trebuie să conducă la anularea actelor atacate, fără a fi necesar să se examineze dacă documentele comunicate reclamantei corespund perfect celor adoptate de Consiliu.

220    În al treilea rând, Consiliul susține că jurisprudența îi impune să separe, în cadrul Poziției comune 2001/931, expunerile de motive de actele înseși. În ceea ce privește măsurile restrictive adoptate de Consiliu, prin urmare, situația actuală, în care actele sunt semnate, dar expunerile de motive nu, ar rezulta chiar din jurisprudență, astfel încât nu i‑ar putea fi adresat niciun reproș cu privire la acest aspect, iar actele nu ar putea fi, în consecință, anulate.

221    În această privință, trebuie să se arate că, în temeiul articolului 296 al doilea paragraf TFUE, toate actele trebuie motivate și, după cum s‑a arătat la punctul 215 de mai sus, dispozitivul și motivarea unei decizii constituie un tot indivizibil.

222    Este adevărat că, având în vedere faptul că publicarea detaliată a criticilor reținute în sarcina persoanelor și a entităților în cauză ar putea contraveni unor considerații imperative de interes general și ar putea aduce atingere intereselor lor legitime, s‑a admis că publicarea în Jurnalul Oficial a dispozitivului și a unei motivări generale a măsurilor de înghețare a fondurilor era suficientă, înțelegându‑se că motivarea specifică și concretă a acestei decizii trebuia să fie formalizată și adusă la cunoștința persoanelor interesate prin orice alt mijloc adecvat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 decembrie 2006, Organisation des Modjahedines du peuple d’Iran/Consiliul, T‑228/02, EU:T:2006:384, punctul 147).

223    Totuși, această toleranță privește doar publicarea actelor, iar nu aceste acte ca atare și, în consecință, obligația prevăzută la articolul 15 din Regulamentul de procedură al Consiliului de a le semna.

224    În al patrulea rând, Consiliul arată că procedura utilizată pentru funcționarea sa permitea, în speță, să se verifice, altfel decât printr‑o semnătură, că expunerile de motive adresate avocatului reclamantei corespundeau celor pe care le‑a adoptat.

225    Consiliul consideră că a demonstrat acest lucru atunci când, la 5 octombrie 2018, în răspunsul la întrebările care i‑au fost adresate de Tribunal, a descris procedura urmată în cadrul său pentru adoptarea actelor din iulie 2016 și a comunicat o serie de documente referitoare la aceste acte, din care a dedus că expunerile de motive transmise reclamantei corespundeau celor pe care le‑a aprobat.

226    Din această argumentație reiese că, potrivit Consiliului, instituțiile pot stabili o alternativă la semnare atunci când consideră util sau necesar acest lucru.

227    Un asemenea argument nu poate fi admis.

228    În cazul în care tratatul și regulamentul de procedură al unei instituții impun acesteia să îndeplinească o anumită formalitate într‑un context specific, instituția respectivă nu poate înlocui cerința menționată cu practici care nu sunt prevăzute în normele care îi sunt aplicabile. Fiind în serviciul unei uniuni de drept, instituțiile, indiferent care ar fi acestea, nu se pot sustrage normelor care le sunt aplicabile.

229    În orice caz, Consiliul nu a demonstrat că este posibil ca un terț să se asigure că expunerile de motive care i‑au fost adresate corespund celor pe care le‑a adoptat.

230    Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se admită al treilea și al optulea motiv și să se anuleze actele atacate, în măsura în care o privesc pe reclamantă, fără a fi necesar să se examineze al patrulea, al cincilea și al șaptelea motiv, precum și aspectele celui de al șaselea motiv care nu privesc probele sau indiciile serioase și credibile, în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

231    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

232    Întrucât Consiliul a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă, conform concluziilor acesteia din urmă.

233    Pe de altă parte, potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, instituțiile care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată.

234    Prin urmare, Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera întâi)

declară și hotărăște:

1)      Anulează Decizia (PESC) 2016/1136 a Consiliului din 12 iulie 2016 de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică articolele 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului și de abrogare a Deciziei (PESC) 2015/2430, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1127 al Consiliului din 12 iulie 2016 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/2425, Decizia (PESC) 2017/154 a Consiliului din 27 ianuarie 2017 de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților care fac obiectul articolelor 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului și de abrogare a Deciziei (PESC) 2016/1136, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/150 al Consiliului din 27 ianuarie 2017 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/1127, Decizia (PESC) 2017/1426 a Consiliului din 4 august 2017 de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică articolele 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului, și de abrogare a Deciziei (PESC) 2017/154, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1420 al Consiliului din 4 august 2017 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului, și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/150, Decizia (PESC) 2018/475 a Consiliului din 21 martie 2018 de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică articolele 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului și de abrogare a Deciziei (PESC) 2017/1426, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/468 al Consiliului din 21 martie 2018 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/1420, Decizia (PESC) 2018/1084 a Consiliului din 30 iulie 2018 de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică articolele 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului și de abrogare a Deciziei (PESC) 2018/475 și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1071 al Consiliului din 30 iulie 2018 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/468, în măsura în care aceste acte privesc „Gama’a al-Islamiyya” (cunoscută și sub denumirea de „Al Gama’a al-Islamiyya”) („grup islamic” – „GI”).

2)      Consiliul Uniunii Europene suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Al‑Gama’a al‑Islamiyya Egypt.

3)      Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pelikánová Nihoul Svenningsen

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 10 aprilie 2019.

Semnături

*      Limba de procedură: franceza.