Cerere de decizie preliminară introdusă de Consiglio di Stato (Italia) la 30 decembrie 2020 – Comune di Lerici/Provincia di La Spezia

(Cauza C-719/20)

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Consiglio di Stato

Părțile din procedura principală

Apelantă: Comune di Lerici

Intimată: Provincia di La Spezia

Întrebările preliminare

Articolul 12 din Directiva 2014/24/UE1 din 26 februarie 2014 se opune unei reglementări naționale care impune o combinare de societăți de servicii publice locale de interes economic, în temeiul căreia operatorul economic care a succedat concesionarului inițial ca urmare a unor operațiuni societare efectuate prin proceduri transparente, inclusiv prin fuziuni sau achiziții, continuă gestionarea serviciilor până la termenele prevăzute, în cazul în care:

(a) concesionarul inițial este o societate căreia i-a fost atribuit contractul în regim in house pe baza unui control similar exercitat în comun;

(b) operatorul economic succesor a fost selectat prin intermediul unei proceduri publice de cerere de ofertă;

(c) în urma operațiunii societare de combinare, cerințele privind controlul similar exercitat în comun nu mai sunt îndeplinite în privința uneia dintre colectivitățile locale care au atribuit inițial serviciul în cauză?.

____________

1     Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE (JO 2014, L 94, p. 65).