Recurs introdus la 29 martie 2021 de Giacomo Santini și alții împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a opta Extinsă) din 10 februarie 2021 în cauzele conexate T-345/19, T-346/19, T-364/19 - T-366/19, T-372/19 – T-375/19, T-385/19, Santini și alții/Parlamentul European

(Cauza C-198/21 P)

Limba de procedură: italiana

Părțile

Recurenți: Giacomo Santini, Marco Cellai, Domenico Ceravolo, Natalino Gatti, Antonio Mazzone, Luigi Moretti, Gabriele Sboarina, Lina Wuhrer, Patrizia Capraro, Luciana Meneghini (reprezentant: M. Paniz, avocat)

Cealaltă parte din procedură: Parlamentul European

Concluziile recurentului

Recurenții solicită Tribunalului anularea hotărârii atacate pentru eroarea săvârșită în aplicarea principiilor generale ale securității juridice, încrederii legitime și proporționalității, precum și a drepturilor garantate de cartă în ceea ce privește ingerința nejustificată și disproporționată în dreptul de proprietate, pentru că a considerat în mod greșit că măsurile atacate se pot întemeia în mod legitim pe anexa III la Normele CID; pentru includerea acestora în mod eronat printre actele de administrare curentă delegate și/sau delegabile șefului de unitate; pentru inexactitatea gravă și caracterul incomplet și eronat al motivării referitoare la încălcarea obligației de motivare; în consecință, anularea tuturor actelor, comunicărilor și/sau deciziilor atacate; obligarea Parlamentului European la plata cheltuielilor de judecată aferente celor două grade de jurisdicție.

Motivele și principalele argumente

În susținerea recursului, părțile invocă șase motive.

Primul motiv, întemeiat pe o eroare de drept și/sau de fapt prin faptul că s-a considerat că actul atacat afectează numai cuantumul pensiei, iar nu și dreptul la pensie și faza constitutivă a acesteia, considerându-se în mod eronat că este conform cu principiile generale ale Uniunii Europene și cu Carta drepturilor fundamentale. Recurenții susțin că hotărârea atacată este nelegală întrucât a confundat dreptul la pensie cu dreptul la cuantumul pensiei, excluzând aplicarea principiului imuabilității dreptului la pensie, care este într-adevăr aplicabil; în măsura în care, în mod greșit, nu a luat în considerare faptul că intervenția asupra drepturilor de pensie ale recurenților nu a luat forma unei simple reduceri a cuantumului relevant, ci a implicat o reformă globală a sistemului care a afectat retroactiv și definitiv faza de geneză a drepturilor de pensie deja plătite și dobândite de-a lungul mai multor ani și care au intrat definitiv în patrimoniul persoanelor în cauză; în măsura în care, în mod greșit, nu a luat în considerare faptul că Parlamentul nu a efectuat nicio verificare a conformității actelor atacate cu dreptul Uniunii și în măsura în care lipsește motivarea în această privință

Al doilea motiv, întemeiat pe erori de drept în interpretarea articolului 75 din NAS, a articolului 28 din Statutul deputaților, a anexelor I, II și III la Normele CID, pe încălcarea dreptului la pensie, a principiilor generale și a Cartei drepturilor fundamentale. Recurenții susțin că hotărârea atacată este nelegală în măsura în care a interpretat în mod eronat dispozițiile de trimitere, atribuind anexei III la Normele CID o valabilitate și o eficacitate continuă în pofida faptului că a fost abrogată în mod expres și în pofida faptului că nicio dispoziție expresă nu prevede menținerea acestei ultravalabilități; în măsura în care a omis în mod nelegal să ia în considerare faptul că, în speță, condițiile care dau dreptul la pensie au fost modificate în afara domeniului de aplicare al articolului 2 din anexa III, precum și pentru încălcarea principiilor generale ale dreptului Uniunii și ale Cartei drepturilor fundamentale.

Al treilea motiv, întemeiat pe o eroare de drept și/sau de fapt în constatarea conformității actului atacat cu principiile generale ale Uniunii și cu Carta drepturilor fundamentale, cu principiul încrederii legitime, cu principiul proporționalității și al egalității și cu dreptul de proprietate. Recurenții susțin că hotărârea atacată este nelegală în măsura în care, prin neaprecierea particularităților cauzei și prin interpretarea eronată a normelor relevante, a considerat că măsurile atacate sunt conforme cu dreptul Uniunii și cu principiile Cartei drepturilor fundamentale; în măsura în care nu a luat în considerare elementele de probă, inclusiv documentele justificative, care dovedesc asigurările repetate date recurenților că dreptul în cauză va fi menținut și nu va fi modificat; în măsura în care nu a considerat că actele atacate erau lipsite de motivare și de justificare și că au avut ca rezultat o intervenție vădit disproporționată și total nejustificată.

Al patrulea motiv, întemeiat pe o eroare de drept în interpretarea articolelor 74-75 din NAS, precum și a anexei III la Normele CID. Recurenții susțin că hotărârea atacată este nelegală întrucât a considerat în mod eronat că măsura atacată se putea întemeia în mod legal pe anexa III la Normele CID, în condițiile în care această anexă nu mai era în vigoare, întrucât a fost abrogată între timp.

Al cincilea motiv, întemeiat pe o eroare de drept în aprecierea încălcărilor normelor de procedură privind competența. Recurenții susțin că hotărârea este nelegală în măsura în care a considerat în mod greșit că șeful unității „Remunerație și drepturi sociale ale deputaților” era competent să adopte actele contestate, în condițiile în care aceste acte nu pot fi delegate întrucât sunt acte administrative extraordinare care intră în competența Biroului Parlamentului European.

Al șaselea motiv, întemeiat pe o eroare de drept în aprecierea încălcărilor de normelor de procedură privind motivarea. Recurenții susțin că hotărârea atacată este nelegală întrucât a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a constatat existența unei motivări suficiente și adecvate, care, în realitate, nu a existat; întrucât nu a ținut seama de faptul că Parlamentul European era obligat să efectueze un control de conformitate, motivat corespunzător, și că un astfel de control și o astfel de motivare au fost omise; întrucât a făcut trimitere la articolul 1 alineatul (7) din Decizia nr. 14/2018 ca element de garanție, în condițiile în care această dispoziție nu mai există, deoarece a fost anulată chiar de Camera Deputaților prin Hotărârea nr. 2/2020, care se află deja la dosar.

____________