ORDONANȚA VICEPREȘEDINTEI CURȚII
6 octombrie 2021(*)
„Măsuri provizorii – Ordonanță privind măsuri provizorii – Articolul 163 din Regulamentul de procedură al Curții – Schimbarea împrejurărilor – Inexistență – Competența Izba Dyscyplinarna (Camera disciplinară) a Sąd Najwyższy (Curtea Supremă, Polonia) – Regimul disciplinar aplicabil judecătorilor Sąd Najwyższy (Curtea Supremă), celor ai instanțelor de drept comun și ai instanțelor administrative – Modalitățile procedurale ale controlului condițiilor privind independența acestor judecători – Suspendarea aplicării unor dispoziții naționale”
În cauza C‑204/21 R‑RAP,
având ca obiect o cerere prin care se solicită revocarea unei ordonanțe privind măsuri provizorii, în temeiul articolului 163 din Regulamentul de procedură al Curții, introdusă la 16 august 2021,
Republica Polonă, reprezentată de B. Majczyna, în calitate de agent,
reclamantă,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de K. Herrmann și P. Van Nuffel, în calitate de agenți,
pârâtă,
VICEPREȘEDINTA CURȚII,
după ascultarea avocatului general, domnul G. Hogan,
dă prezenta
Ordonanță
1 Prin cererea formulată, Republica Polonă solicită Curții revocarea Ordonanței vicepreședintei Curții din 14 iulie 2021, Comisia/Polonia (C‑204/21 R, denumită în continuare „Ordonanța din 14 iulie 2021”, EU:C:2021:593).
2 Prin această ordonanță, vicepreședinta Curții a dispus ca Republica Polonă, până la pronunțarea hotărârii prin care se va finaliza judecata în cauza C‑204/21,
a) să suspende, pe de o parte, aplicarea dispozițiilor articolului 27 alineatul 1 punctul 1) litera a) din ustawa o Sądzie Najwyższym (Legea privind Curtea Supremă) din 8 decembrie 2017, astfel cum a fost modificată prin ustawa o zmianie ustawy – Prawo o ustroju sądów powszechnych, ustawy o Sądzie Najwyższym oraz niektórych innych ustaw (Legea de modificare a Legii privind organizarea instanțelor de drept comun, a Legii privind Curtea Supremă și a altor legi) din 20 decembrie 2019 și a altora, în temeiul cărora Izba Dyscyplinarna (Camera disciplinară) a Sąd Najwyższy (Curtea Supremă, Polonia) este competentă să se pronunțe atât în primă instanță, cât și în apel cu privire la cererile de autorizare a inițierii unei proceduri penale împotriva unor judecători sau a unor judecători asistenți, de arestare preventivă, de arestare sau de emitere a unui mandat de aducere, precum și, pe de altă parte, efectele deciziilor deja adoptate de camera disciplinară în temeiul acestui articol și care autorizează inițierea unei proceduri penale împotriva unui judecător sau arestarea acestuia, și să se abțină să trimită cauzele vizate la articolul menționat unei instanțe care nu îndeplinește cerințele de independență definite în special în Hotărârea din 19 noiembrie 2019, A. K. și alții (Independența Camerei disciplinare a Curții Supreme) (C‑585/18, C‑624/18 și C‑625/18, EU:C:2019:982);
b) să suspende aplicarea dispozițiilor articolului 27 alineatul 1 punctele 2) și 3) din Legea privind Curtea Supremă, cu modificările ulterioare, pe baza cărora Izba Dyscyplinarna (Camera disciplinară) a Sąd Najwyższy (Curtea Supremă) este competentă să se pronunțe cu privire la cauzele referitoare la statutul și la exercitarea funcției de judecător al Sąd Najwyższy (Curtea Supremă), în special cu privire la cauzele în materie de drept al muncii și al asigurărilor sociale, precum și cu privire la cauzele referitoare la pensionarea acestor judecători, și să se abțină să trimită aceste cauze unei instanțe care nu îndeplinește cerințele de independență definite în special în Hotărârea din 19 noiembrie 2019, A. K. și alții (Independența Camerei disciplinare a Curții Supreme) (C‑585/18, C‑624/18 și C‑625/18, EU:C:2019:982);
c) să suspende aplicarea dispozițiilor articolului 107 alineatul 1 punctele 2) și 3) din ustawa – Prawo o ustroju sądów powszechnych (Legea privind organizarea instanțelor de drept comun) din 27 iulie 2001, astfel cum a fost modificată prin Legea de modificare a Legii privind organizarea instanțelor de drept comun, a Legii privind Curtea Supremă și a altor legi, precum și a articolului 72 alineatul 1 punctele 1)-3) din Legea privind Curtea Supremă, cu modificările ulterioare, care permit angajarea răspunderii disciplinare a judecătorilor pentru examinarea respectării cerințelor de independență și de imparțialitate ale unei instanțe constituite în prealabil prin lege, în sensul dispozițiilor articolului 19 alineatul (1) TUE coroborate cu cele ale articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;
d) să suspende aplicarea dispozițiilor articolului 42a alineatele 1 și 2, precum și ale articolului 55 alineatul 4 din Legea privind instanțele de drept comun, cu modificările ulterioare, ale articolului 26 alineatul 3, precum și ale articolului 29 alineatele 2 și 3 din Legea privind Curtea Supremă, cu modificările ulterioare, ale articolului 5 alineatele 1a și 1b din ustawa – Prawo o ustroju sądów administracyjnych (Legea privind organizarea instanțelor administrative) din 25 iulie 2002, astfel cum a fost modificată prin Legea de modificare a Legii privind organizarea instanțelor de drept comun, a Legii privind Curtea Supremă și a altor legi, precum și ale articolului 8 din Legea de modificare a Legii privind organizarea instanțelor de drept comun, a Legii privind Curtea Supremă și a altor legi, în măsura în care acestea interzic instanțelor naționale să verifice respectarea cerințelor Uniunii Europene privind o instanță independentă și imparțială constituită în prealabil prin lege, în sensul dispozițiilor articolului 19 alineatul (1) TUE coroborate cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale;
e) să suspende aplicarea dispozițiilor articolului 26 alineatele 2 și 4-6, precum și ale articolului 82 alineatele 2-5 din Legea privind Curtea Supremă, cu modificările ulterioare, și ale articolului 10 din Legea de modificare a Legii privind organizarea instanțelor de drept comun, a Legii privind Curtea Supremă și a altor legi, care stabilesc competența exclusivă a Izba Kontroli Nadzwyckomj i Spraw Publicznych Sądu Nawyższego (Camera de control extraordinar și pentru probleme publice) a Sąd Najwyższy (Curtea Supremă) de a examina motivele întemeiate pe lipsa independenței unui judecător sau a unei instanțe, și
f) să comunice Comisiei Europene, în termen de cel mult o lună de la notificarea Ordonanței din 14 iulie 2021, toate măsurile pe care le va fi adoptat pentru a se conforma pe deplin acestei ordonanțe.
3 Republica Polonă, considerând că s‑a produs o schimbare a circumstanțelor ulterior pronunțării Ordonanței din 14 iulie 2021, a introdus prezenta cerere în temeiul articolului 163 din Regulamentul de procedură al Curții. Pe de altă parte, acest stat membru a solicitat examinarea acesteia de către Marea Cameră a Curții.
Cu privire la cererea Republicii Polone de a trimite cauza în fața Marii Camere a Curții
4 Republica Polonă consideră că, având în vedere importanța prezentei cauze și faptul că aceasta va constitui un precedent, cererea de revocare a Ordonanței din 14 iulie 2021 trebuie examinată de Marea Cameră a Curții.
5 În această privință trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 161 alineatul (1) din Regulamentul de procedură coroborat cu articolul 1 din Decizia 2012/671/UE a Curții de Justiție din 23 octombrie 2012 privind funcțiile jurisdicționale ale vicepreședintelui Curții (JO 2012, L 300, p. 47), vicepreședintele Curții se pronunță el însuși cu privire la cererile de suspendare a executării sau de măsuri provizorii sau înaintează cererile fără întârziere Curții.
6 Astfel, în temeiul acestor dispoziții, vicepreședintele Curții dispune de o competență de atribuire pentru a se pronunța asupra oricărei cereri de măsuri provizorii sau, atunci când apreciază că împrejurări speciale impun ca aceasta să fie trimisă unui complet de judecată, pentru a înainta o asemenea cerere Curții (Ordonanța vicepreședintei Curții din 20 septembrie 2021, Republica Cehă/Polonia, C‑121/21 R, EU:C:2021:752, punctul 10).
7 Rezultă că numai vicepreședintele Curții are competența de a aprecia, de la caz la caz, dacă cererile de măsuri provizorii cu care este sesizat impun trimiterea la Curte în vederea atribuirii lor unui complet de judecată (Ordonanța vicepreședintei Curții din 20 septembrie 2021, Republica Cehă/Polonia, C‑121/21 R, EU:C:2021:752, punctul 11).
8 În speță, cererea Republicii Polone de revocare a Ordonanței din 14 iulie 2021 nu evidențiază niciun element de natură să impună atribuirea sa unui complet de judecată, astfel încât nu este necesar ca această cerere să fie trimisă Curții.
Cu privire la fond
Argumentație
9 În susținerea cererii sale, Republica Polonă invocă o schimbare a împrejurărilor care rezultă din Hotărârea Trybunał Konstytucyjny (Curtea Constituțională, Polonia) din 14 iulie 2021, pronunțată în cauza P 7/20 [denumită în continuare „Hotărârea Trybunał Konstytucyjny (Curtea Constituțională)”].
10 În această hotărâre, Trybunał Konstytucyjny (Curtea Constituțională) ar fi statuat, printre altele, că articolul 4 alineatul (3) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 279 TFUE este incompatibil cu articolele 2 și 7, cu articolul 8 alineatul 1, precum și cu articolul 90 alineatul 1 din Constituția poloneză coroborate cu articolul 4 alineatul 1 din aceasta din urmă, pentru motivul că Curtea și‑ar fi depășit competențele, respectiv s‑ar fi pronunțat ultra vires, atunci când a dispus cu privire la Republica Polonă, în calitatea acesteia de stat membru al Uniunii, unele măsuri provizorii referitoare la organizarea și la competența instanțelor poloneze și la procedura care trebuie urmată în fața acestor instanțe, astfel încât principiul supremației dreptului Uniunii și principiul aplicării directe a acestuia, enunțate la articolul 91 alineatele 1-3 din Constituția poloneză, nu ar fi aplicabile în cazul acestor măsuri.
11 Potrivit Republicii Polone, în lumina Hotărârii Trybunał Konstytucyjny (Curtea Constituțională), Ordonanța din 14 iulie 2021 este contrară ordinii constituționale poloneze.
12 În această privință, Republica Polonă amintește că Trybunał Konstytucyjny (Curtea Constituțională) a stabilit deja că îi revine obligația de a proteja Constituția poloneză, care, conform articolului 8 din aceasta, este legea supremă a acestui stat membru, și că, pe cale de consecință, în cauzele de principiu care țin de ordinea constituțională, acesta trebuie considerat ca fiind „instanța care are ultimul cuvânt”.
13 Republica Polonă susține că interpretarea potrivit căreia curțile constituționale ale statelor membre sunt competente să controleze actele ultra vires ale Uniunii, inclusiv hotărârile Curții, a fost reținută de curțile constituționale din numeroase state membre. Aceste instanțe ar fi considerat în mod unanim că ordinile lor juridice respective au o identitate constituțională pe care acestea trebuie să o definească în temeiul dispozițiilor constituționale, Uniunea fiind, prin urmare, obligată să respecte o astfel de identitate.
14 Cu ocazia prezentării orale a motivelor Hotărârii Trybunał Konstytucyjny (Curtea Constituțională), judecătorul raportor ar fi indicat că misiunea jurisdicțională încredințată Curții de statele membre ia sfârșit atunci când o interpretare a tratatelor nu mai este inteligibilă și devine obiectiv arbitrară. Potrivit acestei instanțe, Ordonanța din 8 aprilie 2020, Comisia/Polonia (C‑791/19 R, EU:C:2020:277), se regăsește exact în această situație. În această privință, judecătorul raportor ar fi precizat că Trybunał Konstytucyjny (Curtea Constituțională) a constatat că Curtea a depășit limitele competenței sale întrucât nici Tratatul privind Uniunea Europeană, nici Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene nu conferă Uniunii vreo competență în organizarea, stabilirea și funcționarea puterii judecătorești a unui stat membru, acest domeniu rămânând în competența suverană exclusivă a statelor membre.
15 Potrivit Republicii Polone, Ordonanța din 14 iulie 2021 a fost adoptată cu încălcarea principiului atribuirii, consacrat la articolul 5 TUE, astfel încât Hotărârea Trybunał Konstytucyjny (Curtea Constituțională) își găsește de asemenea aplicarea în raport cu această ordonanță.
Apreciere
16 Conform articolului 163 din Regulamentul de procedură, la cererea unei părți, ordonanța de măsuri provizorii poate fi oricând modificată sau revocată ca urmare a unei schimbări a împrejurărilor. Noțiunea de „schimbare a împrejurărilor” vizează în special apariția oricărui element de fapt sau de drept de natură să repună în discuție aprecierile judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii în ceea ce privește condițiile cărora le este subordonată dispunerea suspendării sau a măsurii provizorii (Ordonanța vicepreședintei Curții din 20 septembrie 2021, Republica Cehă/Polonia, C‑121/21 R, EU:C:2021:752, punctul 22).
17 Prin urmare, trebuie să se examineze dacă hotărârea Trybunał Konstytucyjny (Curtea Constituțională) constituie o „schimbare a împrejurărilor” în sensul acestui articol.
18 În această privință trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, principiul supremației dreptului Uniunii consacră prevalența dreptului Uniunii asupra dreptului statelor membre. Acest principiu impune, prin urmare, tuturor entităților statelor membre să dea efect deplin diferitor norme ale Uniunii întrucât dreptul statelor membre nu poate aduce atingere efectului recunoscut acestor diferite norme pe teritoriul statelor menționate (Hotărârea din 18 mai 2021, Asociația „Forumul Judecătorilor din România” și alții, C‑83/19, C‑127/19, C‑195/19, C‑291/19, C‑355/19 și C‑397/19, EU:C:2021:393, punctul 244, precum și jurisprudența citată).
19 Or, astfel cum a subliniat Curtea în repetate rânduri, în temeiul articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, orice stat membru trebuie să se asigure în special că organismele care, în calitate de „instanță” în sensul definit de dreptul Uniunii, fac parte din sistemul său de căi de atac în domeniile reglementate de dreptul Uniunii și care sunt, prin urmare, susceptibile să se pronunțe, în această calitate, asupra aplicării sau a interpretării dreptului Uniunii îndeplinesc cerințele unei protecții jurisdicționale efective [Hotărârea din 2 martie 2021, A. B. și alții (Numirea judecătorilor la Curtea Supremă – Căi de atac), C‑824/18, EU:C:2021:153, punctul 112, precum și jurisprudența citată].
20 Această dispoziție stabilește în sarcina statelor membre o obligație de rezultat clară și precisă și care nu este însoțită de nicio condiție privind cerințele care trebuie să caracterizeze instanțele chemate să interpreteze și să aplice dreptul Uniunii (a se vedea Hotărârea din 18 mai 2021, Asociația „Forumul Judecătorilor din România” și alții, C‑83/19, C‑127/19, C‑195/19, C‑291/19, C‑355/19 și C‑397/19, EU:C:2021:393, punctul 250, precum și jurisprudența citată).
21 Astfel, deși organizarea justiției în statele membre intră în competența acestora din urmă, în exercitarea acestei competențe, statele membre totuși sunt ținute să respecte obligațiile care decurg pentru ele din articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE [a se vedea Hotărârea din 26 martie 2020, Miasto Łowicz și Prokurator Generalny, C‑558/18 și C‑563/18, EU:C:2020:234, punctul 36 și jurisprudența citată].
22 Rezultă că dispozițiile naționale privind organizarea justiției în statele membre pot face obiectul unui control în raport cu articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, în contextul unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, precum și, pe cale de consecință, al unor măsuri provizorii dispuse de Curte, în temeiul articolului 279 TFUE, în același context și prin care se urmărește în special suspendarea dispozițiilor menționate (Ordonanța vicepreședintei Curții din 14 iulie 2021, Comisia/Polonia, C‑204/21 R, EU:C:2021:593, punctul 54).
23 Faptul că o curte constituțională națională declară că astfel de măsuri provizorii sunt contrare ordinii constituționale a statului membru în cauză nu modifică cu nimic aprecierea care figurează la punctul precedent.
24 Într‑adevăr, este suficient să fie amintit că, în temeiul principiului supremației dreptului Uniunii, invocarea de către un stat membru a unor dispoziții de drept național, fie ele și de natură constituțională, nu poate aduce atingere unității și eficacității dreptului Uniunii (Hotărârea din 18 mai 2021, Asociația „Forumul Judecătorilor din România” și alții, C‑83/19, C‑127/19, C‑195/19, C‑291/19, C‑355/19 și C‑397/19, EU:C:2021:393, punctul 245, precum și jurisprudența citată).
25 Rezultă din cele ce precedă că Hotărârea Trybunał Konstytucyjny (Curtea Constituțională) nu constituie o „schimbare a împrejurărilor”, în sensul articolului 163 din Regulamentul de procedură, de natură să repună în discuție aprecierile care figurează în Ordonanța din 14 iulie 2021.
26 În consecință, este necesar să se respingă cererea Republicii Polone prin care se solicită revocarea Ordonanței din 14 iulie 2021.
Pentru aceste motive, vicepreședinta Curții dispune:
1) Respinge cererea de revocare a Ordonanței vicepreședintei Curții din 14 iulie 2021, Comisia/Polonia (C‑204/21 R, EU:C:2021:593).
2) Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.
Semnături