Hotărârea Tribunalului Funcției Publice (camera întâi) din data de 13 februarie 2007 - Guarneri/Comisie
(Funcționari - Remunerație - Alocații familiale - Alocație pentru creșterea copilului - Regulă pentru prevenirea cumulului aplicabilă alocațiilor naționale)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamantă: Daniela Guarneri (Woluwe-Saint-Étienne, Belgia) (reprezentant: E. Boigelot, avocat)
Pârâtă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: J. Currall și D. Martin, agenți)
Obiectul cauzei
Anularea, pe de o parte, a deciziei din 5 august 2005 a Comisiei care, în aplicarea regulii pentru prevenirea cumulului prevăzute de articolul 67 alineatul (2) din Statutul funcționarilor, procedează la deducerea pensiei de orfan belgiene din alocațiile familiale percepute de reclamantă și, pe de altă parte, a deciziei autorității împuternicite să facă numiri din 14 februarie 2006 prin care a fost respinsă reclamația introdusă de reclamantă împotriva deciziei atacate.
Dispozitivul hotărârii
Anulează decizia din 5 august 2005 a Comisiei Comunităților Europene în ceea ce privește deducerea cuantumului pensiei de orfan belgiene percepute de dna Guarneri din alocația pentru creșterea copilului acordată acesteia.
Respinge celelalte capete de cerere.
Condamnă Comisia Comunităților Europene la plata cheltuielilor de judecată.
Consiliul Uniunii Europene suportă propriile cheltuieli.
____________1 - JO C 165, 15.7.2006, p. 35.