Acțiune introdusă la 27 mai 2011 - ZZ/FRONTEX
(Cauza F-61/11)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamant: ZZ (reprezentant: S. A. Pappas, avocat)
Pârâtă: Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operaționale la Frontierele Externe (FRONTEX)
Obiectul și descrierea litigiului
Anularea deciziei de a revoca decizia precedentă de reînnoire a contractului de muncă al reclamantului și anularea unor pasaje din rapoartele de evaluare pentru perioada august 2006-decembrie 2009.
Concluziile reclamantului
Anularea deciziei din 24 ianuarie 2011, astfel cum a fost confirmată prin mesajul electronic din 25 ianuarie 2011, prin decizia din 28 martie 2011 și prin scrisoarea din 4 mai 2011 a directorului executiv al FRONTEX;
anularea aprecierii din anul 2009, în măsura în care conține observațiile divergente ale validatorului din 30 octombrie 2009;
anularea formularului A - Raport anual de evaluare FRONTEX din 21 iunie 2010, în măsura în care conține observațiile divergente ale validatorului din 20 iunie 2010;
obligarea FRONTEX la plata cheltuielilor de judecată.
____________