ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE

(Camera a doua)

5 decembrie 2012

Cauza F‑109/12

Sabine Scheidemann

împotriva

Parlamentului European

„Funcție publică – Funcționari – Transfer interinstituțional în cursul exercițiului de promovare în cadrul căruia funcționarul era promovabil în instituția sa de origine – Cerere de a beneficia de o promovare retroactivă – Decizie expresă de respingere intervenită după decizia implicită – Termen de contestare – Tardivitate – Inadmisibilitate vădită”

Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a, prin care doamna Scheidemann, funcționar al Comisiei Europene, solicită în esență anularea deciziei Parlamentului European din 20 decembrie 2011 de respingere a cererii sale de a beneficia de o promovare retroactivă cu efect de la 1 ianuarie 2010

Decizia: Respinge acțiunea ca vădit inadmisibilă. Reclamanta suportă propriile cheltuieli de judecată.

Sumarul ordonanței

1.      Acțiune introdusă de funcționari – Reclamație administrativă prealabilă – Termene – Caracter de ordine publică – Examinare din oficiu de către instanță

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

2.      Acțiune introdusă de funcționari – Reclamație administrativă prealabilă – Decizie implicită de respingere a unei cereri necontestată în termen – Decizie expresă ulterioară – Act confirmativ

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

1.      Termenul de trei luni pentru depunerea unei reclamații împotriva unui act care lezează, prevăzut la articolul 90 din statut, este de ordine publică și nu este lăsat la aprecierea părților și a instanței, în măsura în care a fost instituit pentru a asigura claritatea și securitatea situațiilor juridice, precum și certitudinea dreptului. Prin urmare, este de competența instanței Uniunii să verifice din oficiu dacă termenul a fost respectat.

Faptul că instituția nu a arătat, în momentul răspunsului la reclamația administrativă, că aceasta era tardivă și, prin urmare, inadmisibilă sau că a indicat chiar expres că reclamantul putea încă să introducă o acțiune în justiție nu are incidență asupra admisibilității acțiunii în sensul articolului 90 alineatul (2) din statut. Astfel, asemenea circumstanțe nu pot avea drept efect derogarea de la sistemul termenelor imperative instituite prin articolele 90 și 91 din statut și cu atât mai puțin degrevarea Tribunalului Funcției Publice de obligația care îi revine de a verifica respectarea termenelor stabilite în statut.

(a se vedea punctele 17 și 20)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 7 septembrie 2005, Krahl/Comisia, T‑358/03, punctul 35 și jurisprudența citată; 15 ianuarie 2009, Braun‑Neumann/Parlamentul European, T‑306/08 P, punctul 37 și jurisprudența citată

2.      Respingerea expresă a unei cereri după ce aceeași cerere a fost respinsă printr‑o decizie implicită are caracterul unui act pur confirmativ, care nu poate permite funcționarului interesat să continue procedura precontencioasă, oferindu‑i un nou termen pentru introducerea unei reclamații. În plus, deși articolul 91 alineatul (3) a doua liniuță din statut prevede că decizia expresă de respingere care intervine după decizia implicită, însă în termenul de introducere a acțiunii face să curgă un nou termen pentru introducerea acțiunii, această regulă nu privește decât termenul pentru introducerea acțiunii împotriva unei decizii de respingere a unei reclamații și nu se aplică termenului pentru introducerea unei reclamații împotriva deciziei de respingere a unei cereri. Astfel, articolul 91 alineatul (3) a doua liniuță menționat este o dispoziție specială privind modalitățile de calculare a termenelor pentru introducerea acțiunii, care trebuie să fie interpretată literal și strict.

(a se vedea punctele 18 și 19)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 5 iulie 2011, Coedo Suárez/Consiliul, F‑73/10, punctele 37 și 38 și jurisprudența citată