Hotărârea Tribunalului Funcției Publice (Camera a doua) din 17 februarie 2011 - Strack/Comisia

(Cauza F-119/07)

(Funcție publică - Funcționari - Procedura de mediere - Act cauzator de prejudiciu - Articolul 73 din Statut - Consolidare - Indemnizație provizorie)

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamant: Guido Strack (Köln, Germania) (reprezentant: H. Tettenborn, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: J. Currall și B. Eggers, agenți)

Obiectul

Anularea mai multor decizii ale Comisiei de respingere a cererilor reclamantului de a iniția o procedură de mediere, de a interveni rapid, de a lua măsuri pentru soluționarea conflictelor, precum și de a plăti o indemnizație provizorie conform articolului 19 alineatul (4) din Reglementarea comună - Cerere de daune-interese

Dispozitivul

Anulează Decizia Comisiei Europene din 26 februarie 2007 privind refuzul de a-i plăti domnului Strack o indemnizație provizorie în sensul articolului 19 alineatul (4) din Reglementarea comună.

Respinge în rest acțiunea.

Comisia suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, jumătate din cheltuielile de judecată efectuate de domnul Strack.

Domnul Strack suportă jumătate din propriile cheltuieli de judecată.

____________

1 - JO C 183, 19.7.2008, p. 32