HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a cincea)

15 septembrie 2021(*)

„Marcă a Uniunii Europene – Procedură de declarare a nulității – Marca Uniunii Europene figurativă PALLADIUM HOTELS & RESORTS – Condiții de admisibilitate a cererii de declarare a nulității – Articolul 53 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 [devenit articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2017/1001] – Articolul 56 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 63 alineatul (3) din Regulamentul 2017/1001]”

În cauza T‑207/20,

Residencial Palladium, SL, cu sediul în Ibiza (Spania), reprezentată de D. Solana Giménez, avocat,

reclamantă,

împotriva

Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), reprezentat de J. Crespo Carrillo, în calitate de agent,

pârât,

cealaltă parte din procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, intervenientă în fața Tribunalului, fiind

Palladium Gestión, SL, cu sediul în Ibiza, reprezentată de J. Rojo García‑Lajara, avocat, admisă să se substituie în locul Fiesta Hotels & Resorts, SL,

având ca obiect o acțiune formulată împotriva deciziei Camerei a patra de recurs a EUIPO din 12 februarie 2020 (cauza R 231/2019‑4) privind o procedură de declarare a nulității între Residencial Palladium și Fiesta Hotels & Resorts,

TRIBUNALUL (Camera a cincea),

compus din domnul D. Spielmann, președinte, doamna O. Spineanu‑Matei (raportoare) și domnul R. Mastroianni, judecători,

grefier: domnul E. Coulon,

având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 17 aprilie 2020,

având în vedere memoriul în răspuns al EUIPO depus la grefa Tribunalului la 16 iulie 2020,

având în vedere memoriul în răspuns al intervenientei depus la grefa Tribunalului la 7 august 2020,

având în vedere Ordonanța din 22 martie 2021 de autorizare a unei substituiri a părților,

având în vedere măsura de organizare a procedurii din 23 martie 2021 și răspunsurile EUIPO și al intervenientei depuse la grefa Tribunalului la 8 și, respectiv, la 6 aprilie 2021,

având în vedere că niciuna dintre părți nu a formulat, în termen de trei săptămâni de la notificarea închiderii fazei scrise a procedurii, o cerere de organizare a unei ședințe și întrucât a decis, în temeiul articolului 106 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, să se pronunțe fără parcurgerea fazei orale a procedurii,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Istoricul litigiului

1        La 30 octombrie 2002, predecesorul în drept al Fiesta Hotels & Resorts, SL, în locul căreia a fost admisă să se substituie intervenienta, Palladium Gestión, SL, a formulat o cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146), cu modificările ulterioare [înlocuit prin Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca Uniunii Europene (JO 2009, L 78, p. 1), cu modificările ulterioare, el însuși înlocuit prin Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1)].

2        Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este semnul figurativ următor:

Image not found

3        Serviciile pentru care s‑a solicitat înregistrarea fac parte din clasa 43 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare, și corespund următoarei descrieri: „Asigurarea de hrană și băuturi; cazare temporară”.

4        La 26 septembrie 2005, marca solicitată a fost înregistrată sub numărul 2915304. Ea a fost reînnoită până la 30 octombrie 2022.

5        La 2 martie 2006, Residencial Palladium, SA a depus o cerere la EUIPO având ca obiect declararea nulității mărcii contestate pentru toate serviciile pentru care fusese înregistrată (procedura de declarare a nulității 1544C) (denumită în continuare „prima cerere de declarare a nulității”).

6        Cauzele de nulitate invocate în susținerea acestei cereri erau cele prevăzute la articolul 52 alineatul (1) literele (a) și (c) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 53 alineatul (1) literele (a) și (c) din Regulamentul nr. 207/2009, devenit articolul 60 alineatul (1) literele (a) și (c) din Regulamentul 2017/1001].

7        La 27 martie 2006, s‑a solicitat EUIPO transferul înscrierii mărcii contestate în favoarea predecesorului în drept al intervenientei, care a primit notificarea acestui transfer la 3 aprilie 2006.

8        La 18 aprilie 2006, în termenul acordat pentru îndreptarea anumitor nereguli constatate, Residencial Palladium a informat EUIPO că retrage prima cerere de declarare a nulității.

9        Prin decizia din 26 aprilie 2006, divizia de anulare a închis procedura de declarare a nulității 1544C.

10      Ca urmare a unei schimbări a formei juridice, Residencial Palladium a devenit Residencial Palladium, SL, reclamanta din speță.

11      La 20 iunie 2017, reclamanta a depus o cerere la EUIPO având ca obiect declararea nulității mărcii contestate pentru toate serviciile pentru care fusese înregistrată (procedura de declarare a nulității 15119C) (denumită în continuare „a doua cerere de declarare a nulității”).

12      Cauzele de nulitate invocate în susținerea celei de a doua cereri de declarare a nulității erau cele prevăzute, pe de o parte, la articolul 51 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 52 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, devenit articolul 59 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2017/1001], întrucât marca Uniunii Europene ar fi fost înregistrată cu rea‑credință, și, pe de altă parte, la articolul 52 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94.

13      Prin decizia din 30 noiembrie 2018, divizia de anulare a respins a doua cerere de declarare a nulității, pentru motivul că nu era întemeiată pe articolul 59 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2017/1001 și era inadmisibilă, în partea în care privea motivul prevăzut la articolul 60 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul 2017/1001. În această ultimă privință, divizia de anulare a apreciat în esență că, în conformitate cu articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul 2017/1001, reclamanta nu putea să formuleze o nouă cerere de declarare a nulității întemeiată pe alte drepturi anterioare pe care ar fi putut să le invoce în susținerea primei cereri de declarare a nulității.

14      La 29 martie 2019, reclamanta a formulat la EUIPO o cale de atac împotriva deciziei diviziei de anulare, în temeiul articolelor 66-71 din Regulamentul 2017/1001, precizând că nu contestă respingerea cererii sale în partea în care era întemeiată pe articolul 52 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.

15      Prin decizia din 12 februarie 2020 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera a patra de recurs a EUIPO a respins calea de atac formulată de reclamantă. În ceea ce privește conținutul respectivei căi de atac, camera de recurs a arătat că aceasta urmărea doar să se aprecieze dacă divizia de anulare a constatat în mod întemeiat inadmisibilitatea cererii de declarare a nulității prin aplicarea articolului 60 alineatul (4) din Regulamentul 2017/1001. După ce a amintit termenii acestei dispoziții, ea a dedus că o cerere de declarare a nulității este inadmisibilă atunci când sunt îndeplinite două condiții, și anume, pe de o parte, atunci când persoana care a solicitat declararea nulității a depus anterior o cerere de declarare a nulității împotriva aceleiași mărci a Uniunii Europene și, pe de altă parte, atunci când noua cerere de declarare a nulității este întemeiată pe același drept anterior sau pe un alt drept decât cel care a constituit temeiul cererii inițiale de declarare a nulității, deși ar fi putut fi invocat în mod valabil în cadrul respectivei cereri inițiale. Considerând că aceste condiții erau întrunite în speță, camera de recurs a declarat inadmisibilă cererea de declarare a nulității.

 Concluzii

16      Reclamanta solicită în esență Tribunalului:

–        anularea hotărârii atacate;

–        obligarea EUIPO la continuarea examinării cererii de declarare a nulității;

–        obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

17      EUIPO solicită Tribunalului:

–        în ipoteza în care Tribunalul ar concluziona că respectiva cameră de recurs a procedat corect interpretând din punct de vedere literal articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul 2017/1001, respingerea acțiunii și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată;

–        în ipoteza în care Tribunalul ar concluziona că respectiva cameră de recurs a interpretat în mod eronat articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul 2017/1001, omițând să țină seama de ratio legis a acestei dispoziții potrivit unei interpretări teleologice, anularea deciziei atacate și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

18      Intervenienta solicită în esență Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

 Cu privire la competența Tribunalului de a se pronunța asupra celui de al doilea capăt de cerere formulat de reclamantă

19      Prin intermediul celui de al doilea capăt de cerere, reclamanta solicită Tribunalului să oblige EUIPO la continuarea examinării celei de a doua cereri de declarare a nulității. În această privință, este suficient să se amintească faptul că Tribunalul nu are competența de a adresa somații instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii Europene (a se vedea în acest sens Ordonanța din 26 octombrie 1995, Pevasa și Inpesca/Comisia, C‑199/94 P și C‑200/94 P, EU:C:1995:360, punctul 24 și jurisprudența citată; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 25 septembrie 2018, Suedia/Comisia, T‑260/16, EU:T:2018:597, punctul 104 și jurisprudența citată).

20      În consecință, al doilea capăt de cerere al reclamantei, prin care aceasta solicită Tribunalului să adreseze o somație EUIPO, trebuie respins ca fiind formulat în fața unei instanțe care nu are competența să îl judece.

 Cu privire la fond

21      Cu titlu introductiv, ținând seama de data introducerii cererii de înregistrare în cauză, și anume 30 octombrie 2002, care este determinantă pentru identificarea dreptului material aplicabil, faptele din speță sunt guvernate de dispozițiile materiale ale Regulamentului nr. 40/94, cu modificările ulterioare (a se vedea în acest sens Ordonanța din 5 octombrie 2004, Alcon/OAPI, C‑192/03 P, EU:C:2004:587, punctele 39 și 40, și Hotărârea din 23 aprilie 2020, Gugler France/Gugler și EUIPO, C‑736/18 P, nepublicată, EU:C:2020:308, punctul 3 și jurisprudența citată). Prin urmare, în speță, în ceea ce privește normele de fond, referirile făcute de camera de recurs în decizia atacată, de reclamantă în argumentația invocată, precum și de EUIPO și de intervenientă la articolul 8 alineatul (4) și la articolul 60 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul 2017/1001 trebuie înțelese ca vizând articolul 8 alineatul (4) și, respectiv, articolul 52 alineatul (1) litera (c), cu un conținut identic, din Regulamentul nr. 40/94, cu modificările ulterioare.

22      Pe de altă parte, având în vedere că, potrivit unei jurisprudențe constante, se prezumă în general că normele de procedură se aplică la data intrării lor în vigoare (a se vedea Hotărârea din 11 decembrie 2012, Comisia/Spania, C‑610/10, EU:C:2012:781, punctul 45 și jurisprudența citată), litigiul este guvernat de dispozițiile procedurale ale Regulamentului nr. 207/2009, cu modificările ulterioare, și de cele ale Regulamentului 2017/1001. Prin urmare, în speță, în ceea ce privește normele de procedură, referirile făcute de camera de recurs în decizia atacată, de reclamantă în argumentația invocată, precum și de EUIPO și de intervenientă la articolul 60 alineatul (4) și la articolul 63 alineatul (3) din Regulamentul 2017/1001 trebuie să fie înțelese ca vizând articolul 53 alineatul (4), cu un conținut identic, și, respectiv, articolul 56 alineatul (3), cu un conținut identic, din Regulamentul nr. 207/2009, cu modificările ulterioare.

23      În susținerea acțiunii, reclamanta invocă un motiv unic, întemeiat în esență pe încălcarea articolului 53 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009.

24      Reclamanta susține că, în interpretarea articolului 53 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, camera de recurs a săvârșit o eroare de drept care a determinat‑o în mod greșit să declare inadmisibilă a doua cerere de declarare a nulității în temeiul acestei dispoziții. Cu titlu introductiv, ea expune motivele care au determinat‑o să formuleze această cerere și citează jurisprudența Uniunii care ar privi drepturile de care ar beneficia asupra termenului „palladium”.

25      EUIPO consideră că expunerea reclamantei privind hotărârile instanței Uniunii referitoare la o cauză anterioară între aceleași părți este lipsită de relevanță în speță. Pe de altă parte, el arată că lasă Tribunalul să aprecieze dacă respectiva cameră de recurs a săvârșit o eroare interpretând literal articolul 53 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, deși ar fi trebuit să dea întâietate unei interpretări teleologice a acestei dispoziții.

26      Intervenienta contestă argumentația reclamantei. Ea precizează, mai întâi, că hotărârile citate de aceasta cu titlu introductiv privesc proceduri care nu se referă la marca contestată. În continuare, în opinia sa, nu este posibil să se concluzioneze că, înainte de 30 octombrie 2002, semnul invocat făcea obiectul unei utilizări serioase suficiente în Spania. A doua cerere de declarare a nulității ar fi, în plus, afectată de o prescripție absolută, iar marca contestată ar fi devenit inatacabilă ca urmare a diverselor acte ale reclamantei. În sfârșit, ea consideră articolul 53 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 aplicabil în speță.

27      Trebuie să se constate că, deși reclamanta consideră necesar să expună motivele care au determinat‑o să formuleze a doua cerere de declarare a nulității și să citeze jurisprudența Uniunii referitoare la drepturile de care ea ar beneficia asupra termenului „palladium”, ea nu prezintă în acest cadru niciun argument în susținerea motivului unic invocat. În orice caz, considerațiile respective sunt lipsite de relevanță în cadrul prezentului litigiu. După cum arată intervenienta, hotărârile menționate de reclamantă nu privesc proceduri referitoare la marca contestată și, astfel cum susține EUIPO, în vederea aplicării articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 40/94 și a articolului 52 alineatul (1) litera (c) din același regulament, este suficient ca cerințele stabilite de aceste dispoziții să fie îndeplinite, iar niciuna dintre ele nu impune ca dreptul anterior neînregistrat invocat să fi fost recunoscut în prealabil de instanța Uniunii. Prin urmare, aplicarea articolului 53 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 nu depinde de existența sau inexistența unei astfel de recunoașteri.

28      În plus, trebuie respins argumentul intervenientei prin care aceasta invocă imposibilitatea de a se concluziona că, înainte de 30 octombrie 2002, semnul anterior invocat făcea obiectul unei utilizări serioase în Spania, care nu era doar locală și care era suficient de importantă pentru a anula înregistrarea unei mărci a Uniunii Europene. Acest argument privește astfel examinarea pe fond a celei de a doua cereri de declarare a nulității, iar nu pe cea a admisibilității sale. Pentru același motiv, trebuie de asemenea înlăturate argumentele intervenientei prin care aceasta susține că a doua cerere de declarare a nulității este afectată de o „prescripție absolută” și că actele prin care reclamanta a renunțat în mod expres la prima cerere de declarare a nulității, referitoare la marca contestată, și prin care i‑a cedat ulterior proprietatea asupra unei înregistrări internaționale au ca efect să facă „inatacabile” respectiva înregistrare internațională și marca contestată.

29      În ceea ce privește argumentația reclamantei potrivit căreia camera de recurs a aplicat în mod eronat articolul 53 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 în speță, trebuie să se arate că părțile nu sunt de acord, pe de o parte, în legătură cu interpretarea acestei dispoziții și cu corelarea ei cu articolul 56 alineatul (3) din același regulament și, pe de altă parte, în legătură cu aplicarea sa în speță.

 Cu privire la interpretarea articolului 53 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 și la corelarea sa cu articolul 56 alineatul (3) din același regulament

30      Trebuie amintit că, potrivit articolului 53 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, titularul unuia dintre drepturile menționate la alineatele (1) sau (2) ale articolului 53, care a solicitat în prealabil declararea nulității mărcii Uniunii Europene sau a introdus o cerere reconvențională în cadrul unei acțiuni în contrafacere, nu poate să depună o nouă cerere de declarare a nulității sau să introducă o cerere reconvențională întemeiată pe un drept, altul decât cele pe care ar fi putut să le invoce în sprijinul primei cereri.

31      În temeiul articolului 56 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, o cerere de decădere sau de declarare a nulității este inadmisibilă atunci când o cerere având același obiect și aceeași cauză a fost soluționată pe fond între aceleași părți fie de către EUIPO, fie de către o instanță competentă în domeniul mărcilor Uniunii Europene prevăzută la articolul 95 din același regulament, iar hotărârea EUIPO sau a acestei instanțe cu privire la respectiva cerere a dobândit autoritate de lucru judecat.

32      În decizia atacată, camera de recurs a apreciat că, în temeiul articolului 53 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, a doua cerere de declarare a nulității era inadmisibilă. După ce a amintit termenii acestei dispoziții, ea a dedus că o cerere de declarare a nulității este inadmisibilă atunci când, precum în speță, sunt întrunite două condiții.

33      Camera de recurs a considerat, aspect care nu este contestat de părți, că prima condiție era ca persoana care a solicitat declararea nulității să fi depus anterior o cerere de declarare a nulității împotriva aceleiași mărci a Uniunii Europene.

34      Potrivit camerei de recurs, a doua condiție este ca noua cerere de declarare a nulității să se întemeieze pe același drept anterior sau pe un alt drept decât cel care constituia temeiul cererii inițiale de declarare a nulității, deși acesta ar fi putut fi invocat în mod valabil în cadrul respectivei cereri inițiale. Camera de recurs a apreciat că de aici rezultă că, din moment ce nu poate fi formulată nicio nouă cerere de declarare a nulității în temeiul unor drepturi anterioare care nu constituie temeiul unei cereri inițiale de declarare a nulității, cu atât mai puțin este posibil ca aceasta să fie formulată în temeiul dreptului pe care se întemeiază respectiva cerere inițială. Această regulă ar fi întemeiată pe ideea că titularul unei mărci a Uniunii Europene, după ce a obținut câștig de cauză într‑o primă procedură de declarare a nulității, va fi asigurat că marca respectivă nu va putea fi contestată din nou de aceeași persoană care solicită declararea nulității. În plus, camera de recurs a constatat în esență că, spre deosebire de articolul 56 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, articolul 53 alineatul (4) din același regulament nu precizează că, pentru ca acesta să fie aplicabil, este necesar ca EUIPO să fi pronunțat o hotărâre pe fond cu privire la cererea inițială de declarare a nulității. Camera de recurs a apreciat că lipsa de claritate a celei din urmă dispoziții în această privință nu pare să reprezinte o simplă omisiune a legiuitorului, ci mai degrabă o alegere deliberată.

35      Reclamanta și intervenienta sunt de acord să se considere că aplicarea articolului 53 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 nu depinde de existența unei decizii pe fond privind cererea inițială de declarare a nulității, contrar articolului 56 alineatul (3) din același regulament. Totuși, reclamanta contestă că, astfel cum a apreciat camera de recurs, articolul 53 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 este aplicabil atât atunci când dreptul invocat în susținerea noii cereri de declarare a nulității a fost deja invocat în prima cerere de declarare a nulității, cât și atunci când nu a fost invocat.

36      EUIPO propune două interpretări ale articolului 53 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, care conduc la concluzii opuse în speță. În opinia sa, în temeiul unei interpretări literale, aplicarea acestei dispoziții nu depinde de existența unei decizii pe fond privind cererea inițială de declarare a nulității, în timp ce, potrivit unei interpretări teleologice, ea ar depinde de aceasta. În cea de a doua ipoteză, articolul 53 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 s‑ar aplica astfel numai în completarea necesară a articolului 56 alineatul (3) din același regulament, după cum cererea inițială de declarare a nulității și noua cerere de declarare a nulității sunt sau nu întemeiate pe același drept anterior sau pe aceleași drepturi anterioare.

37      Trebuie să se arate de la bun început că, astfel cum subliniază EUIPO, articolul 53 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 nu a făcut obiectul unei interpretări jurisprudențiale.

38      În continuare, este necesar să se constate că dezbaterea dintre părți se concentrează în esență pe două aspecte care sunt, pe de o parte, necesitatea existenței unei decizii pe fond privind cererea inițială de declarare a nulității, având în vedere în special termenii articolului 56 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, și, pe de altă parte, importanța care trebuie acordată faptului că cererile de declarare a nulității sunt sau nu întemeiate pe același drept anterior sau pe aceleași drepturi anterioare.

39      În această privință, trebuie să se considere că interpretarea articolului 53 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 și coroborarea sa cu articolul 56 alineatul (3) din același regulament presupun, astfel cum susțin reclamanta și EUIPO, că trebuie să se facă distincție între cererile de declarare a nulității întemeiate pe același drept anterior sau pe aceleași drepturi anterioare, menționate la alineatele (1) sau (2) ale articolului 53 din Regulamentul nr. 207/2009, și cele întemeiate pe drepturi anterioare diferite.

–       Cu privire la cererile de declarare a nulității întemeiate pe același drept anterior

40      După cum s‑a amintit la punctul 31 de mai sus, potrivit articolului 56 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, o cerere de decădere sau de declarare a nulității este inadmisibilă în cazul în care o cerere având același obiect și aceeași cauză a fost soluționată pe fond între aceleași părți, în special de către EUIPO, iar hotărârea acestuia a dobândit autoritate de lucru judecat.

41      Astfel, articolul 56 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 vizează situația în care o nouă cerere de declarare a nulității se întemeiază pe același drept anterior sau pe aceleași drepturi anterioare precum cel sau cele invocate în susținerea unei cereri inițiale de declarare a nulității.

42      În plus, trebuie să se considere că, întrucât din termenii articolului 56 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 rezultă că inadmisibilitatea prevăzută presupune ca o decizie pe fond să fi fost adoptată și să fi rămas definitivă, o nouă cerere de declarare a nulității nu este inadmisibilă în special atunci când cererea inițială de declarare a nulității a fost declarată inadmisibilă sau atunci când ea a fost retrasă înainte ca hotărârea pronunțată cu privire la această cerere să rămână definitivă.

–       Cu privire la cererile de declarare a nulității întemeiate pe drepturi anterioare diferite

43      Având în vedere termenii articolului 53 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, amintiți la punctul 30 de mai sus, persoana care solicită declararea nulității nu va fi autorizată să depună o nouă cerere în temeiul unui drept anterior, menționat la alineatele (1) sau (2) ale articolului 53 din același regulament, pe care ar fi putut să îl invoce în sprijinul cererii sale inițiale de declarare a nulității. După cum susțin EUIPO, în cadrul interpretării sale literale a articolului 53 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, și intervenienta, o asemenea nouă cerere va fi inadmisibilă, indiferent dacă, pe de o parte, procedura privind cererea inițială de declarare a nulității este închisă sau pendinte și dacă, pe de altă parte, astfel cum a apreciat camera de recurs (punctul 33 din decizia atacată), această cerere inițială a făcut sau nu obiectul unei decizii pe fond.

44      Condiția existenței unei hotărâri pe fond nu este, astfel, prevăzută de textul articolului 53 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 și, având în vedere finalitatea acestei dispoziții, o asemenea condiție nu poate fi impusă. În caz contrar, posibilitățile de depunere a unor cereri de declarare a nulității de către un titular al mai multor drepturi anterioare ar fi extinse în mod nejustificat. Întemeindu‑se pe astfel de drepturi, el ar putea formula cereri succesive de declarare a nulității împotriva aceleiași mărci a Uniunii Europene, ceea ce ar fi contrar ratio legis a acestei dispoziții, care este de a nu permite ca o persoană care solicită declararea nulității să depună cereri distincte, întemeiate pe diversele sale drepturi anterioare menționate la alineatele (1) și (2) ale articolului 53 din Regulamentul nr. 207/2009, dacă ele puteau fi invocate la momentul depunerii cererii inițiale de declarare a nulității. Prin urmare, interpretarea teleologică propusă de EUIPO nu poate fi reținută.

45      În plus, din ratio legis a articolului 53 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 rezultă că această dispoziție este aplicabilă chiar dacă cererea inițială de declarare a nulității a fost retrasă sau considerată inadmisibilă, simpla depunere a unei cereri inițiale fiind suficientă.

46      În schimb, trebuie respinsă interpretarea camerei de recurs, susținută de intervenientă, potrivit căreia articolul 53 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 se aplică nu numai atunci când titularul unui drept anterior, menționat la alineatele (1) sau (2) ale articolului 53 din același regulament, a depus o cerere inițială de declarare a nulității întemeiată pe un drept anterior diferit de cel pe care este întemeiată noua cerere de declarare a nulității, ci și atunci când aceste cereri de declarare a nulității sunt întemeiate pe același drept anterior. În această privință, camera de recurs a apreciat că, din moment ce nicio nouă cerere de declarare a nulității nu poate fi formulată în temeiul unor drepturi anterioare care nu constituie temeiul unei cereri inițiale de declarare a nulității, cu atât mai puțin este posibil ca aceasta să fie formulată în temeiul dreptului pe care se întemeiază respectiva cerere inițială. Or, o astfel de interpretare a fortiori nu poate fi reținută. Pe de o parte, ea ar contraveni voinței legiuitorului și termenilor clari ai articolului 53 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, care menționează numai drepturi anterioare diferite, iar nu același drept. Pe de altă parte, ea ar avea ca efect lipsirea de efect util a articolului 56 alineatul (3) din același regulament sau chiar ar fi contrară termenilor acestuia. Astfel, potrivit acestei interpretări, o cerere de declarare a nulității menționată la alineatele (1) sau (2) ale articolului 53 din Regulamentul nr. 207/2009, întemeiată pe același drept anterior precum o cerere inițială de declarare a nulității, ar fi inadmisibilă, chiar dacă aceasta din urmă nu ar fi făcut obiectul unei hotărâri pe fond, rămasă definitivă.

–       Concluzie cu privire la corelarea articolului 53 alineatul (4) cu articolul 56 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009

47      Rezultă din tot ceea ce precedă că, atunci când același drept anterior prevăzut la alineatele (1) sau (2) ale articolului 53 din Regulamentul nr. 207/2009 este invocat în susținerea unei noi cereri de declarare a nulității, este aplicabil articolul 56 alineatul (3) din același regulament. Noua cerere de declarare a nulității este inadmisibilă dacă are același obiect și aceeași cauză și implică aceleași părți precum cererea inițială care a făcut obiectul unei decizii pe fond, rămasă definitivă.

48      În schimb, atunci când este invocat un drept anterior, prevăzut la alineatele (1) sau (2) ale articolului 53 din Regulamentul nr. 207/2009, în susținerea unei noi cereri de declarare a nulității, deși acesta ar fi putut fi invocat ca temei al cererii inițiale de declarare a nulității și nu a fost invocat, este aplicabil articolul 53 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009. Noua cerere de declarare a nulității este, așadar, inadmisibilă.

49      În consecință, camera de recurs a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că articolul 53 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 este aplicabil atât atunci când un drept anterior diferit, cât și atunci când același drept anterior sunt invocate în susținerea unei noi cereri de declarare a nulității (punctele 23 și 24 din decizia atacată).

50      Această eroare de drept nu poate conduce la anularea deciziei atacate decât, în special, dacă prima și a doua cerere de declarare a nulității erau întemeiate pe același drept anterior sau pe aceleași drepturi anterioare, prevăzute la alineatele (1) sau (2) ale articolului 53 din Regulamentul nr. 207/2009.

 Cu privire la aplicarea în speță a articolului 53 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009

51      Este necesar să se arate că părțile nu contestă că persoanele juridice care au depus prima și a doua cerere de declarare a nulității erau identice, astfel încât prima condiție prevăzută la articolul 53 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, menționată la punctul 33 de mai sus, era îndeplinită în speță, după cum a apreciat camera de recurs.

52      În ceea ce privește a doua condiție prevăzută la articolul 53 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, menționată la punctul 34 de mai sus, camera de recurs a arătat că, în speță, pe de o parte, niciun element din dosar nu permitea să se deducă faptul că cele două semne utilizate în comerț revendicate de reclamantă în a doua cerere de declarare a nulității au fost dobândite după data depunerii primei cereri de declarare a nulității și că, pe de altă parte, reclamanta nu invocase niciun argument în această privință. Ea a concluzionat că divizia de anulare a considerat în mod întemeiat că articolul 53 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 este aplicabil în speță, chiar și în lipsa unei decizii pe fond privind prima cerere de declarare a nulității.

53      Reclamanta și intervenienta nu sunt de acord cu privire la faptul că a doua condiție, citată la punctul 34 de mai sus, este îndeplinită în speță. Reclamanta susține că prima cerere de declarare a nulității nu există din punct de vedere juridic, aspect contestat de EUIPO și de intervenientă. În plus, ea pretinde că dreptul anterior invocat în susținerea celei de a doua cereri de declarare a nulității a fost deja invocat în sprijinul primei cereri de declarare a nulității, fapt contestat de intervenientă, EUIPO nepronunțându‑se explicit cu privire la acest aspect în memoriul în răspuns.

–       Cu privire la prima cerere de declarare a nulității

54      Mai întâi, trebuie să se considere că, astfel cum arată EUIPO și intervenienta, reclamanta susține în mod eronat că prima cerere de declarare a nulității nu există din punct de vedere juridic. Astfel, având în vedere că ea afirmă că, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul delegat (UE) 2018/625 al Comisiei din 5 martie 2018 de completare a Regulamentului 2017/1001 și de abrogare a Regulamentului delegat (UE) 2017/1430 (JO 2018, L 104, p. 1), trebuie să se prezume că prima cerere de declarare a nulității nu a fost depusă, este necesar să se constate că, la depunerea acestei cereri, articolul respectiv nu era aplicabil. În orice caz, în temeiul alineatului (2) al dispoziției aplicabile la acel moment, și anume norma 39 din Regulamentul (CE) nr. 2868/95 al Comisiei din 13 decembrie 1995 de punere în aplicare a normelor Regulamentului nr. 40/94 (JO 1995, L 303, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 189), o cerere de declarare a nulității nu este considerată ca fiind depusă în lipsa achitării taxelor cerute, iar nu dacă este retrasă, și același lucru este valabil în temeiul articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul delegat 2018/625. În plus, astfel cum arată EUIPO, prima cerere de declarare a nulității a făcut obiectul unei decizii a diviziei de anulare, la 26 aprilie 2006, după desistarea reclamantei.

55      În continuare, trebuie să se constate că prima cerere de declarare a nulității a fost declarată admisibilă. Astfel, deși, în comunicarea sa din 17 martie 2006, divizia de anulare a indicat că această cerere trebuia să facă obiectul unei regularizări pentru a fi admisibilă, în decizia sa din 26 aprilie 2006, atunci când a declarat procedura închisă după desistarea reclamantei, ea a declarat admisibilă cererea de declarare a nulității, contrar celor susținute de reclamantă.

56      Prin urmare, chiar dacă nu se poate considera că prima cerere de declarare a nulității a făcut obiectul unei decizii pe fond, rămasă definitivă, fapt pe care de altminteri nu îl susține niciuna dintre părți, prima cerere de declarare a nulității nu poate fi considerată inexistentă din punct de vedere juridic.

–       Cu privire la drepturile invocate în susținerea primei și a celei de a doua cereri de declarare a nulității

57      Trebuie să se constate că, în înscrisurile lor prezentate Tribunalului, reclamanta și intervenienta sunt în dezacord cu privire la aspectul identității dreptului anterior sau a drepturilor anterioare invocate în susținerea primei și a celei de a doua cereri de declarare a nulității. Reclamanta afirmă că același drept anterior, și anume semnul Grand Hotel Palladium, a fost invocat ca temei al acestor două cereri. În schimb, intervenienta contestă că, în cadrul primei cereri de declarare a nulității, a fost invocată denumirea comercială neînregistrată Grand Hotel Palladium și susține că această cerere era întemeiată pe trei mărci naționale, precum și pe denumirea comercială Residencial Palladium, SA. În sfârșit, EUIPO nu se pronunță în mod explicit, în memoriul în răspuns, cu privire la acest aspect.

58      În decizia atacată, camera de recurs a indicat că prima cerere de declarare a nulității se întemeiază pe două mărci naționale anterioare, precum și pe două semne utilizate în comerț, al căror domeniu de aplicare nu este doar local (punctele 2 și 3 din decizia atacată), și că a doua cerere de declarare a nulității se întemeiază pe două semne utilizate în comerț, al căror domeniu de aplicare nu este doar local (punctul 8 din decizia atacată). Aceasta nu a descris însă drepturile invocate în susținerea fiecăreia dintre cele două cereri și, mai ales în ceea ce privește semnele utilizate în comerț, nici nu a precizat în special natura lor și elementele verbale care le compun.

59      Pe de altă parte, în ceea ce privește prima cerere de declarare a nulității, din dosarul administrativ al EUIPO referitor la prezenta procedură reiese că reclamanta a indicat că își întemeiază această primă cerere pe un semn utilizat în comerț, al cărui domeniu de aplicare nu este doar local, și pe trei mărci naționale anterioare. Ea a precizat astfel că aceste mărci sunt mărcile spaniole numărul 94047 și numărul 2503994, precum și marca italiană numărul 597136. În ceea ce privește semnul invocat, ea a bifat căsuța „denumirea societății”, menționând „marca verbală Residencial Palladium”, apoi, în partea rezervată explicațiilor, a precizat că activitatea societății este administrarea hotelului Grand Hotel Palladium și, în sfârșit, pe pagina următoare, a explicat că denumirea societății nu are un domeniu de aplicare doar local și că hotelul său Grand Hotel Palladium este foarte cunoscut.

60      În plus, în ceea ce privește a doua cerere de declarare a nulității, din dosarul administrativ al EUIPO referitor la prezenta procedură reiese că, în susținerea acestei cereri, reclamanta a invocat un semn utilizat în comerț al cărui domeniu de aplicare nu este doar local. Aceasta a bifat căsuțele „denumirea comercială” și „denumirea întreprinderii”, menționând semnul Grand Hotel Palladium, apoi, în explicațiile sale, a indicat că utilizează denumirea comercială Grand Hotel Palladium.

61      Din cele ce precedă rezultă că, în primul rând, decizia atacată nu permite identificarea în mod suficient de clar și de precis a drepturilor anterioare invocate în susținerea primei și a celei de a doua cereri de declarare a nulității, în al doilea rând, nu se poate stabili că afirmațiile camerei de recurs în această privință sunt conforme cu elementele care figurează în dosarul administrativ al procedurii în fața EUIPO și, în al treilea rând, nu se poate nici înțelege, nici deduce din constatările camerei de recurs dacă a doua cerere de declarare a nulității a fost întemeiată pe același drept anterior sau pe aceleași drepturi anterioare precum cel sau cele invocate în susținerea primei cereri de declarare a nulității. Or, o astfel de precizare este necesară pentru a se stabili dacă eroarea de drept a camerei de recurs are consecințe în speță (a se vedea punctul 50 de mai sus).

62      Având în vedere aceste insuficiențe și aceste imprecizii în motivarea deciziei atacate, prezentate la punctul 61 de mai sus, trebuie arătat că dreptul la bună administrare include în special, conform articolului 41 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, obligația administrației de a‑și motiva deciziile. Această obligație, care decurge de asemenea din articolul 94 din Regulamentul 2017/1001, are ca dublu obiectiv să dea posibilitatea, pe de o parte, persoanelor interesate să ia cunoștință de justificările măsurii luate pentru a‑și apăra drepturile și, pe de altă parte, instanței Uniunii să își exercite controlul asupra legalității deciziei în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 mai 2012, Rubinstein și L’Oréal/OAPI, C‑100/11 P, EU:C:2012:285, punctul 111, și Hotărârea din 17 martie 2016, Naazneen Investments/OAPI, C‑252/15 P, nepublicată, EU:C:2016:178, punctul 29).

63      Această obligație are același domeniu de aplicare precum cel care rezultă din articolul 296 al doilea paragraf TFUE, care impune ca motivarea să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul autorului actului, fără a fi necesar ca respectiva motivare să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, problema dacă motivarea unui act respectă cerințele menționate trebuind să fie apreciată însă nu numai în funcție de modul său de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 octombrie 2004, KWS Saat/OAPI, C‑447/02 P, EU:C:2004:649, punctele 63-65, și Ordonanța din 14 aprilie 2016, KS Sports/EUIPO, C‑480/15 P, nepublicată, EU:C:2016:266, punctul 32).

64      Lipsa sau insuficiența motivării constatată reprezintă o încălcare a normelor fundamentale de procedură, în sensul articolului 263 TFUE, și constituie un motiv de ordine publică ce trebuie invocat din oficiu de instanța Uniunii (Hotărârea din 2 aprilie 1998, Comisia/Sytraval și Brink’s France, C‑367/95 P, EU:C:1998:154, punctul 67).

65      În aceste împrejurări, conform jurisprudenței citate la punctele 62-64 de mai sus, Tribunalul a decis să examineze din oficiu respectarea de către camera de recurs a obligației sale de motivare și a invitat părțile, în cadrul unei măsuri de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, să se exprime în scris cu privire la acest aspect. În special, reclamanta și EUIPO au fost invitate să indice cu precizie dreptul anterior sau drepturile anterioare pe care s‑au întemeiat prima și a doua cerere de declarare a nulității, întrucât intervenienta s‑a pronunțat cu privire la acest aspect în memoriul în răspuns. În plus, părților li s‑a solicitat să își prezinte observațiile cu privire la eventuala invocare din oficiu de către Tribunal a unei încălcări de către camera de recurs a obligației de motivare prevăzute la articolul 94 din Regulamentul 2017/1001. În această privință, ele au fost invitate să indice dacă apreciază că decizia atacată permite, pe de o parte, să se identifice drepturile anterioare invocate în susținerea primei și a celei de a doua cereri de declarare a nulității și, pe de altă parte, să se stabilească dacă dreptul sau drepturile invocate în susținerea celei de a doua cereri de declarare a nulității fuseseră invocate în susținerea primei cereri de declarare a nulității.

66      Trebuie să se constate că reclamanta nu a răspuns la întrebările Tribunalului în termenul acordat.

67      Ca răspuns la prima întrebare a Tribunalului, EUIPO precizează că toate drepturile invocate de reclamantă au fost dobândite înainte de introducerea primei cereri de declarare a nulității. El a arătat că această cerere se întemeiază pe trei mărci naționale, și anume mărcile spaniole nr. 94047 și nr. 2503994, înregistrate la 16 mai 2001 și, respectiv, la 1 mai 2003, și marca italiană nr. 597136, înregistrată la 4 mai 1993, precum și pe denumirea întreprinderii Residencial Palladium. Pe de altă parte, EUIPO arată că a doua cerere de declarare a nulității este întemeiată pe „denumirea comercială neînregistrată și denumirea întreprinderii” Grand Hotel Palladium. Astfel, este necesar să se constate că drepturile indicate de EUIPO corespund în esență celor menționate de predecesorul în drept al intervenientei în memoriul în răspuns.

68      Ca răspuns la a doua întrebare a Tribunalului, trebuie arătat de la bun început că, deși EUIPO recunoaște o mențiune eronată în decizia atacată referitoare la drepturile invocate în prima cerere de declarare a nulității și admite că respectiva decizie atacată ar fi putut fi mai explicită în ceea ce privește dreptul invocat în a doua cerere de declarare a nulității, invocând de asemenea, mai general, o motivare implicită a deciziei atacate, EUIPO și intervenienta consideră că această decizie este suficient de motivată și permite să se stabilească dacă dreptul sau drepturile invocate în susținerea celei de a doua cereri de declarare a nulității au fost invocate în susținerea primei cereri de declarare a nulității. Totuși, trebuie să se constate că EUIPO și intervenienta au interpretări ale deciziei atacate diametral opuse în această din urmă privință. Astfel, EUIPO consideră că decizia atacată permite să se stabilească faptul că dreptul pe care se întemeiază a doua cerere de declarare a nulității nu a fost invocat în susținerea primei cereri de declarare a nulității. În schimb, intervenienta apreciază că din decizia atacată reiese că drepturile invocate în susținerea celei de a doua cereri de declarare a nulității au fost deja invocate în susținerea primei cereri de declarare a nulității.

69      Mai precis, în primul rând, în ceea ce privește prima cerere de declarare a nulității, EUIPO admite că în mod eronat camera de recurs a indicat că aceasta se întemeiază în special pe două semne utilizate în comerț.

70      Referitor la a doua cerere de declarare a nulității, EUIPO admite că, în ceea ce privește drepturile anterioare invocate, camera de recurs ar fi putut fi mai explicită, dar susține că singura întrebare adresată de reclamantă în fața camerei de recurs a fost aceea dacă articolul 53 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 era aplicabil celei de a doua cereri de declarare a nulității, în lipsa unei decizii pe fond privind prima cerere de declarare a nulității. Or, trebuie să se constate că această afirmație a EUIPO este eronată. Astfel, camera de recurs a indicat la punctul 14 din decizia atacată că, potrivit reclamantei, prima cerere de declarare a nulității se întemeia deja pe semnul Grand Hotel Palladium și, la punctul 16 din decizia atacată, că predecesorul în drept al intervenientei contesta acest argument al reclamantei.

71      În plus, trebuie arătat că, la punctul 23 din decizia atacată, camera de recurs a considerat că, în conformitate cu articolul 53 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, o cerere de declarare a nulității este inadmisibilă în special atunci când se „întemeiază pe același drept anterior sau pe un drept, altul decât cel care constituia temeiul [cererii] [inițiale] de declarare a nulității și atunci când acesta ar fi putut fi invocat în mod valabil”. Ea a adăugat, la punctul 24 din decizia atacată că, „deși nicio nouă cerere de declarare a nulității nu poate fi introdusă pe baza altor drepturi anterioare care nu constituiau temeiul primei cereri de declarare a nulității, cu atât mai puțin aceasta nu poate fi introdusă pe baza aceluiași drept care exista deja în prima procedură”. În consecință, camera de recurs a apreciat că nu era necesar să se pronunțe cu privire la aspectul dacă dreptul sau drepturile anterioare invocate în susținerea celei de a doua cereri de declarare a nulității au fost de asemenea utilizate ca temei pentru prima cerere de declarare a nulității, iar nu că acest aspect nu este dezbătut în speță.

72      În ceea ce privește punctele 10, 13 și 19 din decizia atacată, citate de EUIPO, ele nu conțin nicio identificare a unui semn invocat în susținerea vreuneia dintre cele două cereri de declarare a nulității. În plus, din cuprinsul punctelor 10 și 19 menționate reiese că ele se referă în esență la textul articolului 53 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, fără să se poată deduce din aceasta dacă dreptul sau drepturile care au stat la baza celei de a doua cereri de declarare a nulității au fost invocate în susținerea primei cereri de declarare a nulității, în special având în vedere imprecizia deciziei atacate cu privire la identificarea respectivelor drepturi și având în vedere considerațiile camerei de recurs de la punctele 23 și 24 din decizia menționată.

73      În sfârșit, EUIPO arată că, în condițiile în care camera de recurs a confirmat decizia diviziei de anulare în totalitate, această decizie, precum și motivarea sa fac parte din contextul în care a fost adoptată decizia atacată. El concluzionează că decizia menționată și acest context permit identificarea drepturilor anterioare invocate în susținerea primei și a celei de a doua cereri de declarare a nulității, precum și stabilirea faptului că dreptul sau drepturile invocate în susținerea celei de a doua cereri de declarare a nulității nu fuseseră invocate în prima cerere de declarare a nulității. Totuși, având în vedere cele de mai sus, și anume impreciziile cu privire la drepturile invocate în cadrul celor două cereri de declarare a nulității, dezacordul dintre părți cu privire la faptul că semnul invocat în susținerea celei de a doua cereri de declarare a nulității fusese deja invocat în cadrul primei cereri de declarare a nulității și aprecierea camerei de recurs potrivit căreia, în esență, soluționarea acestui dezacord nu prezenta prea multă importanță (a se vedea punctele 69-72 de mai sus), nu se poate considera că motivarea deciziei diviziei de anulare poate acoperi insuficiențele și impreciziile motivării deciziei atacate.

74      În al doilea rând, potrivit intervenientei, în ceea ce privește prima cerere de declarare a nulității, camera de recurs a menționat că drepturile invocate erau în special două semne utilizate în comerț. Din cererea menționată ar reieși că reclamanta a identificat aceste două semne ca fiind Residencial Palladium și Grand Hotel Palladium. În ceea ce privește a doua cerere de declarare a nulității, intervenienta consideră că drepturile anterioare sunt clar identificate în decizia atacată, din care ar reieși că reclamanta a invocat o denumire comercială, Grand Hotel Palladium, și o denumire de societate, Residencial Palladium.

75      Trebuie să se constate că, pe de o parte, intervenienta subliniază astfel că drepturile invocate în susținerea fiecăreia dintre cererile de declarare a nulității nu sunt identificate în mod clar și precis în decizia atacată și că, pe de altă parte, înțelegerea de către aceasta a drepturilor invocate este diferită de cea exprimată de EUIPO în răspunsul său la întrebările Tribunalului.

76      În plus, intervenienta consideră că din decizia atacată reiese că, în mod contrar celor susținute de EUIPO, camera de recurs a apreciat că drepturile invocate în a doua cerere de declarare a nulității au fost invocate în susținerea primei cereri de declarare a nulității.

77      Prin urmare, trebuie să se considere că, din cauza deficiențelor motivării deciziei atacate, prezentate la punctul 61 de mai sus, confirmate de interpretările opuse în legătură cu decizia atacată ale EUIPO și intervenientei cu privire la considerațiile camerei de recurs referitoare la drepturile invocate în susținerea fiecăreia dintre cererile de declarare a nulității, nu reiese în mod suficient de clar și de precis din decizia atacată care sunt aceste drepturi și nici dacă respectiva cameră de recurs a considerat că dreptul invocat sau drepturile invocate în susținerea celei de a doua cereri de declarare a nulității au fost sau nu invocate în cadrul primei cereri de declarare a nulității.

78      În consecință, trebuie admis primul capăt de cerere formulat de reclamantă, iar decizia atacată trebuie anulată, în măsura în care camera de recurs a încălcat obligația de motivare pe care i‑o impune articolul 94 din Regulamentul 2017/1001, întrucât nu a identificat în mod clar și precis drepturile anterioare invocate în susținerea primei și a celei de a doua cereri de declarare a nulității, nepermițând astfel instanței Uniunii să evalueze consecințele erorii de drept săvârșite de camera de recurs cu privire la legalitatea deciziei atacate. În rest, acțiunea trebuie respinsă.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

79      Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât EUIPO a căzut în esență în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantei.

80      În plus, întrucât intervenienta a căzut în pretenții cu privire la partea esențială a concluziilor sale, aceasta suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a cincea)

declară și hotărăște:

1)      Anulează Decizia Camerei a patra de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 12 februarie 2020 (cauza R 231/20194).

2)      Respinge în rest acțiunea.

3)      EUIPO va suporta propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Residencial Palladium, SL.

4)      Palladium Gestión, SL va suporta propriile cheltuieli de judecată.

Spielmann

Spineanu‑Matei

Mastroianni

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 15 septembrie 2021.

Semnături


*      Limba de procedură: spaniola.