Cerere de decizie preliminară introdusă de Bundesgerichtshof (Germania) la 29 decembrie 2020 – Procedura de insolvență deschisă împotriva patrimoniului Galapagos BidCo. S.a.r.l., cu participarea DE, în calitate de administrator judiciar al Galapagos S. A., Hauck Aufhäuser Fund Services S. A. și Prime Capital S. A.

(Cauza C-723/20)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Bundesgerichtshof

Părțile din procedura principală

Recurentă: Galapagos BidCo. S.a.r.l.

Intimați: DE, în calitate de administrator judiciar al Galapagos S. A., Hauck Aufhäuser Fund Services S. A. și Prime Capital S. A.

Întrebările preliminare

Articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/8481 trebuie interpretat în sensul că o societate debitoare al cărei sediu social este situat într-un stat membru nu are centrul intereselor sale principale într-un al doilea stat membru în care se află locul administrației sale centrale, astfel cum poate fi determinat prin elemente obiective și verificabile de către terți, în cazul în care, în împrejurări precum cele din procedura principală, societatea debitoare a mutat acest loc al administrației centrale dintr-un al treilea stat membru în cel de al doilea stat membru în timp ce în al treilea stat membru era depusă o cerere de deschidere a unei proceduri principale de insolvență, care nu fusese încă soluționată, cu privire la patrimoniul său?

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare: articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/848 trebuie să fie interpretat în sensul că:

a)    instanțele judecătorești din statul membru pe teritoriul căruia debitorul are centrul intereselor principale la momentul depunerii cererii de deschidere a procedurii de insolvență rămân competente internațional pentru a hotărî cu privire la deschiderea acestei proceduri atunci când debitorul mută centrul intereselor sale principale pe teritoriul unui alt stat membru după depunerea cererii, dar înainte de pronunțarea hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență, și

b)    că această prorogare a competenței internaționale a instanțelor judecătorești dintr-un stat membru exclude competența instanțelor judecătorești dintr-un alt stat membru de a se pronunța cu privire la alte cereri de deschidere a procedurii principale de insolvență care, după mutarea centrului intereselor principale ale debitorului în alt stat membru, vor fi depuse la o instanță judecătorească din acest alt stat membru?

____________

1 JO 2015, L 141 p. 19.