HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a zecea)

20 octombrie 2021(*)

„Desen sau model industrial comunitar – Procedură de declarare a nulității – Desen sau model industrial comunitar înregistrat care reprezintă un elastic spiralat pentru păr – Divulgarea desenelor sau modelelor industriale anterioare – Divulgare pe internet – Articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 – Egalitatea armelor – Elemente de probă prezentate pentru prima dată în fața Tribunalului”

În cauza T‑823/19,

JMS Sports sp. z o.o., cu sediul în Lódź (Polonia), reprezentată de D. Piróg și J. Słupski, avocați,

reclamantă,

împotriva

Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), reprezentat de E. Śliwińska și D. Walicka, în calitate de agenți,

pârât,

cealaltă parte în procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, intervenientă în fața Tribunalului, fiind

InterVion S.A., cu sediul în Varșovia (Polonia), reprezentată de T. Grucelski și T. Gawliczek, avocați,

având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a treia de recurs a EUIPO din 13 septembrie 2019 (cauza R 1573/2018‑3), referitoare la o procedură de declarare a nulității între Inter‑Vion și JMS Sports,

TRIBUNALUL (Camera a zecea),

compus din domnii A. Kornezov, președinte, și E. Buttigieg (raportor) și doamna K. Kowalik‑Bańczyk, judecători,

grefier: doamna R. Ūkelytė, administratoare,

având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 4 decembrie 2019,

având în vedere memoriul în răspuns depus de EUIPO la grefa Tribunalului la 31 martie 2020,

având în vedere memoriul în răspuns depus de intervenientă la grefa Tribunalului la 23 martie 2020,

având în vedere întrebările scrise adresate de Tribunal părților și răspunsurile lor la aceste întrebări, depuse la grefa Tribunalului la 25 și 30 noiembrie și la 1 decembrie 2020,

în urma ședinței din 15 ianuarie 2021,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Istoricul litigiului

1        Reclamanta, JMS Sports sp. z o.o., este titulara desenului sau modelului industrial comunitar depus la 24 iunie 2010 la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) și înregistrat sub numărul 1723677-0001, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 privind desenele sau modelele industriale comunitare (JO 2002, L 3, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 33, p. 70), pentru produse definite drept „agrafe de păr”, incluse în clasa 28.03 în sensul Aranjamentului de la Locarno din 8 octombrie 1968 de instituire a unei clasificări internaționale pentru desene și modele industriale.

2        Desenul sau modelul industrial contestat este reprodus după cum urmează:

Image not found

3        La 3 ianuarie 2017, intervenienta, Inter‑Vion S. A., a depus o cerere de declarare a nulității pentru desenul sau modelul industrial contestat în temeiul articolului 25 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 6/2002 coroborat cu articolele 5 și 6 din același regulament. Intervenienta susținea că desenul sau modelul industrial contestat era lipsit de noutate și de caracter individual în special în raport cu următoarele două desene sau modele industriale:

–        desenul sau modelul industrial Fancy Fane, divulgat la 29 noiembrie 2009 pe site‑ul internet „http://faneaccessories.blogspot.fr/2009/11” (denumit în continuare site‑ul internet sau blogul „faneaccessories.blogspot”) și reprodus după cum urmează: