CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
DOAMNA JULIANE KOKOTT
prezentate la 11 aprilie 2019(1)
Cauzele conexate C‑663/17 P, C‑665/17 P și C‑669/17 P
Banca Centrală Europeană
împotriva
Trasta Komercbanka AS,
Ivan Fursin și alții (C‑663/17 P)
și
Comisia Europeană
împotriva
Trasta Komercbanka AS,
Ivan Fursin și alții (C‑665/17 P)
și
Trasta Komercbanka AS,
Ivan Fursin și alții
împotriva
Băncii Centrale Europene (C‑669/17 P)
„Recurs – Acțiune în anulare – Excepție de inadmisibilitate – Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 – Supravegherea prudențială a instituțiilor de credit – Retragerea autorizației unei instituții de credit de către Banca Centrală Europeană – Lichidarea automată a instituției de credit respective potrivit dreptului intern – Calitatea procesuală activă a instituției de credit în lichidare, reprezentată de fostul comitet de conducere – Calitatea procesuală activă a acționarilor”
I. Introducere
1. Ancorate în contextul material al legislației privind supravegherea bancară, aspecte fundamentale privind sistemul de protecție jurisdicțională al Uniunii sunt relevate în cele trei proceduri de recurs de față privind admisibilitatea acțiunilor introduse de o bancă letonă și de acționarii acesteia împotriva retragerii unei licențe bancare (autorizație)(2) de către Banca Centrală Europeană (denumită în continuare „BCE”).
2. În dreptul leton, retragerea unei licențe bancare atrage în mod direct și incontestabil dizolvarea băncii respective. Din acest motiv, acțiunea introdusă de Trasta Komercbanka (denumită în continuare „TKB”) împotriva retragerii licenței sale a fost respinsă ca inadmisibilă de către Tribunal, pe baza unei excepții corespunzătoare formulate de BCE. Tribunalul a statuat că, potrivit dreptului intern, în urma lichidării, comitetul director nu mai era abilitat să reprezinte banca și să încredințeze avocaților desfășurarea procedurilor în acest scop. În aceste condiții, instanța a hotărât că, în mod excepțional, o acțiune introdusă de acționari în scopul apărării intereselor băncii în legătură cu retragerea autorizației este admisibilă.
3. Recursurile formulate de BCE și de Comisie se îndreaptă împotriva acestei părți a deciziei Tribunalului, contestând, de asemenea, calitatea procesuală activă a acționarilor. Astfel este evidențiată problematica fundamentală a protecției jurisdicționale pe care se întemeiază prezenta procedură: toate căile spre Curtea de Justiție ar trebui să fie, în final, cu adevărat refuzate? Și, având în vedere angajamentul Uniunii de garantare a protecției jurisdicționale efective împotriva actelor juridice constrângătoare ale Uniunii, se poate admite ca dreptul intern care leagă urmări ireversibile de retragerea unei licențe bancare să excludă de facto un control eficient din partea instanțelor Uniunii?
4. În acest context în care un act juridic al Uniunii condiționează în mod direct dizolvarea persoanei juridice împotriva căreia este îndreptat, o importanță deosebită revine chestiunii de a ști cine poate reprezenta persoana juridică în cauză în procesul îndreptat împotriva acesteia în fața instanțelor Uniunii.
II. Cadrul juridic
A. Dreptul Uniunii
5. Articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului din 15 octombrie 2013 de conferire a unor atribuții specifice Băncii Centrale Europene în ceea ce privește politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit(3) cuprinde următoarele dispoziții:
„(1) Orice cerere de autorizare privind inițierea activității unei instituții de credit care urmează să fie înființată într‑un stat membru participant trebuie înaintată autorităților naționale competente ale statului membru în care urmează să fie înființată instituția de credit, în conformitate cu cerințele prevăzute în dreptul național relevant.
[…]
(5) Sub rezerva alineatului (6), BCE poate retrage autorizația în cazurile prevăzute în dreptul relevant al Uniunii, din proprie inițiativă, în urma consultărilor cu autoritatea națională competentă din statul membru participant în care își are sediul instituția de credit, sau la propunerea acelei autorități naționale competente. Consultările respective asigură în special că, înaintea luării de decizii cu privire la retragere, BCE acordă suficient timp autorităților naționale pentru a decide asupra măsurilor de remediere necesare, inclusiv asupra eventualelor măsuri de rezoluție, și ține seama de acestea.
Atunci când autoritatea națională competentă care a propus autorizarea în conformitate cu alineatul (1) consideră că autorizația trebuie retrasă în conformitate cu dreptul național relevant, aceasta înaintează o propunere BCE în acest sens. În acest caz, BCE ia o decizie în legătură cu retragerea propusă, ținând cont pe deplin de motivarea propunerii de retragere prezentată de autoritatea națională competentă.
[…]”
B. Dreptul leton
1. Kredītiestāžu likums (Legea letonă privind instituțiile de credit)
6. Articolul 129 din Legea letonă privind instituțiile de credit(4) prevede următoarele:
„(1) În cazul în care Finanšu un kapitāla tirgus komisija [Comisia pentru Piețele Financiare și de Capital, Letonia] anulează o licență (autorizație) de funcționare acordată unei instituții de credit în conformitate cu articolul 27 alineatul (1) punctele 1, 2, 3, 4 și 8 din prezenta lege, Finanšu un kapitāla tirgus komisija [Comisia pentru Piețele Financiare și de Capital] numește un administrator fiduciar și înaintează instanței o cerere de lichidare a instituției de credit respective, precum și de desemnare a unui lichidator și propune totodată un candidat ca lichidator.
(2) După anularea licenței, adunarea acționarilor instituției de credit nu mai este autorizată să decidă cu privire la lichidarea voluntară și la numirea unui lichidator.
[…]”
7. Articolul 133 alineatul (4) din Legea letonă privind instituțiile de credit prevede:
„Dispozițiile capitolului XI din prezenta lege, cu excepția articolelor 160 și 166, precum și drepturile, obligațiile și competențele conferite administratorului judiciar prin articolele 172 și 1721 din prezenta lege sunt valabile pentru lichidatorul instituției de credit numit de instanță.”
8. Articolul 161 alineatul (1) din această lege prevede următoarele:
„După declararea insolvabilității unei instituții de credit, administratorul judiciar își asumă toate obligațiile, drepturile și competențele organelor administrative și ale conducătorilor acestor organe prevăzute de lege și potrivit statutului instituției de credit.”
2. Civilprocesa likums (Codul leton de procedură civilă)
9. Articolul 5 alineatul (3) din Codul leton de procedură civilă(5) prevede:
„În cazul în care problema juridică în cauză este reglementată de legislația Uniunii Europene, aplicabilă în mod direct în Letonia, dreptul leton este aplicabil în măsura în care acest lucru este admis potrivit legislației Uniunii Europene.”
10. Articolul 371 din Codul leton de procedură civilă reglementează conținutul cererii de lichidare care trebuie formulată de Finanšu un kapitāla tirgus komisija [Comisia pentru Piețele Financiare și de Capital] în cazurile prevăzute la articolul 129 din Legea letonă privind instituțiile de credit. Alineatul (2) al acestuia prevede:
„La cererea de lichidare se vor anexa decizia Finanšu un kapitāla tirgus komisija [Comisia pentru Piețele Financiare și de Capital] de anulare a licenței de funcționare acordate instituției de credit, precum și documentele care atestă circumstanțele care au stat la baza retragerii licenței instituției de credit.”
11. Articolul 377 alineatul (2) din Codul leton de procedură civilă prevede:
„Odată cu pronunțarea unei hotărâri privind lichidarea unei instituții de credit, instanța numește un lichidator pentru instituția de credit. Instanța desemnează în calitate de lichidator al instituției de credit o persoană propusă de Finanšu un kapitāla tirgus komisija [Comisia pentru Piețele Financiare și de Capital].”
12. Articolul 387 din Codul leton de procedură civilă prevede, de asemenea:
„[…]
(2) Instanța poate revoca un administrator judiciar sau un lichidator la cererea Finanšu un kapitāla tirgus komisija [Comisia pentru Piețele Financiare și de Capital]. La cerere se va anexa decizia Finanšu un kapitāla tirgus komisija [Comisia pentru Piețele Financiare și de Capital] prin care este exprimată neîncrederea față de administratorul judiciar sau față de lichidator, pe baza uneia dintre următoarele circumstanțe:
1. Administratorul judiciar sau lichidatorul nu corespunde dispozițiilor articolului 131 alineatul (1), respectiv ale articolului 1311 alineatul (1) din Legea privind instituțiile de credit sau este prezentă una dintre circumstanțele menționate la articolele 132 sau 1321;
2. administratorul judiciar sau lichidatorul este necompetent;
3. administratorul judiciar sau lichidatorul abuzează de competențele sale.
(3) Instanța poate verifica problema revocării administratorului judiciar sau a lichidatorului la cererea unui creditor sau a unui grup de creditori ori din oficiu, dacă aceasta dispune de dovezi că, în exercitarea funcțiilor sale, administratorul judiciar sau lichidatorul a încălcat dispozițiile Legii privind instituțiile de credit sau alte acte juridice sau hotărâri judecătorești, că nu corespunde dispozițiilor articolului 131 alineatul (1), respectiv ale articolului 1311 alineatul (1) din Legea privind instituțiile de credit sau este prezentă una dintre circumstanțele menționate la articolul 132 sau 1321 ori că administratorul judiciar sau lichidatorul este necompetent sau abuzează de competențele sale.”
3. Komerclikums (Codul comercial leton)
13. Articolul 322 din Codul comercial leton(6), cu titlul oficial „Drepturile și obligațiile lichidatorului”, are următorul cuprins:
„(1) Lichidatorul are toate drepturile și obligațiile comitetului director și ale consiliului de supraveghere care nu sunt contrare scopului lichidării.
(2) Lichidatorul recuperează creanțe inclusiv privind sume datorate societății ca urmare a acțiunilor neachitate, înstrăinează activele societății și satisface creanțele creditorilor.
(3) Lichidatorul poate încheia numai tranzacțiile necesare pentru lichidarea societății.
[…]”
III. Istoricul cauzei și procedura în fața Tribunalului
14. Prima recurentă din cauza C‑669/17 P, TKB, este o instituție de credit letonă. Recurentele 2-7 din această cauză sunt acționari ai TKB (denumiți în continuare „acționarii”). Începând din septembrie 1991, TKB a furnizat servicii financiare în conformitate cu autorizația acordată în acest scop de Finanšu un kapitāla tirgus komisija (Comisia pentru Piețele Financiare și de Capital din Letonia, denumită în continuare „FKMK”).
15. La 5 februarie 2016, FKMK a propus BCE, în conformitate cu articolul 14 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1024/2013, retragerea autorizației TKB.
16. La 3 martie 2016, în urma unei verificări efectuate împreună cu FKMK a condițiilor de retragere a autorizației, BCE a adoptat decizia ECB/SSM/2016-529900WIP0INFDAWTJ81/1 WOANCA-2016-0005 de retragere a licenței bancare a TKB. În același timp, aceasta a respins cererea formulată de TKB privind amânarea cu o lună a executării deciziei.
17. La 14 martie 2016, Rīgas pilsētas Vidzemes priekšpilsētas tiesa (Tribunalul Districtual Vidzeme al orașului Riga, Letonia) a deschis, la cererea FKMK, procedura de lichidare a activelor societății TKB și a desemnat un lichidator propus de FKMK. Înaintea pronunțării ordonanței de deschidere a procedurii, TKB a solicitat menținerea dreptului de reprezentare pentru comitetul director în scopul formulării unei opoziții adresate comitetului administrativ de control al BCE și a unei acțiuni în anulare la Tribunal. Aceste cereri au fost respinse de Rīgas pilsētas Vidzemes priekšpilsētas tiesa (Tribunalul Districtual Vidzeme al orașului Riga). Împotriva acestei decizii nu poate fi introdusă nicio cale de atac.
18. La 17 martie 2016, deschiderea procedurii de lichidare și desemnarea lichidatorului au fost publicate în Monitorul Oficial al Republicii Letonia. La aceeași dată, prin decizia lichidatorului au fost revocate toate mandatele acordate în prealabil de TKB. Revocarea a fost publicată la 21 martie 2016 în Monitorul Oficial al Letoniei prin intermediul unui notar.
19. La 3 aprilie 2016, TKB, reprezentată de avocații împuterniciți de fostul comitet director înaintea datei de 17 martie 2016, a formulat opoziție împotriva retragerii autorizației la comitetul administrativ de control al BCE. În decizia din 30 mai 2016, comitetul de control a considerat că obiecțiile de formă și de fond ale TKB sunt nefondate și că decizia BCE privind retragerea autorizației este, în ansamblu, suficient motivată și proporțională. Totuși, acesta a solicitat BCE clarificarea câtorva aspecte din decizie. În consecință, la 11 iulie 2016, BCE a adoptat o nouă decizie privind retragerea autorizației(7) TKB care a înlocuit decizia din 3 martie 2016.
20. La 13 mai 2016, TKB, pe de o parte, și acționarii, pe de altă parte, au introdus o acțiune în anulare în fața Tribunalului împotriva deciziei BCE privind retragerea licenței bancare. TKB a fost din nou reprezentată de avocații împuterniciți de fostul comitet director al băncii înaintea datei de 17 martie 2016.
21. Ulterior, la 29 septembrie 2016, BCE a ridicat o excepție de inadmisibilitate potrivit articolului 130 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, atât cu privire la acțiunea TKB, cât și cu privire la acțiunea introdusă de acționari.
22. Tribunalul a admis parțial excepția de inadmisibilitate ridicată de BCE printr‑o ordonanță separată din 12 septembrie 2017 (denumită în continuare „ordonanța atacată”)(8). Acesta a admis argumentele BCE potrivit cărora avocații împuterniciți de fostul comitet director nu dispuneau de un mandat valid, întrucât aceștia au fost mandatați de către o persoană care nu mai era autorizată să reprezinte. Reprezentantul autorizat în prezent, și anume lichidatorul, a putut revoca însă mandatele ad litem pentru procedura în fața Tribunalului. Din acest motiv, nu a fost necesară pronunțarea asupra fondului acțiunii introduse de TKB.
23. În ceea ce privește acțiunea introdusă de acționari, Tribunalul a respins totuși excepția de inadmisibilitate invocată de BCE: acesta a statuat că, în acest context, trebuie să se admită, în mod excepțional, un interes al acționarilor de a exercita acțiunea, în interesul TKB, împotriva retragerii licenței bancare, întrucât, în speță, acționarilor le‑a fost refuzată orice posibilitate de exercitare a unei influențe în temeiul dreptului societăților. De asemenea, acesta a constatat că, în speță, acționarii trebuie considerați ca fiind afectați în mod individual și direct de retragerea licenței bancare.
24. Atât TKB și acționarii, cât și BCE și Comisia au formulat recurs împotriva ordonanței Tribunalului.
IV. Procedura în fața Curții și concluziile părților
25. Prin recursul introdus la 24 noiembrie 2017 în cauza C‑663/17 P, BCE solicită:
– anularea ordonanței atacate în măsura în care, în primă instanță, reclamanților, cu excepția TKB, li se recunoaște un interes de a exercita acțiunea și un drept de a introduce o acțiune în anularea deciziei în litigiu (punctul 2 din ordonanța atacată);
– adoptarea unei decizii și declararea inadmisibilității acțiunii [introduse de acționari]; și
– obligarea [acționarilor] la plata cheltuielilor de judecată.
26. Prin recursul introdus la 27 noiembrie 2017 în cauza C‑665/17 P, Comisia solicită:
– anularea ordonanței în măsura în care prin aceasta s‑a respins excepția de inadmisibilitate a cererii formulate de acționari;
– respingerea ca inadmisibilă a acțiunii [introduse de acționari]; și
– obligarea [acționarilor] la plata cheltuielilor de judecată.
27. Prin recursul introdus la 25 noiembrie 2017 în cauza C‑669/17 P, TKB și acționarii solicită:
– anularea punctului 1 din ordonanța atacată, și anume decizia Tribunalului potrivit căreia nu este necesară pronunțarea asupra fondului acțiunii în anulare introdusă de TKB;
– declararea faptului că acțiunea introdusă de TKB nu este lipsită de obiect;
– declararea acțiunii introduse de TKB ca fiind admisibilă;
– trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal pentru ca acesta să se pronunțe cu privire la cererea în anulare și
– obligarea BCE la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor legate de procedura de recurs.
28. În memoriul în răspuns în cauzele C‑663/17 P și C‑665/17 P, TKB și acționarii solicită:
– respingerea recursurilor;
– declararea acțiunii în anulare [introduse de acționari] ca fiind admisibilă și constatarea faptului că acțiunea nu este lipsită de obiect; și
– obligarea BCE, respectiv a Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
29. În memoriul de răspuns în cauza C‑669/17 P, BCE solicită:
– respingerea recursului; și
– obligarea [TKB și a acționarilor] la plata cheltuielilor de judecată.
30. Prin decizia președintelui Curții din 13 martie 2018, cauzele C‑663/17 P, C‑665/17 P și C‑669/17 P au fost conexate pentru buna desfășurare a procedurii orale și în vederea pronunțării hotărârii.
31. În procedura recursului, părțile au depus observații scrise, iar în ședința din 11 februarie 2019 acestea au prezentat observații orale.
V. Apreciere juridică
32. Excepția de inadmisibilitate ridicată de BCE în fața Tribunalului nu s‑a bucurat decât de un succes parțial, și anume cu privire la acțiunea introdusă de TKB. Din acest motiv, ordonanța Tribunalului este atacată de ambele părți în procedura de recurs, Comisia susținând poziția BCE printr‑un recurs propriu.
33. Mai întâi, prin recursul introdus în cauza C‑669/17 P, TKB și acționarii se îndreaptă împotriva punctului 1 din ordonanța atacată privind nepronunțarea Tribunalului asupra fondului acțiunii introduse de TKB (a se vedea secțiunea A).
34. În continuare, recursul BCE în cauza C‑663/17 P și al Comisiei în cauza C‑665/17 P se îndreaptă împotriva punctului 2 al ordonanței atacate, prin care tribunalul a respins excepția de inadmisibilitate ridicată de BCE cu privire la acțiunea introdusă de acționari. Ambele recurente își întemeiază recursul atât pe considerațiile Tribunalului privind interesul de a exercita acțiunea, cât și pe afectarea directă și individuală a acționarilor. Din acest motiv, temeinicia acestor recursuri poate fi examinată împreună (la secțiunea B).
A. Cu privire la recursul în cauza C‑669/17 P
35. Prin recursul formulat în cauza C‑669/17 P, TKB și acționarii se îndreaptă împotriva punctului 1 din ordonanța atacată, prin care Tribunalul a hotărât să nu se pronunțe asupra fondului acțiunii introduse de TKB. În opinia Tribunalului, nepronunțarea asupra fondului s‑a produs ca urmare a faptului că, la 17 martie 2016, lichidatorul a revocat toate mandatele acordate de TKB, respectiv de comitetul director al acesteia și, astfel, recurentele nu au mai fost reprezentate în mod valabil în fața Tribunalului.
36. În motivarea recursului acestora, TKB și acționarii invocă, din punct de vedere al conținutului(9), două motive, și anume, o încălcare a principiului protecției jurisdicționale efective, pe de o parte, și, cu titlu subsidiar, faptul că mandatul ad litem al avocaților nu a fost revocat în mod valabil, pe de altă parte.
1. Cu privire la admisibilitatea recursului
37. În măsura în care recursul a fost introdus de acționari și se îndreaptă exclusiv împotriva punctului 1 din ordonanța atacată, acesta este inadmisibil. Chiar dacă, potrivit articolului 56 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție, un recurs poate fi introdus numai de o parte ale cărei concluzii au fost respinse, în totalitate sau în parte, Tribunalul a admis cererile acționarilor în ceea ce privește admisibilitatea acțiunii lor.
38. În măsura în care recursul a fost introdus de TKB, admisibilitatea acestuia depinde tocmai de temeinicia obiecțiilor pe care se bazează TKB. Din acest motiv se impune examinarea împreună a temeiniciei și a admisibilității.
2. Cu privire la primul motiv referitor la încălcarea principiului protecției jurisdicționale efective
39. Prin intermediul primului motiv, TKB susține în esență că acceptarea unui drept exclusiv de reprezentare al lichidatorului, în urma lichidării, în toate aspectele legate de retragerea licenței și, prin urmare, a competenței acestuia de a revoca mandatele ad litem ale avocaților mandatați de comitetul director este incompatibilă cu obligația de garantare a protecției jurisdicționale efective, întrucât, în acest mod, TKB ar fi privată de iure sau, cel puțin, de facto de orice protecție jurisdicțională în ceea ce privește retragerea licenței sale bancare.
40. Tribunalul a respins acest argument la punctele 36-38 din ordonanța atacată. În susținerea argumentației sale, acesta a precizat că, în calitate de persoană juridică, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, TKB continuă să aibă calitatea de a exercita acțiunea, lichidatorul putând introduce acțiunea în anulare în numele TKB. Ca urmare a lichidării și a numirii lichidatorului, fostul comitet director al TKB nu ar mai avea capacitate de reprezentare valabilă și, din acest motiv, nici nu ar putea împuternici un reprezentant procesual. Dimpotrivă, în acest caz, decizia revine lichidatorului, care poate astfel revoca și mandatele avocaților care au introdus acțiunea în anulare în numele TKB.
41. Prin urmare, este necesar să se examineze dacă Tribunalul a statuat în mod întemeiat la punctul 36 din ordonanța atacată că protecția juridică urmărită a băncii, și anume anularea deciziei privind retragerea autorizației, poate fi obținută în mod efectiv prin trimiterea la persoana lichidatorului. TKB are îndoieli cu privire la acest aspect din două motive.
42. Pe de o parte, Tribunalul a săvârșit o eroare considerând că mandatul lichidatorului ar include competența juridică de a contesta retragerea autorizației. În această privință, potrivit motivului expus, recurenta impută Tribunalului că a denaturat faptele [prima parte a primului motiv, a se vedea litera b)].
43. Pe de altă parte, o eroare de drept ar consta în considerarea ca fiind efectivă în sensul articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii (denumită în continuare „carta”) a posibilității unei căi de atac prin intermediul lichidatorului. În primul rând, lichidatorul a fost angajat de FKMK, la propunerea căreia BCE a retras autorizația recurentei. Prin urmare, acesta nu ar putea reprezenta în mod efectiv interesele TKB în fața acestor instituții. În al doilea rând, numai comitetul director a fost implicat de la bun început în procesul retragerii licenței, astfel încât lichidatorul nu ar putea fi pus în locul acestuia în cadrul procesului. În al treilea rând, lichidatorul ar încălca o obligație dacă ar încerca reactivarea licenței și, prin urmare, a activității economice a societății pe care trebuie să o lichideze [a doua parte a primului motiv, a se vedea litera c)].
44. Cu toate acestea, în prealabil trebuie să se stabilească dacă dreptul Uniunii poate justifica, într‑adevăr, menținerea competenței de reprezentare a fostului comitet director în scopul introducerii unei acțiuni în anulare, contrar dispozițiilor din dreptul intern privind competențele lichidatorului și reprezentarea unei instituții de credit [a se vedea litera a)].
a) Cu privire la interacțiunea dintre dreptul Uniunii și dreptul intern în cadrul verificării admisibilității unei acțiuni în anulare introduse de o persoană juridică
45. Întrebarea dacă o persoană juridică potrivit articolului 263 al patrulea paragraf TFUE poate introduce o acțiune în anulare împotriva unui act juridic al Uniunii ține exclusiv de dreptul Uniunii(10). Totuși, întrucât o persoană juridică nu poate efectua ea însăși acte de procedură, posibilitatea acesteia de a obține protecție jurisdicțională în fața instanțelor Uniunii este direct corelată cu chestiunea privind desemnarea reprezentantului autorizat. Așadar, și această chestiune ține de dreptul Uniunii.
46. În absența unor norme corespunzătoare privind reprezentarea persoanelor juridice la nivelul Uniunii, pentru a desemna reprezentantul autorizat se recurge, în principiu, la dreptul intern(11). În același timp, Curtea subliniază însă că legislația națională nu trebuie să aducă atingere dreptului la o protecție jurisdicțională efectivă, atunci când și în măsura în care pentru anumite cerințe procedurale se recurge la dispozițiile dreptului intern(12).
47. În schimb, Tribunalul a considerat că în speță, hotărârea definitivă pronunțată de Rīgas pilsētas Vidzemes priekšpilsētas tiesa (Tribunalul Districtual Vidzeme al orașului Riga, Letonia) se opune în orice caz unei acțiuni în anulare introduse de bancă, reprezentată de fostul comitet director. Prin această hotărâre, fostul comitet director al TKB a fost împiedicat să introducă o acțiune în anulare împotriva deciziei BCE, în numele TKB, în pofida cererii contrare formulate de avocați. La punctul 35 al ordonanței atacate, Tribunalul a constatat că această hotărâre este definitivă, inclusiv în cazul unui conflict de interese și chiar în lipsa calității lichidatorului de a introduce o acțiune în anulare în numele recurentei.
48. Dacă această ipoteză ar fi corectă, posibilitatea unui control jurisdicțional eficient al deciziei BCE, așadar al unui act juridic al Uniunii, ar depinde totuși, în final, de dreptul intern. Acesta ar fi exclus chiar în totalitate, de exemplu, în cazul în care, în temeiul prevederilor naționale relevante, lichidatorul nu ar fi autorizat să introducă o acțiune în anulare. Cu toate acestea, dreptului intern nu îi poate aparține decizia finală privind posibilitatea controlului (efectiv al) unui act juridic al Uniunii în fiecare caz.
49. Această concepție poate fi ilustrată prin diverse exemple din jurisprudența Curții.
50. Astfel, de exemplu, în Hotărârea Groupement des Agences de voyages, Curtea a constatat admisibilitatea unei acțiuni în anulare introduse de o societate aflată în proces de constituire care, potrivit dreptului intern, nu avea personalitate juridică și chiar dacă, potrivit unei jurisprudențe constante și care nu este repusă în discuție, în lipsa prevederilor dreptului Uniunii în acest domeniu, se poate recurge, în principiu numai la dreptul național al societăților(13). Totuși, din perspectiva protecției jurisdicționale efective era esențial ca un grup – care este destinatarul unui act al Uniunii – să fie în măsură să introducă o acțiune și împotriva acestui act(14).
51. În mod similar, în cauza PKK, Curtea a statuat că, indiferent de dizolvarea și de pierderea personalității juridice a unei organizații în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, aceasta trebuie considerată ca fiind autorizată să introducă o acțiune dacă protecția jurisdicțională nu poate fi garantată efectiv în alt mod(15). În decizia atacată, Tribunalul a considerat, de asemenea, că o astfel de organizație nu poate împuternici niciun reprezentant, dată fiind lipsa personalității juridice(16). Acesta a considerat că nu este în măsură să se pronunțe asupra respectivului element, deși a recunoscut problematica protecției jurisdicționale(17).
52. Chiar dacă aceste hotărâri se refereau la menținerea personalității juridice a unei persoane juridice în scopul introducerii acțiunilor în fața instanțelor Uniunii, iar nu la menținerea puterii de reprezentare a unei persoane care acționează în numele său, acestea se întemeiază pe ideea că instanțele Uniunii nu trebuie în niciun caz să aibă „mâinile legate” în situațiile în care aplicarea dreptului intern nu ar avea ca rezultat o protecție jurisdicțională efectivă(18). Mai degrabă, și în astfel de cazuri, acestea sunt obligate să garanteze o protecție jurisdicțională efectivă.
53. Acest lucru nu împiedică nici ca un justițiabil, potrivit jurisprudenței Curții în alte cazuri, în cele din urmă, să beneficieze numai de drepturi de despăgubire dacă dreptul intern nu îi acordă posibilitatea unei căi de atac efective. Cauzele discutate în acest context în faza orală a procedurii nu au vizat niciodată acțiuni introduse de destinatarul prevăzut la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE împotriva unui act juridic al Uniunii îndreptat împotriva sa, ci acțiuni introduse de alte persoane decât destinatarii împotriva actelor juridice ale Uniunii cu efect general care necesită transpunere sau care atrag acte interne de punere în aplicare(19). Dacă în aceste cazuri dreptul intern nu prevede o cale de atac (efectivă), nu poate fi introdusă „prin reprezentare” o acțiune în anulare direct împotriva actului juridic al Uniunii pe care se bazează, care nu este prevăzută în sistemul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.
54. Cu toate acestea, acțiunea introdusă în speță de către destinatar – TKB – împotriva actului juridic al Uniunii care îi cauzează prejudicii – decizia BCE – este prevăzută în mod automat în sistemul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE și nu poate fi înlocuită, mai ales, printr‑un drept de despăgubire. În plus, în speță nu există nicio posibilitate teoretică de control de către instanțele naționale al retragerii licenței de către BCE(20).
55. Situația de față nu ar fi putut fi evitată nici printr‑o cerere de măsuri provizorii, întrucât și pentru aceasta, astfel cum este cazul pentru acțiunea prevăzută la articolul 263 TFUE, trebuie să fie îndeplinite condițiile de admisibilitate la data pronunțării deciziei Curții. Cu toate acestea, în urma retragerii licenței a fost angajat deja un lichidator la 11 zile după adoptarea deciziei BCE, astfel încât mandatele avocaților pledanți ar fi fost, de asemenea, deja revocate la data deciziei Curții privind cererea de măsuri provizorii. În plus, potrivit articolului 278 TFUE, Curtea poate ordona chiar suspendarea executării actului atacat, așadar, în speță, executarea deciziei de retragere a licenței, iar nu lichidarea potrivit dreptului intern.
56. Concluzia că în speță, pentru desemnarea persoanei autorizate să reprezinte TKB, nu se poate recurge la dreptul intern este confirmată, în plus, prin examinarea procedurilor paralele: de exemplu, într‑o procedură similară în fața Tribunalului, instanța malteză competentă cu lichidarea a menținut, în mod expres, în decizia sa de deschidere a procedurii de lichidare a băncii în cauză, dreptul de reprezentare pentru comitetul director în scopul introducerii la Tribunal a unei acțiuni în anulare împotriva retragerii licenței bancare(21). De asemenea, în Letonia au existat cazuri în care s‑a recunoscut dreptul de reprezentare al comitetului director în procese împotriva retragerii autorizației(22). Dacă s‑ar admite opinia Tribunalului, posibilitatea controlului unui act juridic al Uniunii ar fi pusă într‑o relație de dependență față de cadrul juridic al statului membru respectiv.
57. Prin considerarea la punctul 35 al ordonanței atacate că puterea de reprezentare și, prin urmare, calitatea de revocare a mandatelor ad litem trebuie stabilite în orice caz numai în temeiul dreptului intern, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept.
58. Totuși, această eroare de drept poate conduce la anularea deciziei atacate numai dacă revocarea puterii de reprezentare de către lichidator este în măsură să aducă atingere unei căi de atac eficiente a băncii împotriva retragerii autorizației acesteia. Această ipoteză ar trebui respinsă dacă protecția juridică urmărită a băncii ar putea fi obținută în mod efectiv și prin intermediul lichidatorului.
b) Cu privire la primul aspect al primului motiv
59. Articolul 47 primul paragraf din cartă descrie principiul protecției jurisdicționale efective, ca drept al oricărei persoane la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești. În plus, din articolul 47 al treilea paragraf din cartă reiese faptul că accesul la justiție trebuie să fie asigurat. O posibilitate numai formală sau teoretică, nu însă și practică, de a introduce o cale de atac nu poate fi considerată suficientă(23). Astfel, Curtea nu consideră ca fiind efectivă, de exemplu, o cale de atac dacă singura cale prin care justițiabilii ar avea acces la o instanță este să fie obligați să încalce legea, față de a cărei sancționare s‑ar putea ulterior apăra(24).
60. În cazul în care, potrivit dreptului leton, lichidatorul nu ar avea deja de iure calitatea de a contesta retragerea autorizației, banca nu ar dispune, într‑adevăr, de nicio cale de atac, deoarece este de la sine înțeles faptul că o persoană juridică nu poate efectua ea însăși acte de procedură, ci trebuie să fie reprezentată printr‑o persoană fizică. Totuși, acest lucru nu ar fi suficient pentru a răspunde cerințelor privind efectivitatea căii de atac.
61. În primă instanță, TKB a susținut că o astfel de limitare a puterii de reprezentare a lichidatorului ar decurge din articolul 322 alineatul (1) din Codul comercial leton, care limitează aceste competențe de acțiune asupra tranzacțiilor care nu contravin scopului lichidării societății. În schimb, la punctul 36 din ordonanța atacată, Tribunalul a constatat că dreptul leton conferă lichidatorului sarcina de a introduce o acțiune în anulare în numele băncii.
62. În acest context, trebuie menționat faptul că o apreciere eronată a dreptului intern de către Tribunal poate fi contestată în procedura de recurs în cazul în care Tribunalul a denaturat dreptul intern(25).
63. În acest sens, Curtea analizează dacă Tribunalul, pe baza documentelor și a celorlalte înscrisuri care i‑au fost prezentate, nu a denaturat textul dispozițiilor naționale în cauză sau al jurisprudenței naționale aferente și nici al lucrărilor din doctrină referitoare la acestea, apoi, dacă Tribunalul nu a procedat, în ceea ce privește aceste elemente, la constatări care contravin în mod vădit conținutului lor și, în sfârșit, dacă Tribunalul, în cadrul examinării tuturor elementelor, nu a conferit vreunuia dintre acestea, în scopul de a constata conținutul legislației naționale în cauză, un înțeles care nu îi revine în raport cu celelalte elemente, în măsura în care acest lucru rezultă în mod evident din înscrisurile din dosar(26).
64. Așadar, recurenta ar trebui să pretindă că Tribunalul ar fi efectuat unele constatări cu încălcarea vădită a conținutului dreptului național menționat sau că Tribunalul ar fi atribuit acestui drept un domeniu de aplicare pe care este evident că nu îl are, în raport cu elementele dosarului(27).
65. Din dosar reiese că TKB consideră că posibilitățile de acțiune ale lichidatorului sunt limitate, potrivit articolului 322 alineatul (1) din Codul comercial, la măsuri care să nu contravină scopului lichidării, în timp ce BCE invocă articolul 133 alineatul (4) și articolul 161 alineatul (1) din Legea letonă privind instituțiile de credit pentru a dovedi că lichidatorul beneficiază de toate competențele de care ar beneficia comitetul director al unei bănci.
66. Prin urmare, legislația letonă nu poate fi considerată atât de clară încât afirmația Tribunalului conform căreia, potrivit dreptului leton, lichidatorul beneficiază cel puțin de iure de posibilitatea de a contesta în fața instanțelor Uniunii retragerea autorizației de către BCE să poată fi considerată o denaturare a faptelor în sensul jurisprudenței menționate la punctul 63 din prezentele concluzii.
67. Prin urmare, constatarea Tribunalului are caracter definitiv.
c) Cu privire la al doilea aspect al primului motiv
68. Astfel, rămâne să se examineze dacă Tribunalul a putut considera, fără a săvârși o eroare de drept, că această posibilitate de cale de atac este efectivă, întrucât, astfel cum reiese din jurisprudența citată la punctul 59 din prezentele concluzii, o cale de atac nu trebuie să fie neefectivă de facto.
69. În această privință, avocatul general Michal Bobek a apreciat deja în alt context că răspunsul la problema privind efectivitatea unei căi de atac trebuie să aibă la bază considerații de ordin structural(28). În acest sens, posibilitatea pur formală de introducere a unei căi de atac nu poate fi suficientă atunci când cadrul juridic este conceput de așa natură încât această posibilitate nu poate fi utilizată în practică. În caz contrar, articolul 47 primul paragraf din cartă ar fi lipsit de sens.
1) Trebuie considerată ca fiind efectivă posibilitatea lichidatorului de a introduce o acțiune?
70. În ceea ce privește posibilitatea lichidatorului de a introduce o acțiune după deschiderea procedurii de lichidare, TKB invocă, în primul rând, faptul că, având în vedere prevederile articolului 322 alineatul (1) din Codul comercial leton, contestarea retragerii autorizației ar reprezenta cel puțin încălcarea unei obligații a lichidatorului. Din acest motiv, introducerea unei acțiuni de către lichidator ar constitui numai o posibilitate teoretică. În schimb, BCE susține că lichidatorul este obligat față de creditori să obțină o cotă cât mai mare de distribuție și, din acest motiv, ar fi în interesul acestuia să conteste retragerea autorizației.
71. Chiar dacă, în principiu, menținerea temporară a activității societății respective, în ceea ce privește obligația lichidatorului față de creditorii societății, poate fi admisă în anumite condiții, spre deosebire de procedura insolvenței, scopul lichidării este chiar lichidarea patrimoniului societății și desființarea societății. Dacă s‑ar dori să se atribuie lichidatorului sarcina de a contesta retragerea licenței în fața instanțelor Uniunii, în acest caz i s‑ar solicita să înlăture temeiul pentru lichidarea societății. Însă acest lucru nu face parte din misiunea sa.
72. O situație care nu se poate compara cu cea în discuție este situația în care se află un administrator judiciar care gestionează bunurile unei societăți care a trebuit să își declare insolvența ca urmare a unui act juridic al Uniunii emis împotriva sa, de exemplu, o amendă pentru încălcarea normelor în materie de concurență. În această situație nu există nicio problemă să se încredințeze exclusiv administratorului judiciar reprezentarea societății respective în cadrul unei acțiuni în anulare în fața instanțelor Uniunii(29). Prin urmare, este în interesul său să conteste amenda pentru încălcarea normelor în materie de concurență dacă prin aceasta mai poate fi evitată incapacitatea de plată. Un exemplu ilustrativ în acest sens este un caz cu care s‑a confruntat Tribunalul: în acest caz, administratorul judiciar angajat, între timp, după aplicarea amenzii pentru încălcarea normelor în materie de concurență, era chiar obligat, în temeiul legislației statului membru, să mențină activitatea societății în cauză(30). Totuși, în speță, situația intereselor și cea a obligațiilor se află pe poziții complet opuse.
73. În al doilea rând, TKB susține că interesele băncii nu pot fi reprezentate în mod efectiv decât prin intermediul comitetului director care a fost implicat deja de la bun început în procedura complexă a retragerii licenței. Din acest motiv ar trebui garantată o continuitate a persoanelor cu capacitate de acțiune în cadrul procesului.
74. Trebuie să se observe mai întâi că comitetul de control al BCE nu a considerat ca inadmisibilă opoziția față de retragerea licenței, în pofida revocării cu succes a mandatelor efectuată de către lichidator și a ordonanței contrare pronunțate de Rīgas pilsētas Vidzemes priekšpilsētas tiesa (Tribunalul Districtual Vidzeme al orașului Riga, Letonia), și a adoptat o decizie în cauză. Acesta este un argument în sensul de a se permite acestor persoane să intervină pentru bancă și în cadrul procesului. În plus, din jurisprudența menționată mai sus a Curții privind menținerea personalității juridice a persoanelor juridice în scopul introducerii acțiunilor în fața instanțelor Uniunii se poate deduce că destinatarul unui act juridic al Uniunii, sub forma în care se afla la momentul în care instituțiile Uniunii i l‑au opus, trebuie, de asemenea, să fie în măsură să atace actul care îl lezează(31).
75. La aceasta se adaugă, în al treilea rând, faptul că lichidatorul unei bănci a cărei autorizație a fost retrasă este desemnat potrivit articolului 377 alineatul (2) din Codul leton de procedură civilă, la propunerea FKMK. În conformitate cu articolul 387 alineatul (2) din Codul leton de procedură civilă, FKMK poate, de asemenea, să depună o cerere de înlocuire a lichidatorului dacă acesta nu mai prezintă încredere. Ținând seama totodată de faptul că autorizația TKB a fost retrasă de BCE chiar la propunerea FKMK, conflictul de interese devine evident. Dacă lichidatorul ar dori să se opună retragerii autorizației de către BCE, acesta ar putea fi înlocuit în orice moment la cererea FKMK, care în această privință depinde de BCE.
76. Într‑un caz similar, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a considerat ca fiind o încălcare a articolului 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO) faptul că legalitatea retragerii unei licențe bancare care a atras lichidarea băncii respective putea fi supusă controlului jurisdicțional numai de către lichidator, iar nu de către fostul comitet director. În acest sens, CEDO a apreciat că lichidatorul a fost controlat de facto de autoritatea de supraveghere care putea în orice moment solicita înlocuirea acestuia la instanța de insolvență(32). Chiar dacă, în speță, FKMK nu poate angaja singură lichidatorul – spre deosebire de prezenta cauză –, articolul 377 alineatul (2) și articolul 387 alineatul (2) din Codul leton de procedură civilă prevăd că instanța desemnează persoana propusă de FKMK și o revocă dacă FKMK își pierde încrederea în lichidator.
77. Astfel, decizia lichidatorului de a nu contesta retragerea autorizației este condiționată în fiecare caz din punct de vedere structural, iar nu de o apreciere economică sau juridică. Din acest motiv, nu se poate afirma că TKB nu a încercat să obțină în fața instanțelor letone înlocuirea lichidatorului angajat cu un alt lichidator. Potrivit legislației letone, astfel cum reiese din elementele dosarului, într‑un caz precum cel din speță, un lichidator nu va ataca în mod sistematic retragerea licenței bancare. De asemenea, nu există nici situația în care comitetul director nu dorește să se mulțumească doar cu o opinie diferită a lichidatorului privind oportunitatea unei proceduri judiciare în fiecare caz(33).
78. În al patrulea rând, o abordare diferită nu este justificată nici de împrejurarea că lichidarea ireversibilă potrivit dreptului leton a TKB are ca rezultat, în practică, numai drepturi de despăgubire, a căror valorificare ar putea fi și în interesul lichidatorului. În temeiul legislației letone, și în ceea ce privește contestarea retragerii autorizației în scopul valorificării ulterioare a drepturilor de despăgubire, lichidatorul face obiectul conflictului de interese descris. În plus, acesta ar trebui să conteste totuși din punct de vedere formal temeiul juridic al lichidării. De asemenea, acest raționament ar conduce la împiedicarea unei protecții jurisdicționale efective cu argumentul că legislația letonă exclude de la bun început protecția (primară) efectivă împotriva retragerii licenței.
79. În aceste condiții nu se poate presupune că protecția juridică urmărită a TKB poate fi obținută în mod efectiv prin intermediul unei acțiuni introduse de lichidator.
2) Constituie acțiunea introdusă de acționari o protecție jurisdicțională alternativă efectivă?
80. Constatarea Tribunalului prezentată la punctul 36 din ordonanța atacată, potrivit căreia dreptul TKB la protecție jurisdicțională efectivă nu este diminuat prin revocarea mandatelor ad litem și prin nepronunțarea subsecventă asupra fondului, s‑ar putea însă dovedi ca fiind corectă din alte motive.
81. Această situație s‑ar regăsi, în special, dacă o acțiune introdusă de acționari pe care Tribunalul a considerat‑o admisibilă la punctul 72 din ordonanța atacată ar permite, de asemenea, valorificarea în mod efectiv a protecției juridice urmărite.
82. În speță pot fi avute în vedere două forme ale acțiunii introduse de acționari: o acțiune a acționarilor în nume propriu pentru apărarea drepturilor proprii și o acțiune a acționarilor în nume propriu pentru apărarea drepturilor societății [sub forma unei exercitări în nume propriu a drepturilor societății (Prozessstandschaft)](34).
83. Prima variantă menționată, o acțiune formulată de acționari în nume propriu împotriva retragerii autorizației, în special pentru apărarea drepturilor de proprietate ale acestora(35), reprezintă de la bun început un aliud la o acțiune a băncii – în calitate de deținătoare a autorizației – pentru apărarea intereselor de menținere a acesteia și, din acest motiv, nu poate fi considerată ca fiind și efectivă.
84. În cazul de față însă, Tribunalul a considerat la punctul 57 din ordonanța atacată că, într‑un context precum cel din speță, acționarii trebuie să beneficieze de un drept de apărare a intereselor băncii. Indiferent de întrebarea dacă o astfel de acțiune ar fi într‑adevăr admisibilă(36), nici aceasta nu poate fi considerată, în orice caz, efectivă precum o acțiune proprie a băncii.
85. În primul rând, o acțiune care trebuie să fie introdusă de altă persoană trebuie considerată întotdeauna ca fiind mai puțin eficace, întrucât, în acest caz, protecția juridică depinde în final de voința unui terț. În această privință, în cadrul procedurii de recurs, TKB a invocat faptul că acțiunea introdusă de acționari nu poate înlocui o acțiune proprie a băncii.
86. În al doilea rând, acționarii nu dispun de informațiile și de cunoștințele referitoare la desfășurarea procedurii necesare pentru reprezentarea eficientă a poziției băncii.
87. În al treilea rând, posibilitățile de a introduce acțiuni în fața instanțelor Uniunii sunt concepute pentru protecția jurisdicțională directă a unui destinatar al unui act juridic al Uniunii care îi cauzează prejudicii. Acest lucru este demonstrat de faptul că acțiunile introduse de alte persoane decât destinatarii sunt admisibile numai în condiții specifice. Pentru acestea, sistemul de protecție juridică al Uniunii este completat de instanțele statelor membre(37). Din acest motiv, un destinatar al unui act juridic al Uniunii nu poate fi trimis la posibilitatea unei căi de atac de rang secundar în acest sens, care trebuie să revină altei persoane care nu este ea însăși destinatar al actului în cauză. Prin urmare, pentru a aprecia admisibilitatea unei acțiuni în anulare trebuie să se acorde prioritate protecției jurisdicționale efective pentru destinatarii direcți ai unui act juridic al Uniunii.
3) Concluzie intermediară
88. Prin urmare, protecția juridică urmărită a băncii nu poate fi realizată în mod efectiv prin intermediul lichidatorului și nici prin intermediul unei acțiuni introduse de acționari. În consecință, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept opunându‑se, la punctul 36 din ordonanța atacată, unei încălcări a dreptului la o protecție jurisdicțională efectivă.
89. Rezultă din toate considerațiile de mai sus că primul motiv este întemeiat.
3. Cu privire la impactul temeiniciei recursului în cauza C‑699/17 P
90. Decizia Tribunalului, în măsura în care aceasta privește nepronunțarea asupra fondului acțiunii formulate de TKB, se întemeiază pe constatările prezentate la punctele 35 și 36 din ordonanța atacată, potrivit cărora nici absența posibilității unei căi de atac efective după revocarea mandatelor ad litem nu ar conduce la a lăsa neaplicată legislația internă, iar protecția jurisdicțională efectivă ar fi asigurată prin intermediul lichidatorului. Totuși, aceste două ipoteze s‑au dovedit a fi afectate de o eroare de drept(38).
91. Prin urmare, punctul 1 din decizia atacată trebuie anulat, indiferent de temeinicia celui de al doilea motiv prin care TKB susține, cu titlu subsidiar, că revocarea mandatelor ad litem ar fi încălcat normele de procedură naționale.
4. Cu privire la admisibilitatea acțiunii introduse de TKB în fața Tribunalului
92. Potrivit articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție, aceasta soluționează ea însăși, în cazul anulării deciziei Tribunalului, în mod definitiv litigiul, atunci când acesta este în stare de judecată.
93. Aceasta este situația din prezenta cauză. Astfel, din considerațiile de mai sus rezultă că excepția de inadmisibilitate ridicată de BCE trebuie să fie respinsă fără să mai fie necesară altă constatare de fapt.
94. Potrivit constatărilor Tribunalului, la 17 martie 2016, lichidatorul a revocat toate mandatele acordate de TKB, respectiv de fostul comitet director.
95. În măsura în care acest lucru ar bloca însă, de facto, accesul TKB la instanțele Uniunii, nu este relevant pentru aprecierea admisibilității acțiunii acesteia, întrucât, astfel cum s‑a arătat mai sus, aplicarea dreptului intern nu poate conduce la o privare de protecția jurisdicțională efectivă garantată prin articolul 47 primul paragraf din cartă împotriva actelor juridice ale Uniunii(39).
96. Astfel cum s‑a menționat mai sus, TKB poate însă obține protecția jurisdicțională efectivă împotriva retragerii licenței sale bancare numai printr‑o acțiune care a fost introdusă în conformitate cu articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, în numele său, de către fostul comitet director.
97. În această privință, reiese mai întâi din cuprinsul punctelor 70-79 din prezentele concluzii că nu poate fi considerată efectivă în special posibilitatea rămasă din punct de vedere formal, în urma revocării mandatelor ad litem, de introducere a unei acțiuni de către lichidator în numele băncii.
98. TKB nu poate recurge nici la o acțiune introdusă de acționarii băncii, întrucât aceasta nu ar fi la fel de eficace precum o acțiune proprie a băncii(40).
99. Din acest motiv, din punctul de vedere al dreptului Uniunii, este lipsită de pertinență competența lichidatorului în temeiul legislației naționale de a revoca toate mandatele, în măsura în care aceasta privește mandatul de introducere a acțiunii potrivit articolului 263 al patrulea paragraf TFUE și conduce la imposibilitatea unei protecții jurisdicționale efective. Prin urmare, mandatul inițial al avocaților, a cărui valabilitate nu este contestată la momentul acordării acestuia, trebuie considerat în continuare eficient.
100. Menținerea dreptului de reprezentare al comitetului director în scopul acțiunii în anulare în fața instanțelor Uniunii nu aduce atingere, în rest, legislației letone(41). În mod similar recunoașterii dreptului de acțiune al grupului de agenții de turism din cazul menționat la punctul 50 din prezentele concluzii, acesta nu conferă personalitate juridică în temeiul dreptului intern, prin recunoașterea dreptului de reprezentare al fostului comitet director în cadrul acțiunii potrivit articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, în dreptul național nu este restabilită situația din punctul de vedere al dreptului societăților dinaintea lichidării.
101. Reiese din ansamblul acestor elemente că excepția de inadmisibilitate ridicată în fața Tribunalului trebuie să fie respinsă în măsura în care aceasta privește acțiunea introdusă de TKB.
B. Cu privire la recursurile formulate în cauzele C‑663/17 P și C‑665/17 P
102. Prin recursurile formulate în cauzele C‑663/17 P și C‑665/17 P, BCE și Comisia se îndreaptă împotriva punctului 2 din ordonanța atacată prin care Tribunalul a respins excepția de inadmisibilitate ridicată de BCE cu privire la acțiunea introdusă de acționari.
103. BCE își întemeiază recursul în mod formal pe trei motive, Comisia pe două motive. Din punctul de vedere al conținutului, ambele susțin că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atât la stabilirea existenței unui interes de a exercita acțiunea (a se vedea punctul 1), cât și la stabilirea dreptului acționarilor de a introduce acțiunea (a se vedea punctul 2).
1. Primul motiv: interesul acționarilor de a exercita acțiunea
104. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, interesul reclamantului de a exercita o acțiune implică faptul ca efectele juridice obligatorii ale acestui act să fie de natură să afecteze interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația sa juridică(42).
105. Potrivit jurisprudenței menționate la punctul 53 din ordonanța atacată, acțiunea în anulare introdusă de un acționar al unei societăți este, în principiu, admisibilă numai dacă acesta invocă un interes propriu de a exercita acțiunea care este distinct de cel al unei societăți – destinatarul actului Uniunii – privind anularea chiar a acestui act. În caz contrar, acesta nu își poate apăra interesele față de acest act juridic al Uniunii altfel decât prin exercitarea drepturilor sale de asociat al societății(43).
106. Motivul pentru aceasta constă în faptul că societatea însăși beneficiază în această privință de dreptul la o acțiune împotriva actului juridic al Uniunii. Prin urmare, nu este necesar ca acționarul să introducă o acțiune și trebuie considerată ca fiind secundară în raport cu protecția jurisdicțională directă a societății în calitate de destinatar al actului respectiv(44).
107. Cu toate acestea, la punctul 57 al ordonanței atacate, Tribunalul a statuat că, în speță, în mod excepțional, acționarii ar putea introduce o acțiune pentru apărarea intereselor băncii, întrucât, ca urmare a lichidării TKB, aceștia se află în imposibilitatea de a‑și valorifica drepturile de ordin pur intern care decurg din dreptul societăților față de comitetul director.
108. Din acest punct de vedere, un rol determinant îl are răspunsul la întrebarea dacă este acceptat un interes propriu al acționarilor de a exercita acțiunea sau o acțiune introdusă de acționari pentru apărarea intereselor băncii, întrucât, în funcție de aceasta, sunt stabilite cerințele care trebuie impuse verificării calității procesuale active, în următoarea etapă. Astfel, dacă acționarii pot introduce o acțiune pentru apărarea intereselor băncii, în ceea ce privește calitatea procesuală activă, poate prezenta relevanță numai dacă banca este afectată în mod direct și individual de retragerea autorizației, iar nu acționarii înșiși.
109. Acest lucru rezultă din jurisprudența Curții privind dreptul de acțiune al asociațiilor în domeniul ajutoarelor de stat. În acest domeniu există frecvent situații în care o asociație introduce o acțiune în anulare în nume propriu pentru apărarea intereselor unei alte persoane juridice, de obicei, ale unui membru.
110. Potrivit acestei jurisprudențe, o asociație în cadrul căreia sunt organizate întreprinderile afectate de o decizie privind ajutoarele de stat se poate îndrepta împotriva unei astfel de decizii numai dacă poate invoca un interes propriu de a exercita acțiunea. Un interes propriu al asociației de a exercita acțiunea se poate întemeia, de exemplu, pe păstrarea poziției sale de negociator. În acest caz, în următoarea etapă, Curtea solicită ca poziția de negociator a asociației să fie afectată în mod individual și direct de decizia atacată(45).
111. Cu toate acestea, Curtea a statuat, de asemenea, că o asociație poate avea dreptul de a introduce o acțiune în nume propriu pentru apărarea intereselor membrilor săi privind anularea deciziei. În acest caz, în ceea ce privește calitatea procesuală, este relevant ca membrii să fie afectați în mod individual și direct de decizia care urmează a fi atacată(46).
112. Aceasta este o chestiune de logică, întrucât este de la sine înțeles că, în cadrul apărării intereselor membrilor săi, drepturile proprii ale asociației nu sunt afectate în mod individual și direct. Prin urmare, în cazul în care o persoană apără interesele unei alte persoane, admisibilitatea unei astfel de acțiuni nu poate fi supusă nici condiției ca reclamantul să fie el însuși afectat. Acest aspect trebuie să fie valabil în cazul acțiunilor introduse de asociații în mod similar acțiunilor introduse de acționari. În jurisprudența sa, Tribunalul consideră, de asemenea, că aprecierile din jurisprudența referitoare la dreptul de acțiune al asociațiilor pot fi preluate și în privința dreptului de acțiune al acționarilor(47).
113. În consecință, este necesar să se examineze dacă acționarii din cazul de față – astfel cum este avut în vedere de Tribunal – pot invoca, în caz excepțional, interesul pe care îl și are banca față de anularea deciziei. Cu toate acestea, este necesar să se examineze, în primul rând, dacă acționarii pot manifesta un interes propriu de a exercita acțiunea, iar ordonanța atacată s‑ar putea dovedi corectă din acest motiv.
a) Interes propriu al acționarilor de a exercita acțiunea?
114. Interesul economic în menținerea licenței care aparține doar proprietarilor băncii nu poate justifica, în principiu, un interes propriu al acționarilor de a exercita acțiunea, întrucât, în această privință, interesul acționarilor se suprapune cu cel al băncii(48).
115. În cazul în care o acțiune în anulare este introdusă de un reclamant neprivilegiat împotriva unui act al cărui destinatar nu este, cerința potrivit căreia efectele juridice obligatorii ale măsurii atacate trebuie să fie de natură să afecteze interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația juridică a acestuia (interesul de a exercita acțiunea), se suprapune cu condițiile prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE (în special afectarea directă)(49).
116. Din acest motiv, rolul evidențiat în faza orală a procedurii care revine acționarilor în cadrul procedurii administrative, anterioară retragerii licenței, nu poate justifica, în sine, un interes propriu al acționarilor de a exercita acțiunea, întrucât participarea la respectiva procedură nu conduce, ca atare, la afectarea părții în cauză prin actul adoptat la sfârșitul procedurii(50).
117. Cu toate acestea, potrivit jurisprudenței Tribunalului, acționarii unei bănci pot invoca drept interes propriu de a exercita acțiunea, în special, apărarea drepturilor lor de proprietate(51). În aceste cazuri, Tribunalul verifică dacă situația acționarului ca deținător de acțiuni este afectată în mod individual și direct de actul juridic al Uniunii care vizează societatea(52).
118. Potrivit jurisprudenței constante, alt subiect decât destinatarul unui act juridic al Uniunii este vizat în mod individual de acesta, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, numai dacă acest act îl afectează în considerarea anumitor calități care îi sunt specifice sau a unei situații de fapt care îl caracterizează în raport cu orice altă persoană și, ca urmare a acestui fapt, îl individualizează într‑un mod analog celui al destinatarului(53). În plus, în acest context, pentru criteriul afectării directe este necesar ca respectivul act juridic al Uniunii să producă în mod direct efecte asupra situației juridice a acestei persoane și să nu lase nicio putere de apreciere autorităților însărcinate cu punerea sa în aplicare, întrucât punerea în aplicare are un caracter pur automat și decurge doar din dreptul Uniunii, fără aplicarea altor reguli intermediare(54).
119. Însă nici situația acționarilor din punctul de vedere al dreptului societăților sau drepturile de proprietate ale acestora – astfel cum susțin BCE și Comisia – nu sunt afectate în orice caz în mod direct de retragerea autorizației, întrucât retragerea licenței bancare în sine nu are niciun efect direct asupra situației acționarilor și a dreptului de proprietate al acestora asupra acțiunilor TKB. Chiar dacă anumite efecte juridice intervin în cadrul lichidării societății potrivit dreptului intern, dizolvarea societății implicând pierderea definitivă a drepturilor patrimoniale și a celor care decurg din calitatea de asociat, lichidarea este subsecventă retragerii licenței bancare și în niciun caz nu este prevăzută de legislația Uniunii. Astfel, efectele juridice ale lichidării nu intervin în mod direct în sensul jurisprudenței citate.
120. Simplul fapt că retragerea autorizației pune în pericol obiectul de activitate al societății și poate atrage pierderea valorii acțiunilor nu este suficient pentru a justifica o afectare directă. În plus, acest aspect ar fi incompatibil cu principiile prezentate la punctul 105 din prezentele concluzii, de a conferi acționarilor dreptul a ataca orice act juridic al Uniunii care ar putea avea efecte negative asupra valorii acțiunilor unei societăți pe acțiuni.
121. La aceasta se adaugă faptul că interesul manifestat în speță de acționari cu privire la perenitatea societății nu se deosebește suficient de mult de interesul băncii cu privire la menținerea licenței acesteia(55).
122. Din acest motiv, interesul acționarilor de a exercita acțiunea trebuie să fie respins.
b) Acțiune introdusă de acționari în interesul băncii?
123. În orice caz, la punctul 57 din ordonanța atacată, Tribunalul a arătat că în cazul de față trebuie să se facă o derogare de la principiile prezentate la punctul 105 din prezentele concluzii și trebuie admis un interes al acționarilor de a exercita acțiunea, chiar dacă aceștia nu urmăresc să își apere un interes propriu, ci interesul băncii.
124. Tribunalul și‑a motivat opinia la punctele 54-56 prin faptul că, în speță, acționarii nu ar beneficia de nicio modalitate de exercitare a influenței prin care să poată impune o acțiune în numele băncii. Din acest motiv ar trebui admis interesul acționarilor de a exercita o acțiune în scopul apărării intereselor băncii.
125. Cu toate acestea, după cum s‑a explicat deja la punctul 106 de mai sus, motivul limitării dreptului de acțiune al acționarilor rezidă în faptul că societatea însăși beneficiază de un drept de acțiune împotriva actului juridic al Uniunii, iar nu în faptul că, în mod normal, acționarii ar putea influența societatea, respectiv comitetul director și, prin urmare, ar putea impune o acțiune. O adunare a acționarilor nu beneficiază în niciun caz în nicio ordine juridică de astfel de competențe. Dacă în cadrul limitării posibilităților de exercitare a influenței în temeiul dreptului societăților se urmărește acceptarea întotdeauna a unui drept de acțiune al acționarilor, o astfel de posibilitate ar trebui admisă în fiecare procedură de lichidare și de insolvență.
126. În cazurile în care acționarii nu pot invoca un interes distinct de interesul societății privind anularea actului juridic al Uniunii, aceștia nu pot introduce în mod rezonabil o acțiune ca urmare a faptului că societatea însăși are calitate procesuală în această privință(56). Având în vedere un astfel de drept de acțiune al societății, este justificată trimiterea acționarilor în acest sens la exercitarea drepturilor lor de participare și a celor care decurg din calitatea de acționari în temeiul dreptului societăților(57), întrucât aceasta corespunde structurii prevăzute de dreptul societăților conform căreia o societate este reprezentată în exterior de comitetul director sau de conducerea acesteia, iar nu de acționari.
127. Astfel, o excepție de la acest principiu nu s‑ar putea face, potrivit obiectivului său – atunci când este cazul –, în situațiile în care sunt limitate drepturile de participare ale acționarilor, astfel cum a statuat Tribunalul la punctele 54-56 din ordonanța atacată, ci în situațiile în care societatea însăși nu poate (în mod efectiv) să introducă o acțiune împotriva actului juridic respectiv al Uniunii.
128. Astfel cum reiese din argumentele noastre expuse în cadrul recursului în cauza C‑669/17 P, o astfel de situație nu se regăsește însă în speță. Dimpotrivă, trebuie să se pornească de la premisa că introducerea unei acțiuni de către TKB, reprezentată de fostul comitet director, este în continuare posibilă. Din acest motiv, nu este necesar să se deroge de la principiul reiterat de Tribunal la punctul 53 din ordonanța atacată, potrivit căruia acțiunea în anulare introdusă de un acționar al unei societăți este admisibilă, în principiu, numai dacă acesta poate invoca un interes propriu de a exercita acțiunea, distinct de cel al societății în calitate de destinatar al actului juridic al Uniunii.
129. Tribunalul a săvârșit o eroare de drept considerând la punctul 57 din ordonanța atacată că, prin derogare de la acest principiu, în condițiile date, acționarii beneficiază de un interes de a exercita acțiunea.
130. Așadar, din punctul de vedere al conținutului, primul motiv invocat de BCE și de Comisie în cauzele C‑663/17 P și C‑665/17 P trebuie să fie admis.
2. Al doilea motiv: calitatea procesuală activă a acționarilor?
131. Întrucât, în speță, trebuie să fie respins un interes al acționarilor de a exercita acțiunea, nu este necesar să se examineze obiecțiile formulate de recurente în următoarea etapă cu privire la calitatea procesuală activă a acționarilor, în special în legătură cu afectarea individuală și directă.
132. În orice caz, potrivit argumentelor expuse mai sus(58), o acțiune în scopul apărării intereselor băncii nu depinde de afectarea individuală și directă a drepturilor proprii ale acționarilor. Acest aspect ar fi trebuit examinat numai în cazul în care Tribunalul ar fi admis un interes propriu al acționarilor de a exercita acțiunea(59).
133. Totuși, Tribunalul intenționa să se abată de la această abordare, potrivit punctelor 53-57 din ordonanța atacată. Cu toate acestea, în condițiile date, în mod logic, în următoarea etapă nu ar fi trebuit să se examineze dacă prin retragerea autorizației sunt afectate în mod direct și individual drepturile proprii ale acționarilor, ci ale TKB. Acest aspect trebuie admis în considerarea calității de destinatar al actului juridic al Uniunii în cauză.
134. În opinia noastră, o acțiune introdusă de acționari în scopul apărării intereselor TKB de menținere a autorizației este totuși exclusă, întrucât TKB, reprezentată de comitetul director, poate introduce ea însăși o acțiune împotriva retragerii autorizației de către BCE(60).
3. Concluzie
135. Din temeinicia primului motiv prin intermediul căruia, în cauzele C‑663/17 P și C‑665/17 P, BCE și Comisia se îndreaptă împotriva constatării Tribunalului potrivit căreia, în speță, acționarii au un interes de a exercita acțiunea, rezultă că punctul 2 al ordonanței atacate trebuie anulat, întrucât, în absența unui interes al acționarilor de a exercita acțiunea, Tribunalul nu ar fi putut constata admisibilitatea acțiunii introduse de acționari și nu ar fi putut respinge excepția de inadmisibilitate invocată de BCE în această privință.
136. Rezultă totodată că litigiul se află în stare de judecată în sensul articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție: în lipsa interesului de a exercita acțiunea, acțiunea introdusă de acționari este inadmisibilă.
VI. Cu privire la cheltuielile de judecată
137. Întrucât, potrivit opiniei noastre, cauza trebuie trimisă la Tribunal pentru continuarea procedurii, în măsura în care aceasta vizează acțiunea TKB, cererea privind cheltuielile de judecată aferentă acțiunii trebuie să se soluționeze odată cu fondul.
VII. Concluzii generale
138. Având în vedere considerațiile care precedă, propunem, așadar, Curții să se pronunțe după cum urmează:
„1) Anulează Ordonanța Tribunalului Uniunii Europene (Camera a doua) din 12 septembrie 2017, Fursin și alții/BCE (T‑247/16, EU:T:2017:623).
2) Respinge excepția de inadmisibilitate invocată în primă instanță de Banca Centrală Europeană în măsura în care aceasta vizează acțiunea introdusă de Trasta Komercbanka AS.
3) Respinge ca inadmisibilă acțiunea din primă instanță introdusă de recurentele 2-7 în cauza C‑669/17 P.
4) Obligă la plata cheltuielilor de judecată recurentele 2-7 din cauza C‑669/17 P, ocazionate de acțiunea introdusă de acestea, precum și de recursul formulat de acestea.
5) În rest, cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.”