HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera întâi)

23 noiembrie 2010


Cauza F‑75/09


Fritz Harald Wenig

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică — Funcționari — Cerere de asistență — Atingere adusă onoarei și prezumției de nevinovăție”

Obiectul:      Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care domnul Wenig solicită, pe de o parte, anularea deciziilor Comisiei de respingere a cererilor sale de asistență și, pe de altă parte, obligarea acesteia la repararea prejudiciului rezultat din pretinsa nelegalitate a acestor decizii

Decizia:      Respinge cererea reclamantului. Reclamantul suportă totalitatea cheltuielilor de judecată.


Sumarul hotărârii


Funcționari — Obligația de asistență care incumbă administrației — Conținut

(Statutul funcționarilor, art. 24)


În temeiul obligației de asistență prevăzute la articolul 24 primul paragraf din statut, administrația trebuie, în prezența unui incident incompatibil cu ordinea și cu liniștea serviciului, să intervină cu toată energia necesară și să răspundă cu rapiditatea și cu solicitudinea impuse de împrejurările din speță pentru stabilirea faptelor și pentru adoptarea, în cunoștință de cauză, a măsurilor adecvate. În această privință, este suficient ca funcționarul care solicită protecția instituției sale să prezinte un început de probă cu privire la realitatea atacurilor al căror obiect afirmă că este. În prezența unor astfel de elemente, revine instituției în cauză sarcina de a adopta măsurile adecvate, în special procedând la o anchetă pentru a stabili faptele aflate la originea plângerii, în colaborare cu autorul acesteia.

Pe de altă parte, obligația de asistență nu este subordonată condiției ca ilegalitatea acțiunilor în privința cărora funcționarul a solicitat asistența să fie în prealabil constatată. De altfel, o astfel de condiție ar fi în contradicție cu însuși obiectivul cererii de asistență în cazurile, frecvente, în care aceasta este formulată tocmai pentru a obține, printr‑o acțiune în justiție asistată de instituție, ca acțiunile menționate să fie recunoscute ca ilegale.

Cu toate acestea, deși obligația de asistență vizată la articolul 24 primul paragraf din statut constituie o garanție statutară esențială pentru funcționar și nu este subordonată condiției ca ilegalitatea acțiunilor în temeiul cărora funcționarul a solicitat asistență să fie stabilită în prealabil, trebuie totuși ca acesta să prezinte elemente care să sugereze, la prima vedere, că aceste acțiuni îl vizează, în temeiul calității sau al atribuțiilor sale și că sunt nelegale în raport cu legea națională aplicabilă. Astfel, dacă asemenea cerințe nu ar fi fost impuse funcționarului, administrația ar fi obligată, de îndată ce unul dintre funcționarii săi formulează o plângere care vizează fapte pretins legate de exercitarea atribuțiilor sale, să îi acorde asistență, independent de natura acestor fapte, de caracterul serios al plângerii și de șansele sale de succes.

În plus, administrația nu poate fi obligată să asiste un funcționar suspectat, în temeiul unor elemente precise și pertinente, de încălcarea gravă a obligațiilor sale profesionale și pasibil de sancțiuni disciplinare, cu toate că această încălcare ar fi avut loc ca urmare a acțiunilor nelegale ale unor terți.

(a se vedea punctele 46‑49)

Trimitere la:

Curte: 26 ianuarie 1989, Koutchoumoff/Comisia, 224/87, Rec., p. 99, punctele 15 și 16

Tribunalul Funcției Publice: 16 ianuarie 2007, Viena și alții/Parlamentul European, F‑115/05, RepFP, p. I‑A‑1‑9 și II‑A‑1‑47, punctul 51