HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a noua)
11 septembrie 2019(*)
„Funcție publică – Funcționari – Promovare – Exercițiul de promovare 2017 – Decizie de a nu promova reclamantul în gradul AD 7 cu efect de la 1 ianuarie 2017 – Articolul 45 din statut – Articolul 9 alineatul (3) din anexa IX la Statut – Abuz de putere – Sancțiune disciplinară”
În cauza T‑545/18,
YL, funcționar al Comisiei Europene, reprezentat de P. Yon și de B. de Lapasse, avocați,
reclamant,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată inițial de L. Radu Bouyon și de R. Striani, ulterior de L. Radu Bouyon și de B. Mongin, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 270 TFUE prin care se urmărește, în primul rând, anularea deciziei Comisiei, comunicată personalului acestei instituții la 13 noiembrie 2017, de a nu promova reclamantul în gradul AD 7 în cadrul exercițiului de promovare 2017, în al doilea rând, promovarea reclamantului în gradul AD 7 cu efect de la 1 ianuarie 2017 și, în al treilea rând, repararea prejudiciului pe care reclamantul pretinde că l‑ar fi suferit,
TRIBUNALUL (Camera a noua),
compus din domnul S. Gervasoni, președinte, doamna K. Kowalik‑Bańczyk (raportoare) și domnul C. Mac Eochaidh, judecători,
grefier: doamna M. Marescaux, administratoare,
având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 3 iulie 2019,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 Reclamantul, YL, este un funcționar repartizat la Direcția Generală (DG) [confidențial](1) a Comisiei Europene de la 16 mai 2010. El este încadrat în gradul AD 6 de la 1 ianuarie 2012.
2 Între 6 ianuarie 2014 și 15 ianuarie 2016, reclamantul a beneficiat de un concediu pentru interese personale.
3 Prin decizia din 23 martie 2016 (denumită în continuare „decizia din 23 martie 2016”), autoritatea împuternicită să facă numiri (denumită în continuare „AIPN”) a Comisiei i‑a aplicat reclamantului o sancțiune de retrogradare în treaptă pentru motivele că acesta, în primul rând, obținuse în mod nelegal o zi de concediu medical la 18 iunie 2013, în cursul căreia participase la o activitate politică, în al doilea rând, publicase pe site‑ul său personal de internet, la 6 februarie 2014, un articol „polemic” referitor la Uniunea Europeană, fără să fi informat în prealabil AIPN, în al treilea rând, adresase, între 11 aprilie și 1 mai 2014, unor jurnaliști cuvinte de natură să creeze un risc pentru reputația Comisiei, în al patrulea rând, omisese, deși era în concediu pentru interese personale, să informeze AIPN cu privire la alegerea sa, la 30 martie 2014, în funcții publice și, în al cincilea rând, exercitase o activitate exterioară, între 25 februarie și 15 aprilie 2014, fără să fi solicitat autorizația prealabilă din partea AIPN.
4 Reclamantul nu a contestat decizia din 23 martie 2016.
5 Printr‑o scrisoare din luna noiembrie 2017, directorul general al DG [confidențial] l‑a informat pe reclamant că, în conformitate cu recomandările comitetului paritar de promovare, acesta ar fi promovat la gradul AD 7, cu efect retroactiv de la 1 ianuarie 2017.
6 La 13 noiembrie 2017, AIPN a publicat lista funcționarilor promovați în cadrul exercițiului de promovare 2017. Această listă nu cuprindea numele reclamantului.
7 La 12 februarie 2018, reclamantul a depus o reclamație împotriva deciziei AIPN de a nu îl promova. El a susținut printre altele că AIPN nu putea lua în considerare decizia din 23 martie 2016 în acest scop.
8 La 8 iunie 2018, AIPN a respins reclamația formulată de reclamant, pentru motivul că articolul 45 din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”) nu conținea o listă exhaustivă a criteriilor care trebuie luate în considerare pentru analiza comparativă a meritelor prevăzută la acest articol, astfel încât decizia din 23 martie 2016 putea fi luată în considerare în cadrul acestei analize. Pe de altă parte, ea a indicat că noțiunea de „conduită în serviciu” poate constitui de asemenea unul dintre aceste criterii.
Procedura și concluziile părților
9 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 11 septembrie 2018, reclamantul a introdus prezenta acțiune. Comisia a depus la grefa Tribunalului memoriul în apărare la 14 decembrie 2018.
10 Reclamantul solicită Tribunalului:
– anularea deciziei de a nu îl promova în gradul AD 7 în cadrul exercițiului de promovare 2017;
– anularea deciziei de respingere a reclamației sale;
– promovarea sa în gradul AD 7 cu efect de la 1 ianuarie 2017;
– acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul suferit, evaluat la 100 000 de euro, rezultat din adoptarea deciziei de a nu îl promova în gradul AD 7 în cadrul exercițiului de promovare 2017;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată, evaluate la 10 000 de euro.
11 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
12 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, reclamația unui agent și respingerea acesteia de către autoritatea competentă fac parte integrantă dintr‑o procedură complexă, astfel încât acțiunea, chiar dacă este îndreptată din punct de vedere formal împotriva respingerii reclamației agentului, are ca efect sesizarea Tribunalului cu privire la actul care lezează și împotriva căruia a fost depusă reclamația (Hotărârea din 17 ianuarie 1989, Vainker/Parlamentul, 293/87, EU:C:1989:8, punctul 8, și Hotărârea din 25 octombrie 2018, KF/CSUE, T‑286/15, EU:T:2018:718, punctul 115).
13 În consecință, capătul de cerere prin care se urmărește anularea deciziei AIPN de respingere a reclamației formulate de reclamant trebuie considerat ca urmărind anularea deciziei de a nu îl promova în gradul AD 7 în cadrul exercițiului de promovare 2017 (denumită în continuare „decizia atacată”).
14 Deși reclamantul invocă în mod formal două motive distincte, întemeiate, primul, pe o încălcare vădită a normei de drept și, al doilea, pe un abuz de putere și de procedură, trebuie să se considere că aceste motive formează în esență un motiv unic întemeiat pe faptul că luarea în considerare a deciziei din 23 martie 2016 în cadrul analizei comparative a meritelor, prevăzută la articolul 45 din statut, a avut ca efect sancționarea sa a doua oară pentru aceleași fapte. Reclamantul susține astfel că AIPN a încălcat atât articolul 45 din statut, cât și articolul 9 alineatul (3) din anexa IX la statut și principiul non bis in idem și a săvârșit un abuz de putere și de procedură.
15 Comisia contestă argumentele reclamantului.
16 Potrivit articolului 9 alineatul (3) din anexa IX la statut, care reia principiul general al dreptului Uniunii non bis in idem, pentru aceeași abatere nu se poate aplica decât o singură sancțiune disciplinară.
17 Pe de altă parte, rezultă din cuprinsul articolelor 44 și 45 din statut că, spre deosebire de avansare, prin care funcționarii acced, în principiu, în mod automat la treapta următoare după o anumită durată, promovarea se acordă doar după o analiză comparativă a meritelor funcționarilor cu drept la promovarea respectivă.
18 În consecință, conform articolului 9 alineatul (1) din anexa IX la statut, suspendarea avansării în treaptă, la fel ca, a fortiori, retrogradarea în treaptă, constituie o sancțiune. Totuși, refuzul promovării, care de altfel nu este menționat de această dispoziție, nu poate, în principiu, să fie asimilat unei sancțiuni, din moment ce se bazează pe analiza comparativă a meritelor funcționarilor cu drept la promovarea în cauză.
19 În această privință, în vederea analizei comparative a meritelor, este necesar să se arate că, potrivit articolului 45 din statut, „[AIPN] ia în considerare, în mod special, rapoartele de evaluare a funcționarilor, utilizarea, în exercitarea atribuțiilor lor, a altor limbi decât limba a cărei cunoaștere aprofundată au dovedit‑o […] și nivelul responsabilităților exercitate”.
20 Prin utilizarea expresiei „în mod special”, articolul 45 din statut precizează cele trei criterii principale care trebuie luate în considerare în mod obligatoriu în analiza comparativă a meritelor. El nu exclude totuși luarea în considerare și a altor criterii, care pot de asemenea să ofere o indicație a meritelor funcționarilor care pot fi promovați (Hotărârea din 28 septembrie 2011, AC/Consiliul, F‑9/10, EU:F:2011:160, punctul 25, și Hotărârea din 14 noiembrie 2012, Bouillez/Consiliul, F‑75/11, EU:F:2012:152, punctul 57).
21 Așadar, un comportament culpabil, în măsura în care reprezintă o neîndeplinire a obligațiilor ce îi revin funcționarului în temeiul statutului, poate fi luat în considerare de AIPN pentru a exclude, dacă este cazul, candidatura persoanei interesate de la promovare (a se vedea în ce sens și prin analogie Hotărârea din 23 februarie 2001, De Nicola/BEI, T‑7/98, T‑208/98 și T‑109/99, EU:T:2001:69, punctul 220). Astfel, este în interesul instituției ca numai persoanele care au o conduită profesională ireproșabilă să fie numite în posturi de răspundere (Hotărârea din 2 aprilie 1998, Apostolidis/Curtea de Justiție, T‑86/97, EU:T:1998:71, punctul 58).
22 În sfârșit, trebuie amintit că, deși, în conformitate cu articolul 5 alineatul (7) din Decizia C(2013) 8968 final a Comisiei din 16 decembrie 2013 privind dispoziții generale de punere în aplicare a articolului 45 din statut, comitetul paritar de promovare supune atenției AIPN lista funcționarilor pe care îi recomandă pentru promovare, doar AIPN își asumă răspunderea pentru deciziile de promovare și pentru analiza comparativă a meritelor prevăzută la articolul 45 din statut (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 noiembrie 2017, HL/Comisia, T‑668/16 P, nepublicată, EU:T:2017:802, punctul 30).
23 În aceste condiții, în primul rând, trebuie arătat că AIPN, pe de o parte, nu era ținută de recomandările comitetului paritar de promovare și, pe de altă parte, era îndreptățită, pentru a refuza să îl promoveze pe reclamant, să ia în considerare decizia din 23 martie 2016 în cadrul analizei comparative a meritelor, prevăzută la articolul 45 din statut.
24 Această concluzie nu este repusă în discuție de argumentul reclamantului prin care reproșează AIPN că a considerat, în decizia de respingere a reclamației sale, că noțiunea de „conduită în serviciu” putea include decizia din 23 martie 2016 sau faptele sancționate prin respectiva decizie.
25 Astfel, pe de o parte, în măsura în care acest argument s‑ar putea întemeia pe noțiunea de „conduită în serviciu”, care figurează la articolul 43 din statut, trebuie arătat că această noțiune are legătură cu conținutul rapoartelor de evaluare ale funcționarilor, care, astfel cum s‑a amintit la punctul 20 de mai sus, nu constituie decât unu dintre criteriile care trebuie luate în considerare în vederea analizei comparative a meritelor, prevăzută la articolul 45 din statut.
26 Pe de altă parte, în pofida împrejurării invocate de reclamant că faptele sancționate prin decizia din 23 martie 2016 nu erau, în sensul acesteia din urmă, „în legătură cu funcțiile și cu responsabilitățile [sale] în cadrul DG [confidențial]” sau, a fortiori, că se desfășuraseră în cursul concediului său pentru interese personale, este suficient să se constate că aceste fapte priveau totuși încălcări ale obligațiilor care îi reveneau în calitatea sa de funcționar și, prin urmare, constituiau o indicație a meritelor sale, în sensul jurisprudenței citate la punctul 20 de mai sus. Astfel, chiar împrejurarea că o parte a faptelor menționate s‑a desfășurat în cursul concediului pentru interese personale al reclamantului nu se opunea, în sine, luării lor în considerare în vederea analizei comparative a meritelor, prevăzută la articolul 45 din statut.
27 În al doilea rând, este necesar să se constate că reclamantul nu prezintă niciun element de natură să demonstreze că decizia atacată nu a fost adoptată pe baza analizei comparative a meritelor, prevăzută la articolul 45 din statut, ci în scopul de a‑l sancționa o a doua oară pentru faptele care au dat naștere deciziei din 23 martie 2016.
28 Astfel, în această privință, reclamantul se limitează să susțină, pe de o parte, că AIPN a refuzat să îl promoveze fără să fi informat în prealabil DG [confidențial] și, pe de altă parte, că DG „Resurse Umane și Securitate” aplică o politică de refuz al promovării funcționarilor cărora le‑a fost aplicată o sancțiune, în pofida recomandărilor formulate de comitetul paritar de promovare.
29 Cu toate acestea, pe de o parte, trebuie arătat că faptul că DG [confidențial] se aștepta ca reclamantul să fie promovat, astfel încât directorul general al acesteia îl anunțase în mod eronat că urma să fie promovat în cadrul exercițiului de promovare 2017, nu este de natură să demonstreze că decizia atacată a fost adoptată în scopul de a‑l sancționa, iar nu în urma analizei comparative a meritelor, conform articolului 45 din statut.
30 Pe de altă parte, trebuie observat că, pentru a stabili existența politicii de refuz al promovării invocată de reclamant, acesta se limitează să prezinte un proiect de proces‑verbal al unei reuniuni între, în special, reprezentanții unor organizații sindicale și directorul general al DG „Resurse Umane și Securitate” și o notă adresată de unele dintre aceste organizații sindicale respectivului director general. Or, din aceste documente reiese că organizațiile sindicale consideră că decizia de a nu promova funcționari cărora le‑a fost aplicată o sancțiune „poate conduce” la sancționarea de două ori a acestor funcționari, astfel încât ar trebui negociat un „cadru juridic clar” între ele și Comisie. Cu toate acestea, împrejurarea că AIPN a refuzat să promoveze alți funcționari cărora le‑a fost aplicată în prealabil o sancțiune și că organizațiile sindicale menționate consideră, fără alte precizări, că dispozițiile referitoare la analiza meritelor acestor funcționari nu sunt suficient de clare nu este de natură să demonstreze prin ea însăși că, în speță, decizia atacată a fost adoptată în scopul de a‑l sancționa, iar nu în urma analizei comparative a meritelor, prevăzută la articolul 45 din statut.
31 În al treilea rând, deși reclamantul afirmă că a prezentat „suficiente indicii pertinente și concordante” pentru a stabili că AIPN a săvârșit o eroare vădită de apreciere în cadrul analizei meritelor, prevăzută la articolul 45 din statut, este suficient să se arate că respectiva afirmație nu este însoțită de nicio precizare care să permită să se aprecieze temeinicia acesteia.
32 Rezultă că nici încălcarea articolului 45 din statut, nici cea a articolului 9 alineatul (3) din anexa IX la statut și a principiului non bis in idem, nici abuzul de putere, abuzul de procedură fiind doar o formă a acestuia (Hotărârea din 2 aprilie 1998, Apostolidis/Curtea de Justiție, T‑86/97, EU:T:1998:71, punctul 84), nu sunt stabilite în speță.
33 Această concluzie nu este repusă în discuție de celelalte argumente ale reclamantului. Astfel, reclamantul susține că faptul că AIPN l‑a sancționat refuzând să îl promoveze, pe de o parte, îi permite acesteia să nu „stabilească un termen pentru blocarea carierei [sale]”, cu încălcarea principiului securității juridice, și, pe de altă parte, l‑a privat de dreptul la o cale de atac efectivă, în măsura în care el nu a putut contesta „efectul deplin urmărit de [AIPN] a fi produs” prin decizia din 23 martie 2016.
34 Cu toate acestea, este suficient să se constate că argumentele menționate la punctul 33 de mai sus se întemeiază pe o premisă eronată, și anume că decizia atacată constituie o sancțiune, ceea ce, astfel cum s‑a arătat la punctul 27 de mai sus, nu este stabilit în speță.
35 În plus, nu se poate considera că decizia atacată are ca efect să conducă la o blocare nelimitată și arbitrară a carierei reclamantului, cu încălcarea principiului securității juridice. Astfel, pe de o parte, AIPN a ținut seama de o decizie de sancționare pronunțată la 23 martie 2016, adică în cursul anului imediat anterior exercițiului de promovare 2017. Pe de altă parte, decizia atacată nu împiedică reclamantul să poată, dacă este cazul, să beneficieze de o promovare în cadrul unui exercițiu de promovare ulterior, ceea ce a fost de altfel cazul în cadrul exercițiului de promovare 2018.
36 În consecință, motivul unic trebuie înlăturat ca nefondat. Prin urmare, se impune respingerea concluziilor reclamantului prin care se urmărește anularea deciziei atacate și, pe cale de consecință, respingerea concluziilor acestuia prin care se urmărește, pe de o parte, promovarea sa în gradul AD 7 cu efect de la 1 ianuarie 2017 și, pe de altă parte, acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul pretins suferit ca urmare a adoptării deciziei menționate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
37 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamantul a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a noua)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Îl obligă pe YL la plata cheltuielilor de judecată.
Gervasoni | Kowalik‑Bańczyk | Mac Eochaidh |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 11 septembrie 2019.
Semnături