Acțiune introdusă la 26 noiembrie 2010 - Adamowski/OAPI - Fagumit (Fagumit)
(Cauza T-538/10)
Limba în care a fost formulată acțiunea: germana
Părțile
Reclamantă: Ursula Adamowski (Hamburg, Germania) (reprezentant: D. von Schultz, avocat)
Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)
Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Fabryka Węży Gumowych i Tworzyw Sztucznych Fagumit Sp. z o.o. (Wolbrom, Polonia)
Concluziile reclamantei
anularea deciziei Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 3 septembrie 2010 pronunțate în cauza R 1003/2009-1;
respingerea cererii de declarare a nulității mărcii comunitare nr. 3 093 226;
obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată efectuate în procedura care s-a aflat pe rolul diviziei de anulare și pe rolul camerei de recurs, precum și a celor efectuate prezenta cauză.
Motivele și principalele argumente
Marca comunitară înregistrată care a făcut obiectul unei cereri de declarare a nulității: marca verbală "Fagumit" pentru produse din clasele 12 și 17.
Titularul mărcii comunitare: reclamanta.
Partea care solicită declararea nulității mărcii comunitare: Fabryka Węży Gumowych i Tworzyw Sztucznych Fagumit Sp. z o.o.
Dreptul asupra mărcii al părții care solicită declararea nulității: marca figurativă națională, care cuprinde elementul "FAGUMIT", pentru produse din clasa 17.
Decizia diviziei de anulare: respinge cererea de declarare a nulității.
Decizia camerei de recurs: admite calea de atac și declară nulitatea mărcii.
Motivele invocate: încălcarea articolului 53 alineatul (1) litera (c) coroborat cu articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009
1, întrucât cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs nu a prezentat documente valide în sensul că denumirea de firmă "FAGUMIT" este utilizată în mod real; încălcarea articolului 53 alineatul (1) litera (b) coroborat cu articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009, întrucât cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs a acceptat efectiv înregistrarea ca marcă a denumirii "FAGUMIT" și încălcarea articolului 52 alineatul (1) litera (b) Regulamentul (CE) nr. 207/2009, întrucât reclamanta nu poate fi acuzată că a acționat cu rea-credință atunci când a formulat cererea de înregistrare a mărcii comunitare contestate.
____________1 - Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1).