HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera întâi)
14 septembrie 2010
Cauza F‑79/09
AE
împotriva
Comisiei Europene
„Funcție publică — Funcționari — Asigurări sociale — Asigurare pentru accident și boală profesională — Articolul 73 din statut — Refuzul recunoașterii originii profesionale a unei boli — Hipersensibilitate la câmpuri electromagnetice”
Obiectul: Acțiune introdusă în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care AE solicită anularea deciziei Comisiei din 15 decembrie 2008, prin care se refuză recunoașterea drept boală profesională a afecțiunii sale, și a deciziei Comisiei prin care se respinge reclamația sa împotriva deciziei amintite, precum și obligarea Comisiei la plata unei sume de 12 000 de euro drept despăgubiri pentru prejudiciul moral pe care consideră că l‑a suferit
Decizia: Obligă Comisia la plata sumei de 2 000 de euro. Respinge în rest acțiunea. Comisia suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și un sfert din cheltuielile de judecată ale reclamantului. Reclamantul suportă trei sferturi din cheltuielile sale de judecată.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari — Asigurări sociale — Asigurare pentru accident și boală profesională — Comisia medicală — Desemnarea medicilor
(Statutul funcționarilor, art. 73; Reglementarea privind acoperirea riscurilor de accident și de boală profesională, art. 22)
2. Funcționari — Asigurări sociale — Asigurare pentru accident și boală profesională — Expertiză medicală — Refuzul unuia dintre membrii comisiei medicale de a semna raportul
(Statutul funcționarilor, art. 73)
3. Funcționari — Asigurări sociale — Asigurare pentru accident și boală profesională — Expertiză medicală — Putere de apreciere a comisiei medicale
(Statutul funcționarilor, art. 73; Reglementarea privind acoperirea riscurilor de accident și de boală profesională, art. 23)
4. Funcționari — Asigurări sociale — Asigurare pentru accident și boală profesională — Determinarea originii profesionale a bolii
(Statutul funcționarilor, art. 73; Reglementarea privind acoperirea riscurilor de accident și de boală profesională, art. 3)
5. Funcționari — Asigurări sociale — Asigurare pentru accident și boală profesională — Boală profesională — Noțiune
[Statutul funcționarilor, art. 73; Reglementarea privind acoperirea riscurilor de accident și de boală profesională, art. 3 alin. (2)]
6. Dreptul Uniunii — Principii — Respectarea unui termen rezonabil — Încălcare în cadrul unei proceduri administrative — Efecte
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41 alin. (1)]
7. Dreptul Uniunii — Principii — Respectarea unui termen rezonabil — Procedură administrativă — Criterii de apreciere
1. Reglementarea comună privind acoperirea riscurilor de accident și de boală profesională ale funcționarilor Uniunii nu stabilește nicio condiție specifică privind specializarea membrilor comisiei medicale și lasă o libertate deplină de alegere a medicului, atât funcționarului vizat, cât și administrației. Desigur, articolul 22 din noua reglementare privind acoperirea riscurilor de accident și de boală profesională, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2006, prevede că al treilea medic trebuie să aibă „experiență în materia evaluării și a despăgubirii prejudiciilor produse persoanei”. Cu toate acestea, dispoziția menționată nu reglementează decât desemnarea celui de al treilea medic și, în consecință, nu aduce atingere în niciun mod nici dreptului funcționarului vizat de a desemna în deplină libertate un medic în care are încredere, nici dreptului administrației de a alege liber medicul care o reprezintă în cadrul comisiei medicale.
Pe de altă parte, reglementarea privind acoperirea riscurilor de accident și de boală profesională nu prevede niciun drept de recuzare a medicilor desemnați să participe în cadrul unei comisii medicale, drepturile funcționarului fiind protejate de prezența medicului său de încredere și a unui medic desemnat de comun acord cu acesta.
(a se vedea punctele 51 și 54)
Trimitere la:
Curte: 14 iulie 1981, Suss/Comisia, 186/80, Rec., p. 2041, punctele 9‑11
2. Raportul comisiei medicale nu este afectat de un viciu de formă ca urmare a faptului că unul dintre membrii săi a refuzat să îl semneze, dat fiind că s‑a stabilit că membrul care s‑a abținut să semneze a avut ocazia de a‑și prezenta punctul de vedere celorlalți doi membri.
(a se vedea punctul 56)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 21 iunie 1990, Sabbatucci/Parlamentul European, T‑31/89, Rec., p. II‑265, publicare sumară, punctul 2; 27 februarie 2003, Comisia/Camacho‑Fernandes, T‑20/00 OP, RecFP, p. I‑A‑75 și II‑405, punctele 47 și 48
3. Competența comisiei medicale, prevăzută la articolul 23 din reglementarea comună privind acoperirea riscurilor de accident și de boală profesională ale funcționarilor Uniunii, de a formula cu deplină obiectivitate și independență o apreciere cu privire la aspecte de ordin medical impune, pe de o parte, ca această comisie să dispună de toate elementele care îi pot fi utile și, pe de altă parte, ca libertatea ei de apreciere să fie deplină. Aprecierile medicale propriu‑zise formulate de comisia medicală trebuie considerate definitive în cazul în care au fost emise în condițiile legii. Instanța are numai competența de a verifica, pe de o parte, dacă respectiva comisie a fost constituită și a funcționat în condiții legale și, pe de altă parte, dacă avizul emis de aceasta este legal, respectiv dacă include o motivare care să permită să se aprecieze considerațiile pe care se întemeiază și dacă stabilește o legătură comprehensibilă între constatările medicale pe care le cuprinde și concluziile la care ajunge. În cazul în care comisia medicală este sesizată cu întrebări complexe de ordin medical privind un diagnostic dificil sau legătura de cauzalitate dintre afecțiunea persoanei interesate și exercitarea atribuțiilor profesionale de către aceasta în cadrul unei instituții, revine în special acesteia să arate în aviz elementele din dosar pe care se întemeiază și să precizeze, în cazul unei divergențe semnificative, motivele pentru care se îndepărtează de anumite rapoarte medicale, anterioare și relevante, mai favorabile persoanei interesate.
(a se vedea punctele 64 și 65)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 15 decembrie 1999, Latino/Comisia, T‑300/97, RecFP, p. I‑A‑259 și II‑1263, punctele 41 și 78; 15 decembrie 1999, Nardone/Comisia, T‑27/98, RecFP, p. I‑A‑267 și II‑1293, punctele 30, 68 și 87; 26 februarie 2003, Latino/Comisia, T‑145/01, RecFP, p. I‑A‑59 și II‑337, punctul 47
Tribunalul Funcției Publice: 28 iunie 2006, Beau/Comisia, F‑39/05, RecFP, p. I‑A‑1‑51 și II‑A‑1‑175, punctul 35
4. În temeiul articolului 3 alineatul (2) din reglementarea comună privind acoperirea riscurilor de accident și de boală profesională ale funcționarilor Uniunii, în cazul în care afecțiunea în cauză nu figurează pe lista europeană a bolilor profesionale, anexată la Recomandarea 90/326 a Comisiei, îi revine funcționarului vizat sarcina de a stabili conform cerințelor legale că afecțiunea sa se datorează exercitării atribuțiilor sale sau s‑a declanșat cu ocazia exercitării acestora în cadrul instituțiilor Uniunii. Acesta este motivul pentru care, în cazul incertitudinii privind o astfel de origine, autoritatea competentă poate refuza să admită originea profesională a bolii, întrucât nicio normă și niciun principiu nu prevăd că, în caz de îndoială, se acordă câștig de cauză funcționarului.
(a se vedea punctul 82)
Trimitere la:
Curte: 11 februarie 2004, Latino/Comisia, C‑180/03 P, Rec., p. I‑1587, punctele 36‑39
5. În situațiile complexe în care boala unui funcționar se datorează mai multor cauze, profesionale și extraprofesionale, fizice sau psihice, care au contribuit, toate, la declanșarea ei, îi revine comisiei medicale sarcina de a determina dacă exercitarea funcțiilor în serviciul instituțiilor Uniunii prezintă un raport direct cu boala funcționarului, spre exemplu, în calitate de element declanșator al bolii menționate. În astfel de cazuri, pentru ca originea profesională a bolii să fie recunoscută, nu se impune ca boala să aibă exercitarea funcțiilor drept cauză unică, esențială, preponderentă sau predominantă.
(a se vedea punctul 83)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 9 iulie 1997, S/Curtea de Justiție, T‑4/96, Rec., p. II‑1125, punctele 79 și 80
6. Obligația de respectare a unui termen rezonabil în desfășurarea procedurilor administrative constituie un principiu general de drept al Uniunii, a cărui respectare este asigurată de instanța Uniunii și este reluată, în calitate de componentă a dreptului la o bună administrare, la articolul 41 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Cu toate acestea, încălcarea principiului respectării termenului rezonabil nu justifică, în general, anularea deciziei adoptate la încheierea procedurii administrative. Astfel, numai atunci când trecerea unei perioade excesive poate avea o incidență chiar asupra cuprinsului deciziei adoptate la încheierea procedurii administrative, nerespectarea principiului termenului rezonabil afectează validitatea procedurii administrative. Așadar, un eventual termen excesiv pentru tratarea cererii de recunoaștere a originii profesionale a unei boli nu poate avea, în principiu, o incidență asupra cuprinsului avizului adoptat de comisia medicală și nici asupra celui al deciziei finale adoptate de instituție. Astfel, cu excepția unei situații excepționale, un asemenea termen nu poate modifica aprecierea de către comisia medicală a originii profesionale sau extraprofesionale a unei boli. Anularea de către Tribunalul Funcției Publice a deciziei adoptate având în vedere aprecierea comisiei medicale ar avea drept principală consecință practică efectul negativ de prelungire suplimentară a procedurii pentru motivul că a fost deja prea îndelungată.
Cu toate acestea, instanța Uniunii are posibilitatea de a obliga din oficiu administrația la plata unei despăgubiri în cazul depășirii termenului rezonabil, o astfel de despăgubire reprezentând cea mai bună reparație pentru un funcționar, cu condiția ca părților să li se acorde ocazia de a‑și prezenta observațiile cu privire la această soluție.
(a se vedea punctele 99‑101 și 104)
Trimitere la:
Curte: 13 decembrie 2000, SGA/Comisia, C‑39/00 P, Rec., p. I‑11201, punctul 44; 17 decembrie 2009, M/EMEA, C‑197/09 RX‑II, Rep., p. I‑12033, punctul 41
Tribunalul de Primă Instanță: 13 ianuarie 2004, JCB Service/Comisia, T‑67/01, Rec., p. II‑49, punctele 36 și 40, precum și jurisprudența citată; 11 aprilie 2006, Angeletti/Comisia, T‑394/03, RecFP, p. I‑A‑2‑95 și II‑A‑2‑441, punctele 162‑167
Tribunal: 12 mai 2010, Bui Van/Comisia, T‑491/08 P, RepFP, punctul 88
Tribunalul Funcției Publice: 21 octombrie 2009, V/Comisia, F‑33/08, RepFP, p. I‑A‑1‑403 și II‑A‑1‑2159, punctul 211, care a făcut obiectul unui recurs la Tribunal, cauza T‑510/09 P
7. Caracterul rezonabil al duratei unei proceduri administrative se apreciază în funcție de împrejurările proprii fiecărei cauze și, în special, în funcție de contextul acesteia, de diferitele etape procedurale pe care le‑a urmat instituția, de comportamentul părților în cursul procedurii, de complexitatea, precum și de miza litigiului pentru părțile interesate.
(a se vedea punctul 105)
Trimitere la:
Curte: 17 decembrie 1998, Baustahlgewebe/Comisia, C‑185/95 P, Rec., p. I‑8417, punctul 29; 16 iulie 2009, Der Grüne Punkt – Duales System Deutschland/Comisia, C‑385/07 P, Rep., p. I‑6155, punctele 182‑188
Tribunalul de Primă Instanță: 22 octombrie 1997, SCK și FNK/Comisia, T‑213/95 și T‑18/96, Rec., p. II‑1739, punctul 55