Istoria Curții

1952 - 1958 – Începuturile Curții de Justiție: Curtea de Justiție a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului

La 18 aprilie 1951, șase țări – Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos – au semnat Tratatul de la Paris, prin care s‑a instituit Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO). Se spera ca, prin gruparea întregii producții de cărbune și oțel în cadrul unei organizații comune, să devină imposibil ca aceste țări să mai poarte vreodată războaie între ele.

Tratatul a intrat în vigoare la 23 iulie 1952 și a creat patru instituții CECO:

• Înalta Autoritate (predecesoarea Comisiei Europene)
• Adunarea Comună (predecesoarea Parlamentului European)
• Consiliul Special de Miniștri (predecesorul Consiliului Uniunii Europene)
• Curtea de Justiție

Curtea de Justiție avea misiunea să asigure aplicarea uniformă a legislației CECO în statele membre și să soluționeze litigiile dintre statele membre și instituțiile CECO.

După negocieri îndelungate între guverne, orașul Luxemburg a fost ales ca sediu pentru trei dintre cele patru instituții CECO, inclusiv pentru Curtea de Justiție. Prima ședință solemnă a Curții a avut loc la 4 decembrie 1952 la Villa Vauban, prilej cu care șapte judecători și unul dintre cei doi avocați generali au depus jurământul.

Știați că?

Tratatul Uniunii Europene prevede în prezent că fiecare stat membru are câte un judecător la Curte. Până în 2003 însă, numărul judecătorilor era fix. Acest număr era egal cu numărul statelor membre sau, în cazul în care numărul statelor membre era par, cu numărul respectiv plus unu. Odată cu aderarea altor țări la Uniune, acest număr a fost modificat pentru a reflecta creșterea numărului de state membre, dar a rămas un număr impar. Între 1952 și 1973 au fost, așadar, șapte judecători. Din 1981 până în 1995, când numărul statelor membre a fost tot par, Curtea a continuat să aibă un judecător suplimentar. Se urmărea să se asigure că, în caz de vot, nu se ajunge la paritate. Până în 2009, Curtea se întrunea rareori în ședință plenară, judecând mai degrabă în camere, astfel că acest sistem nu a mai fost necesar.

Curtea avea patru limbi de procedură: germana, franceza, italiana și neerlandeza. Primul președinte al Curții a fost Massimo Pilotti, care a deținut funcția din 1952 până în 1958.

Știați că?

Primii membri au trebuit să decidă cu privire la anumite elemente de bază pentru funcționarea Curții, iar rezultatele acestor decizii sunt vizibile încă și astăzi.

Curtea a stabilit cum trebuie să arate sigiliul său, care a devenit apoi logoul său. Simbolurile tradiționale ale justiției, sabia și balanța, au fost plasate în fața unei cărți pentru a reprezenta știința și înțelepciunea, iar deasupra, o ghirlandă de frunze de stejar, un simbol al autorității care datează din epoca romană.

Cuvântul „Curia”, care înseamnă curte în latină, a fost adăugat la sigiliu. S‑a evitat astfel problema utilizării mai multor limbi în sigiliu. Acest cuvânt este utilizat în prezent în adresa de internet a Curții.

Acești membri au decis de asemenea ca în timpul ședințelor Curții să se poarte robe. La sugestia judecătorului german, a fost aleasă culoarea bordo, pe care o aveau robele judecătorilor din Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție din Germania). Această culoare este utilizată în prezent și în identitatea vizuală a Curții, inclusiv pe acest site internet.

Aproape douăzeci de ani, membrii Curții au purtat și o tocă. În 1973 s‑a renunțat la acest accesoriu. Puțin mai târziu, benzile purtate pe robă, care inițial erau brodate, au devenit mai simple.

Roba nu prezintă niciun detaliu care să facă diferență între membrii Curții. Cu o singură excepție: partea din față a robei grefierului este mărginită cu satin, în timp ce robele purtate de judecători și de avocații generali sunt mărginite cu catifea.

Atunci când a fost creat Tribunalul de Primă Instanță (în prezent, Tribunalul) s‑a ales culoarea bleumarin pentru robe.

Prima cauză a ajuns la Curte în aprilie 1953: Verband Deutscher Reeder/Înalta Autoritate (1/53). Curtea a pronunțat însă primele hotărâri abia la 21 decembrie 1954. Acestea au fost:

• Franța/Înalta Autoritate (1/54)
• Italia/Înalta Autoritate (2/54).

Știați că?

În cauza Franța/Înalta Autoritate, guvernul francez a atacat anumite decizii ale Înaltei Autorități în materie de prețuri și de practici discriminatorii în sectorul siderurgic. Curtea a decis că Înalta Autoritate a încălcat tratatul, potrivit căruia era obligatorie publicarea prealabilă a listelor de prețuri și a condițiilor de vânzare.

Între 1954 și 1956, Curtea a înregistrat o creștere a numărului de cauze, soluționând între 10 și 12 pe an.

1958 – 1988 – Trei comunități, o singură instanță: Curtea de Justiție a Comunităților Europene

La 25 martie 1957, statele membre au semnat Tratatele de la Roma. Intrate în vigoare la 1 ianuarie 1958, aceste tratate au instituit Comunitatea Economică Europeană (CEE) și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom).

Curtea CECO a fost înlocuită de Curtea de Justiție a Comunităților Europene. Această instanță unică era competentă pentru CECO, CEE și Euratom. Președintele și membrii Curții au depus jurământul la 7 octombrie 1958.

Știați că?

Ziua de 7 octombrie a devenit o dată‑cheie în calendarul Curții de Justiție. Mandatul judecătorilor și al avocaților generali începe și în zilele noastre de la această dată. La fiecare trei ani expiră mandatul a jumătate dintre judecători și avocații generali. Acest lucru înseamnă că data respectivă a devenit un punct de reper în calendarul Curții de Justiție deoarece unii dintre membri pleacă, sosesc noi membri, iar altora le este reînnoit mandatul pentru încă șase ani.

În iunie 1961 a ajuns la Curte prima cerere de decizie preliminară, trimisă de Curtea de Apel din Haga, în cauza De Geus en Uitdenbogerd/Bosch ș.a. (13/61).

În primii săi ani de activitate, Curtea a stabilit o serie de principii constituționale esențiale, precum principiile efectului direct și supremației dreptului Uniunii.

Pentru mai multe informații privind aceste hotărâri și alte hotărâri definitorii, consultați pagina noastră privind jurisprudența fundamentală.

La sfârșitul anilor 1960, autoritățile luxemburgheze au decis ca toate instituțiile Uniunii din Luxemburg să fie amplasate pe platoul Kirchberg. Această decizie a dus la construirea Palatului, care a fost finalizat în 1972.

Această amplasare a coincis cu prima extindere a Uniunii, la 1 ianuarie 1973, dată la care Regatul Unit, Danemarca și Irlanda au aderat la Uniune. Curtea număra acum 9 judecători, 4 avocați generali și 7 limbi de procedură.

În urma aderării Greciei la 1 ianuarie 1981, Curtea a ajuns la 11 judecători, 5 avocați generali și 8 limbi de procedură.

Spania și Portugalia au aderat în 1986, ceea ce a dus la un număr de 13 judecători, 6 avocați generali și 10 limbi de procedură.

Pentru a putea primi numărul tot mai mare de membri și de personal, zona din jurul Palatului a fost reamenajată, ceea ce a permis trei extinderi succesive.

În această perioadă, volumul de cauze al Curții a crescut semnificativ, trecând de la 79 în 1970 la 279 în 1980. Această creștere a dus la exprimarea intenției de a crea o a doua instanță. La momentul adoptării măsurii, numărul cauzelor crescuse în 1987 la 395.

1988 – 2004 – Un sistem judiciar pe două niveluri: înființarea Tribunalului de Primă Instanță

În urma unei cereri a Curții de Justiție, Consiliul a decis să creeze Tribunalul de Primă Instanță al Comunităților Europene, la 24 octombrie 1988. Se urmărea să se reducă volumul de muncă al Curții de Justiție și să îi permită acesteia să se concentreze asupra misiunii sale fundamentale de a asigura interpretarea uniformă a dreptului comunitar. Crearea Tribunalului de Primă Instanță a contribuit de asemenea la asigurarea unei mai bune protecții jurisdicționale a întreprinderilor și a particularilor, prin crearea unei instanțe noi, de rang inferior, pentru a judeca aceste cauze.

Tribunalul de Primă Instanță trebuia să fie noul punct de intrare pentru anumite tipuri de cauze. Orice decizie luată de acesta putea fi atacată la Curtea de Justiție.

Inițial, Tribunalul de Primă Instanță a judecat acțiuni formulate de întreprinderi împotriva deciziilor în materie de concurență, precum și litigii de muncă introduse de funcționarii publici europeni. Competența lui s‑a extins însă rapid pentru a judeca o mare varietate de cauze.

Tribunalul de Primă Instanță a fost amplasat în clădirea Erasmus, care a fost finalizată în 1988. Noii săi membri au depus jurământul la 25 septembrie 1989.

Tribunalul de Primă Instanță a ținut prima sa ședință în cauza Tetra Pak Rausing/Comisia (T‑51/89). La 30 ianuarie 1990, Tribunalul a pronunțat prima sa hotărâre, în cauza Yorck von Wartenburg/Parlamentul (T‑42/89).

În anii următori, instituția judiciară a cunoscut o dezvoltare arhitecturală semnificativă. Clădirea Thomas More a fost terminată în 1992, iar clădirea Themis a fost finalizată în 1994.

Știați că?

Majoritatea clădirilor Curții poartă numele unor juriști sau filozofi ai dreptului europeni celebri. Puteți afla mai multe despre aceștia în paginile referitoare la clădirile care le poartă numele.

Între timp, Uniunea Europeană a continuat să crească: a patra extindere, la 1 ianuarie 1995, a integrat Austria, Finlanda și Suedia în Uniunea Europeană. Curtea de Justiție s‑a extins la 15 judecători și 9 avocați generali. Și numărul judecătorilor Tribunalului a crescut la 15. Ambele instanțe lucrau acum în 12 limbi de procedură.

Știați că?

Site‑ul internet al Curții a apărut online în 1996. Inițial, acesta permitea doar accesul la hotărârile Curții, dar el s‑a transformat rapid într‑un site mai amplu, care oferea comunicate de presă și informații generale despre Curte.

În prezent, acesta oferă acces nu numai la întreaga jurisprudență a Curții de Justiție și a Tribunalului, ci și la informații privind funcționarea Curții și a membrilor săi, precum și la o multitudine de resurse juridice pentru practicieni, cadre universitare și studenți.

La 1 mai 2004, Uniunea a înregistrat cea mai mare extindere a sa, cu aderarea a 10 noi state membre: Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia și Slovacia. Curtea de Justiție număra acum 25 de judecători și 8 avocați generali. Numărul judecătorilor Tribunalului a crescut deopotrivă la 25. Ambele instanțe lucrau acum în 21 de limbi de procedură.

Pe măsură ce Uniunea s‑a dezvoltat, volumul de muncă al celor două instanțe a crescut și el în mod constant.

2004 - 2016 – Reforma sistemului judiciar al Uniunii

La 2 noiembrie 2004, Consiliul a înființat Tribunalul Funcției Publice.

Tribunalul a avut 7 judecători și soluționa litigiile dintre instituțiile Uniunii și personalul acestora. Acesta a fost creat pentru a reduce volumul de muncă al Tribunalului de Primă Instanță.

La 1 ianuarie 2007, Bulgaria și România au aderat la Uniune, ceea ce a dus la creșterea numărului de judecători de la Curtea de Justiție și de la Tribunal la 27 fiecare, precum și a numărului de limbi de procedură la 23. Numărul avocaților generali la Curtea de Justiție a rămas însă la 8.

În cursul aceluiași an, la 13 decembrie 2007, a fost semnat Tratatul de la Lisabona. Acesta a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009 și a introdus mai multe modificări:

• Instituția a fost redenumită „Curtea de Justiție a Uniunii Europene”
• Tribunalul de Primă Instanță a fost redenumit „Tribunalul”
• „Comitetul 255” a fost creat pentru a evalua aptitudinile candidaților la funcțiile de judecător și de avocat general propuși de statele membre.

Tot atunci, în 2008, a fost instituită „procedura preliminară de urgență” pentru a permite Curții să se pronunțe foarte rapid atunci când este necesar, de exemplu în cauzele care implică persoane aflate în arest sau în cauzele privind autoritatea părintească ori încredințarea copiilor minori.

În 2008 a fost finalizată a patra extindere arhitecturală a Curții. Aceasta a cuprins Inelul (Anneau), o clădire cu două etaje care înconjoară Palatul, precum și două turnuri gemene de 24 de etaje.

Pe lângă aceste schimbări structurale și arhitecturale, Curtea a luat de asemenea măsuri pentru a‑și moderniza metodele de lucru. În 2011, Curtea a adoptat posibilitățile oferite de tehnologia digitală și a lansat aplicația sa e‑Curia. Această aplicație permite avocaților și părților să transmită Curții documente în format electronic și securizat.

La 1 iulie 2013, Croația a devenit al 28‑lea membru al Uniunii, iar Curtea de Justiție a ajuns la 28 de judecători și 8 avocați generali. Un al nouălea avocat general a sosit în octombrie 2013. Și numărul judecătorilor Tribunalului a crescut la 28. Ambele instanțe lucrau acum în 24 de limbi de procedură.

În 2015, ca urmare a creșterii numărului de cauze și a necesității de a asigura o durată rezonabilă a procedurilor la Tribunal, Consiliul și Parlamentul au aprobat reforme ale structurii Curții. Numărul judecătorilor Tribunalului a crescut progresiv la doi pentru fiecare stat membru. Totodată, au fost numiți încă doi avocați generali la Curtea de Justiție.

Ca parte a aceleiași reforme, la 1 septembrie 2016, Tribunalul Funcției Publice a fost desființat. Competențele sale au fost transferate Tribunalului.

2016 - Modernizarea actuală și continuarea reformei judiciare

În 2017, Curtea și instanțele supreme și constituționale ale statelor membre au creat Rețeaua Judiciară a Uniunii Europene (RJUE), care permite o mai mare colaborare între aceste instanțe.

Un al treilea turn a fost construit și inaugurat în 2019.

Știați că?

Cel de al treilea turn poartă numele de „Turnul Rocca”, după Giustina Rocca, considerată a fi prima femeie avocat din istorie. Turnul, cu o înălțime de 118 metri și 29 de etaje, este cea mai înaltă clădire din Luxemburg.

În 2020, Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană, iar numărul judecătorilor a fost redus. Curtea de Justiție avea acum 27 de judecători și 11 avocați generali, iar Tribunalul, 54 de judecători. Numărul limbilor de procedură a rămas la 24.

Anul 2020 a marcat de asemenea începutul pandemiei de COVID‑19. Pentru prima dată, Curtea de Justiție și Tribunalul au ținut unele dintre ședințe prin videoconferință. Acest proiect a fost recompensat de Ombudsmanul European printr‑un premiu pentru inovație acordat Curții.

În 2022 s‑a transmis online pentru prima dată o ședință a Marii Camere a Curții de Justiție. Prin această modalitate, orice cetățean putea urmări o ședință a Curții de Justiție, de oriunde s‑ar fi aflat.

O reformă majoră, care a intrat în vigoare la 1 octombrie 2024, a introdus transferul parțial al competenței preliminare la Tribunal. Acest transfer a fost posibil datorită reformelor anterioare prin care s‑a dublat numărul de judecători la Tribunal. Începând din acest moment, Tribunalul poate fi sesizat cu cereri de decizie preliminară care se referă la:

• TVA
• taxe vamale, accize sau clasificarea tarifară a mărfurilor
• comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră
• compensarea pasagerilor.

Aceste domenii au fost alese deoarece au făcut deja obiectul a numeroase cauze la Curtea de Justiție. Prin transferul acestor cauze la Tribunal, Curtea de Justiție s‑a putut concentra mai mult pe cauzele mai importante și mai sensibile și pe dialogul judiciar cu instanțele naționale.

Curtea în prezent

În prezent, Curtea joacă un rol central în sistemul juridic al Uniunii. Aceasta numără 81 de judecători – un judecător pentru fiecare stat membru la Curtea de Justiție și doi judecători pentru fiecare stat membru la Tribunal – și 11 avocați generali la Curtea de Justiție. Curtea se asigură că dreptul Uniunii este corect aplicat și respectat în întreaga Uniune. Acest lucru permite ca diferitele state ale Uniunii să fie unite printr‑un cadru juridic comun.

Rolul Curții a evoluat în mod considerabil de‑a lungul timpului, fiind conturat de hotărâri cruciale care au definit competențele Curții și au clarificat modul de aplicare a dreptului Uniunii.

Tipurile de cauze pe care Curtea le soluționează au evoluat și ele, depășind sfera aspectelor economice pentru a ajunge la chestiuni care vizează aproape fiecare aspect al vieții moderne. De la apărarea drepturilor lucrătorilor, asigurarea egalității de tratament și aplicarea normelor de combatere a discriminării până la protecția mediului, protecția confidențialității datelor și asigurarea statului de drept, deciziile Curții continuă să aibă impact profund asupra societății europene.