-
20 de ani de la aderarea a 10 state la Uniunea Europeană: Un nou moment constituțional pentru Europa
La 1 mai 2004, zece noi state membre s-au alăturat Uniunii: Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovacia și Slovenia. Aceasta a fost cea mai mare extindere simultană, atât ca populație, cât și ca număr de țări. Mai mult, această aderare a adăugat spațiului juridic comun al Uniunii o mare varietate de istorii, de culturi juridice și de tradiții naționale. Date fiind nivelul de integrare pe care Uniunea îl atinsese până în anul 2004, pe de o parte, și diversitatea reprezentată de cele zece noi state membre, pe de altă parte, importanța momentului nu poate fi supraestimată. Se poate spune că extinderea din 2004 a fost în sine un moment constituțional – o schimbare de paradigmă – care a unit estul și vestul Europei într‑un proiect constituțional comun. Uniunea Europeană și‑a răspândit valorile și principiile în părți ale Europei cu istorii deosebit de complexe. Dacă cele zece noi state membre au intrat în Uniunea Europeană cu o deosebită determinare și cu speranța libertății, a justiției și a prosperității, acea determinare avea să fie pusă la încercare de provocări importante.
-
În anul 2022, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a sărbătorit cea de a 70-a aniversare. Pentru a marca această ocazie, au avut loc mai multe evenimente de‑a lungul anului, printre care Forumul magistraților, consacrat temei „O justiție apropiată de cetățean”, o ședință solemnă și emiterea unui timbru aniversar.
-
CJEU “Innovation Days” Conference22 - 23 May 2023hosted by the Court of Justice of the EU (CJEU), in Luxembourg
-
Farewell ceremonies for the British judges of the Court of Justice of the European Union, Ian Forrester (General Court) and Christopher Vajda (Court of Justice), were held on 6th and 12th February respectively.
-
La 13 mai 2013 a avut loc la sediul Curții de Justiție din Luxemburg o zi de reflecție cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la pronunțarea Hotărârii Van Gend en Loos, din 5 februarie 1963. În cadrul acestei zile, hotărârea a fost examinată ca sursă și matrice a principiilor care au edificat structura constituțională a Uniunii, precum și din punctul de vedere al dezvoltării viitoare a construcției europene.
-
La data de 25 septembrie 2019, la Curtea de Justiție a Uniunii Europene a avut loc un colocviu pentru a marca cea de a treizecea aniversare a înființării Tribunalului Uniunii Europene.
