Michal Bobek

Fost membru

Biografie și carieră

născut în 1977; master în drept și master în relații internaționale (Universitatea „Karlovy" din Praga); diplomă în drept englez și în dreptul Uniunii Europene (Universitatea Cambridge); Magister Juris (Universitatea Oxford, St. Edmund Hall); doctor în drept (Institutul Universitar European, Florența); studii la Universitatea Liberă din Bruxelles și la Universitatea Queensland (Australia); referent juridic pe lângă președintele Curții Administrative Supreme din Republica Cehă (2005-2009), apoi șef al serviciului de cercetare și documentare al aceleiași curți (2008-2009); drept de exercitare a funcției de judecător în Republica Cehă (2009); titular de curs (2011-2012) și cercetător (2013-2016) la Institutul de Drept European și de Drept Comparat al Universității Oxford; profesor la Colegiul Europei din Bruges (2013-2015); membru al Camerei de recurs a Băncii Naționale Cehe (2013-2015); judecător ad-hoc la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (2013-2015); cofondator și președinte al Asociației de Drept European și Comparat din Republica Cehă; titular de curs și profesor invitat în numeroase universități din Europa și din lume; autor a numeroase publicații în domeniul dreptului Uniunii Europene, al drepturilor europene ale omului, al dreptului (public) comparat și al teoriei dreptului; avocat general la Curtea de Justiție începând cu data de 7 octombrie 2015 până la data de 7 octombrie 2021.