Antonio TIZZANO

Fost membru

Biografie și carieră

născut în 1940; profesor de drept al Uniunii Europene la Universitatea „La Sapienza", Roma; profesor la universitățile „Istituto Orientale" (1969-1979) și „Federico II" din Napoli (1979-1992), la Universitatea din Catania (1969-1977) și la Universitatea din Mogadiscio (1967-1972); avocat la Curtea de Casație italiană; consilier juridic la Reprezentanța Permanentă a Republicii Italiene pe lângă Comunitățile Europene (1984-1992); membru al delegației italiene la negocierile de aderare a Regatului Spaniei și a Republicii Portugheze la Comunitățile Europene, la negocierile pentru Actul Unic European și pentru Tratatul privind Uniunea Europeană; autor a numeroase lucrări publicate, printre care „Comentarii la tratatele europene" și „Codurile Uniunii Europene"; fondator și director, începând cu anul 1996, al revistei Il Diritto dell'Unione Europea; membru în comitetele de conducere sau de redacție ale mai multor reviste juridice; raportor la numeroase congrese internaționale; conferințe și cursuri în cadrul mai multor instituții internaționale, printre care Academia de Drept Internațional de la Haga (1987); membru al grupului de experți independenți desemnat să examineze situația financiară a Comisiei Comunităților Europene (1999); avocat general la Curtea de Justiție în perioada cuprinsă între 7 octombrie 2000 și 3 mai 2006; judecător la Curtea de Justiție începând din 4 mai 2006 până la 8 octombrie 2018; vicepreședinte al Curții de Justiție a Uniunii Europene începând din 8 octombrie 2015 până la 8 octombrie 2018.