Referenți juridici la Tribunalul Uniunii Europene
Elemente esențiale
- Locul de muncă :
- Luxemburg
- Grad :
- AD 8-14
- Tipul contractului :
- Agent temporar
Tribunalul Uniunii Europene (denumit în continuare „Tribunalul”) lansează un apel permanent pentru depunerea de candidaturi în vederea constituirii unei baze de date cuprinzând mai multe candidaturi, care să poată fi consultată atunci când apare nevoia de recrutare a unor referenți juridici în calitate de agenți temporari sau de agenți contractuali auxiliari1 pe lângă Membrii Tribunalului2.
Lucrând în strânsă colaborare cu judecătorii sus-menționați și sub supravegherea lor, referenții juridici sunt însărcinați cu pregătirea documentelor aferente soluționării cauzelor în care acești judecători își exercită funcția de raportor sau de asesor.
Funcțiile care urmează a fi exercitate impun în special:
- pregătire juridică completă atestată de titlul de licențiat în drept;
- cunoaștere aprofundată a dreptului Uniunii Europene, în special în una sau mai multe dintre materiile care intră în competența Tribunalului, precum și o bună cunoaștere a normelor procedurale și a tehnicii contencioase;
- bună capacitate de analiză și de sinteză în ceea ce privește probleme de drept complexe;
- capacitatea de a redacta texte juridice în limba franceză (este necesar un nivel minim B2.1 în limba franceză)3;
- cunoașterea satisfăcătoare a instrumentelor informatice și a bazelor de date juridice;
- bună capacitate de a comunica cu interlocutori cu pregătiri juridice variate, precum și deschidere culturală și lingvistică.
Fără a fi necesare, vor constitui un atu pentru postul în cauză:
- experiență profesională într-un post similar în cadrul unei instanțe sau al unui cabinet de avocați, al unei structuri guvernamentale, al unei instituții sau al unui organ al Uniunii Europene;
- buna cunoaștere a altor limbi oficiale ale Uniunii
Postul de referent juridic necesită o mare disponibilitate, o capacitate reală de muncă în echipă, precum și un grad înalt de răspundere, de rigoare, de organizare și de discreție.
Dacă sunteți interesat(ă) de o eventuală recrutare în cadrul Tribunalului și considerați că îndepliniți condițiile impuse, puteți introduce candidatura dumneavoastră prin aplicația lingvistică. EU CV online: https://curia.europa.eu/apply.
Prin introducerea unei candidaturi ca răspuns la acest apel permanent pentru depunerea de candidaturi, candidații nu au nicio garanție că vor fi convocați la un interviu sau că vor obține un post în cadrul Tribunalului.
În cazul în care un post devine vacant, Membrii Tribunalului vor putea consulta baza de date și selecționa candidatul/candidata al cărui/cărei profil corespunde cerințelor impuse pentru postul care urmează să fie ocupat. În acest caz, persoana în cauză va fi contactată, prin e-mail sau telefon, direct de cabinetul Membrului.
Datele rămân active timp de 6 luni sau o perioadă mai redusă dacă suprimați CV-ul online înainte de expirarea acestui termen. După expirarea acestui termen, puteți decide să vă reactivați datele dacă doriți ca profilul dumneavoastră să rămână în baza de date. După ce datele dumneavoastră au devenit inactive, profilul dumneavoastră nu mai poate fi consultat și nici luat în considerare în cadrul unor căutări anonime, doar dumneavoastră putând să accesați profilul pentru a le reactiva. După 12 luni de inactivitate, datele sunt suprimate complet din baza de date.
Scopul colectării, modalitățile de prelucrare și durata păstrării datelor personale ale candidaților prin intermediul acestei aplicații sunt detaliate în nota aflată în anexă.
1Agenții contractuali auxiliari înlocuiesc referenții juridici împiedicați să își exercite funcția din motive de boală sau de concediu de maternitate.
2 Funcționarii ar putea fi detașați în interes de serviciu. În caz de înlocuire a unui referent juridic aflat în concediu medical sau de maternitate, funcționarul ar fi pus la dispoziția cabinetului respectiv.
3 În funcție de nivelul de limbă franceză al candidaților reținuți, se propune un dispozitiv de formare și perfecționare
Vă oferim
- Mediu multicultural
- Remunerație atractivă și alocații
- Formare continuă
- Centru sportiv
