Drepturile studenților

Drepturile studenților

Pentru că tot mai mulți studenți participă la programe educaționale transfrontaliere precum Erasmus+, Curtea s‑a confruntat cu numeroase litigii privind drepturile studenților. Printre întrebările‑cheie se numără:

• Este discriminatoriu să se restricționeze accesul studenților la universitățile din alte state membre?
• Poate un stat membru să refuze acordarea de ajutoare financiare studenților din alte state membre?
• Copiii lucrătorilor frontalieri au drepturi în statul membru în care lucrează părinții lor?
• Pot fi supuși studenții internaționali unor cerințe suplimentare atunci când ajung într‑un stat membru pentru a studia?

Accesul la învățământul superior

La începutul anilor 2000, Comisia a luat măsuri împotriva Belgiei și a Austriei pentru că au îngreunat accesul unor studenți din alte țări ale Uniunii Europene la universitățile din aceste două state. Aceste țări se confruntau cu o creștere a numărului de studenți din alte țări ale Uniunii, în special a numărului studenților care vorbeau limba țării respective. Studenții străini trebuiau să facă dovada că îndeplinesc nu numai criteriile de admitere la universitatea din Belgia sau din Austria, ci și criteriile de admitere la aceeași formă de învățământ din țara lor de origine. Curtea s‑a pronunțat împotriva celor două state în hotărârile respective din 2004 (C‑65/03, Comisia/Belgia) și 2005 (C‑147/03, Comisia/Austria). Ea a declarat că această discriminare poate fi justificată numai dacă este proporțională și nu vizează resortisanții altor state ale Uniunii.

Un exemplu pentru o astfel de justificare a apărut ulterior, când o instanță belgiană a solicitat Curții lămuriri cu privire la o normă adoptată de Comunitatea Franceză din Belgia. Prin această normă se limita numărul studenților din alte state membre care se puteau înscrie la anumite cursuri universitare de medicină. Curtea a decis că, deși acest tip de restricție discriminează indirect studenții pe motiv de cetățenie, ea poate fi justificată de statele membre prin necesitatea de a proteja sănătatea publică. Curtea a cerut instanței belgiene să analizeze dacă restricția ar putea crește numărul absolvenților dispuși să furnizeze servicii medicale în Comunitatea Franceză ori dacă există măsuri mai puțin restrictive prin care s‑ar putea atinge același obiectiv (C‑73/08, Bressol ș.a.).

Finanțarea studiilor și ajutoarele acordate studenților

Dany Bidar, un student francez, a locuit și a fost școlarizat în Regatul Unit trei ani. Ulterior a început să studieze la University College London. Cererea sa de acordare a unui împrumut pentru studenți a fost respinsă pentru că s‑a considerat că nu este „stabilit” în Regatul Unit. În 2005, Curtea a decis că un stat membru nu poate refuza acordarea de împrumuturi sau ajutoare studenților care au reședința în statul membru respectiv și care îndeplinesc condițiile de ședere pe teritoriul acestuia. Pentru ca studenții străini să nu devină o sarcină excesivă pentru o țară, pot fi însă impuse anumite condiții. O asemenea condiție ar putea fi ca studentul să fi locuit în această țară o anumită perioadă înainte de a studia. Prin aceasta s‑ar demonstra nivelul de integrare în societatea statului membru respectiv. Totuși, pentru că un student străin nu putea obține statutul de „rezident permanent” în perioada în care era student, această normă era incompatibilă cu dreptul Uniunii (C‑209/03, Bidar).

Într‑o hotărâre din 2008 referitoare la un student german în Țările de Jos a cărui alocație de întreținere a fost anulată, Curtea a confirmat că cerința ca studenții să fi locuit în țara gazdă cinci ani înainte de începerea studiilor este adecvată (C‑158/07, Förster).

Câțiva ani mai târziu, Comisia a introdus o acțiune împotriva Austriei din cauza unor norme care permiteau studenților austrieci să plătească mai puțin pentru transportul public. Austria a acordat o reducere la bilete pentru copiii ai căror părinți primeau alocații familiale în Austria, cerință mult mai ușor îndeplinită de austrieci. Curtea a constatat că acest lucru este discriminatoriu (C‑75/11, Comisia/Austria).

În 2011, două instanțe germane au solicitat Curții să se pronunțe cu privire la doi studenți germani cărora li s‑a refuzat finanțarea pentru un întreg ciclu de studii în străinătate deoarece nu au putut demonstra că au locuit în Germania trei ani înainte de acest moment. Cei doi studenți se născuseră în Germania, au locuit mai mulți ani în străinătate împreună cu părinții lor și s‑au întors în Germania cu câțiva ani înainte de a‑și începe studiile. Unul dintre ei se întorsese însă în Germania de numai 2 ani și 8 luni, iar celălalt nu a putut dovedi că se afla în Germania de trei ani. Curtea a decis că impunerea acestei condiții pentru finanțarea studiilor în această modalitate contravine liberei circulații a cetățenilor Uniunii. Ea exclude în mod inechitabil studenții care, deși nu îndeplinesc condiția respectivă, au puternice legături sociale și economice cu societatea germană (C‑523/11, Prinz).

Copiii lucrătorilor transfrontalieri

Deși pot fi impuse cerințe privind reședința pentru a stabili dacă sunt eligibile anumite finanțări pentru studii, aceste cerințe pot avea impact negativ asupra copiilor lucrătorilor frontalieri. Acești copii locuiesc într‑o țară, dar părinții lor trec o frontieră națională pentru a lucra, plătind astfel contribuții de asigurări sociale în altă țară.

În anul 2009, Comisia a introdus o acțiune împotriva Țărilor de Jos pentru motivul că numai studenții care au locuit în Țările de Jos cel puțin trei ani în cursul celor șase ani anteriori înscrierii puteau să beneficieze de finanțare pentru studii în străinătate. Potrivit Curții, această condiție privind reședința avea un caracter prea exclusiv și constituia o discriminare indirectă (C‑542/09, Comisia/Țările de Jos).

Câțiva ani mai târziu, o instanță luxemburgheză a întrebat Curtea dacă un stat membru poate refuza să acorde copiilor lucrătorilor frontalieri un ajutor financiar pentru studii. Curtea a confirmat că o asemenea condiție constituie o discriminare indirectă. Totuși, pentru a evita riscul unui „turism al burselor de studii”, Curtea a declarat că ajutoarele pot fi supuse condiției ca părintele să fi lucrat în statul membru o anumită perioadă minimă (C‑20/12, Giersch ș.a.).

Studenții internaționali

În anul 2013, o instanță germană a solicitat lămuriri cu privire la o cauză în care era implicat un resortisant tunisian a cărui cerere de viză de student în Germania i‑a fost respinsă în mai multe rânduri, deși îndeplinea toate condițiile de admisie și nu reprezenta o amenințare pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică. Curtea a decis că statele membre trebuie să admită resortisanții țărilor terțe care doresc să locuiască mai mult de trei luni pentru studii în măsura în care îndeplinesc condițiile de admisie în Uniune. Impunerea unor cerințe suplimentare ar submina eforturile Uniunii în direcția favorizării mobilității studenților internaționali și a promovării Uniunii ca un centru mondial pentru educație (C‑491/13, Mohamed Ali Ben Alaya/Germania).

Concluzie

Toate aceste hotărâri demonstrează angajamentul Curții de a proteja drepturile tinerilor și de a promova mobilitatea studenților în întreaga Uniune.