Protecția datelor cu caracter personal pe durata vizitei la Curte
Curtea de Justiție a Uniunii Europene colectează și prelucrează date cu caracter personal pentru a organiza vizite personalizate, pentru a garanta securitatea clădirii prin sisteme de supraveghere video și control al accesului și pentru a răspunde unor eventuale probleme de siguranță prin intermediul unui sistem intern de raportare a incidentelor. Toate aceste activități sunt conforme cu dreptul Uniunii privind protecția datelor personale.
Organizarea vizitelor
Curtea colectează date cu caracter personal cu prilejul organizării de vizite. Se asigură astfel un contact eficient și corespondența cu vizitatorii pentru a adapta vizitele în funcție de limba, cunoștințele și interesele vizitatorilor.
Datele colectate sunt gestionate de Direcția protocol și vizite și sunt partajate doar cu:
- organizatorii vizitei
- membrii personalului Curții care se întâlnesc cu vizitatorii
- Direcția de interpretare, în cazul în care este necesară interpretarea
- autoritățile competente să efectueze verificări în temeiul legislației aplicabile, acolo unde este cazul
Aceste date sunt prelucrate pentru perioada necesară organizării și desfășurării vizitei și sunt eliminate în termen de cel mult șase ani de la vizită.
În temeiul Regulamentului (UE) 2018/1725, aveți dreptul să accesați datele care vă privesc și, dacă apreciați că este necesar, să obțineți corectarea acestora.
Pentru mai multe informații privind protecția datelor în timpul vizitelor sau pentru a accesa datele dumneavoastră stocate trebuie să vă adresați Direcției protocol și vizite.
De asemenea, puteți contacta în orice moment Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor (AEPD).
Transmiterea în streaming a ședințelor
Curtea oferă un sistem de transmisie în streaming pentru ședințele publice, pentru pronunțarea hotărârilor și prezentarea concluziilor avocatului general, precum și pentru anumite ședințe solemne și evenimente oficiale.
Se depun toate eforturile pentru ca persoanele din public care asistă la ședință să nu fie filmate. Ca regulă generală, doar judecătorii și persoanele care susțin pledoarii în fața Curții sunt filmate.
Publicul este vizibil doar în cadrele largi surprinse din spatele sălii de judecată.
În fiecare sală de judecată există scaune speciale care nu pot fi surprinse de camere, destinate persoanelor care doresc să nu fie filmate.
Supravegherea și înregistrarea video
Curtea dispune de un sistem de supraveghere video care acoperă atât interiorul, cât și exteriorul clădirilor sale. Scopul acestui sistem este de a proteja toate persoanele care intră în incintă, precum și bunurile și informațiile aflate în clădirile Curții. Imaginile înregistrate sunt păstrate o perioadă limitată de timp și pot fi accesate doar de un număr restrâns de persoane autorizate.
Utilizarea camerelor și înregistrarea imaginilor se realizează în conformitate cu legislația aplicabilă protecției datelor cu caracter personal și confidențialității. În apropierea zonelor supravegheate sunt plasate indicatoare clare, inclusiv pictograme, care informează persoanele despre prezența sistemului de supraveghere video.
Pentru mai multe detalii privind înregistrarea video consultați politica noastră privind supravegherea video, precum și nota de informare privind supravegherea video.
Controlul accesului
Curtea a pus în aplicare un sistem de control al accesului atât la intrarea în clădiri, cât și în interiorul acestora. Acest sistem are ca scop reducerea riscului de intruziune sau de acte răuvoitoare, asigurând protecția persoanelor, a informațiilor și a bunurilor.
Acest sistem funcționează în conformitate cu normele interne de securitate ale Curții.
Pentru mai multe informații privind sistemul de control al accesului consultați nota de informare privind controlul accesului.
Raportarea incidentelor
Curtea a stabilit proceduri pentru gestionarea oricăror anomalii, defecțiuni, solicitări de asistență de urgență sau probleme legate de siguranța și de securitatea persoanelor, a bunurilor sau a clădirilor prin intermediul unui sistem intern de raportare a incidentelor.
Pentru mai multe informații privind raportarea incidentelor consultați nota de informare privind raportarea incidentelor.
