Clădirea Themis

Clădirea Themis a Curții de Justiție a Uniunii Europene poartă numele zeiței Themis, zeița justiției în mitologia greacă și simbol al dreptului, echilibrului și autorității judiciare, care a fost sursa de inspirație pentru logo‑ul Curții încă din anul 1952. Clădirea, cunoscută inițial ca Anexa C, a fost inaugurată în 1994 și găzduiește în prezent judecătorii Tribunalului, cabinetele acestora și Marea Sală de ședințe a Tribunalului.

Cine a fost Themis?

Fiica lui Uranus și a Gaiei, care reprezintă cerul și, respectiv, pământul, Themis este considerată zeița justiției în mitologia greacă. Soție și sfetnică a lui Zeus, ea stă la dreapta acestuia și îl ajută să mențină ordinea stabilită. Alegorie a justiției imanente, Themis este reprezentată în general cu atributele sale, care sunt balanța și sabia, uneori și cu o panglică la ochi în semn de imparțialitate. Balanța, care simbolizează ordinea socială, echilibrul și armonia, este un contrapunct al sabiei, care reprezintă sentința și autoritatea judiciară și care conferă, datorită dublului tăiș al lamei – care poate să pedepsească fiecare parte –, forță executorie hotărârilor sale. Themis a devenit astfel imaginea universală a justiției.

Clădirea Themis și rolul său în cadrul Curții

Denumirea „Themis” reflectă decizia primilor membri ai Curții de Justiție a Uniunii Europene cu ocazia creării sigiliului Curții. Inspirându‑se din tradițiile lor culturale comune, acești membrii au ales în anul 1952 să includă balanța și sabia lui Themis pe logo‑ul Autorității judiciare a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului.

A treia și ultima din prima serie de extinderi ale Palatului, clădirea a fost inaugurată în anul 1994. Spre deosebire de precedentele extinderi, ea nu a avut inițial un nume, fiind, pentru mai mult de 25 de ani, cunoscută sub denumirea modestă de Anexa C, până când, în anul 2022, a fost numită „Themis”.

Cu forma sa cubică, această clădire încheie linia construcțiilor edificate mai jos de Palat. Fațada sa sudică prezintă o rotondă semicirculară care găzduiește sala deliberărilor, aflată în spatele Marii Săli de ședințe a Tribunalului. Ca și la clădirile Erasmus și Thomas More, fațada clădirii Themis este realizată din granit cu o structură de aluminiu vitrată, împodobită cu o colonadă de granit roz.

Pe lângă Marea Sală de ședințe a Tribunalului, în clădirea Themis se află de asemenea judecătorii Tribunalului și cabinetele acestora.

Vezi de asemenea