Istoria clădirilor

Primii ani ai Curții la Luxemburg

În 1952, în pofida faptului că orașele Liège și Bruxelles fuseseră avute în vedere ca posibile sedii pentru instituțiile Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO), a fost ales orașul Luxemburg ca sediu provizoriu. Localitățile în care se află sediile instituțiilor Uniunii au fost stabilite oficial mai târziu, în cadrul Consiliului de la Edinburgh din 1992, atunci când orașul Luxemburg a devenit sediul permanent al Curții de Justiție.

În același an 1952, guvernul luxemburghez a pus la dispoziția Curții Vila Vauban, o clădire situată în mijlocul parcului municipal al orașului Luxemburg, împreună cu alte două clădiri, pentru a‑i primi pe cei 57 de membri ai personalului.

În 1959, guvernul luxemburghez a propus Curții o clădire mai mare, aflată în proprietatea Episcopiei din Luxemburg, situată pe Côte d'Eich. Acest nou spațiu a fost suficient de mare pentru a găzdui toate serviciile Curții sub același acoperiș.

Mutarea pe platoul Kirchberg

Odată cu extinderea Comunităților Europene – în special în vederea primei extinderi, preconizată pentru anul 1973 – a crescut și numărul angajaților din cadrul instituțiilor Uniunii. Acest lucru a determinat orașul Luxemburg să amenajeze platoul Kirchberg pentru a găzdui toate instituțiile într‑un singur loc. Tot aici au fost construite și clădirile permanente ale Curții.

Prin urmare, în 1972, cei 223 de membri ai personalului Curții s‑au mutat în Palat, clădire construită special pentru Curte pe platoul Kirchberg de către statul luxemburghez. Proiectat de arhitecții belgieni Jamagne și Vander Elst, alături de arhitectul luxemburghez Conzemius, Palatul a fost inaugurat oficial la 9 ianuarie 1973. Palatul oferea în sfârșit un spațiu de lucru construit special pentru membrii și personalul Curții.

Noi anexe ale Palatului

La sfârșitul anilor ʼ70, creșterea numărului personalului a dus la saturarea spațiilor și a obligat Curtea să închirieze birouri în clădirile celorlalte instituții europene. Nevoile Curții au crescut și mai mult odată cu aderarea noilor state membre – Grecia (în 1981), Spania și Portugalia (în 1986), Austria, Finlanda și Suedia (în 1995) – și cu crearea Tribunalului de Primă Instanță (în 1989). Numărul angajaților a crescut de la 626 în anul 1988 la 837 în anul 1994.

Pentru a face față acestei situații, între anii 1985 și 1994 au fost construite trei anexe la Palat. Proiectate de arhitecții luxemburghezi Fritsch, Herr și Huyberechts, alături de arhitectul italian Paczowski, acestea au fost:

• clădirea Erasmus, inaugurată la 5 octombrie 1988
• clădirea Thomas More, inaugurată la 12 februarie 1993
• clădirea Themis, inaugurată la 15 septembrie 1994

Din cauza prezenței azbestului, Palatul a trebuit evacuat în 1999, iar Curtea a fost obligată din nou să găsească alte spații pentru personalul său. O structură temporară prefabricată, cunoscută sub numele de „Clădirea T”, a fost amenajată pentru a găzdui serviciile lingvistice din 1999 până în 2019.

Extinderi și renovări majore

În paralel cu lucrările de eliminare a azbestului din Palat și pentru a face față nevoilor apărute odată cu ampla extindere preconizată pentru 2004, Curtea și autoritățile luxemburgheze au lansat un proiect ambițios de construcție.

Acest nou proiect a coincis cu o schimbare în politica Uniunii privind clădirile sale: în loc să se bazeze pe țările gazdă pentru a le pune la dispoziție clădiri – așa cum făcuseră până la acel moment –, instituțiile Uniunii aveau să devină proprietarele sediilor pe are le ocupau. Curtea a adoptat astfel un sistem de închiriere cu posibilitatea de cumpărare pentru a prelua controlul asupra clădirilor sale.

La solicitarea autorităților luxemburgheze, arhitectul francez Dominique Perrault a proiectat un complex modern, centrat pe Palatul complet renovat și un spațiu deschis publicului, în care se află în prezent sălile de judecată. Alte elemente‑cheie au inclus:

• un „inel” dreptunghiular (Anneau) pentru birourile membrilor Curții de Justiție
• două turnuri noi pentru a găzdui diferitele servicii ale Curții
• o Galerie care conectează toate clădirile

Construcția a început la sfârșitul anului 2003. La 1 mai 2004, 10 noi state membre au aderat la Uniunea Europeană și, pentru a acoperi afluxul de personal nou, a fost închiriată temporar o altă clădire din afara complexului. O extindere a clădirii T, cunoscută sub numele de „T2”, a primit juriștii lingviști din noile state membre.

La 4 decembrie 2008, Palatul renovat, Inelul, Galeria și două turnuri – Comenius și Montesquieu – au fost finalizate și inaugurate. Suprafața ocupată de Curte s‑a dublat, crescând de la 85 000 m² la 200 000 m². Numărul sălilor de judecată a crescut de asemenea, de la 5 la 11, iar numărul birourilor, de la 1 000 la 2 200.

Această extindere a permis renovarea clădirilor Erasmus, Thomas More și Themis, care au fost reocupate în 2013.

Turnul Rocca: o nouă eră pentru Curte

Extinderea Uniunii pentru a include România și Bulgaria (în 2007) și Croația (în 2013) a dus la o creștere a volumului de muncă al Curții, precum și la creșterea numărului de judecători și a personalului. Aceasta a inclus numirea a trei noi avocați generali (în 2015) și o dublare treptată a numărului membrilor Tribunalului începând cu anul 2016.

Pentru a face față acestei creșteri, în primăvara anului 2016 au început lucrările de construcție a unui al treilea turn.

Cu cele 29 de etaje și cei 118 metri înălțime, Turnul Rocca este cea mai înaltă clădire din Luxemburg.

Inaugurarea acestuia în septembrie 2019 a marcat o etapă importantă în istoria Curții: reunirea tuturor serviciilor Curții sub același acoperiș.