Limbile oficiale ale Uniunii Europene și limbile oficiale ale statelor membre

Cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii, a căror listă este întocmită de Regulamentul nr. 1/58, nu coincid cu limbile oficiale ale statelor membre. Astfel, unele dintre aceste limbi, precum limba luxemburgheză (limbă oficială în Luxemburg, alături de limbile germană și franceză), nu sunt limbi oficiale ale Uniunii.

Înainte de a adera la Uniune, fiecare viitor stat membru precizează limba pe care dorește să o utilizeze ca limbă oficială în contextul Uniunii. Lista limbilor oficiale este, așadar, în evoluție. Se adaugă limbi cu ocazia unor noi aderări și, eventual, ar putea dispărea limbi în caz de retragere din Uniunea Europeană. Clauza de retragere a fost utilizată o singură dată până în prezent, de Regatul Unit, a cărui limbă oficială în cadrul Uniunii era limba engleză. Totuși, această limbă nu a dispărut dintre limbile oficiale ale Uniunii, deoarece este limbă oficială la nivel național în două state membre (Irlanda și Malta) și, în plus, este utilizată frecvent ca limbă vehiculară în instituțiile europene sau în schimburile internaționale: votul în unanimitate al statelor membre în cadrul Consiliului Uniunii Europene, necesar pentru o astfel de eliminare, nu a fost o variantă luată în considerare.

Fiecăreia dintre limbile oficiale ale Uniunii îi este asociat un cod ISO (International Organization for Standardization), care este utilizat în special pentru a identifica diferitele versiuni lingvistice ale aceluiași document:

A se vedea și

> Multilingvismul – Lucrare - volumul 1